Civil contraventii : Inexistenţa prezumţiei de nevinovăţie in materie contravenţională. Jurisprudenţa cedo in cazurile contra României. Aplicarea principiilor contradictorialităţii, nemijlocirii şi imparţialităţii judecătorului naţional in materie co...

CONTRAVENŢII.

Inexistenţa prezumţiei de nevinovăţie in materie contravenţională. Jurisprudenţa CEDO in cazurile contra României. Aplicarea principiilor contradictorialităţii, nemijlocirii şi imparţialităţii judecătorului naţional in materie contravenţională.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 15.04.2009, sub nr. 659/277/ 2009, petentul O.A-R., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău a solicitat anularea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. 2393930/07.04.2009.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că la procesul verbal este netemeinic, nefiind reală viteza cu care a fost înregistrat de aparatul radar. De asemenea, petentul a arătat că agentul constatator nu a aplicat marja de eroare a aparatului radar astfel cum aceasta menţionată în normele metrologice. Petentul arată că această lipsă de interes a agentului constatator denotă reaua-credinţă a acestuia. Petentul mai arată că menţinerea locului său de muncă depinde de înlocuirea sancţiunii complementare aplicate, în sensul în care suspendarea permisului de conducere poate duce la concedierea petentului şi la imposibilitatea acestuia de a-şi întreţine familia.

Solicită anularea procesului verbal şi, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertismentului.

Nu a arătat temeiurile de drept ale plângerii sale.

Plângerea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei copie după procesul verbal seria contestat.

În termen legal, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, având în vedere că aparatul radar funcţiona în condiţii normale iar fapta petentului a existat şi a fost încadrată juridic corespunzător, procesul verbal fiind atât temeinic cât şi legal întocmit.

În dovedire, intimatul a depus la dosar copie după buletinul de verificare metrologică nr. 0163776/01.09.2008, planşă fotografică cu autoturismul cu nr. de înmatriculare BR – 77 – PBT; atestat nr. 51093/32, copie a raportului agentului constatator, cartea de identitate a autoturismului pe care a fost amplasat aparatul radar şi dispozitivul zilei prin care s-a autorizat amplasarea aparatului radar în data de 07.04.2009.

În drept, intimatul şi-a fundamentat întâmpinarea pe dispoziţiile art. 115 – 118 C.pr.civ.

La termenul din data de 27.05.2009, instanţa, în temeiul art. 167 C.p.c. a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisurile aflate la dosar, considerând-o utilă, concludentă şi pertinentă soluţionării cauzei. De asemenea, a respins proba testimonială solicitată de către petent, considerând-o a fi inutilă soluţionării prezentei cauze pentru motivele expuse în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acea dată.

În administrarea probei cu înscrisuri s-a depus la dosarul cauzei adresa nr. 1140/ 02.06.2009 din partea Biroului Judeţean de Metrologie Legală Buzău.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal de contravenţie contestat, petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 540 lei, contravaloarea a 9 puncte amendă şi cu aplicarea sancţiunii complementare a reţinerii permisului de conducere pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute şi sancţionate de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 raportat la art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

S-a reţinut în fapt că petentul a condus autoturismul cu nr de înmatriculare BR – 77 – PBT, pe DN 10, în localitatea Pătârlagele, fiind înregistrat cu aparatul radar ca având o viteză de 101 km/h.

Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului verbal de contravenţie, pronunţându-se, de asemenea, şi cu privire la sancţiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Referitor la legalitatea procesului verbal instanţa va verifica îndeplinirea cerinţelor legale în raport cu forma procesului verbal, precum şi pe cele în raport cu fondul acestuia.

În primul rând, instanţa, din oficiu verificând forma procesului verbal de contravenţie, reţine că agentul constatator este competent în raport cu art. 15 alin. 2 din OUG 2/2001 şi art. 2 din OUG 195/2002. De asemenea, instanţa constată că procesul verbal contestat cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 16 şi 17 din OG 2/2001.

În al doilea rând, referitor la condiţiile de fond, acestea se subsumează corectei încadrări juridice a faptei şi a legalităţii sancţiunii.

