Acordarea tichetelor cadou prevăzute de art. 42 alin. 2 lit. b) din ccmun pe anii 2007-2010 personalului din învăţământ

Decizie 512 din 09.09.2008


Acordarea tichetelor cadou prevăzute de art. 42 alin. 2 lit. b) din CCMUN pe anii 2007-2010 personalului din învăţământ

Personalul didactic beneficiază de tichetele cadou negociate prin contractele colective de muncă la nivel naţional şi de ramură în condiţiile în care angajatorii erau obligaţi să prevadă în buget la capitolul „Cheltuieli sociale” sume de bani cu acest titlu.

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 512 din 9 septembrie 2008

Prin cererea înregistrată la numărul 1529/99/31.03.2008, reclamanţii membri ai personalului din învăţământ, reprezentaţi de U.S.L.I.P. – Iaşi, au chemat în judecată pe pârâţii Şcoala cu clasele I - VIII G., Şcoala de arte şi meserii D., Şcoala de arte şi meserii Dm., Şcoala cu clasele I - VIII NR. 1 „D.” şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi, solicitând obligarea acestora la plata tichetelor cadou prevăzută de art. 1 din Legea nr. 193/2006, actualizată în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii, începând cu data de 01.06.2006 şi până la data introducerii prezentei acţiuni, precum şi pe viitor, cumulând 8 tichete având valoarea de 50 lei fiecare per eveniment, avându-se în considerare 7 evenimente pe an (1 martie, Sărbătoarea Paştelui, 5 iunie – Ziua învăţătorului, 15 septembrie, 5 octombrie – Ziua Educaţiei, 1 decembrie – Ziua Naţională şi Sărbătoarea Crăciunului).

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat următoarele:

Din prevederile Legii nr. 193/2006 rezultă că personalul din învăţământ trebuie să beneficieze de acordarea tichetelor cadou.

Legea nr. 128/1997, în art. 50 alin 12, stabileşte că personalul didactic beneficiază şi de alte drepturi prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă. Ori, acordarea tichetelor de cadou este reglementată tocmai de Legea nr. 193/2006.

Reclamanţii mai arată că au obţinut acordul pârâtului Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru acordarea acestor tichete, prin hotărârea luată în Comisia paritară întrunită în zilele de 3.12.2007 şi 6.12.200. În cadrul acestei comisii s-a hotărât că toate unităţile de învăţământ vor prevedea în bugetul anului 2008, la capitolul 2 „Cheltuieli sociale”, sumele destinate tichetelor cadou.

Valoarea tichetului a fost stabilită la suma de 50 lei, hotărându-se acordarea unui număr de 8 tichete/eveniment şi 7 evenimente/an (1 martie, Sărbătoarea Paştelui, 5 iunie – Ziua învăţătorului, 15 septembrie, 5 octombrie – Ziua Educaţiei, 1 decembrie – Ziua Naţională şi Sărbătoarea Crăciunului).

În conformitate cu Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea comisiilor paritare prevăzut în anexa 5 la contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învăţământ pentru anii 2003 – 2004 „Hotărârea adoptată potrivit punctelor 2 şi 3 este obligatorie pentru părţile contractante”.

Pârâtul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de personalul didactic are contract individual de muncă încheiat cu unităţile de învăţământ, deoarece conform Legii nr. 84/1995, Legii nr. 128/1997, modificate şi completate şi ale HG nr. 2192/2004, directorul unităţii de învăţământ are calitatea de angajator şi ordonator terţiar de credite.

Conform prevederilor HG nr. 2192/2004, unităţile de învăţământ sunt finanţate prin bugetul local, ordonator principal de credite pentru unităţile de învăţământ fiind primarul unităţii administrativ – teritoriale.

Pe fond, pârâtul arată că, potrivit prevederilor art.2(1) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1317/2006, angajatorii (unităţile de învăţământ) pot utiliza tichete cadou pentru cheltuieli sociale, în limita sumelor destinate acoperirii valorii nominale a acestor tichete, prevăzute în bugetele proprii, aprobate potrivit legii, în poziţii distincte de cheltuieli, denumite tichete cadou”.

Unităţile de învăţământ, în calitate de angajatori, nu au elaborat regulamentele specifice pentru acordarea tichetelor de creşă şi tichetelor cadou, aşa cum prevede Legea nr. 193/2006 şi Normele metodologice de aplicare a acesteia aprobate cu HG nr. 1317/2006.

De asemenea, unităţile de învăţământ primesc fonduri cu destinaţie specială de la consiliul local şi pot acorda tichete cadou numai în limita fondurilor aprobate de ordonatorul principal de credite pentru această destinaţie – ajutoare sociale – tichete cadou.

