Prescripţie executare

„Cererea de executare nu poate avea semnificaţia juridică a unei cauze intreruptive de prescripţie, în sensul vizat de art. 4052 alin.1 lit.b) Cod procedură civilă câtă vreme în temeiul art. 4052 alin.3 Cod procedură civilă, întreruperea cursului prescripţiei nu operează dacă cererea de executare a fost respinsă.

În acest sens, împrejurarea că dispozitivul titlului executoriu nu era suficient de lămuritor spre a putea fi pus în executare, astfel cum s-a reţinut iniţial în încheierea de respingere a cererii de încuviinţare a executării, nu poate fi în nici un caz asimilat unei situaţii de forţă majoră de natură să acrediteze incidenţa art. 4051 alin.1 lit.a) Cod procedură civilă, coroborat cu art. 13 lit.a) din Decretul 167/1958, care reglementează ca şi cauză de suspendare a cursului prescripţiei executării silite existenţa unui caz de suspendare a termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune.” (sentinţa civilă nr. 1467/26.02.2007)

Contestatorul N.T. a chemat în judecată pe intimaţii B.I. şi B.A., formulând contestaţie la executarea începută în dosarul 213/2005 al BEJ D.D.C., solicitând şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei.

În  motivare, a arătat că dreptul creditorilor de a solicita executarea silită s-a prescris, potrivit art. 405 Cod procedură civilă. Termenul de prescripţie a început să curgă de la data la care s-a născut dreptul de a cere executarea silită, şi anume 17.06.2002 şi s-a împlinit după trei ani, deci la 17.06.2005, astfel încât titlul şi-a pierdut puterea executorie iar creditorii au pierdut dreptul de a mai solicita punerea în executare a deciziei civile 1514/2002.

În drept a invocat art. 405, art. 399 şi urm. Cod procedură civilă.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

A fost citat în cauză terţul poprit Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor, care a depus adresa de confirmare a înfiinţării popririi şi o notă cu reţinerile efectuate până în prezent din veniturile debitorului.

A fost ataşat dosarul de executare nr. 2545/CP/2006 al Judecătoriei Sector 2.

Au fost comunicate actele din dosarul de executare silită nr. 213/2005 al BEJ D.D.C..

Contestatorul a consemnat o cauţiune de 500 lei pentru discutarea cererii de suspendare a executării silite.

La termenul de judecată din 26.02.2007, contestatorul a formulat cerere completatoare, solicitând şi anularea încheierii de încuviinţare a executării silite.

Analizând materialul probator administrat, instanţa reţine:

Prin Decizia civilă nr. 1514/17.06.2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâţii N.T. şi N.E., respectiv M.B., în contradictoriu cu intimata-reclamantă B.M.C. şi intimata-pârâtă SC Romconfort SA, fiind obligaţi recurenţii la plata sumei de 14.000.000 lei cheltuieli de jduecată.

În temeiul acestui titlu executoriu, intimaţii B.A. şi B.I., în calitate de succesori universali ai creditoarei B.M.C., (conform certificatului de moştenitor nr. 48/25.10.2002 aflat în dosarul de executare silită nr. 2545/CP/2006), au solicitat la data de 11.05.2005, încuviinţarea executării silite pentru suma de 14.000.000 lei, asupra debitorilor N.T. şi N.E..

Cererea înaintată de BEJ D.D.C. a fost respinsă de Judecătoria Sector 2 prin încheierea dată la 15.09.2005 în dosarul 853/CP/2005 al acestei instanţe, pe considerentul neclarităţii dispozitivului titlului executoriu, care nu identifică creditorul obligaţiei de plată a sumei de 14.000.000 lei.

Ulterior, prin încheierea dată la 15.05.2006 de Curtea de Apel Bucureşti, a fost lămurit dispozitivul deciziei nr. 1514/2002, în sensul că recurenţii sunt obligaţi la plata sumei de 14.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata B.M.C..

Intimaţii-creditori au formulat o nouă cerere de încuviinţare a executării silite la data înaintată de executorul judecătoresc la data de 20.10.2006, cerere încuviinţată de Judecătoria Sector 2 prin încheierea dată la 06.11.2006 în dosarul 2545/CP/2006, în modalitatea poprire asupra veniturilor realizate de debitori la terţul poprit Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor.

Subsecvent, au fost emise formele de executare corespunzătoare acestei modalităţi execuţionale, şi anume adresa de înfiinţare a popririi şi înştiinţările comunicate debitorilor despre măsura indisponibilizării veniturilor lor.