Potrivit art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 raportat la art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul a faptei de a depăşi cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic. Potrivit art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h. potrivit art. 98 alin. 4 lit d) din OUG 195/2002 republicată, clasa a IV a de sancţiuni este reprezentată de posibilitatea aplicării de la nouă până la 20 puncte de amendă, fiecare punct reprezentând 10% din nivelul venitului minim pe economia naţională.

Obligaţia de a respecta viteza legală este cuprinsă şi în regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, aprobat prin HG 1391/2006, care, la art. 121 prevede: conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

De asemenea, la dosar există copie după buletinul de verificare metrologică nr. 0163776/ 01.09.2008, din care rezultă că aparatul radar era omologat şi verificat metrologic.

Faţă de aceste aspecte, instanţa reţine că fapta, astfel cum a fost descrisă în procesul verbal atacat, întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de textele legale citate, atât sub aspect subiectiv, cat şi sub aspect obiectiv, sancţiunea fiind legal aplicată, existând şi menţiunea posibilităţii achitării a jumătate din minimul special al amenzii în 48 de ore de la comunicare, respectiv 270 de lei.

În ceea ce priveşte susţinerea petentului în sensul că agentul constatator nu a luat în calcul marja de eroare, stabilită potrivit normelor de metrologie NML 021-05/23.11.2005, aprobate prin Ordinul 301/2005 al Biroului Român de Metrologie Legală pentru cinemometrele care funcţionează în regim staţionar la valoarea de +/- 3 km/h pentru viteze ce nu depăşesc 100 km/h, astfel fiind reţinută o viteză de circulaţie mai mare decât cea reală, instanţa o consideră neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 3.1.1 lit b) din Normele de metrologie NML 021-05/23.11.2005, aprobate prin Ordinul 301/2005 al Biroului Român de Metrologie Legală, eroarea maximă tolerată pentru măsurarea vitezei, in condiţii normale de trafic, pentru cinemometrele care funcţionează numai in regim staţionar, este de +/- 4 km/h pentru viteze pana la 100 km/h sau mai mari.

Instanţa consideră însă că în urma verificării cinemometrului, după analiza rezultatelor obţinute conform procedurii de verificare metrologică, se eliberează un buletin de verificare cu menţiunea „admis”. Aceasta înseamnă că eroarea de măsurare a respectivului cinemometru s-a încadrat în limitele admise de Normele de metrologie NML 021-05/23.11.2005 şi funcţionează corect. Aceasta înseamnă că măsurătorile efectuate cu acel cinemometru sunt legale şi nu se mai poate interveni asupra lor în sensul în care agentul constatator va scădea sau adăuga valoarea de 3 km/h, agentul constatator neavând decât obligaţia de a constata valoarea indicată de cinemometru. Aceeaşi concluzie reiese şi din răspunsul dat prin adresa nr. 1140/02.06.2009 din partea Biroului Judeţean de Metrologie Legală Buzău în care se arată că norma citata, prevede la art. 4 şi cerinţele de utilizare ale cinemometrelor, cerinţe ce nu cuprind şi eventuale modalităţi de corecţie ale rezultatelor acestora prin citirea lor diferenţiată de către agenţii constatatori. Această instituţie abilitată arată că atât timp cât aceste măsurători sunt efectuate cu ajutorul unui cinemometru verificat metrologic şi admis, nu se poate deduce din valoarea înregistrată de acesta o valoare de 4 km/h. Numai daca se invoca defectarea aparatului si in urma efectuării expertizei se obtin valori in afara marjei de eroare se poate considera ca aparatul nu a corespuns cerinţelor tehnice la momentul constatării contravenţiei.

În acelaşi sens, stabilirea vitezei de deplasare a petentului s-a realizat în condiţiile legii, respectiv cu un mijloc certificat şi verificat metrologic (cinemometru), astfel că forţa probantă a procesului-verbal de contravenţie nu rezultă doar din aplicarea principiului general din dreptul administrativ referitor la prezumţia de legalitate a actului întocmit de un agent al statului, ci şi din dovezile în baza cărora s-a întocmit, respectiv de buletinul de verificare metrologică a cinemometrului despre care se susţine că a înregistrat viteza de deplasare a petentului la momentul constatării contravenţiei şi de fotografia aparatului, din care rezultă că autovehiculul condus de petent a circulat cu o viteză de 101 km/h.

