Opozitie la executare bilet la ordin neinvestit cu formula executorie

Sentinţă civilă 8685 din 23.07.2009


Opozitie la exedcutare bilet la ordin neinvestit cu formula executorie, sentinta civ nr 8685/23.07.2009, dosar nr  7170/301/2009

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, sub nr.  la data de 05.01.2009, oponenta SC PE SRL, in contradictoriu cu cu intimata SC RP SRL si cu tertul poprit BT SA a formulat  opozitie la executarea silita solicitand constatarea nulitatii biletului la ordin emis la 06.11.2008 cu scadenta la data de 01.12.2008, constatarea inexistentei raporturilor juridice dintre parti si anularea tuturor formelor de executare efectuate in dosarul de executare  al BEJ DD

In motivare oponenta a aratat ca semnatura de pe biletele la ordin nu ii apartine, nu a emis niciodata catre intimata nici un bilet la ordin, scrisul de pe biletul la ordin nu ii apartine. Intimata nu a incercat solutionarea litigiului pe cale amiabila potrivit art 720 indice 1 C.pr.civ

Oponenta a mai aratat ca au fost incalcate disp OUG 38/2008 intrucat intimata a folosit instrumente de plata in format vechi iar acestea nu au fost emise in baza vreunei tranzactii incheiate intre parti avand in vedere faptul ca la data de 24.11.2008 SC PE SRL a facut o plata catre intimata in cuantum de 38.810,07 lei.

Intre parti nu au existat raporturi comerciale consemnate in biletele la ordin  (factura nr 3700) si nici un fel de alte raporturi care sa indreptateasca creditorul la incasarea unei sume de bani, ci din contra intimata datoreaza sume de bani oponentei. Titlurile executorii sunt lovite de nulitate intrucat nu indeplinesc conditiile esentiale prevazute de legea 58/1934 in sensul ca ambele bilete la ordin au continutul alterat si falsificat.

In drept a invocat disp art 62, art 63, art 12 din legea 58/1934, art 373 alin 2, art 400, art 453 si urmat C.pr.civ, pct 59, pct 60 din Normele cadru nr 6 din 08.03.1994, legea 58/1934, Decizia BNR din 27.11.2008.

Intimata a depus la dosar intampinare prin care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, indicand ca instanta competenta Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca neintemeiata a opozitiei la executare.

In sustinerea exceptiei necompetentei teritoriale , intimata a invocat art. 400 si 453 C.pr.civ., si a invederat ca sediul debitoarei este in sectorul 6, iar sediul tertului poprit unde s-a infiintat poprirea este in sectorul 3, BT - Sucursala Lipscani.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea opozitiei ca neintemeiata.

In motivare a aratat ca relatiile comerciale dintre parti au inceput in luna martie 2007 si s-au desfasurat astfel: intimata presta lucrari tipografice si emitea facturi fiscale iar oponenta emitea bilete la ordin pentru plata facturilor fiscale. Oponenta a emis bilete la ordin inca din martie 2007. Biletul la ordin emis la data de 06.11.2008, scadent la data de 01.12.2008 in valoare de 29.949,62 lei a fost emis de reprezentantul societatii oponente pentru plata facturilor fiscale nr 3770/22.10.2008, nr. 3816/29.10.2008, nr. 3844/31.10.2008 si nr 3847/31.10.2008. Biletul la ordin a fost introdus in circuitul bancar spre plata. Daca ar fi fost fals, banca platitoare care are si specimenele de semnatura ale persoanelor autorizate sa efectueze operatii bancare ar fi sesizat.

Intimata a mai aratat ca nu au fost inculcate disp OUG 38/2008 si ale Deciziei BNR din 27.11.2008 intrucat potrivit acestor acte normative nu mai pot fi emise bilete la ordin in format vechi incepand cu 08.12.2008, or in speta biletele la ordin au fost emise la data de 09.10.2008 pentru tranzactii incheiate in lunile septembrie si octombrie 2008. Biletul la ordin indeplineste conditiile prevazute de art 104 din legea 58/1934 si norma cadru nr 6/08.03.1994

In drept a invocat disp art 115-118 C.pr.civ.

