Nulitate contract de vânzare cumpărare. probe.

Din economia reglementărilor cuprinse în art.138 C.proc.civ. rezultă că, sub pedeapsa decăderii, probele trebuie invocate în condiţiile art.112 (prin cererea de chemare în judecată), art.115 (întâmpinare), art.132 (la termenul acordat pentru întregirea sau modificarea cererii, după prima zi de înfăţişare). În ipotezele, de excepţie, arătate în art.138  coroborat cu art.167 alin.4 dovada şi proba contrarie vor fi invocate, de asemenea sub pedeapsa decăderii, în aceeaşi şedinţă (dacă amândouă părţile sunt de faţă).

 Se constată că prin cererea introductivă de instanţă, reclamanţii nu au arătat dovezile pe care se sprijină cererea, obligaţie ce le revenea potrivit dispoziţiilor art.112 pct.5 C.proc.civ.  Nici la primul şi nici la al doilea termen de judecată, acordat la solicitarea lor pentru lipsă de apărare,  nu au înţeles să propună probe, solicitând administrarea acestora abia prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâtă, fără să depună la dosar înscrisurile de care au înţeles să se folosească în cauză conform art.112 alin.(2) C.proc.civ. şi fără să indice numele şi adresa martorilor pentru a putea fi citaţi, conform art.112 alin.(5) C.proc.civ.

Numele şi adresa martorilor propuşi a fi audiaţi în cauză au fost în cele din urmă  indicate, prin petiţia depusă la dosar în data de 05.05.2004,  dar cum  la nici un termen de judecată reclamanţii nu s-au prezentat în instanţă, nu s-a putut aprecia eventuala incidenţă a  dispoziţiilor art.138 alin.4 C.proc.civ. şi în consecinţă s-a dispus decăderea din dreptul de a propune probe în dovedirea acţiunii principale. (sentinţa civilă nr.3440/06.05.2004)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti în data de 29.01.2004, reclamanţii M.F. şi M. F. au chemat în judecată pe pârâta A. M. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1854/19.12.2003 pentru lipsa consimţământului vânzătoarei M.F., cu cheltuieli de judecată. În subsidiar s-a solicitat anularea contractului pentru vicierea consimţământului vânzătorilor prin eroare şi dol.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art.948, art.953, art.954, art.960-961 C.civ. şi  art.112 C.proc.civ., reclamanţii arată că fiind bolnavi şi având o vârstă înaintată, şi-au făcut cunoscută intenţia de a efectua un schimb de locuinţă, în schimbul apartamentului lor urmărind să primească un apartament mai ieftin şi o diferenţă de bani.

În urma anunţului privind schimbul de locuinţă, pârâta s-a prezentat la domiciliul reclamanţilor, părţile convenind ca în schimbul apartamentului proprietatea reclamanţilor, pârâta să plătească suma de 545.000.000 lei şi să le pună la dispoziţie un apartament cu două camere, pe care urma să-l achiziţioneze.

Susţine reclamantul că soţia sa, reclamanta M.F., era în stare de inconştienţă, astfel că nu i-a putut spune ce intenţie are şi că în data de 19.12.2003 pârâta a venit însoţită de o altă persoană şi  i-a predat o sumă de bani pe care el nu a numărat-o fiind convins că reprezintă preţul convenit. Cu această ocazie, pârâta i-a cerut să-şi pună amprenta pe un act despre care reclamantul, care nu ştie carte, a crezut că reprezintă chitanţa ce atestă primirea sumei de bani.

Totodată, i-a spus că este necesară şi amprenta soţiei sale, astfel că pârâta a luat mâna reclamantei M.F., i-a aplicat un deget într-o tuşieră şi apoi pe act, M. F. nerevenindu-şi nici un moment şi neştiind ce se întâmplă.

După plecarea pârâtei, reclamantul a pus banii într-un sertar şi şi-a chemat copiii cărora le-a arătat actul,  aceştia spunându-i că a vândut apartamentul pentru suma de 545.000.000 lei, înscrisul nefiind o chitanţă ori o promisiune bilaterală de schimb ci un act de vânzare-cumpărare. Tot atunci au fost număraţi şi banii primiţi, constatându-se lipsa a aproximativ 10.000 USD.

Susţine reclamantul că a depus plângere la Secţia 7 Poliţie, reclamând sustragerea acestei sume de bani, dar că nu a putut preciza suma primită şi nici indica persoana vinovată deoarece în acea zi în domiciliul său au intrat mai multe persoane.

