Limitele rejudecării cauzei de către instanţa de apel. Respectarea dispoziţiilor hotărârii instanţei de recurs - art. 385 C.pr.pen.

Decizie 153 din 26.11.2009


Limitele rejudecării cauzei de către instanţa de apel. Respectarea dispoziţiilor hotărârii instanţei de recurs - art. 385 C.pr.pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 317 Cod procedură penală, judecata se mărgineşte la fapta şi persoana cuprinse în actul de sesizare. A se realiza o judecată şi pentru o altă infracţiune, motivată prin conţinutul declaraţiilor martorului, excede limitelor procedurale conferite de dispoziţiile art. 378 Cod procedură penală.

Curtea de Apel Iaşi, decizia penală nr. 153 din 26 noiembrie 2009

Prin decizia penală nr. 153 din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi s-a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul P.G.-V. împotriva sentinţei penale nr.169/20 mai 2005 a Tribunalului Vaslui.

În faţa instanţei de apel, judecarea cauzei după casare s-a desfăşurat conform dispoziţiilor deciziei penale nr.1345/12 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie raportat la art.38518 al. 1 Cod procedură penală şi la dispoziţiile art.371 al. 2 teza a II-a Cod procedură penală.

Au fost reanalizate şi evaluate în integralitatea lor probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti (fiind şi instanţa de apel), cât şi probele administrate în rejudecare: declaraţia inculpatului P.G.-V., declaraţiile martorilor din lucrări şi ale martorilor propuşi în apărare, acte şi înscrisuri.

Inculpatul P.G.-V. a solicitat administrarea unor probe noi, probe ce au fost administrate.

Analizând în fapt si în drept probele dosarului, raportat la considerentele expuse în dispoziţia de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 20 raportat la art.174-175 şi art.176 lit. c Cod procedură penală cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, de tentativă de omor calificat şi deosebit de grav, reţinându-se în sarcina acestuia că în seara de 27.04.2003 a intervenit pentru aplanarea unui conflict şi a aplicat două lovituri în zona capului cu muchia unei securi, părţii vătămate V.I.

Primul aspect al verificării hotărârii apelate a vizat considerentele deciziei Î.C.C.J., adică administrarea probatorie, evaluarea şi aprecierea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în fond a cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 al. 2 Cod penal.

În cursul urmăririi penale s-a efectuat o expertiză medico-legală prin care s-a concluzionat: că victima a prezentat leziuni traumatice de tipul fracturii liniare temporo-parietal stânga, cu hematom extradural acut parietal stâng, a contuziei cerebrale medii, a fracturii cominutive a oaselor proprii ale nasului, cu deplasare, a tumefacţiei şi echimozei. Pentru hematomul extradural acut parietal stâng, cu efect de masă, a fost necesară intervenţia operatorie (evacuarea hematomului prin volet liber şi drenaj extradural), a fost necesară repoziţionarea piramidei nazale care prezenta fractură cominutivă. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu şi corpuri dure, cel mai probabil prin lovire a regiunii cranio-faciale, urmată de cădere cu impact temporo-parietal stâng, pe suprafaţa solului, acestea putând data din 28 aprilie 2003 şi necesitând 45-50 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor. În conformitate cu criteriologia medico-legală de apreciere, leziunile au pus în primejdie viaţa victimei.

În cursul judecăţii, I.M.L. „Mina Minovici” a emis o adresă şi Avizul Comisiei Superioare Medico-Legale în referire şi la art. 35 Regulamentul de aplicare a O.G. 1/2000.