Cinemometrele care funcţionează în regim de deplasare al autovehiculului pe care sunt instalate (ipoteza din cauză), la viteze constatate peste valoarea de 100 km/h, pot avea o eroare maxim tolerată de +/- 4%.

Această eroare se stabileşte în raport de diferite criterii şi poate acţiona atât în sens pozitiv cât şi în sens negativ, fiind deci posibil ca viteza de deplasare reală a petentului să fi fost mai mică, dar şi mai mare decât cea reţinută de agentul constatator. Câtă vreme marja maximă de eroare are dublă semnificaţie, pozitivă şi negativă, nu se poate reţine automat că viteza de deplasare era mai mică decât cea înregistrată şi că procesul-verbal este netemeinic, ci numai coroborat cu alte mijloace de probă în acest sens, deoarece viteza stabilită pe baza înregistrării radar efectuată la momentul constatării contravenţiei este criteriul în raport cu care se apreciază existenţa contravenţiei conform legii şi este evident că legiuitorul, atunci când a stabilit limitele de viteză admise, dar şi gradul de depăşire a vitezelor legale ce constituie diferitele contravenţii, a observat marjele de eroare ale cinemometrelor şi, în considerarea acestor marje şi a efectelor acestora, astfel că, respectarea de către aceste aparate metrologice a marjelor de eroare menţionate în norma de mai sus, constituie o garanţie a corectitudinii valorilor de viteză stabilite şi a legalităţii stabilirii contravenţiei şi nu invers.

În cauza W.S. contra Poloniei din 15.06.1999, Curtea EDO a arătat că art. 6 din Convenţie nu este aplicabil în latura sa penală atunci când amenda aplicată, cât şi cea aplicabilă, luând în considerare limitele maxime şi minime ale acesteia, nu au un cuantum suficient de ridicat, mai ales prin aplicaţie cu amenzile penale.

În cauză, instanţa constată că nivelul amenzii prevăzut de lege pentru fapta imputată petentului, este unul redus, situându-se sub nivelul salariului minim pe economie, astfel încât nu se justifică asimilarea contravenţiei săvârşite unei infracţiuni, legea penală prevăzând sancţiuni mai aspre, inclusiv atunci când acestea sunt amenzi.

Sancţiunea aplicată nu implică conotaţii pe care individul le-ar suporta în aceeaşi măsură precum o pedeapsă penală.

În cauză, instanţa constată că, în cauză, ne aflăm în prezenţa unei contestaţii civile, iar petentul are sarcina probei potrivit dreptului comun, respective art. 1169 C.civ  raportat la art. 129 alin. 1 C.proc.civ.

De altfel, în cauza Escoubet contra Belgia din 28.10.1999 recuiel 1999 – VII, Curtea a arătat că procedura cu caracter administrativ prin care se retrage imediat si temporar permisul de conducere este o măsura de prudenta datorita faptului ca cel sancţionat ar prezenta un pericol public pentru alţi utilizatori daca i s-ar permite să conducă vehicule pe drumurile publice, nu poate fi considerată a fio acuzaţie in materie penala . În acelaşi sens, Curtea a stabilit că aparţin dreptului penal faptele ale căror autori se expun la pedepse destinate sa exercite un efect disuasiv si care  consista in masuri privative de libertate sau amenzi, amenzi cu excepţia acelora care prin natura, cuantumul si posibilităţile de executare nu cauzează un prejudiciu important.

De asemenea, trebuie reţinută şi Decizia nr. 83/08.03.2002 şi Decizia nr.197/2003 ale Curţii Constituţionale, prin care aceasta a arătat că dispoziţiile OG 2/2001 sunt în deplină concordanţă cu cerinţele art. 6 din Convenţie şi cu jurisprudenţa Curţii EDO. De asemenea, Curtea a arătat că OG 2/2001, respectă atât procedural cât şi din punct de vedere al administrării probatoriului cerinţele art. 6 din Convenţie şi că nu se poate considera că procedura contravenţională ar contraveni principiului din materie penală, in dubio pro reo.

