Contestatie la executare

Sentinţă civilă 11608 din 10.12.2008


DOSAR NR. 12840/301/2008- sentinta civila nr.11608/10.12.2008

Contestatie la executare

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 22.10.208 sub nr. 12840/301/2008, contestatoarea S.C. A. C. S.R.L. a formulat în contradictoriu cu intimata S.C. B. G. S.R.L. şi cu terţul poprit A. B. R. S.A - SUCURSALA UNIRII, contestaţie la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 149/2008 al BEJ I. V., instrumentat în temeiul sentinţei civile nr. 1208/11.03.2008 a Judecătoriei Buftea la cererea creditoarei S.C. B. G. S.R.L., solicitând anularea executării silite declanşate conform adresei de înfiinţare a popririi la A. B. S.A. - Sucursala Unirii din data de 19.10.2008 emise în dosarul de executare sus indicat, suspendarea executării silite până la soluţionarea prezentei contestaţii în temeiul disp. art. 403 al. 1 C.p.c., cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat următoarele:

Între contestatoare şi pretinsa creditoare s-au derulat raporturi comerciale în temeiul Legii nr. 333/2003 în baza contractului de prestări servicii nr. 46/06.05.2005, modificat succesiv printr-o serie de acte adiţionale. Contestatoarea, în calitate de beneficiar, şi-a respectat obligaţiile de plată a facturilor emise de creditoare, dar aceasta şi-a încălcat în mod repetat şi cu consecinţe grave obligaţiile asumate, respectiv supraîncărcarea nejustificată a facturilor emise în temeiul contractului şi încălcarea obligaţiilor de pază şi protecţie asumate de creditoare. În raport de această situaţie, contestatoare arată că a invocat excepţia de neexecutare a contractului, dar pretinsa creditoare a acţionat-o în judecată, solicitând obligarea sa la plata sumelor facturate şi refuzate la plată de contestatoare, litigiul făcând obiectul dosarului nr. 6892/94/2007 pe rolul Judecătoriei Buftea, soluţionat definitiv şi executoriu prin sentinţa civilă nr. 1208/11.03.2008 pronunţată de această instanţă. Sentinţa civilă menţionată reprezintă titlul executoriu în temeiul căruia a fost demarată executarea silită contestată, în condiţiile în care această sentinţă nu a fost niciodată comunicată contestatoarei, neavând practic posibilitatea formulării căii de atac legale a recursului prevăzut de lege.

Ca şi motive de nelegalitate a executării silite contestate arată următoarele:

Executarea silită este lovită de nulitate absolută, impunându-se anularea acesteia pentru înlăturarea prejudiciului care îi este creat, întrucât nu i s-a comunicat înştiinţarea de înfiinţare a popririi conform art. 454 al. 1 şi art. 452 C.p.c.

De asemenea, adresa de înfiinţare a popririi este lovită de nulitate datorită lipsei menţiunilor corecte referitoare la adresa sediului său social şi locul, data şi ora efectuării actului de executare, conform art. 388 şi urm. C.p.c.

Un alt motiv de nulitate invocat de contestatoare este acela că executorul judecătoresc a dispus virarea sumelor de bani poprite în contul contestatoarei deschis la terţul poprit direct de către creditoare, operaţiune contrară prevederilor art. 454 al. 2, 456 al. 1 lit. a şi art. 458 al. 1 C.p.c.

Totodată, contestatoarea arată că procesul verbal de cheltuieli de executare din 17.09.2008, reprezentând titlul executoriu în baza căruia s-a procedat la indisponibilizarea conturilor sale prin poprire este lovit de nulitate, întrucât în cuprinsul acestuia nu se regăsesc elementele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 388 C.p.c., respectiv numele corect al creditoarei, adresa debitorului executat silit şi semnătura sau menţiunea lipsei creditorului. Astfel, arată că începând cu luna decembrie 2007, sediul său social a fost mutat de la adresa menţionată în adresa de înfiinţare a popririi la noua adresă din Voluntari, şos. Pipera-Tunari nr. 198, Tarlaua 4, Parcela 93/2, Bloc Vila 36, ap.-cam. 3, jud. Ilfov, şi faptul că denumirea creditoarei din titlul executoriu reprezentat de procesul verbal este S.C. B. Q. S.R.L. în timp ce în hotărârea judecătorească este S.C. B. G. S.R.L., fiind o lipsă de identitate a creditorilor.

În ceea ce priveşte suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei solicită să se aibă în vedere că executarea silită este instrumentată în mod vădit nelegal, prejudiciul care i se creează prin faptul că se pune în executare o hotărâre judecătorească pe care nu a avut posibilitatea să o atace prin căile legale prevăzute de lege, iar intrarea sumelor de bani direct în contul creditoarei va lipsi de efecte o eventuală admitere a contestaţiei şi anulare a actelor de executare, contestatoarea fiind obligată la o nouă cerere de întoarcere a executării silite.

În drept a invocat disp. art. 399 şi urm., 452 şi urm. C.p.c.