Arată reclamanţii că actul prezintă  şi vicii de fond şi de formă care atrag nulitatea sa, fiind aplicată amprenta digitală în locul semnăturii vânzătorilor iar în încheierea de autentificare  există o menţiune scrisă de mână care nu este certificată şi ştampilată de notar pentru a fi valabilă ca şi adăugire.

Alăturat cererii de chemare în judecată s-a depus copie necertificată a  contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1854 din 19.12.2003.

În termen legal, pârâta a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată  şi evacuarea acestora din apartamentul nr.1 situat în Bucureşti, str. G. nr.9, vila 1, parter, sector 2.

Arată pârâta că afirmaţiile reclamanţilor nu sunt reale, contractul fiind încheiat în faţa notarului public iar din cuprinsul său rezultă că a fost citit părţilor care au declarat că au înţeles conţinutul actului şi că acesta reprezintă voinţa lor. Nu s-a pus problema schimbului ci aceea a vânzării, preţul, plătit integral în faţa notarului,  fiind un preţ serios şi sincer pentru un apartament cu două camere.

Referitor la inexistenţa consimţământului vânzătoarei arată că afirmaţiile privind starea de boală a reclamantei nu sunt confirmate de nici un act medical şi sunt mincinoase întrucât notarul a discutat personal cu vânzătoarea.

Cu privire la viciile de fond şi formă ale contractului, pârâta arată că reclamanţii au fost întrebaţi de notar dacă ştiu carte şi deoarece aceştia au negat li s-a cerut să pună amprenta pe act, pentru a nu da loc la interpretări ulterioare iar menţiunea adăugată pe contract este semnată şi ştampilată de notar, în partea stângă a actului.

Prin cererea reconvenţională, pârâta-reclamantă solicită evacuarea reclamanţilor-pârâţi din apartamentul proprietatea sa, termenul convenit pentru predarea apartamentului fiind 26.12.2003.

În dovedirea susţinerilor sale, pârâta-reclamantă a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, testimonială şi interogatoriul reclamanţilor-pârâţi, probe încuviinţate de instanţă în şedinţa publică de la 15.04.2004, aceasta fiind prima zi de înfăţişare.

Răspunzând la întâmpinare şi formulând întâmpinare la cererea reconvenţională, reclamanţii-pârâţi au arătat că vor încerca să dovedească faptul că situaţia de fapt este aceea pe care ei au prezentat-o şi nu aceea susţinută de pârâtă.

Totodată au invocat excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării  şi cererii reconvenţionale, excepţie respinsă de instanţă întrucât acestea au fost expediate în data de 12.03.2004, cu respectarea termenului de 5 zile prevăzut de art.1141 alin.(2) C.proc.civ.

Prin această petiţie intitulată răspuns la întâmpinare-întâmpinare,  formulată la data de 10.04.2004 şi depusă la dosar în data de 15.04.2004,  reclamanţii-pârâţi au propus probe în dovedirea acţiunii, solicitând administrarea probei cu interogatoriu, testimonială şi expertiză neuropsihiatrică având ca obiectiv stabilirea existenţei sau inexistenţei  ori diminuării discernământului vânzătoarei la data încheierea contractului.

Solicitarea de probe, de această dată cu indicarea numelui martorilor a căror audiere se propune, a fost reiterată printr-o petiţie depusă, prin registratură, în data de 05.05.2004.

Din economia reglementărilor cuprinse în art.138 C.proc.civ. rezultă că, sub pedeapsa decăderii, probele trebuie invocate în condiţiile art.112 (prin cererea de chemare în judecată), art.115 (întâmpinare), art.132 (la termenul acordat pentru întregirea sau modificarea cererii, după prima zi de înfăţişare). În ipotezele, de excepţie, arătate în art.138  coroborat cu art.167 alin.4 dovada şi proba contrarie vor fi invocate, de asemenea sub pedeapsa decăderii, în aceeaşi şedinţă (dacă amândouă părţile sunt de faţă).

 Se constată că prin cererea introductivă de instanţă, reclamanţii nu au arătat dovezile pe care se sprijină cererea, obligaţie ce le revenea potrivit dispoziţiilor art.112 pct.5 C.proc.civ.  Nici la primul şi nici la al doilea termen de judecată, acordat la solicitarea lor pentru lipsă de apărare,  nu au înţeles să propună probe, solicitând administrarea acestora abia prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâtă, fără să depună la dosar înscrisurile de care au înţeles să se folosească în cauză conform art.112 alin.(2) C.proc.civ. şi fără să indice numele şi adresa martorilor pentru a putea fi citaţi, conform art.112 alin.(5) C.proc.civ.

