Infracţiuni de: conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prevăzută de art.87 alin.1 din oug nr.195/2002 şi părăsirea locului accidentului de către condu...

Sentinţă penală 11 din 20.01.2009


Prin rechizitoriul nr.________ al Parchetului de pe lângă Judecătoria O.S. inculpatul U.Ş.I. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev.de art. 87 al.1 din OUG 195/2002 şi părăsire a locului accidentului de către conducătorul autovehiculului implicat într-un accident de circulaţie care s-a produs ca urmare a unei infracţiuni, fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei prev.de art. 89 al.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.  S-a reţinut că a condus autoturismul proprietate personală sub influenţa băuturilor alcoolice, acroşând un alt autoturism şi părăsind locul accidentului.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele:

La data de 6 iulie 2008 inculpatul a consumat băuturi alcoolice la barul „K.” din C.S.. În jurul orelor 15,00 s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală marca Dacia 1300 cu numărul de înmatriculare _____ conducând maşina până pe strada T. din aceeaşi localitate.

În dreptul imobilului cu nr.51 de pe strada K.J. a intrat pe contrasens şi a acroşat autoturismul cu numărul de înmatriculare _____ condus de către martorul M.Cs.A.. După accident inculpatul a părăsit locul respectiv, plecând mai departe cu maşina într-o direcţie necunoscută.

După circa 40 minute M.Cs.A. împreună cu o patrulă de circulaţie l-a depistat pe inculpat la aproximativ 4 km de la locul săvârşirii faptei (f.9-10).

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest marca D. la ora 16,42 arătând o concentraţie alcoolică în aerul expirat de 0,85 mg/l (f.11).

Inculpatul a fost condus la Spitalul din C.S. unde i-au fost recoltate probe biologice rezultând o concentraţie alcoolică în sânge de 1,56%o, respectiv 1,46%o (f.11-12).

La individualizarea şi dozarea pedepsei ce urmează a i se aplica inculpatului instanţa va avea în vedere lipsa antecedentelor penale, sinceritatea manifestată de inculpat în curul urmăririi penale şi a judecăţii, reţinându-le ca circumstanţe atenuante şi apreciind că o pedeapsă a cărei executare să fie suspendată condiţionat va realiza scopul pedepsei.

Pe baza considerentelor de mai sus instanţa va condamna inculpatul U.Ş.I.:

- pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev.de art. 87 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea prev.art. 74 li. a ,b,c şi art. 76 lit.d Cod penal la 10 luni închisoare.

- pentru comiterea infracţiunii de părăsire a locului accidentului de către conducătorul autovehiculului implicat într-un accident de circulaţie care s-a produs ca urmare a unei infracţiuni, fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei prev.de art. 89 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea prev.art. 74 lit. a,b,c şi art. 76 lit.d Cod penal la 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit.a Cod penal infracţiunile sunt în concurs real şi în baza art. 34 lit. b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 81 Cod penal va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi în baza art. 82 Cod penal va fixa un termen de încercare de 3 ani.

Va atrage atenţia inculpatului asupra prev. art. 83 Cod penal.

În baza art.191 Cod procedură penală va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului 900 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei, onorariu avocaţional din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.