Pretentii

Hotărâre 1625 din 11.11.2009


Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanţi C. A.  şi C. C.  şi pe pârâţii R.A.G.C.L. Reghin, F. E. , B. D. , G. I. , B. A. , SC J.  Impex srl, având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

Mersul dezbaterilor pe fondul cauzei a fost consemnat în încheierea de şedinţă din, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentinţă, dată la care instanţa a reţinut cauza în pronunţare pentru a da posibilitatea ca părţile să depună concluzii scrise pe fondul cauzei şi a amânat pronunţarea pentru termenul de azi.

Instanţa constată că s-a depus la dosar prin registratura instanţei concluzii scrise din partea părţilor prezente la dezbaterile pe fond.

JUDECĂTORIA

Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă sub nr...., reclamanţii C. A.  C. şi C. C.  au solicitat obligarea pârâţilor R.A.G.C.L. SA Reghin şi F. E. , B. D. , G. I.  şi B. A. , angajaţi ai pârâtei R.A.G.C.L. SA Reghin la plata sumei de 37.500 lei cu titlu de despăgubiri morale, cu actualizarea sumei de la data de ... şi până la plata efectivă, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, a arătat că a în cursul lunii noiembrie ... SC J.  SRL a amenajat un spaţiu închiriat de la pârâta RAGCL SA R, ocazie cu care a fost înlăturată o uşă metalică şi cadrul acesteia în vederea înlocuirii. Uşa metalică a fost transportată imediat după demontare de angajaţi ai RAGCL SA dar cadrul metalic a fost sprijinit de un perete de prepusul SC J.  SRL P. G., ajutat de pârâţii F. E. , B. D. , G. I.  şi B. A. , într-o poziţie necorespunzătoare, nesigură. Rama metalică s-a prăbuşit ulterior peste fiul reclamanţilor, minorul C. A. , cauzându-i decesul. 

 În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, inculpat fiind P. G.  iar parte responsabilă civilmente SC J.  SRL, reclamanţii constituindu-se parte civilă cu suma de 50.000 lei ( RON ) reprezentând daune morale. Prin sentinţa penală nr. Judecătoria Reghin a admis în parte acţiunea civilă în sensul obligării inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata a doar 25 % din totalul daunelor morale, motivat de faptul că “la producerea accidentului au concurat mai multe cauze”, “culpa inculpatului a fost concurată de cea a lui F. E.  cu care a aşezat rama şi cu cea a muncitorilor neidentificaţi care au schimbat poziţia ramei” iar “o acţiune civilă separată ar putea eventual stabili răspunderea pentru lucruri a SC J.  SRL în temeiul disp.art. 1000 alin. 1cod civil”.

Acţiunea a fost motivată în drept pe disp.art. 1000 alin.3 cod civil, art. 998-999 Cod civil, art. 112 şi 274 cod  procedură civilă

Pîrîta RAGCL SA Reghin a formulat întâmpinare invocând admiterea excepţiei netimbrării acţiunii, a prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor  şi, pe fond, respingerea ca nefondată a acţiunii. În motivarea poziţiei sale se arată că nu a existat nici un act material săvârşit de vreunul din prepuşii săi de natură a determina producerea nefericitului eveniment soldat cu moartea minorului, respectiv că angajaţii săi G. I. , B. D.  şi B. A.  nu au manipulat cadrul metalic.

Excepţia netimbrării acţiunii a fost pusă în discuţie şi soluţionată de instanţă la termenul din, constatându-se că, în conformitate cu disp.art. 15 lit. o din Legea 146 / 1997, acţiunea este scutită de plata taxei de timbru, având ca obiect despăgubiri civile pentru daune morale rezultând dintr-o cauză penală, astfel cum rezultă din sentinţa penală nr. a Judecătoriei Reghin. De asemenea a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor invocată de pârâta RAGCL SA R. prin întâmpinare , apreciindu-se că în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, termenul de prescripţie a început să curgă de la data rămânerii definitive a sentinţei penale a Judecătoriei R., prin care aceştia au luat la cunoştinţă de existenţa celor care răspund de pagubă, respectiv pârâţii din prezenta cauză.

