Ordonanţă preşedinţială - obligaţia de a face

Sentinţă civilă 2923 din 19.05.2011


SENTINŢA CIVILĂ NR. 2923 din 19.05.2011 - ordonanţă preşedinţială - obligaţia de a face –

Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată:

 Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 15.03.2011 sub nr. 2142/279/2011, reclamanta xx a chemat în judecată pe pârâţii xx, solicitând ca, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se dispună restituirea de către pârâtul xx a certificatelor de înmatriculare serie N00032887T şi N00032888T, ale autovehiculelor cu nr. de înmatriculare xx şi xx, către reclamantă, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 6219/279/2010, având ca obiect plângere contravenţională.

În motivarea cererii, s-a arătat că aceste înscrisuri au fost reţinute de pârâtul xx, cu ocazia încheierii procesului - verbal de contravenţie nr. 050933/17.06.2010 de către pârâta xx, eliberându-se dovezi înlocuitoare.

Reclamanta consideră că cererea formulată îndeplineşte cele trei condiţii prevăzute de art. 581 C.pr.civ., fiind urgentă, deoarece inspecţia tehnică periodică pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare xx a expirat, iar cea pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare xx expiră la data de 28.05.2011; pentru efectuarea ITP este obligatorie prezentarea certificatului de înmatriculare în original. În plus, s-a solicitat această măsură doar până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 6219/279/2010, având ca obiect plângere contravenţională.

În drept, s-au invocat disp. art. 581 din Codul de procedură civilă.

În dovedirea cererii, legal timbrată, reclamanta a depus la dosar, în fotocopie, următoarele înscrisuri: acţiune – plângere contravenţională, certificat de grefă, certificate de înmatriculare, dovezi înlocuitoare eliberate de pârâtul xx, certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ, procesul - verbal de contravenţie nr. 050933/17.06.2010.

Pârâţii, deşi legal citaţi, cu această menţiune, nu au formulat întâmpinare în cauză.

La termenul de judecată din data de 19.05.2011, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei xx.

Sub aspectul probatoriului, a fost încuviinţată, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri, în temeiul art. 167 alin. 1 şi art. 168 din Codul de procedură civilă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reglementată de dispoziţiile art. 581-582 din Codul de procedură civilă, ordonanţa preşedinţială necesită pe lângă condiţiile generale ale oricărei cereri în justiţie, îndeplinirea unor condiţii speciale de exerciţiu. Din dispoziţiile art. 581 alin. 1, potrivit cărora instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, decurg două din condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale: urgenţa şi caracterul vremelnic al măsurii. Cea de a treia condiţie care rezultă din caracterul vremelnic al măsurii este aceea ca instanţa să nu cerceteze fondul dreptului.

Prin cererea ce face obiectul cauzei de faţă s-a solicitat de către reclamantă restituirea de către pârâtul xx a certificatelor de înmatriculare serie N00032887T şi N00032888T, ale autovehiculelor cu nr. de înmatriculare xx, către reclamantă, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 6219/279/2010, având ca obiect plângere contravenţională, faţă de imposibilitatea desfăşurării activităţii comerciale în condiţiile în care inspecţia tehnică periodică pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare xx a expirat, iar cea pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare xx expiră la data de 28.05.2011.

Condiţiile de admisibilitate a procedurii ordonanţei preşedinţiale sunt îndeplinite: urgenţa rezultă din necesitatea efectuării ITP (filele 13-14); vremelnicia este asigurată, măsura fiind solicitată până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. xx, având ca obiect plângere contravenţională, precum şi neprejudecarea fondului drepturilor părţilor, măsura definitivă urmând a fi soluţionată în dosarul având ca obiect plângere contravenţională. În prezentul dosar se analizează doar împrejurarea de fapt indicată de către reclamantă, respectiv imposibilitatea desfăşurării activităţii comerciale în condiţiile în care inspecţia tehnică periodică pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare xx a expirat, iar cea pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare xx expiră la data de 28.05.2011, aspecte demonstrate prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv certificatul constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ (filele 16-18) coroborat cu certificatele de înmatriculare de la filele 13-14 din care reiese data expirării ITP.

Având în vedere că a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei xx, instanţa va respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Faţă de cele menţionate mai sus, instanţa va admite prezenta cerere formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale şi va dispune restituirea de către pârâtul xx a certificatelor de înmatriculare serie N00032887T şi N00032888T, ale autovehiculelor cu nr. de înmatriculare xx, către reclamantă, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 6219/279/2010, având ca obiect plângere contravenţională.

Conform disp. art. 274 din Codul de procedură civilă, instanţa va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.