Prin sentinţa civilă nr.768/28.05.2008, Tribunalul Iaşi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi şi în consecinţă, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Şcoala cu clasele I - VIII G., Şcoala de arte şi meserii D., Şcoala de arte şi meserii Dm., Şcoala cu clasele I - VIII NR. 1 „D.”, aceste unităţi şcolare fiind obligate să acorde reclamanţilor tichete cadou pentru evenimentele din perioada 01.01.2008 – 28.05.2008.

Prin aceeaşi hotărâre, s-a respins cererea reclamanţilor de obligare a unităţilor şcolare pârâte la acordarea tichetelor cadou pentru perioada 01.06.2006 – 31.12.2007 şi pentru viitor.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi este fondată, întrucât acesta nu are calitate de angajator, raportat la dispoziţiile art. 16 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 2192/2004 privind finanţarea învăţământului preuniversitar de stat.

 Potrivit art. 48 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, „salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar se face cu respectarea principiului potrivit căruia învăţământul constituie o prioritate naţională, ţinând seama de responsabilitatea şi complexitatea muncii, de pregătirea şi experienţa profesională, de rolul şi importanta activităţii prestate. Salariul personalului didactic se compune din salariul de baza, stabilit conform legii, şi o parte variabila, constând în adaosuri, sporuri şi alte drepturi salariale suplimentare”, iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, „drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi şi facilităţi ale personalului didactic auxiliar şi nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime şi maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori şi organizaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, potrivit legii”. De asemenea, potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază de premii şi de alte drepturi băneşti prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă.

Potrivit art. 42 alin. 2 lit. b din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, alte venituri sunt: tichetele de masă, tichetele cadou, tichetele de creşă şi alte instrumente similare acordate potrivit prevederilor legale şi înţelegerii părţilor.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2006, societăţile comerciale, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale, instituţiile din sectorul bugetar, unităţile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice care încadrează personal pe baza de contract individual de munca pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă. Astfel cum rezultă din aceste dispoziţii legale, angajatorul nu este obligat să acorde tichete cadou, ci are doar posibilitatea să utilizeze bilete de valoare sub forma tichetelor cadou.

Totodată, prima instanţă a mai reţinut că, prin Hotărârea Comisiei paritare înregistrată sub nr. 10806/10.12.2007, s-a stabilit că toate unităţile şcolare au obligaţia să prevadă în bugetul pe anul 2008 sumele destinate tichetelor cadou şi tichetelor de creşă, conform Legii nr. 193/2006. De asemenea, în comisia paritară s-a hotărât ca valoarea tichetului cadou să fie de 50 lei, luând în considerare 8 tichete/eveniment, 7 evenimente/an. Potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiilor paritare, hotărârea comisiei paritare este obligatorie pentru părţile contractante.

S-a mai reţinut că, atât timp cât s-a stabilit prin hotărârea comisiei paritare obligaţia unităţilor şcolare de a prevedea în bugetul anului 2008 sumele destinate tichetelor cadou şi tichetelor de creşă, s-a recunoscut implicit dreptul reclamanţilor de a beneficia de aceste tichete începând cu data de 01.01.2008.

În consecinţă, instanţa de fond a constatat că este întemeiată cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la acordarea tichetelor cadou pentru perioada 01.01.2008 – 28.05.2008 (data pronunţării hotărârii).

În ceea ce priveşte cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la acordarea tichetelor cadou pentru perioada 01.06.2006 – 31.12.2007, s-a reţinut că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că, potrivit art. 42 alin. 2 lit. b) din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, tichetele cadou se acordă potrivit prevederilor legale şi înţelegerii părţilor, iar hotărârea comisiei paritare a prevăzut obligaţia unităţilor şcolare de a prevedea în bugetul pe anul 2008 sumele necesare pentru acordarea tichetelor cadou.

De asemenea, s-a constatat că este neîntemeiată şi cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la acordarea pe viitor a tichetelor cadou, având în vedere că nu s-a făcut dovada refuzului pârâţilor de îndeplinire pe viitor a acestei obligaţii.

Împotriva acestei sentinţe civile a formulat recurs Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi, în numele unităţilor şcolare pârâte, considerând-o ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:

Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, conform Legii nr.193/2006, acordarea tichetelor cadou de către angajator nu este obligatorie.

În speţă, competenţa de a aproba acordarea tichetelor cadou revine directorului unităţilor de învăţământ, care are calitatea de angajator şi care poate decide în acest sens numai în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie.

