Ordonanţă preşedenţială- reîncredinţare minor

Sentinţă civilă 5676 din 25.06.2010


Dosar nr. 3428/280/2010

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ  Nr. 5676

Şedinţa publică de la 25 Iunie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE F V

Grefier M C

Pe rol judecarea cauzei civile  privind pe reclamanta  M M  şi pe pârâtul M I E, având ca obiect „ordonanţă preşedinţială reancredintare minor”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns la prima strigare reclamanta asistată de avocat S D şi L V, pârâtul , martorii G M şi V E.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosarul cauzei prin judecătorul de serviciu în data de 21.06.2010, cerer de amânare formulată de apărătorul pârâtului, pentru imposibilitate de prezentare, însoţită de acte doveditoare.

Apărătorii reclamantei lasă la aprecierea instanţei modul de solutionare a cererii de amânare, formulată de apărătorul pârâtului.

Instanta respinge cererea de amânare formulată de apărătorul pârâtului, pentru imposibilitate de prezentare, având în vedere că acesta avea posibilitatea de a  fi substituit, privind obiectul acţiunii şi lasă cauza la a doua strigare, în vederea audierii martorilor.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns la a doua strigare, reclamanta asistată de avocat S D şi L V, pârâtul asistat de avocat R A şi A I, martorii G M şi V E.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care;

Apărătorii reclamantei depun la dosar certificat din care rezultă că pe rolul acestei instanţei se află introdusă acţiunii pe calea dreptului comun, privind reîncredinţarea minorului, cu termen de judecată la data de 17.09.2010. Totdoată, depune  interogatoriul pentru a fi administrat pârâtului.

Apărătorii pârâtului, depun la dosar interogatoriul pentru a fi administrat reclamantului.

În baza dispa.rt. 221 c.pr.civ. s-a administrat interogatoriul părţilor, răspunsurile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosar.

În baza disp.art. 196 c.pr.civ. s-au audiat martorii prezenţi sub prestare de jurământ răspunsurile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosar.

Părţile prin apărători, arată că nu mai au alte cererii de formulat în cauză.

Instanţa , conf. art. 150 c.pr civilă, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond

Apărătorii reclamantei, având pe rând cuvântul, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, să se dispună reîncredinţarea minorului spre crestere si educare reclamantei, până la solutionarea  definitivă şi irevocabilă a dosarului 1692/280/2010, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere stabilită în cota procentuală de 25% din venitul net lunar, cu cheltuieli de judecată.

Apărătorii pârâtului având cuvântul, solicită respingerea cererii, având în vedere că nu sunt întrunite în mod cumulativ cele trei condiţii prevăzute de  disp. art. 581 c.pr.civ.,iar prin sentinţa civilă nr. 2248/2005, reclamanta a fost de acord ca minorul să fie încredinţat spre creştere şi educare pârâtului. De asemenea, din anul 2005 şi până în anul 2007, reclamanta a fost plecată în Franţa, iar de cresterea si educarea minorului s-a ocupat pârâtul. În anul 2007, reclamanta a revenit în ţară  şi pârâtul a  fost de acord ca minorul să locuiască perioade scurte şi la aceasta. De asemenea, în toată această perioadă, reclamanta nu a solicitat reîncredinţarea minorului, până la această dată.

INSTANŢA

Constată că la data de 22.02.2010, reclamanta  M M  a chemat în judecată pe pârâtul M I E, solicitând reîncredinţarea minorului M A N, născut la data de 16.05.2002, spre creştere şi educare reclamantei, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului 1692/280/2010, cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată că prin sentinţa civilă 2248/2005, dosar 1145/2005, minorul a fost încredinţat spre creştere şi educare pârâtului, cu obligarea reclamantei la plata pensiei de întreţinere până la majoratul minorului în procent de 25 % din venitul minim pe economie.

Reclamanta a fost plecată în străinătate şi în anul 2007 a revenit în ţară şi s-a ocupat de minor.

Reclamanta  a formulat acţiune de reîncredinţarea a minorului, pe dreptul comun şi când pârâtul a aflat de acest fapt, a venit şi l-a luat pe minor din domiciliu unde acesta locuieşte împreună cu prietena sa într-o garsonieră.