Inculpatul a invocat nelegalitatea acestor acte medico-legale, cu ocazia rejudecării cauzei, iar instanţa de rejudecare a apelului inculpatului a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale care a concluzionat că din documentaţia examinată rezulta că victima a prezentat un traumatism facial cu fractură cominutivă a oaselor nazale cu deplasare şi echimoze palpebrale bilateral, precum şi un traumatism cranio-cerebral cu tumefacţie parietală stângă, echimoză retroauriculară stângă, fractură liniară temporo-parietală stângă şi hematom extradural parietal stâng. Toate leziunile s-au putut produce la data de 27.04.2003, iar traumatismul facial s-a produs cel mai probabil prin lovire activă cu mijloc contondent (pumn). Traumatismul cranio-cerebral s-a produs cel mai probabil prin lovire activă cu un obiect contondent (posibil muchia unei securi), dar nu se putea exclude nici producerea lui printr-o cădere cu impact parietal stâng pe sol. Leziunile faciale au necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar leziunile cranio-meningo-cerebraie parietale stângi au necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale, iar timpii menţionaţi socotindu-se de la data producerii leziunilor, fără a se însuma. Leziunile cranio-meningo-cerebraie parietale stângi au fost de natură să pună în primejdie viaţa victimei.

Celelalte obiecţiuni ale inculpatului, vizând efectuarea unei noi expertize medico-legale ce au constituit şi critici ale apelului formulat de acesta, au fost respinse de instanţa de apel, întrucât au fost constatare a fi nefondate, motivele fiind expuse în considerentele încheierii de şedinţă corespunzătoare.

Sub aspectul administrării probei cu martori, a reaudierii lor, curtea de apel a evaluat şi apreciat procedural asupra declaraţiilor lor, date atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii în fond a cauzei, precum şi asupra martorilor care nu s-au mai prezentat în faţa instanţei de rejudecare – în strictă coroborare cu celelalte mijloace de probă (conform dispoziţiilor art. 64 Cod procedură penală), dar şi asupra martorilor din lucrări a căror reaudiere a fost posibilă în faţa instanţei de rejudecare.

Sub aspectul audierii martorului R.G.F. propus de inculpat în apărare, acesta a fost citat în tot cursul procesului penal, însă nu s-a prezentat în instanţă, constatându-se imposibilitatea audierii acestuia cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei, declaraţia acestuia fiind evaluată în conformitate cu dispoziţiile art. 327 al. 3 Cod procedură penală.

Verificând actele şi lucrările dosarului, prin prisma celorlalte motive de apel invocate şi susţinute prin avocat ales, cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 371 al. 2 Cod procedură penală, art. 372 Cod procedură penală a rezultat următoarea situaţie de fapt.

Inculpatul P.G.-V. a luat o secure cu coada scurtă din autoturismul cu care venise, a intrat în căminul cultural şi, fără vreo înţelegere cu ceilalţi participanţi la conflict, a lovit partea vătămată, de două ori, în cap, cu muchia securii. Partea vătămată, urmare a loviturilor primite a căzut la pământ. Prima lovitură i-a fost aplicată părţii vătămate de inculpatul P.G.V. cu muchia securii în zona feţei, regiunea nazală, iar cea de a doua lovitură i-a fost aplicată de acelaşi inculpat, tot cu muchia securii, în regiunea temporo-parietală stângă, partea vătămată căzând la pământ şi pierzându-şi cunoştinţa.

Ulterior acestui moment, martorul R.G.F. a luat securea din mâna inculpatului P.G..V. şi a continuat să ameninţe persoanele aflate în căminul cultural, fiind deposedat de secure de un lucrător de poliţie sosit la faţa locului.

Gravitatea şi multitudinea loviturilor aplicate părţii vătămate au fost cert dovedite de toate actele medicale (certificat medico legal, rapoartele de expertiză medico-legale efectuate în toate fazele procesuale, avizul Comisiei Superioare, declaraţii martorilor).

Finalitatea probelor medico-legale efectuate în cauză, urmare şi a criticilor formulate de inculpat s-a concretizat în concluziile raportului noii expertize medico-legale însoţit de Avizul Comisiei de avizare şi Control al actelor medico legale aflate la dosar care, coroborate şi cu celelalte probe ale dosarului, au demonstrat cert vinovăţia inculpatului P.G.-V. în lovirea părţii vătămate V.I., respectiv în săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

Elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 175-176 Cod penal au fost pe deplin confirmate probator, încât nevinovăţia inculpatului nu a putut fi susţinută şi nici confirmată de acest ansamblu probator.

Sub aspectul laturii penale, fiind corect reţinută în fapt săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat şi deosebit de grav de inculpatul P.G.-V., iar în drept încadrarea juridică fiind corect efectuată, instanţa de fond a dispus legal şi temeinic condamnarea inculpatului.

