Amanare executare pedeapsa

Sentinţă penală 235 din 26.11.2010


Dosar  nr.  3396/ 284/ 2010

Sentinta penala nr.235/26.11.2010

AMANARE EXECUTARE PEDEAPSA

Pe  rol insantei Judecatoriei Racari s-a aflat solu?ionarea cauzei avand ca obiect amanare executare pedeapsa formulata de catre condamnatul X.

Cererea condamnatului a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art.453 lit.c) Cod procedura penala, in fapt invocandu-se ca „ are 5 copii in intretinere, sotia sa tocmai a nascut, iar prezenta sa la domiciliu este necesara intrucat sotia sa nu poate avea grija de copii si de casa”. In sustinerea cererii sale condamnatul a anexat certificatele de nastere ale minorilor precum si acte medicale emise pentru unul dintre moniri.

La solicitarea instantei, dispusa la primirea cererii s-a intocmit de catre Biroul executari penale al Judecatoriei Racari, Referatul  privind situatia executarii pedepsei iar Serviciul public de asistenta sociala din cadrul Primariei orasului Racari, jud.Dambovita a intocmit Ancheta sociala.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta a retinut urmatoarele:

Prin cererea de amanare a executarii pedeapsei de 1 an si 6 luni inchisoare formulata de condamnat, intemeiata pe dispozitiile art.453 lit.c) Cod procedura civila, acesta a invocat motive familiale imediate, astfel,  in opinia condamnatului, executarea imediata a pedepsei ar avea consecinte grave pentru familia acestuia, luand in considerare in special situatia medicala a unuia dintre minori, invocandu-se ca aceasta ar necesita internarea imediata intr-un spital si ca astfel nu ar avea cine sa asigure intretinerea necesara celorlati minori.

Din analiza certificatelor de nastere ale instanta a retinut ca numai doi dintre minorii, au fost recunoscuti de condamnat, al carui nume apare in rubrica destinata tatalui din certificatele de nastere ale acestora, ceilalti minori, purtand numele mamei, nefiind recunoscuti patern de catre Mirica Bogdan.

Astfel, instanta constata ca in privinta celor 5 minori mai sus mentionati, nu opereaza prezumtia de paternitate instituita prin dispozitiile art.53 din Codul familiei, condamnatul si mama copiilor fiind concubini, astfel incat stabilirea paternitatii acestora se probeaza in conditiile art.56 din Codul familie.

In atare conditii, sustinerile condamnatului ca cererea sa de amanare a executarii pedepsei ar fi justificata de motive familiale, si anume intretinerea pe care trebuie sa o asigure celor 5 minori, este neintemeiata, in conditiile in care condamnatul conform actelor de stare civila, certificatele existente la dosarul cauzei, este tatal a numai 2 dintre cei 5 minori, ceilalti trei nefiind recunoscuti patern de catre acesta.

Mai mult decat atat, nici motivele medicale ce privesc pe nou nascutul, dovedite prin actele medicale anexate dosarului cauzei, nu pot constitui in opinia instantei o imprejurare speciala care ar justifica amanarea executarii pedepsei in conformitate cu art.453 lit.c) Cod procedura penala, in conditiile  in care acest minor nu este recunoscut patern de condamnatul, si in atare situatie, in conditiile Codului familiei, nu exista in sarcina condamnatului o obligatie de intretinere fata de minorul in cauza.

De asemenea s-a mai retinut de catre instanta ca din Caracterizarea emisa de Primaria orasului Racari, reiese ca, condamnatul locuieste cu concubina sa, si cei 5 copii minori, impreuna cu parintii acestuia, astfel incat sustinerea ca, in conditiile inceperii executarii pedepsei de catre condamnatul, minorii ar fi lipsiti de ingrijirea necesara, nu poate fi primita, acestia urmand a ramane in grija mamei si a bunicilor paterni, cu care de altfel si locuiesc si care se ocupa si in prezent de cresterea si educarea lor. Mai mult decat atat, instanta retine ca condamnatul realizeaza venituri din „activitati ocazionale”, fapt care rezulta din aceeasi Caracterizare  si din Ancheta sociala emisa de Serviciul public de asistenta sociala din cadrul Primariei orasului Racari, jud.Dambovita.

In considerarea celor mai sus mentionate instanta a considerat ca cererea de amanare a executarii pedepsei formulata de condamnatul in baza art.453 lit.c) Cod procedura penala, drept neintemeiata, si pentru motivele mai sus invocate a respins-o.

1