Prin sentinta civila nr  instanta a admis exceptia necompetentei teritoriale si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Sectorului 3.

Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti sub nr.  la data de 11.05.2009.

Analizand intregul material probator administrat in cauza, instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt.

Intre parti s-au desfasurat relatii comerciale in temeiul contractului de prestari servicii nr 002/24.07.2008 in cadrul carora intimata SC RP SRL a efectuat in favoarea oponentei lucrari tipografice pentru plata carora oponenta SC PE SRL a emis, in conformitate cu art IV lit a din contract, biletul la ordin din data de 06.11.2008, cu scadenta la data de 01.12.2008 (fila 40 din dosar nr ).

La data de 17.12.2008 intimata SC RP SRL a solicitat BEJ DD executarea silita in temeiul biletului la ordin emis la data de 06.11.2008, cu scadenta la data de 01.12.2008.

Executarea silita formeaza obiectul dosarului nr 426/2008 al BEJ DD in care au fost emise adrese de infiintare a popririi. BT Sucursala Lipscani a confirmat infiintarea popririi (fila 69 din dosar nr ).

Instanta constata ca executarea silita a fost declansata fara ca biletul la ordin sa fie investit cu formula executorie, or potrivit deciziei in interesul legii nr 4/19.01.2009 a ICCJ dispozitiile art 374/1 C.pr.civ raportate la art 61 din legea 58/1934 si art 53 din legea 59/1934 se interpreteaza in sensul ca biletul la ordin, cambia si cecul se investesc cu formula executorie pentru a fi puse in executare . Prin aceasta decizie in interesul legii ICCJ nu a modificat dispozitiile legii 59/1934 ci a interpretat dispozitiile legii in vederea aplicarii unitare a  acestora astfel incat chiar daca executarea silita a fost pornita anterior deciziei in interesul legii aceasta nu inseamna ca biletul la ordin nu trebuia investit cu formula executorie.

Fata de considerentele expuse, va admite in parte opozitia la executare, va anula actele de executare effectuate in dosarul de executare nr  al BEJ DD

In ceea ce priveste sustinerile oponentei conform carora intre parti nu au existat raporturi juridice nu pot fi primite intrucat intre parti a fost incheiat contractul de prestari servicii nr  in temeiul caruia intimata a executat in favoarea oponentei lucrari tipografice.

Nici sustinerile oponentei potrivit carora biletul la ordin nu a fost semnat de persoana imputernicita nu pot fi primite intrucat specimenul se semnatura inregistrat de oponenta la BT (filele 47,48) corespunde cu semnatura de pe biletul la ordin. Dealtfel semnatura de pe biletul la ordin pus in executare corespunde cu semnatura reprezentantului oponentei de pe alte bilete la ordin ce au fost achitate de aceasta si aflate la filla 29 din dosar nr . In plus biletul la ordin a fost completat potrivit dispozitiilor legii 58/1934, cuprinzand toate mentiunile obligatorii prevazute de lege.

Ca urmare, va respinge capetele de cerere avand ca obiect constatarea nulitatii biletelor la ordin si constatarea inexistentei raporturilor juridice intre parti ca neintemeiate.

Intrucat instanta a anulat actele de executare efectuate in dosarul de executare nr  al BEJ DD, in baza art 274 C.pr.civ va obliga intimata sa plateasca oponentei 8,30 lei reprezentand cheltuieli de judecata, taxa de timbru si timbru judiciar.

Fata de respingerea capetelor de cerere avand ca obiect constatarea nulitatii biletului la ordin si constatarea inexistentei raporturilor juridice intre parti, va obliga oponenta sa plateasca intimatei suma de 500 lei cheltuieli judiciare reprezentand parte din onorariul avocatial conform chitantei nr 50252/16.06.2009.

In temeiul art 1144 C.pr.civ va compensa in parte cheltuielile de judecata si obliga oponenta sa plateasca intimatei suma de 491,5 lei cheltuieli de judecata.