La individualizarea pedepsei, în lumina criteriilor generale prevăzute de art. 72 Cod penal, 52 Cod penal s-au apreciat împrejurările şi modalităţile concrete ale săvârşirii faptei, actele materiale, infracţiunea desfăşurată in concreto de inculpat.

Astfel, apărările formulate de inculpat nu s-au confirmat prin nici un mijloc de probă administrat, iar simplele susţineri ale acestuia prin declaraţiile date la urmărirea penală şi în faţa instanţei de rejudecare nu au putut constitui elemente ale nevinovăţiei în săvârşirea faptei, nefiind de asemenea confirmată prin probe.

Audierea inculpatului P.G.V. a fost realizată de instanţa de apel în rejudecare ca prim aspect criticat de apelant, declaraţia martorului R.G.F. a cărui reaudiere în faţa instanţei de apel nu a fost posibilă, întrucât acesta nu s-a prezentat în instanţă (deşi a fost legal citat la domiciliul cunoscut, conform dispoziţiilor art. 175 şi 177 al. 9 Cod procedură penală) a fost evaluată şi apreciată în strânsă coroborare cu celelalte probe administrate (declaraţii martori, inculpat, acte depuse în toate fazele procesului, urmărite penală, fond apel şi apel în rejudecare), inclusiv declaraţia acestui martor dată anterior, conform cu dispoziţiilor art. 63 al. 2 Cod procedură penală.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 317 Cod procedură penală, judecata se mărgineşte la fapta şi persoana cuprinse în actul de sesizare – în speţă infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 Cod penal şi faţă de inculpatul P.G.-V. A se realiza o judecată şi pentru infracţiunea de tâlhărie, după cum a insistat avocatul inculpatului, motivând prin conţinutul declaraţiilor martorului R.G.F., ar fi exces limitelor procedurale conferite de dispoziţiile art. 378 Cod procedură penală.

Un alt argument procedural constă şi în dispoziţiile art. 317 teza a II-a Cod procedură penală - ori, în speţă nu s-a impus în fapt şi nici în drept vreo soluţie a încadrării juridice, (conform art. 333 Cod procedură penală) ori necesitatea extinderii procesului penal pentru alte fapte şi persoane în baza dispoziţiilor art. 335, art. 336 Cod procedură penală, fiind în această situaţie imperativ necesar ca procurorul să declare punerea în mişcare a acţiunii penale.

Prin prisma acestor aspecte probator constatate şi reţinute în fapt şi în drept - critica vizând desfiinţarea hotărârii tribunalului sau restituirea cauzei la procuror pentru a efectua cercetări cu privire şi la fapta de tâlhărie - pretins a fi rezultată din conţinutul declaraţiilor martorului R.F.G. - nu este fondată.

Nu au fost incidente dispoziţiile art. 332 Cod procedură penală al. 2 teza a II-a (sesizarea instanţei) nerezultând din cursul cercetării judecătoreşti probe în acest sens: efectele şi valoarea socială lezată de acesta - viaţa persoanei - cât şi aspectele de circumstanţiere personală: atitudinea procesuală adoptată de inculpat (în tot cursul procesului penal, la urmărirea penală s-a sustras, fiind încheiate acte procedurale în acest sens, în faţa instanţei de judecată în fond s-a prezentat doar la un termen de judecată în ianuarie 2005, iar în faţa instanţei de apel în rejudecare s-a prezentat doar la un termen, starea de recidivă postcondamnatorie în care a săvârşit această faptă) au constituit criterii ce au concretizat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii.

De asemenea şi latura civilă a cauzei a fost temeinic şi legal rezolvată, în conformitate cu dispoziţiile art. 346, 348 Cod procedură penală.

In considerarea tuturor argumentelor expuse, curtea a reţinut că este nefondat apelul formulat de inculpat, acesta fiind respins deoarece sentinţa penală apelată era temeinică şi legală în fapt şi drept şi nu era afectată de vicii pentru a fi desfiinţată, în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. 1 lit. b Cod penal.