La rîndul său pârâtul F. E.  a depus întâmpinare solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor ca fiind introdusă faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă, şi de asemenea ca tardiv introdusă, faţă de data la care a avut loc accidentul.

În cauză a mai fost făcută de către reclamanţi precizarea că înţeleg să invoce şi prevederile art. 1000 alin 1 în contradictor cu RAGCL SA R., F. E. , B. D. , G. I.  şi B. A.  ( fila 164-166 ).  Faţă de această precizare pârâta RAGCL SA nu a înţeles să invoce excepţii, formulându-şi apărărări de fond ( întâmpinare fila 173-175 ).

La termenul din data de instanţa a admis excepţia de conexitate invocată de reclamanţi şi a dispus conexarea dosarului nr. în care pârâtă figurează SC J.  SRL, obiectul cauzei constituindu-l obligarea acesteia la plata aceleiaşi sume de bani ( 37.500 lei ) cu titlu de despăgubiri morale în temeiul disp. art. 1000 alin 1 cod civil. 

Au fost administrate probatorii constând în înscrisuri, interogatoriile tuturor părţilor şi depoziţiile martorilor J. n Arsinte ( fila 153 ), P. G.  ( fila 163 ) şi S. F. C.  ( fila 208 – 209 ).

La data de ... a fost efectuată şi o cercetare locală, constatările fiind cuprinse în procesul verbal aflat la fila 210.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta reţine următoarele:

La data de ... a avut loc accidentul în urma căruia a decedat minorul C. A. , fiul reclamanţilor.  Accidentul s-a produs prin prăbuşirea peste copil a unei rame metalice în greutate de 50-55 kg aflate în curtea comună, sprijinită de un perete, ramă ce fusese iniţial poziţionată astfel de martorul P. G. , ajutat de pârâtul din prezenta cauză F. E. .

Martorul P. G.  a fost cerectat penal pentru ucidere din culpă şi ulterior condamnat prin sent. pen. ...a Judecătoriei R, parte responsabilă civilmente fiind SC J.  SRL al cărui angajat era la acea dată.

Faţă de situaţia de fapt reţinută prin sentinţa de condamnare, definitivă şi irevocabilă, şi faţă de conţinutul probatoriului administrat în prezenta cauză, instanţa reţine ca dinamică a producerii accidentului din data de 10.02.1999 şi antrenarea răspunderii civile a părţilor următoarele :

SC J.  SRL a efectuat, alături de alte lucrări de amenajare, manopera de înlăturare a unei uşi metalice şi a cadrului metalic al acesteia.  Uşa metalică a fost transportată imediat alături de alte resturi materiale , în cursul aceleiaşi zile în care au fost dislocate, dar rama metalică nu, pe motiv că nu a încăput în vehicolul care efectua transportul. Cadrul metalic a fost sprijinit de martorul P. G.  ajutat de pârâtul F. E.  într-o poziţie pe care acesta a declarat că a considerat-o sigură, respectiv la o distanţă de cca. 40 cm de perete, dimensiunile ramei fiind de aprox. 2m x 2 m. Pârâtul F. E.  nu era angajat al SC J.  SRL şi nu avea nici o atribuţie sau obligaţie în legătură cu activitatea desfăşurată de aceasta, el acordându-i ajutor lui P. G.  în baza unei discuţii personale cu acesta.

