Achiziţii publice. Vicierea sistemului de evaluare a ofertelor. Consecinţe

Decizie 366/CA din 10.07.2008


Achiziţii publice. Vicierea sistemului de evaluare a ofertelor. Consecinţe

Aplicarea neunitară a sistemului de punctare în caietul de sarcini şi lipsa calculului de ierarhizare a ofertelor în cadrul documentaţiei de achiziţie este în contradicţie cu cerinţele expres prevăzute în art. 199 alin. 3 din O.U.G. nr.34/2004 privind achiziţiile publice, conducând la anularea întregii proceduri de achiziţie.

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 366/CA din 10 iulie 2008

Prin decizia nr.2114/295C4/4869 din 26 mai 2008, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis capetele de cerere vizând anularea raportului procedurii şi a comunicării rezultatului procedurii, urmare contestaţiei depuse de SC „M.” SRL Bucureşti, dispunând anularea procedurii de achiziţie publică iniţiată de autoritatea contractantă U.Şt.A.M.V. „I.I.B.” Iaşi, respectiv a raportului procedurii şi a adresei nr.23311 din 14 decembrie 2007, precum şi a tuturor celorlalte adrese prin care le-a fost comunicat ofertanţilor rezultatul aplicării procedurii de achiziţie publică.

Pentru a se pronunţa astfel, organul administrativ-jurisdicţional a reţinut că autoritatea contractantă a încălcat prevederile art.199 alin.3 din O.U.G. nr.34/2006, nestabilind în documentaţia de atribuire metodologia concretă de punctare a avantajelor care vor rezulta din propunerile tehnice şi financiare prezentate de ofertanţi şi că, urmare acestui fapt, întreaga procedură se consideră a fi fost viciată, prin întocmirea în acest mod a documentaţiei de atribuire, şi că toate documentele ulterioare emise în baza acesteia sunt, de asemenea, viciate.

Curtea a constatat că plângerea formulată de autoritatea contractantă este nefondată, sens în care a reţinut următoarele:

Este necontestat faptul că în cuprinsul caietului de sarcini, autoritatea contractantă a precizat, la punctul 7, criteriile după care se va face evaluarea ofertelor, arătând că „algoritmul de calcul” este format din cinci criterii, pentru care se acordau puncte, ce însumate dădeau 100 puncte, dintre care pentru preţul ofertei se prevedeau 50 de puncte, iar pentru caracteristicile tehnico-funcţionale 35 de puncte.

Este de asemenea necontestat faptul că toate cele cinci criterii de evaluare a ofertelor sunt evidenţiate în anexa 2 a raportului procedurii, dar fără să se menţioneze pe baza cărui sistem de calcul au fost acordate punctaje inferioare celor indicate în caietul de sarcini, ajungându-se în situaţia în care, spre exemplu, pentru produsul „sistem de colorare”, oferta prezentată de SC „M.” SRL să primească la criteriul „preţul ofertei” un număr de 5 puncte, iar SC „N.” SRL un număr de 50 de puncte.

Întrucât sistemul de punctare prevăzut în caietul de sarcini nu a fost aplicat în mod uniform, iar ierarhizarea ofertelor trebuia făcută după un sistem de calcul riguros, adus în prealabil la cunoştinţa ofertanţilor, prin chiar documentele achiziţiei publice, care să permită verificarea modului de aplicare în orice moment şi de către orice persoană interesată, Consiliul a fost îndreptăţit să constate că documentaţia de atribuire nu îndeplineşte cerinţele art.199 alin.3 din OUG nr.34/2004, care obligă autoritatea contractantă să precizeze, în mod clar şi detaliat, prin chiar documentaţia de atribuire, factorii de evaluare a ofertei cu ponderile relative ale acestora sau algoritmul de calcul, precum şi metodologia concretă de punctare a avantajelor care vor rezulta din propunerile tehnice şi financiare prezentate de ofertanţi.

Raportat la această normă imperativă, autorităţii contractante nu-i era permis, spre exemplu, ca la produsul „nişă chimică”, să acorde la criteriul de evaluare de la litera c) un număr de 25 de puncte unui ofertant şi 35 de puncte unui alt ofertant, fără să se cunoască, în prealabil, care era sistemul de calcul ori elementul variabil de care autoritatea contractantă a ţinut cont în punctare, probabila ierarhizare a ofertelor, funcţie de preţul ofertat, dedusă din modul de stabilire a locului ocupat de ofertanţi, neputând fi acceptată ca sistem de lucru, întrucât ea contravine principiului transparenţei şi proporţionalităţii, principii consacrate de art.2 alin.2 din O.U.G. nr.34/2006.

Tocmai încălcarea principiului transparenţei şi utilizarea unui sistem de calcul neprecizat a punctajului, în cadrul celui prevăzut pentru fiecare criteriu în parte, ce nu se regăseşte evidenţiat în caietul de sarcini, a justificat hotărârea organului administrativ-jurisdicţional de a anula, din oficiu, întreaga procedură de atribuire, în baza drepturilor ce-i sunt conferite de art.278 alin.3 din O.U.G. nr.34/2006.

Atâta timp cât sistemul de evaluare era viciat, prin precaritatea modului în care el a fost stabilit şi lipsa elementelor şi metodologiei concrete de punctare a fiecărei oferte în parte, după criterii prestabilite şi verificabile, a justificat pe deplin măsura anulării procedurii de achiziţie publică în întregul ei, în mod corect Consiliul apreciind că aceasta nu poate să continue pe baza documentaţiei prezentate de autoritatea contractantă, Consiliul nefiind ţinut să se rezume doar la aspectele sesizate prin contestaţia formulată de unul din ofertanţi, fiind culpa exclusivă a petentei de a fi procedat la iniţierea procedurii şi la evaluarea ofertelor fără ca, prin documentaţia întocmită, să arate cu claritate sistemul după care se acordă puncte, în limita maximului prevăzut pentru fiecare criteriu în parte.