Plângere contravenţională admisă fapta nu e prevăzută de lege.

Sentinţă penală 3195 din 12.12.2008


Plângere contravenţională admisă fapta nu e prevăzută de lege.

 Potrivit dispoziţiilor art.1din O.G.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,  Legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Constatând că fapta petentului constând în transportul de bovine fără documentele sanitare veterinare prevăzute de lege, aşa cum este descrisă în procesul verbal de contravenţie nu este prevăzută de dispoziţiile HG 984/200, faţă de dipoziţiile art. 1 din O.G.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art.3 lit.a  din H.G.984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor , va admite plângerea formulată şi va anula procesul verbal de contravenţie.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele :

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru la data de 03.11.2008 sub nr. de dosar 3409/263/2008, petentul L. P. a chemat în judecată intimata IPJ-Gorj solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea procesului verbal de contravenţie seria PCA nr.2632899 încheiat la data de 21.10.2008, de către Poliţia Samarineşti.

În motivarea plângerii petentul arată că nu se consideră vinovat de săvârşirea vreunei fapte deoarece el nu a făcut altceva decât să efectueze transportul a doi viţei de la A. D. la numitul V.

În conformitate cu dispoziţiile art. 112 din Codul de procedură civilă,  la cerere a fost ataşat procesul verbal de contravenţie seria PCA nr.2632899 încheiat la data de 21.10.2008, de către Poliţia Samarineşti(fila 4). 

Cererea a fost scutită de plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar, în conformitate cu dispoziţiile art.36 din O.G. 2/2001 şi art.15 lit. i din Legea 146/1997.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenţie seria PCA nr.2632899 încheiat la data de 21.10.2008, de către Poliţia Samarineşti, petentul a fost sancţionat contravenţional, reţinându-se in sarcina sa săvârşirea contravenţiei  prevăzute de art.3 lit.b) din Hotărârea Guvernului 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, deoarece a fost surprins transportând în autoutilitară bovine, fără a avea documentele de provenienţă.

Ca urmare a faptei reţinute a fost aplicată sancţiunea contravenţională a amenzii în cuantum de 500 lei.

Instanţa observă că la rubrica alte menţiuni petentul a consemnat faptul că nu cunoştea că trebuia să aibă asupra sa documente pentru cele două animale.

Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor instanţa va verifica legalitatea şi temeinicia procesului-verbal.

Analizând actul de sancţionare sub aspectul legalităţii sale, instanţa va cerceta dacă în cauză sunt întrunite cerinţele de formă ale procesului verbal de contravenţie contestat, aşa cum sunt impuse în mod imperativ de dispoziţiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, referitoare la menţiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Observând procesul-verbal contravenţie seria PCA nr.2632899 încheiat la data de 21.10.2008, instanţa constată că acesta conţine menţiunile obligatorii, prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de dispoziţiile art.17 din O.G. nr. 2/2001,  privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.

 Instanţa constată că  petentul a invocat faptul că nu cunoştea faptul că prevederile legale îl obligă să aibă asupra sa documente pentru animalele transportate.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 lit.a) din H.G.1010/2004 constituie contravenţie la normele sanitare veterinare privind circulaţia animalelor, produselor de origine animală, furajelor sau a produselor medicinale şi a altor produse de uz veterinar şi se sancţionează următoarele fapte:

1. neanunţarea în termen legal a medicului veterinar oficial despre îmbarcarea/debarcarea animalelor vii ori a produselor de origine animală şi/sau tranzitul acestora;

2. vânzarea sau înstrăinarea în orice mod a animalelor, cumpărarea ori luarea acestora în proprietate cu orice titlu, fără documentele prevăzute de legislaţia sanitară veterinară în vigoare;

3. transportul stupilor de albine în alte localităţi, fără documente sanitare veterinare, precum şi neanunţarea autorităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor competente şi a consiliului local cu privire la amplasarea stupinei în teritoriu;

4. neanunţarea medicului veterinar teritorial de către reprezentantul legal al inspectoratelor silvice şi cinegetice teritoriale şi al asociaţiilor vânătorilor şi pescarilor sportivi despre orice suspiciuni de boală sau depistarea unor cadavre de animale sălbatice;

5. permiterea accesului câinilor în exploataţiile de animale şi în unităţile care prelucrează, depozitează sau valorifică produse de origine animală, în pieţe, în târguri şi în alte locuri publice, cu excepţia câinilor de serviciu ai Ministerului Administraţiei şi Internelor şi ai Ministerului Apărării Naţionale, a câinilor însoţitori, special pregătiţi pentru persoane cu handicap, precum şi a câinilor de vânătoare prevăzuţi cu botniţă şi conduşi în lesă de persoane autorizate;

6. deţinerea în apartamente sau în locuinţe comune a animalelor de companie fără respectarea normelor de bunăstare, igienă şi fără documente care să ateste starea lor de sănătate;

7. comercializarea furajelor, aditivilor furajeri şi a altor produse destinate nutriţiei animalelor provenite din producţia internă sau din import, ambalate şi etichetate cu încălcarea normelor sanitare veterinare, precum şi comercializarea lor în alte locuri decât cele autorizate şi/sau aprobate/înregistrate sanitar veterinar ori fără documente care să ateste calitatea sau alte documente prevăzute în legislaţia specifică;

8. utilizarea în hrana animalelor din exploataţiile de animale a furajelor complete sau complementare care nu sunt produse în unităţi autorizate şi/sau aprobate/înregistrate ori care nu sunt însoţite de documente care să ateste calitatea sau de alte documente prevăzute în legislaţia specifică;

9. funcţionarea târgurilor de animale fără a fi autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor prin emiterea aprobării sau, după caz, a autorizaţiei de funcţionare;

Instanţa constată că fapta petentului de a transporta bovine nu se încadrează în prevederile legale anterior menţionate, nefiind prevăzută de lege.

Potrivit dispoziţiilor art.1din O.G.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,  Legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Instanţa constatând că fapta petentului constând în transportul de bovine fără documentele sanitare veterinare prevăzute de lege, aşa cum este descrisă în procesul verbal de contravenţie nu este prevăzută de dispoziţiile HG 984/200, faţă de dipoziţiile art. 1 din O.G.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art.3 lit.a  din H.G.984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor , va admite plângerea formulată şi va anula procesul verbal de contravenţie.

În temeiul principiului disponibilităţii părţilor va lua act că  nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Judecător:

Lucia Augustina Galetan