La aproximativ 2 săptămâni de la acest moment la sediul societăţii s-au deplasat pârâţii B. D. , G. I.  şi B. A. , în calitate de angajaţi ai RAGCL SA R., cu un utilaj ( ifron ) în scopul de a încărca şi înlătura din curtea interioară comună molozul rezultat din lucrările efectuate de SC J.  SRL . Prezenţa a fost confirmată atât de pârâţii persoane fizice cât şi de pârâţi şi RAGCL SA prin răspunsurile la interogator. Pentru efectuarea încărcării era necesar să se pătrundă cu utIlajul în curtea interioară aprox. 10 m (  declaraţia martorului P. G. – fila 163 ).  Conform declaraţiei martorului S. F. C.  ( fila 208 verso ) în momentul pătrunderii în curtea interioară pârâţii B. A. , B. D. şi G. I.  ( identificaţi de martor ca  2-3 muncitori îmbrăcaţi în salopete, însoţiţi de un utilaj ifron ) “au schimbat poziţia ramei în sensul că au ridicat-o în picioare pentru a face loc ifronului.  Prin schimbarea poziţiei a fost lipită de perete şi se sprijinea doar în “mustăţile” de fier beton cu care fusese încastrată în zidul de beton.  Acestea s-au petrecut în jurul orelor 08,00”.  Accidentul s-a produs în jurul orei 17,00, după plecarea utilajului ifron, rama metalică rămânând, după declaraţia aceluiaşi martor, în poziţia modificată.

 Instanţa va reţine în acest context răspunderea civilă delictuală atât a RAGCL SA R. şi a prepuşilor săi pârâţilor B. D. , G. I.  şi B. A.  cât şi a SC J.  Impex SRL. 

 Considerăm dovedită în cauză acţiunea prepuşilor RAGCL SA B. D. , G. I.  şi B. A.  de a muta cadrul metalic de pe poziţia iniţială, conferindu-i astfel o instabilitate şi mai mare, fapt ce a determinat ulterior producerea accidentului.  Pârâţii trebuiau să prevadă posibilitatea producerii unui accident prin poziţionarea necorespunzătoare a ramei de metal, fiind pe deplin previzibilă posibilitatea prăbuşirii ei. Faţă de temeiul de drept al cererilor formulate de reclamanţi ( acţiunea principală, precizări, cererea conexă ) va admite acţiunea reclamanţilor în contradictor cu aceştia în baza disp. art.998 - 999cod civil. 

Pârâta RAGCL SA , fiind comitenta pârâţilor, va răspunde alături de aceaştia în calitate de comitent în baza disp.art. 1000 alin. 3 cod civil.

În ceea ce o priveşte pe pârâta SC J.  Impex SRL, instanţa consideră că a avut de la început şi avea continuare paza juridică a obiectului ce a cauzat decesul victimei.  Chiar dacă în intenţia reprezentanţilor săi acel bun devenise gunoi, rest material ce urma să fie ulterior îndepărtat de RAGCL, el a rămas în posesia sa până la data producerii accidentului.  În ziua de după plecarea utilajului ifron aparţinând RAGCL SA, rama metalică a rămas în acelaşi loc, în poziţia modificată, timp de mai multe ore, inclusiv atunci când s-a produs accidentul. Considerăm că în cauză nu subzistă răspunderea civilă delictuală a pârâtei RAGCL SA pentru temeiul cuprins în disp. art. 1000 alin. 1 cod civil deoarece ea nu avea paza juridică a bunului.  Deşi s-a susţinut de către SC J.  I SRL , nu s-a făcut dovada existenţei unui contract de prestări servicii special, altul decât contractul obişnuit de salubrizare în baza căruia RAGCL SA ridică în mod periodic resturile menajere sau de altă natură de la locaţiile cocontractanţilor. Ca să fie angrenată răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucruri era necesar ca între cele două societăţi să fi existat reglementări speciale care să cuprindă obligaţia expresă pentru RAGCL SA de a prelua şi ridica deşeurile rezultate în urma lucrărilor de amenajare. Cum o astfel de convenţie nu există, răspunderea cu privire la paza juridică a bunurilor îi aparţinea SC J.  Impex SRL până la preluarea de către RAGCL SA. De altfel ar fi şi absurd ca, în baza contractului prin care RAGCL SA se obligă să efectueze lucrările de salubrizare, aceasta să fie răspunzătoare pentru prejudiciile cauzate de bunurile pe care cocontractanţii săi le depozitează în scopul ridicării ulterioare. Faptul că rama metalică nu a fost ridicată la timp de RAGCL nu atrage preluarea de către aceasta a pazei juridice. SC J.  Impex avea posibilitatea de a solicita ridicarea acestei rame, în baza contractului de salubrizare, de la data la care a fost desprinsă şi inclusiv până la data la care utilajul ifron s-a deplasat pentru ridicarea molozului. 