Intimata S.C. B. G. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare, precum şi a cererii de suspendare a executării, ca neîntemeiate.

În motivare a arătat următoarele:

S.C. B. G. S.R.L deţine un titlu executoriu constând în sentinţa civilă nr. 1208/11.03.2008 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 6892/94/2007, sentinţă definitivă şi irevocabilă prin nerecurare, împotriva debitoarei sale S.C. A. C. S.R.L.

Prin cererea adresată BEJ Viorel Ichim, obiect al dosarului nr. 149/17.09.2008, a intimata solicitat înfiinţarea popririi executorii a terţului poprit A. B. ROMANIA S.A - SUCURSALA UNIRII în temeiul art. 452 şi urm. C.p.c.

Faţă de susţinerea contestatoarei în sensul lipsei comunicării de către executorul judecătoresc cu privire la instituirea popririi asupra conturilor sale, solicită să se observe că a efectuat toate diligenţele în a afla adresa debitoarei şi a depus la dosarul de executare cererea de furnizare de informaţii emisă de Oficiul Registrului Comerţului Ilfov cu privire la sediul actual al acesteia, fiind înştiinţată creditoarea de către executorul judecătoresc cu privire la înfiinţarea popririi.

Înştiinţarea popririi către debitoare a fost făcută de către executorul judecătoresc în data de 19.09.2008, cu o lună înaintea adresei din data de 19.10.2008, poprirea pe conturile debitoarei efectuându-se încă din data de 26.09.2008.

Întregul debit poprit a fost virat în contul creditoarei deschis la Trezoreria Sector 1 Bucureşti, însă banii popriţi nu au intrat în contul Trezoreriei  şi s-au întors în contul debitoarei deschis la A. B. S.A., pe motivul că în contul Trezoreriei nu pot intra decât banii proveniţi de la instituţiile de stat şi nu de la instituţii private.

Prin adresa emisă în data de 19.10.2008 de executorul judecătoresc nu s-a solicitat să se înfiinţeze o nouă poprire pe conturile creditoarei, aceasta aflându-se în eroare în această privinţă, ci s-a indicat un nou cont al creditoarei pentru că poprirea fusese efectuată încă din data de 26.09.2008.

Adresa din data de 19.10.2008 are valoarea unui act de procedură în cadrul procedurii de executare silită prin poprire şi nu are valoarea unei alte adrese de poprire.

Intimata mai arată că aceeaşi confuzie se face şi cu privire la adresa de înfiinţare a popririi, care conţine toate elementele enumerate la art. 388 C.p.c., şi adresa comunicată către bancă cu indicarea doar a noului cont al creditoarei, care nu trebuia să conţină în mod obligatoriu toate elementele enumerate de către contestatoare prin contestaţia la executare.

Se mai arată că nu au fost încălcate disp. art. 456 al. 1 lit. a C.p.c., întrucât din data de 26.09.2008, dată la care a avut loc primul act de poprire, au trecut mai mult de 15 zile, astfel încât nu se poate susţine de către contestatoare că banii ar fi fost ridicaţi înainte de scurgerea termenului de 15 zile. Mai mult, titlul intimatei este perfect valabil şi produce toate efectele prevăzute de lege.

În acest moment, intimata-creditoare arată că nu şi-a înfruptat creanţa, întrucât terţul poprit nu a comunicat care este situaţia banilor deja popriţi şi viraţi în contul indicat de creditoare la Trezoreria Sector 1 Bucureşti, care evident nu a primit banii, fiind întorşi în contul debitoarei deschis la A. B. ROMANIA S.A - SUCURSALA UNIRII.

De asemenea, arată că atât procesul verbal de cheltuieli de executare, cât şi adresa de înfiinţare a popririi sunt perfect valabil încheiate şi comunicate către debitoare şi terţul poprit.

Cu privire la denumirea sa, în sensul că în procesul verbal de cheltuieli figurează S.C. B. Q. S.R.L. în loc de S.C. B. G. S.R.L., arată că este o eroare materială ce nu poate dovedi că nu ar exista o identitate a creditoarei, atâta timp cât sunt indicate şi celelalte elemente esenţiale după care ar putea fi indicată creditoarea (date de identificare, CUI, CIF, nr. de înregistrare în registrul comerţului).

Îndrept a invocat disp. art. 115 şi urm. C.p.c.

