Plangere contraventionala

Sentinţă civilă 292 din 16.02.2009


Pe rol  fiind judecarea plângerii contravenţionale formulată de petentul S.D., domiciliat în  mun., str., nr., jud., împotriva procesului verbal de contreavenţie seria  CC nr.1689374 din data de 31.10.2008 încheiat de Poliţia Olteniţa.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit petentul S.D. şi intimatul I.P.J.Călăraşi.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Având în vedere faptul că intimatul I.P.J.Călăraşi a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă, instanţa, după deliberări, a pronunţat următoarea sentinţă;

J U D E C A T A

Asupra cauzei civile de faţă.

Sub nr. 3684/269/2008  a fost înregistrată la această instanţă plângerea formulată de petentul S.D.  împotriva procesului verbal  seria CC nr. 16893741/31.10.2008  încheiat de agentul constatator din cadrul IPJ Călăraşi – Poliţia Mun. Olteniţa prin care solicită  înlocuirea sanctiunii amenzii cu sanctiunea „ avertisment. „

In motivarea plângerii, petentul arată că prin susmentionatul proces verbal a fost  sanctionat cu amendă de 648 lei (RON) reţinându-se în sarcina sa că a condus  fără certificat de înmatriculare şi asigurarea obligatorie. Autoturismul condus nu îi apartine astfel că nu a cunoscut dacă are sau nu  actele la bord şi pentru faptul că nu a  verificat acest lucru, consideră că sanctiunea este prea mare.

Pe cale de consecinţă solicită admiterea plângerii şi înlocuirea sanctiunii amenzii cu sanctiunea avertisment.

Nu au fost invocate dispoziţii  legale.

La dosar petentul a depus xerocopia procesului verbal atacat.

La termenul din 5.12.2008 în temeiul art. 242 pct. 2 c.pr.civilă, s-a dispus suspendarea  judecăţii pentru lipsa părtilor care nu s-au prezentat la instanţă şi nu au solicitat judecarea şi în lipsă.

In baza art. 245 alin. 1 c.pr.civilă intimatul I.P.J. Călăraşi, a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, solicitând totodată judecarea şi în lipsă conf. art. 242  alin. 2 c.pr. civilă.

La termenul din data de 16.02.2009 procedura de citare cu părtile a fost legal îndeplinită însă nici una din  părti  nu s-a  prezentat în instanţă,  intimatul solicită judecarea şi în lipsă.

Analizând plângerea  petentului în raport de motivele  invocate şi dispoz. legale aplicabile instanţa reţine următoarele :  prin procesul verbal seria CC nr.  1689393 încheiat la data de 31.10.2008 de agent constatator din cadrul Poliţiei Olteniţa petentul a fost sanctionat cu amendă în cuantum  de 648 lei (RON) pentru contraventiile prev. de art. 101 alin. 1 pct. 13 şi pct. 18 din OUG nr. 195/2002 Rep.  săvârşite prin  aceea că în ziua de 31.10.2008 a circulat pe b-dul  1 Decembrie  din mun. Olteniţa cu autoturismul cu nr.  de înmatriculare CL – xx – zzz fără a avea asupra sa  certificatul de înmatriculare şi asigurarea auto obligatorie , transportând totodată în autoturism mai multe persoane decât  prevede certificatul de înmatriculare.

Impotriva procesului verbal  petentul a formulat plângere  însă nu a făcut nici o dovadă contrară celor  reţinute  în cuprinsul acestuia, deşi sarcina probei îi revenea conform art. 1169 c. civil.

Astfel, potrivit  dispoz. art. 147 pct. 1 din R.A. a OUG nr. 195/2002 Rep.  conducătorul de autovehicul  este obligat să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi, după caz,  atestatul profesional, precum şi celelalte documente prev. de legislaţia în vigoare.

Conf. art. 35 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 conducătorul auto este obligat să prezinte, la cererea organelor de poliţie, actele doveditoare ale proprietăţii autovehiculului, ale faptului că acesta poate circula în  condiţii de siguranţă pe drumurile publice şi că a fost încheiată asigurarea civilă  auto pentru daune.

Potrivit dispoz. art. 148 pct. 2 din HG nr. 1391/2006  pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 Rep. se  interzice conducătorului de autovehicul să transporte  mai multe persoane  decât nr. de locuri stabilite  în  certificatul de înmatriculare  sau  înregistrare.

Faţă de cele de mai sus,  în lipsa dovezilor contrare din partea petentului  şi neexistând nici un motiv de nulitate absolută care să poată fi invocat din oficiu nu se poate reţine că faptele  nu prezintă pericol social, procesul verbal de  contraventie  care se bucură de o prezumţie relativă de adevăr, fiind  legal întocmit.

Pe cale de consecinţă,  instanţa va respinge plângerea formulată de petent , ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge plângerea formulată de petentul S.D., domiciliat în  mun. , str. , nr., jud. , împotriva procesului verbal de contreavenţie seria  CC nr.1689374 din data de 31.10.2008 încheiat de Poliţia Olteniţa, ca neântemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată azi, 16.02.2009, în şedinţă publică.