Drepturi rezultate din aplicarea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură şi grupă de unităţi. Drepturi băneşti constând în contravaloarea a 4000 m3 de gaze naturale

Drepturi rezultate din aplicarea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură şi grupă de unităţi. Drepturi băneşti constând în contravaloarea a 4000 m3 de gaze naturale

Prin contractele colective de muncă la nivel ramură şi la nivel de grup de unităţi din industria petrolieră s-a prevăzut în beneficiul salariaţilor dreptul la un ajutor material, anual, egal cu contravaloarea a 2.500 – 4.000 m.c. de gaze naturale, acordarea acestui premiu fiind, însă, condiţionată prin contractele colective de neincluderea lui în salariul lunar de bază.

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 248 din 12 martie 2010

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr. 3103/99/2009 la data de 04.05.2009 reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei S.C. „P.” S.A. la plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea a 4.000 m3 de gaze naturale pentru anii 2006, 2007 şi 2008 reactualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care să se adauge şi dobânda legală.

În motivare s-a arătat că reclamanţii sunt salariaţii pârâtei (au avut această calitate şi în perioada 2006-2008), iar potrivit art.187 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol şi gaze pe anul 2006, nr. 288/2006 reclamanţii aveau dreptul de a primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale; această prevedere a fost reluată şi de art.178 C.C.M. la nivel de unităţi din industria petrolieră, însă cu toate acestea, pârâta nu şi-a respectat această obligaţie.

Depunând în termen legal întâmpinare, pârâta a invocat excepţia prescripţiei acţiunii iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii. În ceea ce priveşte excepţia invocată, a arătat faptul că venitul solicitat de reclamanţi nu poate fi considerat drept salarial, ci alt venit reglementat ca măsură de protecţie socială – de esenţa acestora este nevoia specială în care se găseşte persoana căreia i se acordă. Acţiunea dedusă judecăţii se încadrează pe deplin, sub aspectul prescripţiei extinctive, în ipoteza art. 283 lit.e Codul Muncii, fiind aplicabil termenul de prescripţie de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune.

Pe fondul cauzei s-a arătat faptul că ajutorul social solicitat a fost deja acordat reclamanţilor prin compensarea salariilor cu contravaloarea acestuia la nivelul anilor 1997. Art.187 alin.2 CCM la nivelul ramurii energie electrică, petrol şi gaze nr.288/2006 prevede faptul că salariaţii vor beneficia de ajutorul social constând în plata contravalorii unei cote determinate de gaze naturale, doar în măsura în care acest drept nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.

Aşa cum reiese din art.176 CCM la nivel de unitate, adresa IP nr. 1721/18.07.1997 (anexa 3), adresa IP nr. 1738/21.07.1997 (anexa 4), adresa nr. 1818/21.07.1997 al.2 (anexa 5), începând cu data de 01.07.1997, de comun acord cu sindicatul, salariile de bază individuale au fost renegociate în limita fondului disponibil, incluzând contravaloarea ajutorului reprezentând cota de gaze. Salariile au fost majorate în procente diferite, coeficientul mediu fiind de 1,27. S-a mai arătat faptul că acţiunea reclamanţilor a fost formulată cu rea-credinţă, reprezentând un abuz de drept.

Pârâta a depus separat un memoriu prin care a invocat între altele, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.298 alin.2 ultima liniuţă din Codul Muncii. La 20.05.2009 instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.298 alin.2 ultima liniuţă din Codul Muncii.

Reclamanţii au depus la dosar un răspuns la excepţiile invocate de pârâtă. Pârâta a mai invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a unor reclamanţi, ulterior arătând că nu mai insistă în această excepţie; a mai invocat şi excepţia de necompetenţă a Tribunalului Iaşi pentru o parte din reclamanţi, ulterior, arătând, de asemenea, că nu mai insistă în această excepţie (raportat la actele depuse de aceşti reclamanţi). A mai invocat excepţia prematurităţii acţiunii. La 18.11.2009 pârâta a arătat că nu mai insistă în excepţia prematurităţii, nici în excepţia lipsei de obiect (neinvocată în mod expres) şi necompetenţă teritorială. A stăruit doar în excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţie respinsă de instanţă la acelaşi termen.