Minorul are probleme de sănătate, este necesar a se efectua un control de specialitate lunar, a face gimnastică şi recuperare medicală, care a fost realizată numai de reclamantă, iar de când minorul se află la pârât, acesta nu a mai fost la medic.

La data de 30.04.2010, pârâtul formulează întâmpinare solicitând respingerea cererii formulate, arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 Cpc, iar prin sentinţa civilă 2248/2005 minorul a fost încredinţat spre creştere şi educare pârâtului, iar în perioada când reclamanta a fost plecată în străinătate, de minor s-a ocupat reclamantul ajutat de mama sa şi prietena.

Din anul 2007, când reclamanta a venit în ţară părţile au hotărât ca minorul să locuiască perioade scurte şi la reclamantă, dar ulterior acesta a fost luat de pârât, deoarece trebuia pregătit pentru şcoală.

S-au depus la dosar, copii certificat de naştere minor, sentinţa civilă 2248/2005 şi alte înscrisuri.

În apărare părţile au solicitat proba cu acte, interogatoriu, martori.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Reclamanta M M a chemat în judecată pe pârâtul M I E, solicitând reîncredinţarea minorului M A N, născut la data de 16.05.2002, spre creştere şi educare reclamantei, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului 1692/280/2010, cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată că prin sentinţa civilă 2248/2005, dosar 1145/2005, minorul a fost încredinţat spre creştere şi educare pârâtului, cu obligarea reclamantei la plata pensiei de întreţinere până la majoratul minorului în procent de 25 % din venitul minim pe economie.

Reclamanta a fost plecată în străinătate şi în anul 2007 a revenit în ţară şi s-a ocupat de minor.

Reclamanta  a formulat acţiune de reîncredinţarea a minorului, pe dreptul comun şi când pârâtul a aflat de acest fapt, a venit şi l-a luat pe minor din domiciliu unde acesta locuieşte împreună cu prietena sa într-o garsonieră.

Minorul are probleme de sănătate, este necesar a se efectua un control de specialitate lunar, a face gimnastică şi recuperare medicală, care a fost realizată numai de reclamantă, iar de când minorul se află la pârât, acesta nu a mai fost la medic.

La data de 30.04.2010, pârâtul formulează întâmpinare solicitând respingerea cererii formulate, arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 Cpc, iar prin sentinţa civilă 2248/2005 minorul a fost încredinţat spre creştere şi educare pârâtului, iar în perioada când reclamanta a fost plecată în străinătate, de minor s-a ocupat reclamantul ajutat de mama sa şi prietena.

Din anul 2007, când reclamanta a venit în ţară părţile au hotărât ca minorul să locuiască perioade scurte şi la reclamantă, dar ulterior acesta a fost luat de pârât, deoarece trebuia pregătit pentru şcoală.

Probele administrate în cauză, acte, martori, anchetă socială, relevă faptul că în prezent minorul se află în îngrijirea pârâtului care se ocupă de creşterea şi educarea sa, fiind ajutat de prietena sa.

Acesta se ocupă de minor, îl ajută la lecţii, iar apartamentul în care locuieşte pârâtul este închiriat, garsoniera a fost vândută pentru a construi o casă în cartierul C.

Minorul s-a aflat în grija reclamantei o perioadă de 2 ani de zile şi în prezent reclamanta merge să-l vadă pe minor la şcoală, dar acesta îşi doreşte să rămână împreună cu mama sa, fiind aceia care se ocupă de sănătatea minorului, merge la gimnastică şi la fizioterapie, iar pârâtul nu-i dă voie să vorbească cu reclamanta la telefon, îl ţine foarte mult timp în casă, nu-i dă voie să iasă pe afară.

La revenirea în ţară reclamanta s-a ocupat de copil şi a locuit la sora soţului, în cartierul B şi în luna aprilie 2009 a cumpărat un apartament în cartierul P.

Au fost perioade când minorul a locuit atât la pârât cât şi la mama sa şi între părţi există o relaţie bună, iar în luna ianuarie 2010, pârâtul a luat copilul la el şi nu i-a permis să-l vadă.

Potrivit art.613 ind.2 Cod Proc.Civ., instanţa poate lua, pe tot timpul procesului de divorţ, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri vremelnice, cu privire la încredinţarea copiilor minori, pensia de întreţinere,  la alocaţia pentru copii şi la folosirea locuinţei..

