Contestatie la Executare

Sentinţă civilă 6901 din 31.05.2011


Dosar nr. ……../2011

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA COMERCIALĂ  Nr. 6901/2011

Şedinţa publică de la 31 Mai 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE LCU

Grefier MAH

Pe rol judecarea cauzei comerciale privind contestatoarea UA în contradictoriu cu  intimaţii ZF, PZKT, ZLF, terţ poprit RB, având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că la data de 31.05.2011, prin serviciul registratură, intimaţii au depus concluzii scrise, după care:

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din data de 24.05.2011, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa a amânat pronunţarea pentru data de 31.05.2011 pentru ca intimaţii să depună dovada cheltuielilor de judecată.

INSTANŢA,

DELIBERÂND,

ISTORICUL CAUZEI

1.Prin contestaţia la executare înregistrată la data de 17.02.2011 pe rolul Judecătoriei Oradea, formulată în termen legal şi scutită de taxă judiciară de timbru, contestatoarea UA a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu intimaţii ZF, PZKT, ZLF, terţ poprit RB, să dispună anularea actelor şi formelor de executare silită în dosarul de executare nr. 22/E/2011 a executorului judecătoresc Gârdan Marius Florin şi întoarcerea executării silite pentru suma de 138.783 lei pentru care s-a efectuat poprirea asupra conturilor contestatoarei deschise la terţul poprit RB. De asemenea, contestatoarea solicită obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea de fapt, contestatoarea arată că în urma evenimentului rutier din 13.06.2007 inculpatul BC a fost găsit vinovat de infracţiunea de ucidere din culpă, iar contestatoarea, în calitate de asigurător, a fost obligată la plata către intimaţi a daunelor materiale şi morale de 120.000 euro prin Sentinţa penală nr. 116/2008 a Judecătoriei Aleşd, modificată prin Decizia penală nr. 102/A/2010 a TB, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia penală nr. 523/R/2010 a CAO. În urma cererii intimaţilor formulată la 03.12.2010, a achitat acestora suma de 397.284,4 lei reprezentând contravaloarea sumei de 120.000 euro la cursul euro de 3,271 lei de la data producerii accidentului. Pentru a aplica acest curs contestatoarea a ţinut cont de prevederile art.12 din OCSA 113133/2006, întrucât Tribunalul Bihor nu a menţionat cursul la care se calculează suma de 120.000 euro. Intimaţii nu au solicitat menţionarea în dispozitivul hotărârilor judecătoreşti a cursului euro la care se achită despăgubirea, aşa încât, consideră contestatoarea, se aplică norma legală mai sus arătată. Contestatoarea învederează că a participat în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă auto, nefiind direct răspunzătoare de producerea evenimentului şi că a încercat onorabil şi cu bună credinţă să achite contravaloarea despăgubirilor, dar intimaţii au înţeles să-şi revendice pretenţiile prin executorul judecătoresc, adăugând cheltuieli inutile de executare.

În drept invocă art. 399 şi urm. Cod procedură civilă, Legea 136/1995 şi Ordinul CSA 113133/2006.

În probaţiune depune înscrisuri: înştiinţarea de poprire din 26.01.2011 şi dovada de comunicare, adresa nr. 240714.01.2011, cererea nr. 4309/03.12.2010, procură, încheierea nr. 373/2011 a Judecătoriei Oradea, sentinţa penală nr.116/2008 a Judecătoriei Aleşd, decizia penală nr. 102/A/2010 a Tribunalului Bihor, decizia penală nr. 523/R/2010 a Curţii de Apel Oradea, proces verbal de stabilire a cheltuielilor de judecată din 26.01.2011, cerere de încuviinţare a executării silite, chitanţe de plată a onorariului de avocat.

2. Prin întâmpinarea depusă la termenul din 03.05.2011, intimaţii au solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.

În motivarea de fapt se arată că prin sentinţa penală nr. 116/2008 Judecătoria Aleşd a stabilit ca daune morale suma de 50.000 euro pentru fiecare intimat, echivalent în lei la data plăţii. În apel, Tribunalul Bihor a redus cuantumul despăgubirilor la 40.000 euro pentru fiecare intimat, în lei, obligând contestatoarea alături de inculpat şi menţinând restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Intimaţii mai arată că prin invocarea Ordinului CSA 113133/2006 contestatoarea formulează motive de fond, menite să încalce autoritatea de lucru judecat şi inadmisibile în situaţia când titlul executoriu este emis de o instanţă judecătorească, instanţa învestită cu contestaţia la executare fiind ţinută să cerceteze doar dacă actele de executare sunt legale. În speţe similare contestatoarea a achitat despăgubirea la cursul euro din ziua plăţii, fără a ridica probleme de natura celor din prezenta speţă.