Se mai arată că hotărârea comisiei paritare nu este luată de către angajatori, ci este o hotărâre la nivel judeţean, din comisie nefăcând parte reprezentanţii ordonatorilor principali de credite şi nici unităţile şcolare.

Se mai susţine că, potrivit art.2 din O.U.G. nr.43/2008, ordonatorii instituţiilor publice pot acorda tichete cadou în limita valorilor proprii încasate, astfel încât competenţa de a aproba distribuirea acestora revine numai conducerii unităţilor de învăţământ.

Recurentul mai arată că, în condiţiile în care ordonatorul principal de credite (consiliul local) nu aprobă sumele necesare pentru acordarea tichetelor cadou, iar unitatea nu dispune de venituri proprii, nu poate acorda tichete cadou.

Prin întâmpinarea formulată în numele reclamanţilor, U.S.L.I.P. - Iaşi a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

Analizând recursul formulat de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi, în numele unităţilor şcolare pârâte, prin prisma disp.art.3041 C.pr.civ., s-a reţinut că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit disp.art.5 din Contractul colectiv unic la nivel de ramură învăţământ 2003-2004, acesta produce efecte faţă de toţi salariaţii din învăţământ.

Conform disp.art.48 alin 2 din Legea nr.128/1997, „drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi şi facilităţi ale personalului didactic auxiliar şi nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime şi maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori şi organizaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, potrivit legii”.

De asemenea, potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază de premii şi de alte drepturi băneşti prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă.

Art.42 alin.2 lit.b) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 prevede la categoria „alte venituri” de care pot beneficia salariaţii şi tichetele cadou acordate conform prevederilor legale şi înţelegerii părţilor.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2006, societăţile comerciale, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale, instituţiile din sectorul bugetar, unităţile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice care încadrează personal pe baza de contract individual de munca pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă.

Conform dispoziţiilor art.9.1 din Normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor Legii nr.193/2006, aprobate prin H.G. nr.1317/2006, angajatorii, împreună cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, vor stabili activităţile, destinaţiile şi evenimentele care se încadrează la cheltuielile sociale, pentru care se vor acorda salariaţilor tichete cadou, valoarea lunară a tichetelor cadou şi criteriile de selecţie privind stabilirea angajaţilor care primesc tichete cadou.

S-a mai reţinut că, în aplicarea prevederilor art.13 din Contractul colectiv unic la nivel de ramură învăţământ 2003-2004, în zilele de 03.12 şi 06.12.2007, s-a întrunit comisia paritară formată din reprezentanţii Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi şi reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, care a hotărât că „toate unităţile şcolare au obligaţia să prevadă în bugetul anului 2008 la capitolul „Cheltuieli sociale” sumele destinate tichetelor cadou şi tichetelor de creşă, conform cu legea nr.193/17.05.2006.”

S-a mai hotărât ca valoarea tichetului cadou să fie de 50 lei, luând în considerare 8 tichete pe eveniment şi 7 evenimente pe an.

Astfel cum rezultă din art .13 alin.2 al Contractului colectiv unic la nivel de ramură învăţământ 2003-2004 şi anexa 5 la acest contract, respectiv Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea comisiilor paritare, se reţine că hotărârile comisiilor paritare sunt obligatorii pentru părţi.

Practic, participând la această comisie paritară, în care s-au discutat şi problemele apărute în aplicarea prevederilor Legii nr.193/2006, Inspectoratul Şcolar Iaşi a reprezentat interesele tuturor unităţilor şcolare din acest judeţ, hotărârea luată atrăgând în mod legal obligaţii în sarcina şcolilor privind includerea în bugetul anului 2008 a sumelor destinate tichetelor cadou, în vederea acordării acestor drepturi suplimentare.

S-a mai reţinut că, reprezentând unităţile şcolare în cadrul prezentului recurs, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, ce a adoptat această hotărâre obligatorie la nivel inferior, respectiv la nivelul unităţilor şcolare, nu poate să-şi invoce propria culpă, susţinând exact contrariul celor ce sunt consemnate în actul înregistrat la această instituţie sub nr. 10806/10.12.2007.

Astfel, s-a susţinut prin cererea de recurs formulată, că această hotărâre nu poate să creeze obligaţii în sarcina directorilor unităţilor de învăţământ, care au calitatea de angajatori ai salariaţilor ce urmează a beneficia de tichetele cadou, deşi tocmai recurenta, prin reprezentanţii săi participanţi la comisia paritară din decembrie 2007, a prevăzut această obligaţie pentru unităţile şcolare din judeţ.