In baza art.581.c.pr.civ. instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice  în cazuri grabnice  pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere,pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara ,precum şi pentru înlăturarea piedici lor ce s-ai ivi cu prilejul unei executări,iar ordonanţa preşedenţială este o  procedură specială  care are în vedere rezolvarea unor cazuri urgente, care nu pot fi supuse  procedurii dreptului comun ,  având în vedere  interesul minorului  care reprezintă criteriul  principal pentru o astfel de acţiune . 

Aceste măsuri sunt accesorii, vremelnice şi provizorii, existenţa urgenţei  fiind o condiţie esenţială pentru admiterea unei astfel de cereri.,a II –a condiţie este vremelnicia  în care instanţa  nu rezolvă litigiul în fond, nu se pronunţă definitiv asupra drepturilor şi obligaţiilor părţilor, neprejudecarea fondului în care instanţa  nu are de cercetat fondul cauzai  ci numai o examinare sumară a aparenţei dreptului..

Instanţa constată că minorul poate fi reîncredinţat spre creştere şi educare reclamantei, deoarece s-au schimbat împrejurările care au stat la baza încredinţării iniţiale şi dispune de toate condiţiile necesare pentru creşterea, educarea, pregătirea profesională luând în considerare interesul minor, ataşamentul acesteia faţă de pârâtă, vârsta şi deţinerea în proprietate a unui apartament, fiind îndeplinită condiţia urgenţei.

Ancheta socială efectuată în cauză relevă că, reclamanta locuieşte într-un apartament, iar camera minorului este dotată cu tot ceea ce este necesar pentru vârsta lui, fiind încadrată la SC A SRL şi administrator la SC N G SRL, realizând un venit lunar de aproximativ 2000 lei.

Reclamanta s-a implicat mult mai mult în creşterea şi educarea acestuia, fiind înscris la Şcoala nr. ... Piteşti şi a contribuit la sponsorizarea clasei şi dă dovadă de multă tenacitate în relaţia cu copilul.

Între părţi există discuţii cu privire la alimentaţia minorului, acesta fiind puţin supraponderal.

Se reţine că ambii părinţi se ocupă de creşterea şi educarea minorului.

În conformitate cu prev. art. 44 C.fam „ în cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinţi, sau a copilului, dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani, instanţa judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale între părinţii divorţaţi şi copii”.

Instanţa constată că s-au modificat împrejurările care au determinat încredinţarea minorului spre creştere şi educare pârâtului, motiv pentru care, în baza art. 44 C.fam instanţa va admite cererea formulată de reclamantă şi va reîncredinţa pe minorul M A N, născut la data de ..., spre creştere si educare reclamantei.

In conformitate cu prevederile 94 Codul familiei, întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu  posibilităţile celui ce urmează a o plăti.

Când întreţinerea este datorată de părinte ea se stabileşte pana la o pătrime pentru un copil. 

Conform actelor depuse la dosar pârâtul este încadrat în muncă şi realizează venituri.

In baza art. 94,86 şi 101 Codul familiei  instanţa va obliga pe pârât la plata pensiei de  întreţinere în procent de 25 % din venitul net lunar începând cu data de 25.06.2010 şi până la majorat. 

În baza art. 274 C.p.civ, instanţa va obliga pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1010 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea formulată de reclamanta M M, domiciliată în Piteşti, jud. Argeş în contradictoriu cu pârâtul M I E, domiciliat în Piteşti, jud. Argeş.

Încredinţează pe minorul M A N, născut la data de ..., spre creştere şi educare reclamantei până soluţionarea definitivă şi irevocabilă a ds 1692/280/2010 având ca obiect  reîncredinţare minor.

Obligă pe pârât  la plata pensiei de întreţinere  în procent de 25% din venitul net lunar începând cu data de 25.06.2010 şi până la majorat. 

Executorie,fără somaţie sau trecerea vreunui termen.

Obligă pe pârât la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1010 lei

Cu recurs  în termen de 5  zile de la pronunţare . 

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 25.06.2010

Preşedinte,

F V Grefier,

M C ?

1