Numele şi adresa martorilor propuşi a fi audiaţi în cauză au fost în cele din urmă  indicate, prin petiţia depusă la dosar în data de 05.05.2004,  dar cum  la nici un termen de judecată reclamanţii nu s-au prezentat în instanţă, nu s-a putut aprecia eventuala incidenţă a  dispoziţiilor art.138 alin.4 C.proc.civ. şi în consecinţă s-a dispus decăderea din dreptul de a propune probe în dovedirea acţiunii principale.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, se reţine că reclamanţii-pârâţi nu au solicitat probe în apărare.

Având în vedere că, deşi susţin că sunt nedeplasabili, ori greu deplasabili,  reclamanţii au urmărit dosarul şi cel puţin unul dintre ei s-a prezentat la registratura instanţei între termenele acordate dar nu s-a  prezentat niciodată  în şedinţă publică, instanţa reţine că  prin adeverinţa medicală din data de 04.05.2004 nu s-a făcut dovada existenţei unor motive temeinice care să-l  fi împiedicat pe reclamantul M.F. să se prezinte la interogatoriu, lipsa acestuia urmând a fi apreciată ca un început de dovadă în folosul pârâtei-reclamante şi coroborată cu celelalte dovezi administrate la solicitarea acesteia – înscrisuri şi depoziţia martorei P.E..

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa constată şi reţine următoarele:

La data de 19 decembrie 2003 s-a încheiat între părţi contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1854,  prin care reclamanţii au vândut pârâtei apartamentul nr.1 din imobilul situat în Bucureşti, str. G. nr.9, vila 1, parter, nr.36, sector 2, compus din două camere şi dependinţe.

Preţul convenit a fost de 545.000.000 lei, plătit integral la data autentificării actului, apartamentul urmând a fi eliberat de vânzători în ziua de 26.12.2003.

Promovând  acţiunea de faţă,  reclamanţii au solicitat în principal constatarea nulităţii absolute a contractului pentru lipsa consimţământului vânzătoarei M.F. precum şi pentru că înscrisul prezintă vicii de fond şi de formă în sensul că semnarea actului de către vânzători s-a făcut prin luarea amprentei iar în cuprinsul încheierii  de autentificare există o menţiune scrisă de mână şi necertificată de notar prin semnare şi aplicarea ştampilei. 

În subsidiar, se solicită anularea actului de vânzare-cumpărare pentru vicierea consimţământului vânzătorilor prin eroare şi dol.

 Acţiunea principală este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă ca atare pentru următoarele considerente expuse în raport de cauzele de nulitate invocate, respectiv inexistenţa consimţământului pentru lipsa discernământului, eroarea şi dolul.

Existenţa discernământului persoanei care îşi manifestă hotărârea de a încheia un act juridic reprezintă o condiţie de valabilitate a consimţământului, la rândul său condiţie  de validitate a actului juridic.

Cu toate că se afirmă că vânzătoarea M.F.  are discernământul abolit în totalitate, cu scurte episoade de conştienţă, reclamanţii nu au depus la dosar nici un act medical din care să rezulte starea de sănătate a acesteia şi care să fi făcut necesară efectuarea unei expertize de specialitate pentru a se verifica dacă la momentul perfectării actului a avut prefigurarea actelor  şi faptelor sale.

Nu numai că nu s-a făcut nici o probă în sensul afirmat de reclamanţi, ci dovezile administrate de pârâtă au făcut proba contrară, a existenţei discernământului vânzătoarei.

Astfel, martora P.E., agentul imobiliar care a intermediat tranzacţia, a declarat că a discutat cu reclamanta care i-a spus că doreşte să se mute la ţară, declaraţia martorei venind să confirme constatările personale ale notarului privind exprimarea consimţământului la încheierea actului de către toate părţile contractante.

Aşa cum se menţionează în încheierea de autentificare, notarul public s-a deplasat la domiciliul vânzătorilor unde a verificat identitatea părţilor  şi le-a citit actul pe care apoi l-a autentificat conform consimţământului exprimat atât de către vânzători cât şi de cumpărătoare.

Cum menţiunile făcute de funcţionarul competent care a instrumentat actul şi care au fost consemnate de acesta în înscrisul încheiat, fac deplină dovadă şi nu pot fi răsturnate decât prin proba falsului, probă care nu s-a făcut şi nici nu s-a solicitat a fi făcută, se constată că existenţa manifestării de voinţă a reclamantei la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare a fost pe deplin probată.

De altfel, în condiţiile în care reclamanta formulează şi semnează în nume propriu cereri adresate instanţei de judecată, chiar şi în ipoteza în care s-ar accepta că suferă de afecţiuni psihice, se constată că episoadele de conştienţă la care se face referire în cererea de chemare în judecată nu sunt chiar atât de scurte, între data înregistrării acţiunii şi ultima cerere depusă la dosar şi semnată de amândoi reclamanţii fiind un interval de 3 luni de zile.