În hotărârea Anghel contra României, Curtea a calificat fapta respectivă ca fiind acuzaţie în materie penală, astfel încât a conchis că reclamantul se bucură de prezumţie de nevinovăţie.

Însă, unul din criteriile de bază pe care Curtea le-a avut în vedere a fost gravitatea pedepsei, pentru fapta de care era acuzat reclamantul Anghel, fiind prevăzută inclusiv sancţiunea închisorii contravenţionale. În aceeaşi ordine de idei, în cauza Bendenoun contra Franţei, din data de 24.02.1994, Curtea a precizat că şi o sancţiune cu amenda poate duce la considerarea acuzaţiei agenţilor statului ca fiind suficient de importantă pentru a justifica considerarea ei ca o „acuzaţie în materie penală”.

În cauza Constantin Neaţă contra România, Plângerea nr. 17.857/03, Decizia CEDO, Camera a treia, 18 noiembrie 2008 Curtea nu a aplicat garanţiile oferite de latura penala a art. 6 si in lipsa prevederii in legea naţională a pedepsei închisorii contravenţionale, faptele analizate fiind cel mult sancţionabile cu amenda contravenţională intr-un cuantum relativ redus. De asemenea, Curtea a arătat în mod expres că atât timp cât organele statului nu au idei preconcepute la adresa petentului şi analizează mijloacele de probă pertinente şi utile în condiţii de contradictorialitate şi nemijlocire, petentul se bucură de toate garanţiile necesare astfel cum sunt acestea interpretate de către Curte prin prisma art. 6 din CEDO.

Datorită acestei jurisprudenţe clare a Curţii trebuie reţinut că celui sancţionat, contravenţional nu i se recunoaşte, ab initio şi în oricare situaţie prezumţia de nevinovăţie, acesta nefiind în situaţia în care de o eventuală situaţie îndoielnică să beneficieze mereu şi în oricare situaţie (in dubio pro reo).

Faţă de cele expuse, instanţa constată că agentul constatator nu era obligat prin efectul garanţiilor art. 6 din CEDO să aplice în sens negativ marja de eroare prevăzută de de metrologie NML 021-05/23.11.2005, astfel încât conchide că procesul verbal este legal întocmit.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa constată, pentru motivele arătate anterior, că sancţiunea aplicată nu implică conotaţii pe care individul le-ar suporta în aceeaşi măsură precum o pedeapsă penală

In acord cu jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, in privinţa prezumţiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depăşească in folosirea lor, considerăm că una din limitele până la care sa acţioneze prezumţia de temeinicie a procesului verbal trebuie sa fie data de constatarea personala a faptei de către agent. În situaţia in care agentul nu a constatat personal fapta contravenţională prezumţia de temeinicie nu poate funcţiona, întrucât nu îşi găseşte raţiunea. Motivul pentru care actele administrative sunt înzestrate cu aceasta caracteristica este încrederea in faptul ca organul emitent, autoritatea (agentul, in aceasta situaţie) consemnează exact faptele pe care le constata, fără alte adăugiri sau denaturări ale realităţii. Este evident că această raţiune nu se regăseşte in situaţia in care fapta nu este constatata personal. In sprijinul acestei afirmaţii se poate aduce si argumentul ca si Codul Civil tratează diferit menţiunile constatate personal din actele autentice faţă de celelalte menţiuni. Aşa cum rezultă din actele dosarului, situaţia de fapt în cauza de faţă a fost constatată personal de către agentul constatator.

 În cauza de faţă instanţa consideră că întreg ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză vine să susţină menţiunile din cuprinsul procesului verbal atacat.

Astfel, din buletinul de verificare metrologică nr. 0163776/01.09.2008, rezultă că aparatul radar era omologat şi verificat metrologic, funcţionând în mod corect. Din cuprinsul planşei fotografice cu autoturismul cu nr. de înmatriculare BR – 77 – PBT rezultă că autoturismul condus de către petent a circulat cu viteza de 101 Km/h la data de 07.04.2009 la ora  16:56:58, pe raza oraşului Pătârlagele. În ceea ce priveşte calitatea agentului constatator, instanţa reţine că din menţiunile atestatului nr. 51093/32 rezultă că acesta este autorizat să folosească instalaţiile de supraveghere video şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. De asemenea, din menţiunile cuprinse în cartea de identitate a autoturismului pe care a fost amplasat aparatul radar rezultă că acesta aparţine intimatei şi este acelaşi aparat menţionat şi în buletinul de verificare metrologică nr. 0163776/01.09.2008 şi în dispozitivul zilei prin care s-a autorizat amplasarea aparatului radar în data de 07.04.2009 rezultă că această operaţiune era legal dispusă.