Prin promovarea prezentei acţiuni, contestatorul urmăreşte a se constata că a operat prescripţia dreptului de a cere executarea silită.

Instanţa reţine că pretenţia dedusă judecăţii este întemeiată.

Astfel, dreptul creditorilor de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1514/17.06.2002 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a născut la data pronunţării acestei hotărâri judecătoreşti, care este irevocabilă, şi anume 17.06.2002.

Totodată, termenul de prescripţie este cel general de 3 ani, conform art. 405 alin.1 Cod procedură civilă, câtă vreme dreptul care se urmăreşte a fi valorificat pe calea executării silite este un drept de creanţă, având ca obiect suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată în cadrul procesului de fond.

Aşa fiind, în lumina dispoziţiilor art. 405 alin.2 Cod procedură civilă, termenul de prescripţie de 3 ani, care şi-a început cursul la momentul naşterii dreptului de a cere executarea silită, deci la 17.06.2002, s-a împlinit la data de 17.06.2005.

Este adevărat faptul că intimaţii creditori au formulat prima cerere de încuviinţare a executării silite la data de 11.05.2005, deci în interiorul termenului de prescripţie mai sus determinat, însă această cerere a fost respinsă de instanţa de executare.

Prin urmare, cererea de executare analizată nu poate avea semnificaţia juridică a unei cauze intreruptive de prescripţie, în sensul vizat de art. 4052 alin.1 lit.b) Cod procedură civilă câtă vreme în temeiul art. 4052 alin.3 Cod procedură civilă, întreruperea cursului prescripţiei nu operează dacă cererea de executare a fost respinsă.

Totodată, în speţă nu poate fi reţinută nicio altă cauză de suspendare ori de întrerupere a termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, în lumina art. 4051 – 4052 Cod procedură civilă.

În acest sens, împrejurarea că dispozitivul titlului executoriu nu era suficient de lămuritor spre a putea fi pus în executare, astfel cum s-a reţinut iniţial în încheierea de respingere a cererii de încuviinţare a executării, nu poate fi în nici un caz asimilat unei situaţii de forţă majoră de natură să acrediteze incidenţa art. 4051 alin.1 lit.a) Cod procedură civilă, coroborat cu art. 13 lit.a) din Decretul 167/1958, care reglementează ca şi cauză de suspendare a cursului prescripţiei executării silite existenţa unui caz de suspendare a termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune.

Or’, în speţă, neclaritatea titlului executoriu care a suscitat lămurirea sa prin intermediul procedurii prevăzute de art. 2811 Cod procedură civilă nu echivalează cu o situaţie de forţă majoră, deci cu o împrejurare absolut imprevizibilă şi insurmontabilă pentru creditori, care i-ar fi împiedicat să acţioneze în direcţia întreruperii termenului de prescripţie.

Dimpotrivă, de la data pronunţării hotărârii ce constituie titlul executoriu, creditorii puteau remedia această insuficienţă, prin recurgerea la mijlocul procesual al lămuririi hotărârii, întrucât recurgerea la această cale nu era condiţionată de pronunţarea în prealabil a unei încheieri de respingere a cererii de încuviinţare a executării silite, câtă vreme impedimentul demarării procedurii execuţionale constând în neidentificarea creditorului, nu  a fost generat de instanţa de executare prin soluţia de respingere a cererii, acest impediment existând ab initio, încă de la data pronunţării titlului executoriu, instanţa de executare nefăcând altceva decât să constate această imposibilitate de identificare a creditorului îndreptăţit să recurgă la executarea silită.

Prin urmare, chiar dacă nu se poate vorbi despre o culpă a intimaţilor creditori în generarea impedimentului semnalat de instanţa de executare, cu toate acestea, situaţia în care se regăsesc nu este o situaţie de forţă majoră în sensul legii iar, pe de altă parte, conjunctura de faţă este şi consecinţa pasivităţii manifestate de aceştia, câtă vreme au declanşat executarea la data de 11.05.2005, când au formulat prima cerere, ulterior respinsă, deci cu o lună înaintea expirării termenului de prescripţie de 3 ani.

Cât priveşte ipoteza art. 4051 alin.1 lit.b) Cod procedură civilă, aceasta nu poate fi reţinută câtă vreme nu a intervenit suspendarea executării silite potrivit unei dispoziţii legale ori a unei dispoziţii judecătoreşti.

