Acţiune în anularea înscrisurilor falsificate

Sentinţă civilă 106 din 23.01.2012


Acţiune în anularea înscrisurilor falsificate.

- Art.184 Cod procedură civilă

JUDECĂTORIA OLTENIŢA – SENTINŢA CIVILĂ NR.106 DIN 23.01.2012 

Prin actiunea  înregistrată la această instanţă sub nr. /269/2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa  a solicitat  în contradictoriu cu pârâtii MS , MI şi TE  să se dispună anularea mentiunii  false din cuprinsul chitanţei  sub semnătură privată  din 13.11.2007  respectiv  în privinţa numelui  şi a semnăturii pârâtului MI.

In motivarea  actiunii  reclamantul arată că  prin  ordonanţa nr. 2142/P/2009 din 6.06.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de  MS  pentru infractiunile prev. şi ped. de art.  290 alin. 1 C.p. şi art. 26 C.p. rap. la art. 291 C.p. cu aplic. art. 33 lit. a  C.p. şi TE, pentru infractiunile prev. de art. 26 rap.la art.  290 alin. 1 C.p. şi art. 291 C.p. cu aplic. art. 33 lit. a C.p.  şi aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ.

In sarcina învinuitelor s-a reţinut că în luna aprilie 2008, MS, în prezenţa lui  TE,  a întocmit o chitanţă sub semnătură privată în care a mentionat că la data de 13.11.2007, împreună cu soţul său MI, au  primit cu titlu de împrumut suma de 1200 euro de la TE, deşi în realitate la data respectivă numai MS a luat cu împrumut suma de 650  euro  de la TE.

In conf. cu prev. art. 184 C.p.p. completate cu dispoz. art. 128 din Constituţia României şi art. 31 lit. c din Lg. 92/1992  de organizare judecătorească,  solicită admiterea actiunii în anulare a mentiunii  false din cuprinsul chitanţei (numele  lui MI şi semnătura acestuia, care a fost făcută de soţia sa).

S-a ataşat actiunii  chitanţa sub semnătură privată datată 13.11.2007.

Pârâtii  nu au formulat întâmpinare şi nu  s-au prezentat la judecată.

La solicitarea instanţei,  Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa a înaintat dosarul nr. 2142/P/2009  în care s-a dat ordonanţa din 6.06.2011 mentionată mai sus,  dosar în care  sunt declaraţiile  petentului MI , a învinuitelor MS şi TE , declaraţiile martorelor  GN  şi ME , hotărâri judecătoreşti,  alte acte.

Din examinarea materialului probator  instanţa reţine următoarea situaţie de fapt : la data de 20.08.2009,  pârâtul MI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa  cu privire la faptul că  în urma unui împrumut  de bani pe care soţia sa  MS  l-a luat de la  TE , aceasta din urmă i-a dat în judecată pentru recuperarea banilor,  folosind în instanţă o chitanţă de mână în care apare şi semnătura sa  pe care însă nu o recunoaşte , precizând că el nu a fost de faţă la luarea acestui împrumut.

Din probatoriul administrat  rezultă că MS a mers la  data de 13.11.2007  acasă la pârâta TE,  rugând-o  ca de urgenţă, să-i  împrumute o sumă de bani  necesari  pentru  soţul său, angajându-se  să-i restituie  banii peste 2 zile. TE  i-a dat suma de 250  euro  cu titlu de împrumut  iar după 2 ore,  l-a rugămintea lui MS i-a mai dat cu acelaşi titlu încă 250 euro, fără a întocmi vreun act doveditor  al împrumutului.  A doua zi,  i-a mai dat  la cererea acesteia,  încă 150 euro , MS motivând că ar merge cu mama sa la doctor.

După câteva zile, de la data scadentă a restituirii împrumutului,  TE i-a cerut  pârâtei MS  să-i restituie banii .  Aceasta din urmă a spus că nu are aceşti bani,  dar a fost de acord la propunerea  pârâtei TE  să-i întocmească o chitanţă de mână în care să mentioneze  suma împrumutată, în  prezenţa a  două martore vecine şi cunoştinţe cu cele două, respectiv GN şi ME. Astfel, MS a scris cu mâna sa o chitanţă  pe care a datat-o 13.11.2007 în care  a consemnat  că suma împrumutată  este de 1200 euro  (şi nu cea reală împrumutată de 650 euro)  spunând  că aşa consideră ea că este corect  întrucât a fost păsuită  în restituirea banilor.