Faţă de împrejurarea că materialul probatoriu administrat în cauză coroborează menţiunile din procesul verbal atacat, instanţa dă curs constatărilor personale ale agentului constatator şi le reţine ca fiind reale.

Pentru aceste considerente, instanţa conchide că procesul verbal întocmit în cauză este temeinic.

Referitor la proporţionalitatea sancţiunii, instanţa apreciază drept justificat cuantumul amenzii aplicate.

În conformitate cu  dispoziţiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001, sancţiunea trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

 Instanţa constată că nivelul minim al amenzii corespunde pericolului social al faptei şi conduitei petentului. De asemenea, având în vedere că viteza cu care circula petentul era una extrem de mare, având în vedere natura drumului pe care-l parcurgea petentul, gradul de aglomerare al acestuia şi faptul că această faptă a fost săvârşită în interiorul unei localităţi, instanţa consideră că fapta acestuia denotă o atitudine de indiferenţă faţă de dispoziţiile legale care sunt menite a proteja atât pe cel care conduce un autoturism cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic. Astfel, instanţa consideră că urmarea produsă de fapta petentului este producerea unui extrem de ridicat grad de pericol social atât pentru pietoni, alţi şoferi cât şi pentru petent însuşi, pericol social ce justifică cuantumul amenzii aplicate. De altfel, instanţa consideră că fapta de a circula cu o viteză atât de mare faţă de cea legală nu poate fi consecinţa unei neatenţii sau culpe uşoare a petentului, ci doar consecinţa unei lipse de interes vădite a acestuia faţă de dispoziţiile legale şi faţă de siguranţa traficului.

Instanţa consideră că acest gen de fapte contravenţionale este din ce în ce mai des întâlnit şi că este necesară sancţionarea contravenţională cât mai adecvată a acestor fapte pentru a se realiza scopul educativ şi preventiv al sancţiunii contravenţionale. De asemenea, aceste fapte contravenţionale prezintă un grad de pericol social ridicat, prin aceea că pot conduce la pagube materiale importante cât mai ales la consecinţe mult mai grave precum pierderea vieţii participanţilor la trafic sau vătămarea integrităţii lor. Petentul putea evita cu foarte mare uşurinţă această situaţie dacă ar fi dat dovadă de mai multă atenţie şi răbdare la volan sau de mai puţină nepăsare faţă de regulile de circulaţie, culpa sa fiind integrală în producerea acestui incident. De asemenea, din atitudinea petentului, care urmăreşte în principal înlăturarea sancţiunii complementare a reţinerii permisului de conducere, rezultă că acesta nu înţelege gravitatea faptei sale şi nici pericolul pe care o astfel de faptă îl prezintă în mod concret pentru persoanele care participă la trafic împreună cu petentul. În ceea ce priveşte susţinerea petentului, în sensul că acesta şi-ar putea pierde locul de muncă datorită faptului că i-a fost suspendat permisul de conducere, instanţa consideră că această împrejurare nu îl exonerează pe petent de răspundere ci, din contră, agravează modul în care acesta înţelege să se comporte faţă de societate şi modul în care petentul înţelege să se achite de responsabilităţile sale profesionale şi familiale.

Instanţa constată că amenda în cuantum minim este suficientă şi corect aplicată în raport cu gradul de pericol al faptei.

Sancţiunea complementară intervine de drept odată cu săvârşirea faptei de către petent, astfel încât orice discuţie referitoare la oportunitatea luării sale este exclusă.

Faţă de cele expuse anterior, instanţa consideră că dispoziţiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicării sancţiunii contravenţionale, aceasta fiind una proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite de către petent.

Faţă de cele expuse anterior, instanţa va respinge acţiunea formulată de către petent, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge plângerea, ca neîntemeiată..

Cu  recurs.

Domenii speta

Spete similare