Declanşarea procedurii de lămurire a dispozitivului titlului executoriu nu atrage ope legis suspendarea executării silite, neexistând niciun suport legal pentru o astfel de interpretare.

Pe de altă parte, suspendarea executării titlului nu poate fi dispusă de instanţa de executare decât în condiţiile art. 403 Cod procedură civilă sau în ipoteza prevăzută de art. 428 Cod procedură civilă, situaţii care nu se regăsesc în speţă.

Prin urmare, cererea formulată de executorul judecătoresc la data de 19.09.2005, prin care solicită „suspendarea încuviinţării executării silite” până la îndreptarea erorii materiale din dispozitivul titlului executoriu, este lipsită de fundament procedural, neexistând niciun text de lege care să consacre o astfel de posibilitate pentru instanţa de executare. Mai mult decât atât, se observă că această cerere de suspendare a fost formulată ulterior pronunţării soluţiei de respingere a cererii de executare silită (15.09.2005).

În ceea ce priveşte cererile formulate de creditori şi adresate executorului judecătoresc, prin care solicita continuarea executării în dosarul 213/2005 sunt lipsite de relevanţă în materia analizată, întrucât la epoca formulării acestor cereri nu exista nicio procedură de executare în desfăşurare în dosarul 213/2005, aptă a fi continuată, din moment ce nici nu fusese încuviinţată declanşarea sa. Pe de altă parte, aceste cereri nu pot constitui, prin sine, cauze de întrerupere a cursului prescripţiei, câtă vreme nu reprezintă cereri de executare propriu-zise, conform art. 4052 alin.1 lit.b) Cod procedură civilă.

Prin urmare, cererea subsecventă de încuviinţare a executării silite înaintată de executorul judecătoresc la data de 20.10.2006 Judecătoriei Sector 2, este în mod evident promovată după împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.

Reţinând caracterul imperativ al normelor ce guvernează prescripţia extinctivă, de la care nici părţile nici instanţa nu pot deroga, rezultă că procedura execuţională desfăşurată în cauză este lovită de nulitate, considerente pentru care, în baza art. 399 alin.2 şi alin. 21 Cod procedură civilă, modificat prin Legea 219/2005, instanţa va admite contestaţia la executare, astfel cum a fost precizată, şi va anula încheierea de încuviinţare a executării silite pronunţată la data de 06.11.2006, precum şi actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 213/2005 al BEJ D.D.C. (dosar nr. 2545/CP/2006 al Judecătoriei Sector 2), ca urmare a prescrierii dreptului de a cere executarea silită.

În ceea ce priveşte solicitarea contestatorului de restabilire a situaţiei anterioare executării, aceasta reprezintă o pretenţie distinctă, cu care instanţa nu a fost învestită conform rigorilor procedurale, o astfel de solicitare reprezentând o completare a acţiunii introductive, impunându-se a face obiectul discuţiilor contradictorii, neputând, deci, a fi dedusă judecăţii la momentul dezbaterilor de fond, sens în care, în baza art. 132 Cod procedură civilă, instanţa va respinge cererea completatoare având ca obiect întoarcerea executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare executării, ca tardiv formulată.

În baza art. 403 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.

Instanţa nu va dispune restituirea cauţiunii în cuantum de 500 lei la acest moment procesual, întrucât, prin raportare la dispoziţiile art. 7231 alin.3 Cod procedură civilă, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, această măsură este condiţionată de rămânerea irevocabilă a hotărârii dată pe fondul cauzei şi de neexercitarea în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile, a cererii de acordare a despăgubirilor de către persoana îndreptăţită.

În baza art. 274 Cod procedură civilă va obliga intimaţii-creditori să plătească contestatorului suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, şi anume onorariul avocaţial, conform chitanţei nr. 2768194 din 22.01.2007.

Instanţa nu va acorda contestatorului, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma reprezentând valoarea taxei judiciare de timbru achitată în cauză, întrucât, în materia contestaţiei la executare sunt incidente dispoziţiile art. 23 alin.1 lit.e) din Legea 146/1997, care statuează că taxa judiciară de timbru este restituibilă la cerere, în măsura în care contestaţia a fost admisă iar soluţia a devenit irevocabilă. Prin urmare, cuantumul taxei de timbru nu este suportat de partea care cade în pretenţii ci este supusă restituirii conform dispoziţiilor legale speciale enunţate.

Domenii speta

Spete similare