Intrucât nu i-a restituit banii,  deşi i-a cerut în mai multe rânduri, la  sfârşitul lunii aprilie 2008  TE  a mers acasă  la pârâta MS  pentru a-şi recupera banii, auzind că soţul acesteia MI s-a reîntors acasă,  însă la domiciliu nu a găsit pe nimeni.  La scurt timp după ce s-a întors acasă,  la domiciliul său au venit soţii MI şi S,  ocazie cu care pârâtul  i-a spus că  ştie de împrumutul luat de soţia sa şi că va face tot posibilul pentru restituirea cât mai repede a sumei.

Intrucât nici după o săptămână nu i-a restituit suma , pârâta TE a mers din nou acasă la MS  şi i-a propus  să transcrie chitanţa de împrumut în care să-l treacă şi pe MI ca împrumutat, având în vedere că acesta ştia de acest împrumut.

Pârâta MS a fost de acord,  astfel că a însoţit-o pe TE  la domiciliul său,  unde  a scris cu mâna sa o altă chitanţă  în care a  mentionat  aceleaşi  aspecte ale  împrumutului, (ca în chitanţa anterioară)  dar în plus  la mentionat ca împrumutat şi pe MI cu datele sale personale, seria şi nr. cărtii de identitate  iar ca martori, aceleaşi persoane trecute anterior, deşi nu au fost de faţă. Pentru MI,  a semnat în chitanţă soţia sa MS, aceasta  spunând că nu este nici o problemă întrucât el cunoaşte detaliile împrumutului, pârâta TE  semnând şi ea la rubrica „am predat”. Prima chitanţă întocmită a fost ruptă .

Cum nu a obţinut restituirea împrumutului, TE a intentat actiune  în instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 2407/22 octombrie 2008 a Judecătoriei Olteniţa a fost admisă actiunea  ei împotriva  soţilor MI ŞI S,  care au fost obligaţi să-i restituie suma de 1200 euro  pe care  a primit-o cu titlu de împrumut de la TE.  Această sentinţă a rămas irevocabilă prin decizia nr. 148/R/12.02.2009 a Tribunalului Călăraşi care a anulat ca netimbrat recursul pârâtilor.

Cercetând aceste fapte, procurorul  prin Ordonanţa din 6.06.2011,  a dispus în temeiul art. 230 pct. 1 lit. b  şi art. 11 pct. 1 lit. b C.p.p. rap. la art. 10 lit. b/1 C.p.p. comb. cu art. 18/1  şi art. 91 lit. c C.p., scoaterea de sub urmărire penală  a învinuitelor MS şi TE şi aplicarea  unei sanctiuni cu caracter administrativ în cuantum de 100 lei pentru fiecare, pentru săvârşirea  faptelor prev. de art. 290 alin. 1 C.p. (fals în înscrisuri sub semnătură privată) şi art. 26 C.p.  rap. la art. 291 C.p. (complicitate la uz de fals) pentru prima învinuită şi respectiv  complicitate la  fals în înscrisuri sub  semnătură privată  şi uz de fals  pentru a doua învinuită , reţinând că  ele nu posedă antecedente penale şi prin cauzele care au generat comiterea faptelor,  s-a apreciat că s-a adus o atingere minimă uneia din valorile  apărate de lege şi că aceste fapte nu prezintă pericolul social al unei infractiuni.

Instanţa constată că actiunea cu care a fost sesizată este întemeiată.

Conf. art. 184 C.pr.civilă,  când nu este caz de judecată penală sau dacă actiunea publică  s-a stins sau s-a prescris , falsul se va cerceta de instanţa civilă  prin orice mijloace de probă.

Se constată  că în chitanţa de mână – înscris sub semnătură privată datată 13 noiembrie 2007,  s-a consemnat un fapt  care nu corespunde realităţii , respectiv  că MI a fost de faţă şi a semnat această chitanţă . Rezultă aşadar  că este nereal faptul  că MI a primit împreună cu soţia sa  suma de 1200 euro  de la TE, la data de 13 noiembrie 2007 , această convenţie fiind încheiată în absenţa sa, întrucât se afla la muncă în străinătate, semnătura din dreptul numelui său fiind aplicată de MS.

Faţă de aceste considerente, instanţa va admite actiunea  şi va anula în parte înscrisul mentionat  numai  în ce priveşte  mentiunea falsă  referitoare la calitatea  de parte în acest act a pârâtului MI  şi a semnăturii acestuia de pe acelaşi înscris.