În ceea ce priveşte eroarea, din motivarea cererii, rezultă că se invocă eroarea asupra naturii juridice actului juridic, reclamanţii intenţionând să încheie un contract de schimb şi nu un contract de vânzare-cumpărare.

 Eroarea asupra naturii actului juridic „error in negotio” este rezultatul neconcordanţei involuntare dintre voinţa reală internă, comună, a părţilor contractante şi voinţa (pretins convergentă) exprimată prin actul juridic.

Raportând dispoziţiile art.953 C.Civ., potrivit căruia:”consimţământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol”,  la dispoziţiile art.948 C.civ. care reglementează condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii, între acestea fiind şi „consimţământul valabil al părţii ce se obligă”, rezultă că este suficient ca una dintre părţile contractante să fi voit (voinţă internă) un alt act juridic decât cel declarat pentru ca acesta din urmă să poată fi caracterizat ca lipsit de consimţământ şi, ca atare, nul absolut.

Probele administrate în cauză infirmă susţinerile reclamanţilor şi în ceea ce priveşte eroarea asupra naturii contractului încheiat, acesta exprimând în totalitate voinţa părţilor care au semnat actul după ce le-a fost citit de notar.

În încheierea de autentificare, notarul reţine că „după citirea actului au consimţit la autentificarea prezentului înscris şi au semnat toate exemplarele lui”, după ce în prealabil reţine că vânzătoarei M.F., „neştiind carte, i s-a luat amprenta degetului arătător de la mâna dreaptă şi de la arătătorul mâinii stângi, soţului său”.

Nu se face nici o menţiune în sensul că şi vânzătorul este neştiutor de carte însă în motivarea cererii de chemare în judecată acesta afirmă că nu a citit înscrisul ce i-a fost prezentat pentru că nici el nu ştie carte dar că ştie să semneze, aspect pe care l-a adus la cunoştinţa notarului, care i-a cerut totuşi să pună amprenta pe act, pentru că aşa se simte mai în siguranţă.

Că s-a urmărit încheierea unui act de vânzare-cumpărare şi nu a unui contract de schimb, rezultă şi din declaraţia martorei P.E., aceasta declarând că apartamentul vânzătorilor se afla în baza de date a agenţiei imobiliare, informaţia fiind preluată  dintr-un ziar în care era oferit spre vânzare.

A declarat martora că la vizionarea apartamentului reclamanţii au afirmat că doresc să vândă cât mai repede pentru că intenţionau să cumpere o casă la ţară, vânzarea făcându-se fără certificat de sarcini tocmai pentru că părţile se grăbeau foarte tare; vânzătorii pentru motivul arătat iar pârâta pentru că îşi vânduse apartamentul şi locuia cu chirie deoarece voia să cumpere numai un spaţiu în care să aibă atât posibilitatea de a locui cât şi posibilitatea de a deschide un cabinet medical.

Deşi au solicitat anularea contractului şi pentru vicierea consimţământului prin dol, reclamanţii nu au precizat care au fost manoperele dolosive ce s-au exercitat asupra lor pentru a-i determina să încheie actul, astfel că susţinerile sub acest aspect nu au putut fi analizate de instanţă.

Cât priveşte preţul vânzării, de 545.000.000 lei, instanţa reţine că acesta a fost plătit integral la momentul autentificării actului.

Deşi în actul de vânzare-cumpărare nu se menţionează că banii s-ar fi numărat în faţa notarului, susţinerile pârâtei privind plata integrală a preţului în faţa notarului sunt confirmate de atât de  martorul P.E. cât şi de reclamant care recunoaşte că a primit banii atunci când i s-a cerut să-şi pună amprenta pe act şi că după plecare pârâtei i-a pus într-un sertar, ulterior acestui moment constatând dispariţia a 10.000 USD.

Contractul fiind valabil încheiat şi dreptul de proprietate asupra imobilului fiind transmis către cumpărătoare de la data autentificării actului juridic, cum  vânzătorii aveau obligaţia să elibereze apartamentul încă din data de 26.12.2003,  instanţa urmează să admită cererea reconvenţională  şi, în temeiul dispoziţiilor  art.480 C.civ., va dispune evacuarea reclamanţilor-pârâţi din apartamentul nr.1 al imobilului din Bucureşti, str.G. nr.9, vila 1, parter, sector 2, pentru lipsa titlului locativ.

Domenii speta

Spete similare