Litigiu comercial

Sentinţă civilă 16537 din 11.04.2011


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

DOSAR NR. 16537/271/2010

SENTINŢA CIVILĂ NR. 6774/2011

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 30 mai 2011

PREŞEDINTE :  POPA FLORIN VIOREL

GREFIER:  BOROŞ PARASCHIVA

Pe rol, judecarea cauzei civile înaintată de reclamanta SC U.A. SA în contradictoriu cu pârâtul I.F. pentru litigiu comercial.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantei - consilier juridic T.C. şi pârâtul.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentantul reclamantei depune originalul ordinului de plată cu care s-a achitat timbrajul aferent, nu înţelege să-şi precizeze cererea, nu are alte probe.

Pârâtul depune copia tichetului de asigurare RCA al autovehiculului pe care îl conducea la momentul producerii prejudiciului.

Pârâtul nu are alte cereri de formulat sau probe de propus, împrejurare faţă de care instanţa declară închisă probaţiunea şi acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea cererii aşa cum a fost formulată, cu  cheltuieli de judecată.

Pârâtul solicită respingerea cererii, fără  cheltuieli de judecată.

J U D E C Ă T O R I A

DELIBERÂND:

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20.08.2010, reclamanta SC U.A. SA, în contradictoriu cu pârâtul I.F., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 8.731,78 lei, cu titlu de despăgubiri, şi la plata dobânzii legale de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la plata integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 17.11.2007 a avut loc evenimentul rutier în urma căruia a rezultat avarierea autovehiculului cu nr. de înmatriculare…., asigurat CASCO al societăţii reclamante. Vinovăţia pârâtului rezultă din declaraţia dată de acesta în faţa agentului constatator, urmând ca după plata despăgubirii reclamanta să se subroge în drepturile păgubitului împotriva pârâtului.

În drept, au fost invocate prevederile art. 22 din legea nr. 136/1995, art. 998-999 C.civ., OG nr. 9/2000.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

La data de 17.11.2007, în jurul orei 11,30, pârâtul, în timp ce manevra pe şantier macaraua cu nr. de înmatriculare…, aparţinând SC M. SRL, a avariat rezervorul autovehiculului cu nr. de înmatriculare …., care aştepta descărcarea la altă macara. Vinovăţia pârâtului în producerea prejudiciului reiese din declaraţia dată de acesta în faţa organului de Poliţie (f.14).

La data producerii avariilor, autovehiculul cu nr. de înmatriculare …. era asigurat facultativ de avarii la societatea reclamantă în baza poliţei de asigurare seria…, nr. …. (f.20), iar în urma avizării daunei de către păgubit, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. ….. şi a acordat despăgubiri asiguratului în valoare de 8.731,78 lei (f.32).

Potrivit art. 22 din legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, în forma în vigoare la data producerii prejudiciului, în limitele îndemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, şi împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, conform art. 54, alin. 2 şi 3.

Conform art. 54, alin. 2 şi 3 din acelaşi act normativ, despăgubirile se stabilesc în conformitate cu art. 49 pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător ori, în cazul în care nu s-a realizat înţelegerea, prin hotărâre judecătorească. În cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi.

Deşi pârâtul a fost convocat la conciliere de către reclamantă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (f.6-8), acesta nu s-a prezentat la societatea reclamantă pentru a o înştiinţa cu privire la existenţa poliţei de asigurare obligatorie RCA cu privire la autovehiculul pe care îl conducea în momentul producerii evenimentului rutier. De asemenea, poliţa de asigurare RCA a autovehiculului condus de pârât nu figurează valabilă la data producerii prejudiciului în baza de date CEDAM. Astfel, răspunderea civilă delictuală a pârâtului fiind dovedită în cauză, instanţa va admite cererea reclamantei astfel cum a fost formulată. Deoarece autovehiculul condus de pârât era asigurat de răspundere civilă auto, la data producerii prejudiciului, la SC A. SA, potrivit tichetului de asigurare depus de pârât, după plata despăgubirii către reclamantă, pârâtul are posibilitatea să recupereze despăgubirea achitată de la asigurătorul RCA al autovehiculului, potrivit art. 55, alin. 3 din legea nr. 136/1995, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de această lege şi de Ordinul nr. 113133/2006 al CSA.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C.pr.civ. instanţa va obliga pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 638 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

Admite cererea formulată de reclamanta SC U.A. SA, cu sediul în….., în contradictoriu cu pârâtul I.F., cu domiciliul în…..

Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 8.731,78 lei, cu titlu de despăgubiri, plus dobânda legală aferentă de la data de 20.08.2010 până la plata integrală a debitului.

Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 638 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 mai 2011.

PREŞEDINTE GREFIER

POPA FLORIN VIOREL  BOROŞ PARASCHIVA

PFV/BP

4  Ex/07.06.2011

2 Com/09.06.2011 cu: - reclamanta

- pârâtul