În drept invocă art. 115 şi art. 399 Cod de procedură civilă.

În probaţiune depune înscrisuri (practică judiciară).

3. Terţul poprit, deşi legal citat, nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi preciza poziţia procesuală.

4. Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse de părţi la dosar şi a dispus trimiterea de către executorul judecătoresc a copiilor certificate de pe dosarul de executare nr. 22/E/2011.

ANALIZA INSTANŢEI

În fapt, prin înştiinţarea de poprire emisă de BEJ Gîrdan Marius Florin în dosarul de executare nr. 22/2011, primită de contestatoare la 01.02.2011, acesteia i se aduce la cunoştinţă că i-au fost poprite veniturile deţinute la mai multe instituţii bancare până la concurenţa sumei de 138.783,08 lei, compusă din 122.112 lei – rest plată daune morale şi 16.671,08 lei – cheltuieli de executare. Temeiul executării îl constituie sentinţa penală nr.116/2008 a Judecătoriei Aleşd, învestită cu formulă executorie, în conexitate cu decizia penală nr. 102/A/2010 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr. 523/R/2010 a Curţii de Apel Oradea. Prin ordinul de plată nr. 1/15.02.2010 emis de BRD contestatoarea virează suma de 138.783,08 lei, reprezentând poprire dosar executare nr. 22/2011 în contul BEJ Gîrdan Marius Florin deschis la RB, iar prin ordinul de plată nr. 2/07.03.2011 suma de 130.122,30 lei ajunge în contul intimaţilor deschis la Raiffeisen Bank.

Disputa în prezenta speţă este cu privire la cursul euro la care ar trebui calculată despăgubirea de 120.000 euro, la care sunt îndreptăţiţi intimaţii în baza hotărârilor judecătoreşti emise de Judecătoria Aleşd, Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea în dosarul penal nr. 839/177/2007.

Judecătoria Aleşd a dispus ca inculpatul să plătească intimaţilor câte 50.000 euro, echivalent în lei la data plăţii, ca daune morale. În apel, Tribunalul a modificat în parte sentinţa penală nr. 116/2008, în sensul că reduce suma de la 50.000 euro la 40.000 euro pentru fiecare intimat şi obligă contestatoarea să achite despăgubirile alături de inculpat. Tribunalul menţine restul sentinţei apelate, iar Curtea de Apel menţine hotărârile primelor două instanţe în ce priveşte latura civilă.

Reiese clar din dispozitivele hotărârilor judecătoreşti că decizia instanţelor a fost ca despăgubirea să fie achitată la cursul euro din data plăţii. Parcurgând motivarea instanţelor penale de apel şi recurs, nu s-a pus în discuţie un alt curs euro, ceea ce înseamnă că se menţine cel de la data plăţii, dispus de Judecătoria Aleşd.

Dispoziţiile art. 371 ind. 2 alin.2 Cod de procedură civilă arată că obligaţiile stabilite în bani se actualizează la data plăţii, indiferent că titlul executoriu prevede sau nu criterii de actualizare, remarcându-se astfel grija legiuitorului faţă de creditorul care a pierdut din cauza devalorizării creanţei sale. Acesta este un alt temei legal pentru aplicarea cursului euro de la data plăţii în vederea executării de către contestatoare a obligaţiei de dezdăunare dispusă prin titlul executoriu.

Art. 12 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor 113133/2006 invocat de contestatoare prevede că pentru prejudicii produse în unul şi acelaşi accident, limita de despăgubire se stabileşte pentru anul 2007 la un nivel de cel puţin 500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei la data producerii accidentului. Astfel, cursul euro de la data accidentului se aplică la suma de 500.000 euro, pentru a se stabili în lei limita maximă până la care asigurătorul poate acorda despăgubiri. Textul invocat de contestatoare nu are aplicabilitate în prezenta speţă, cu atât mai mult cu cât actul normativ era abrogat la data plăţii despăgubirii.

Pentru motivele de mai sus, instanţa va respinge contestaţia la executare.

Instanţa ia act că nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge contestaţia la executare formulată la dosarul de executare nr. 22/2011 al BEJ Gîrdan Marius Florin de contestatoarea UA, cu sediul în …., în contradictoriu cu intimaţii ZF, PZKT, ZLF, domiciliaţi în comuna T…., sat U…. judeţul Bihor şi cu terţul poprit RB, cu sediul în ……

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.05.2011.

PREŞEDINTE, GREFIER,

 .

.