În dovedire şi în apărare s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civila nr. 1208/11.03.2008 pronuntata de Judecatoria Buftea in dosarul nr. 6892/94/2007, definitiva si executorie, s-a admis acţiunea formulata de SC Bidepa Guard SRL si s-a dispus obligarea paratei SC A. C. SRL la plata sumei de 6848,55 lei debit principal, 12550,44 lei penalitati de intarziere calculate pana la data de 31.05.2007 precum si la plata penalitatilor de 0,3% pe zi de intarziere calculate asupra debitului principal de la 1.06.2007 si pana la plata. De asemenea, parata a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 3632,16 lei(f. 19-21)

Pentru executarea sentinţei civila nr. 1208/11.03.2008 s-a format dosarul de executare nr. 149/2008 al BEJ I. V. in cadrul caruia s-au emis de  către  executor urmatoarele acte:  in temeiul dispozitiilor art 454 si urm. C.pr.civ. s-au emis adrese de infiintare a popririi (f.24-31) iar in temeiul dispozitiilor art. 371 ind. 7 C.pr.civ. s-a incheiat procesul-verbal  privind cheltuielile de executare (f. 23)

Sustinerile contestatoarei in sensul ca sentinta civila nr. 1208/11.03.2008 pronuntata de Judecatoria Buftea in dosarul nr. 6892/94/2007 nu i-a fost niciodata comunicata, nu pot fi primite fata de imprejurarea ca acestea reprezinta aparari de fond, astfel ca potrivit dispozitiilor art. 399 alin 1 si alin 3 C.pr.civ., nu pot face obiectul analizei pe calea contestatatiei la executare, titlul executoriu fiind o hotarare judecatoreasca definitiva.

In ceea ce priveste sustinerea privind nelegalitatea executarii silite ca urmare a faptului ca adresa de infiintare a popririi emisa de executor catre tertul poprit Alpha Bank SA nu cuprinde toate elementele prev. de art.388 C.p.civ si anume "denumirea si sediul debitoarei" si " locul, data si ora efectuarii actului de executare", instanta constata ca dimpotriva adresa de infiintare a popririi (care se transmite tertului poprit si nu debitorului, acesta fiind doar instiintat de masura luata potrivit art. 454 alin 1 C.pr.civ.) cuprinde toate datele de identificare prevazute de 454 alin.2 C.p.civ , precum si denumirea si sediul debitoarei astfel cum sunt mentionate in titlul executoriu si de asemenea mentiunea privind data si locul efectuarii actului de executare, in concret adresa fiind inregistrata la BEJ I. V. sub nr.513/1/2008 din data de 23.09.2008- f. 30.  Aceasta adresa de infiintare a popririi a fost comunicata tertului poprit Alpha Bank  la data de 25.09.2008 (f.31) iar la data de 26.09.2008 tertul poprit a procedat la indisponibilizarea sumelor pentru care s-a dispus infiintarea popririi, consemnandu-le la dispozitia executorului judecatoresc (f.32-33).

Executorul judecatoresc a instiintat debitoarea despre masura luata (f. 34,35), portrivit art. 454 alin 1 teza finala C.pr.civ. , fara ca pe dovada de primire a acestei adrese sa fie mentionat ca destinatarul si-a schimbat sediul, procedura de comunicare efectuandu-se prin afisare cu respectarea dispozitiilor legale.

Referitor la imprejurarea ca ulterior consemnarii sumelor datorate de debitoare executorul judecatoresc a procedat la emiterea unei noi adrese catre tertul poprit Alpha Bank prin care indica un alt cont pentru virarea sumelor, instanta retine ca adresa din data de 14.10.2008 (f.69) nu reprezinta o noua adresa de infiintare a popririi, aceasta masura fiind dispusa la data de 26.09.2008, moment la care sumele au fost indiponibilizate la dispozitia creditorului.

De asemenea nici susţinerile referitoare la faptul că procesul-verbal privind cheltuielile  de executare nu cuprinde toate elementele prev. de art. 388 C.pr.civ., respectiv pct. 5-6,  nu pot fi primite  deoarece cu privire la menţiunea de la punctele 6 (locul, data si ora efectuarii actului de executare) partea care invocă nulitatea  trebuie să facă dovada că lipsa acestora i-au produs o  vatămare, iar contestatorul nu a dovedit acest lucru. Cu privire la menţiunea de la punctul 5 (denumirea si sediul debitorului si creditorului urmaritor) instanta retine ca procesul verbal privind cheltuielile de executare incheiat la data de 17.09.2008 (f.23) cuprinde aceste mentiuni chiar daca referitor la denumirea creditorului s-a strecurat o eroare materiala iar sediul indicat pentru debitoare nu ar fi fost cel actual (in conditiile in care titlul executoriu face referire la sediul indicat in procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare). De altfel, textul art.388 alin.2 C.p.civ. sanctioneaza cu nulitatea actului lipsa mentiunii cu privire la denumirea si sediul partilor si nu eventualele erori sau neconcordante  cu privire la acestea (in acest caz nulitatea intervine in conditiile art. 105 alin.2 C.p.civ. si anume partea care invoca nulitatea trebuie sa justifice o vatamare).

Fata de aceasta situatie de fapt, instanta constata ca executarea silita se desfasoara cu respectarea prevederilor legale, in temeiul unei hotarari date in materie comerciala, definitiva si care constituie titlu executoriu potrivit dispozitiilor art. 720 ind. 8 C.pr.civ.

Pentru aceste motive, instanta va respinge contestatia la executare ca neintemeiata; pe cale de consecinta, fata de imprejurarea ca este solutionata cererea principala avand ca obiect contestatia la executare, va respinge cererea de suspendare a executarii silite pana la data solutionarii contestatiei la executare ca ramasa fara obiect.