Uzucapiune

Hotărâre 1549 din 28.10.2009


Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant M. M., martor L. V. şi pe pârât T. T., având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă reclamantul asistat de av. C. E. şi martorul L. V..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

Se constată depus la dosar proces verbal încheiat la data de  prin care s-au repartizat dosarele din şedinţa de judecată de azi completului prezidat de dna judecător, conform planificării de permanenţă, având în vedere că dl. jud. se află în concediu de odihnă.

Reprezentantul reclamantului depune la dosar o adeverinţă pe numele reclamantului, 2 înscrisuri topo certificate privitoare la suprafaţa de teren în litigiu precum şi dovada îndeplinirii procedurii citării prin publicitate a pârâtului.

Reclamantul învederează instanţei că înţelege să precizeze acţiunea cu privire la suprafaţa de teren prin depunerea adeverinţei nr. prin care se atestă că reclamantul figurează cu suprafaţa de 0,12 ha, aceasta fiind suprafaţa pe care doreşte să o uzucapeze, aşa cum rezultă şi din planşa 1 din înscrisurile topo depuse la dosar.

În temeiul art. 186 cod proc civilă, instanţa procedează la audierea martorului prezent declaraţia acestuia ataşându-se la dosarul cauzei.

Instanţa constată că nu s-au depus opoziţii din partea vreunei persoane la solicitările reclamantului.

Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat şi nici probe de administrat în cauză, instanţa declară dezbaterile închise şi acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamantul prin avocat solicită instanţei admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată, fără cheltuieli de judecată.

Instanţa reţine cauza în pronunţare.

JUDECĂTORIA:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Reghin la data de 1 iulie 2008 sub nr. dosar reclamantul M. M.domiciliat în com. C. S. jud. Mureş a solicitat instanţei să dispună stabilirea dreptului său de proprietate asupra terenului intravilan înscris în CF 960 C. S., proprietate tabulară a pârâtului, fără cheltuieli de judecată, drept dobândit prin uzucapiune.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a dobândit posesia utilă asupra parcelei de teren ce face obiectul cauzei în anul, an în care a cumpărat imobilul printr-un contract sub semnătură privată. Terenul era proprietatea tabulară a pârâtului T. T., decedat la data de. Din anul  reclamantul a posedat şi continuă să posede terenul sub nume de proprietar, plătind totodată impozit pentru acest teren, fiind înregistrat în rolul fiscal al Primăriei C. S..  Consideră că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1895 şi urm. Cod civil.

Cererea a fost legal timbrată.

La termenul de judecată din data de reclamantul prin apărător precizează acţiunea în sensul indicării ca temei de drept al acţiunii a disp. art. 130 din Decretul Lege nr. 115 / 1938.

 În dovedirea acţiunii reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, proba testimonială –respectiv audierea martorului L. V., instanţa punîndu-i în vedere să efectueze şi o expertiză extrajudiciară pentru a se identifica suprafaţa de teren ce se solicită a fi uzucapată.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorul L. V., depoziţia sa fiind consemnată la dosarul cauzei.  La termenul de judecată din reclamantul depune Adeverinţa nr. emisă de Primăria C. J. prin care se atestă că reclamantul figurează înscris în evidenţele acesteia cu suprafaţa de 0,1200 ha în sat C. S., precum şi Plan de încadrare în zonă şi Plan de situaţie privind terenul în cauză întocmite de ANCPI. Faţă de conţinutul acestor acte şi extrasul de carte funciară aflat la dosar instanţa consideră probele suficiente, nemaiinsistând în efectuarea expertizei extrajudiciare.

Analizând actele si lucrările dosarului instanţa retine următoarele:

Imobilul înscris în CF nr. 960 C. S. are ca proprietar tabular pe T. T., decedat la data de (fila 20).

Potrivit art. 130 din DL 115/1938, cererea de înscriere a drepturilor dobândite prin uzucapiune se va îndrepta la judecătoria în circumscripţia căreia este aşezat imobilul. Judecătoria, prin încheiere, va emite o somaţie care se va afişa la judecătorie, la primăria comunei unde se află aşezat imobilul şi se va publica într-unul din ziarele centrale. Prin somaţie cei interesaţi vor fi invitaţi să facă opoziţie la cerere în termen de 1 lună de la data publicării şi respectiv afişării somaţiei, în lipsa opoziţiei instanţa trecând la judecarea cererii.

În cauză instanţa constată că au fost respectate dispoziţiile legale sus menţionate, neexistând nici o opoziţie la cererea petenţilor.

Din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a dobândit posesia asupra imobilului prin act de vânzare cumpărare sub semnătură privată

De la această dată, reclamantul a folosit această parcelă de teren şi o foloseşte şi în prezent în mod public, paşnic, netulburat, neîntrerupt şi sub nume de proprietară.

Condiţiile posesiunii cerute de art. 1847 Cod civil referitoare la prescripţia achizitivă sunt îndeplinite in cauza, posesia fiind una continuă, neîntreruptă, netulburată, publică si sub nume de proprietar.

De asemenea, sunt îndeplinite cerinţele art. 28 din D.L. nr. care prevăd ca posesia să fi fost exercitată 20 de ani de la decesul proprietarului înscris în cartea funciară, posesia petenţilor datând din anul  iar decesul proprietarului de carte funciară fiind în anul.

Totodată, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că imobilul folosit de reclamant este cel identificat cu datele de carte funciară indicate în cererea introductivă.

În aceste condiţii instanţa va admite cererea reclamantului astfel cum aceasta a fost formulată constatând că acesta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafaţă de 1200 mp înscris în CF 960 C. S. şi va dispune înscrierea în cartea funciară pe numele reclamantului a dreptului de proprietate asupra terenului cu titlu de uzucapiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea formulată şi precizată de reclamantul M. M. cu domiciliul în com. C. S. nr.  jud. M.

Constată că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafaţă de 1200 mp înscris în CF nr. 960 C. S. şi dispune înscrierea în cartea funciară pe numele reclamantului a dreptului de proprietate asupra terenului cu titlu de uzucapiune.

Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 28.10.2009.