În ceea ce îl priveşte pe pârâtul F. E. , instanţa consideră că fapta acestuia de a-l ajuta pe P. G.  să poziţioneze cadrul metalic în poziţia iniţială nu atrage răspunderea sa juridică. Deşi actul material există, pârâtul a acţionat ca un simplu executant, intenţia sa fiind aceea de a acorda un ajutor fizic numitului P. G. , care efectua singur lucrările dispuse de SC J.  Impex SRL. Pîrîtul nu avea obligaţia de a-şi forma o reprezentare cu privire la eventualele consecinţe ale faptei sale, el neexecutând un act material în baza unei raţiuni proprii. Deşi a poziţionat rama metalică în acel mod, el nu a avut reprezentarea a ceea ce urma să se întâmple pe viitor cu ea, nu ştia dacă va rămâne mai mult în acea poziţie, dacă va fi ridicată imediat sau nu, sau care era configuraţia particulară a locului ( dacă mai există persoane ce folosesc curtea comună etc.). Pentru aceste motive instanţa va respinge acţiunea reclamanţilor în contradictor cu acesta.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamanţi, instanţa va reţine că acesta este întemeiat, faţă de prejudiciul moral deosebit cauzat de decesul fiului minor.  Suma solicitată - 37.500 lei - a fost  reactualizată conform înscrisului depus de reclamanţi la termenul de judecată din la 53.415 RON. Având în vedere cele arătate mai sus cu privire la răspunderea civilă a pârâţilor din prezenta cauză şi principiul reparării integrale a prejudiciului, instanţa va obliga în mod egal pârâţii la recuperarea prejudiciului, funcţie de incidenţa cazurilor de răspundere civilă delictuală.

Având în vedere disp. art. 1003 cod civil, deoarece în cauză s-a produs un prejudiciu unic, cauzat prin consumarea unui singur act material ( prăbuşirea ramei metalice peste victimă ) de care se fac răspunzători material pârâţii, în condiţiile arătate mai sus, având în vedere şi necesitatea asigurării recuperării integrale a prejudiciului de către persoanele păgubite instanţa va obliga toţi pârâţii în solidar la acoperirea prejudiciului. Urmează ca eventualele pretenţii ulterioare ale pârâţilor unii faţă de alţii, dacă executarea se va face numai în sarcina unora, să se facă funcţie de cota de 1/2 stabilită pentru pârâţii RAGCL SA , B. D. , G. I.  şi B. A.  pe de o parte şi SC J.  Impex SRL  pe de altă parte.

Instanţa ia act că reclamanţii, prin apărător, nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E :

 Admite acţiunea civilă formulată de reclamanţii C. A.  C. şi C. C.  domiciliaţi în mun.R. str. .... nr. ..... împotriva pârâţilor B. D.  domiciliat în  jud. M, G. I.  domiciliat în jud. Mureş şi B. A.  domiciliat în jud. Mureş în solidar cu pârâta comitentă RAGCL SA R. cu sediul în jud. Mureş în baza disp. art. 998 - 999 şi art.1000 alin. 3 cod civil.

 Admite acţiunea civilă promovată de reclamanţii C. A.  C. şi C. C.  împotriva pârâtei SC J.  IMPEX SRL în baza disp. art. 1000 alin. 1 cod civil. 

Obligă pârâţii B. D. , G. I. , B. A.  în solidar cu pârâta RAGCL SA R. pe de o parte, şi pârâta SC J.  SRL Rn pe de altă parte,  în solidar, la plata sumei de 53.415 lei către reclamanţi în baza disp. art. 1003 cod civil.

 Respinge acţiunea civilă în contradictor cu pârâtul F. E.  domiciliat în jud. Mureş.

 Cu recurs în 15 zile de la comunicare.