De asemenea, s-a mai susţinut în recurs că această hotărâre a comisiei paritare ar fi fost adoptată prea târziu pentru ca şcolile pârâte să mai aibă timp să prevadă în buget sumele destinate acordării tichetelor cadou pe anul 2008. Curtea de apel a considerat însă că reprezentanţii recurentei, ce au făcut parte din comisia paritară ce a adoptat această hotărâre obligatorie pentru şcolile din judeţ, cunoşteau prevederile legale privind întocmirea şi supunerea spre aprobare a bugetului de către ordonatorii de credite.

S-a mai reţinut că întrunirea comisiei paritare a avut tocmai rolul de a rezolva problemele ce au apărut în aplicarea unor dispoziţii legale şi prevederi ale contractelor colective de muncă, astfel încât cei ce au făcut parte din această comisie au acţionat tocmai în vederea soluţionării acestora, neputând impune şcolilor din judeţ obligaţii nelegale sau imposibil de executat.

Curtea a mai reţinut că în mod corect, în rezolvarea problemelor apărute în aplicarea prevederilor Legii nr.193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă, sindicatele din învăţământ au discutat aceste chestiuni în cadrul comisiei paritare la nivel judeţean şi nu la nivelul fiecărei unităţi şcolare care are calitatea de angajator, având în vedere, pe de o parte, necesitatea soluţionării unitare a acestor probleme la nivel judeţean, dar mai ales având în vedere dispoziţiile Hotărârii nr.2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat.

Astfel, din dispoziţiile art.33 al acestei hotărâri, s-a reţinut că fondurile aferente finanţării de bază, care include atât cheltuielile de personal, cât şi cheltuielile sociale, utilizate de directorul unităţii de învăţământ, ca ordonator terţiar de credite, sunt obţinute în urma unui proces de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învăţământului, în cadrul căruia, în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi a consiliilor locale, funcţionează organisme consultative de specialitate cu atribuţii în acest domeniu. Unul dintre aceste organisme este şi Comisia judeţeană pentru finanţarea învăţământului preuniversitar, din care face parte şi inspectorul şcolar general şi care, pentru desfăşurarea activităţii curente, are un compartiment de finanţare şi administrare a învăţământului preuniversitar de stat.

De asemenea, s-a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art.39 din aceeaşi hotărâre, unităţile de învăţământ întocmesc proiectele de buget, pe care le înaintează spre aprobare consiliilor locale, însă, conform art.40 din acelaşi act normativ, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul judeţean, prin hotărâre şi cu asistenţa tehnică a direcţiei generale a finanţelor publice şi a inspectoratului şcolar, vor repartiza unităţilor administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziţia acestora.

Se reţine astfel că unităţile şcolare reprezentate în prezentul recurs de către Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi, erau obligate, potrivit hotărârii comisiei paritare din 03.12 şi 06.12.2007 să prevadă în bugetul anului 2008, la capitolul „Cheltuieli sociale”, sumele destinate tichetelor cadou şi tichetelor de creşă, drepturi prevăzute de Legea nr.193/2006.

Prezentul litigiu, fiind un conflict de drepturi, atrage, potrivit disp.art.287 din Codul muncii, obligaţia angajatorului, în speţă a unităţilor şcolare pârâte de a proba că şi-au îndeplinit această obligaţie. Ori, în cauză acestea nu au dovedit în nici un mod că ar fi prevăzut în bugetul anului 2008, la capitolul „Cheltuieli sociale”, sumele destinate tichetelor cadou şi tichetelor de creşă.

Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar de reclamanţi se reţine că, din proiectul de buget de venituri şi cheltuieli pentru anul 2008 întocmit de Şcoala cu clasele I-VIII G., înregistrat la Primăria G. sub nr.161, abia la data de 21.01.2008, cu mult după adoptarea hotărârii comisiei paritare privind acordarea tichetelor cadou, nu au fost solicitate la capitolul „Cheltuieli sociale” sumele destinate tichetelor cadou şi tichetelor de creşă.

Având în vedere aceste considerente, faptul că angajatorii nu au dovedit că şi-ar fi îndeplinit obligaţia stabilită prin hotărârea comisiei paritare din 3 şi 6 decembrie 2007, îndatorire stabilită în sarcina acestora tocmai în scopul ca reclamanţii să beneficieze de tichetele cadou, se reţine că în mod corect şi potrivit dispoziţiilor art.269 din Codul muncii, prima instanţă a obligat şcolile pârâte la acordarea acestor drepturi suplimentare.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 C.pr.civ., a fost respins recursul formulat şi s-a menţinut sentinţa pronunţată de prima instanţă.

Domenii speta