Prin sentinţa civilă nr.1833 din 13.11.2009, Tribunalul Iaşi a respins acţiunea formulată de reclamanţii salariaţi ai S.C. „P.” S.A. în contradictoriu cu pârâta angajatoare.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că reclamanţii au invocat, în motivarea cererii, dispoziţiile art.187 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol şi gaze pe anul 2006, nr. 288/2006 (conform cărora aceştia aveau dreptul de a primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale) şi dispoziţiile art.178 C.C.M. la nivel de unităţi din industria petrolieră.

Instanţa de fond a reţinut că acelaşi articol, respectiv 178, prevedea la alin.2 că: „În condiţiile în care, prin actul adiţional la contractul colectiv de muncă, nu s-a convenit introducerea dreptului prevăzut la alineatul (1) în salariul de bază, modalitatea concretă de acordare a acestuia va fi stabilită la nivelul agentului economic”. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art.187 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol şi gaze invocat, de asemenea, de reclamanţi.

Contractul Colectiv de Muncă încheiat între pârâtă şi salariaţi, reprezentaţi prin FSLI „P.” prevedea, în cuprinsul art.176, că: „Începând cu 1.06.1997, ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4.000 m.c. de gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază…”. De asemenea, C.C.M. din 2008 prevedea, în cuprinsul art.176, faptul că acest ajutor material a fost compensat prin C.C.M. din 1997 astfel că, începând cu anul 1997, articolul ce prevedea acest drept a rămas fără obiect, având în vedere faptul că acest ajutor nu se mai acorda salariaţilor, fiind inclus în salariul angajaţilor (cel puţin până la momentul când S.C. „P.” SA şi FSLI vor conveni altfel).

În aceste condiţii, raportat la cele menţionate mai sus, tribunalul a reţinut că începând cu anul 1997 contravaloarea celor 4.000 m.c. de gaze naturale a fost inclusă în salariul de bază şi plătit odată cu retribuţiile aferente perioadelor invocate de reclamanţi. Reglementările ce prevăd această situaţie sunt clare; mai mult decât atât, relevantă este şi diferenţa de reglementare.

În cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art.236, 243 Codul Muncii, precum şi dispoziţiile art.969 C.civ.

Astfel, contractele colective de muncă încheiate de părţi au forţă obligatorie, aşa încât cererea generică referitoare la respectarea obligaţiilor asumate prin acest contract nu este întemeiată, deoarece efectul obligativităţii respectării acestuia rezultă chiar din dispoziţiile legale, mai exact art.969 C.civ., art.243 C.civ. şi art.30 din Legea nr.130/1996.

În consecinţă, orice salariat poate solicita concursul forţei coercitive a statului atunci când nu îi sunt respectate drepturile stabilite prin contractele de muncă (individuale sau colective), dar acest concurs poate fi respins atunci când pretenţiile depăşesc cadrul convenţional stabilit şi însuşit de părţi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, considerând-o nelegală şi netemeinică. Au motivat recurenţii că instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei nulităţii art.176 C.C.M. „P.” din 2008 raportat la art.238 alin.1 C.muncii, dispoziţie prin care sunt înlăturate drepturile salariaţilor prevăzute în C.C.M. la nivel de ramură şi de grup de unităţi.

Raporturile juridice dintre angajaţi şi Petrom sunt guvernate exclusiv de contractele colective încheiate pe acei ani, aşa încât art.176 din CCM „P.” pe anul 2008 nu are aplicabilitate pentru acele perioade.

Recurenţii au motivat că în mod greşit a reţinut instanţa că drepturile aferente cotei de gaze au fost incluse în salariile de bază, începând cu data de 01.06.1997, câtă vreme nu a intervenit nici un act adiţional la contractul colectiv de muncă în care să se prevadă modalitatea concretă de calcul şi cantitatea acordată. Nu există astfel dovezi că aceste drepturi au şi fost acordate pe anii 2006-2008.

Pe de o parte, din trei înscrisuri rezultă doar că anumite sucursale „P.” au beneficiat de măriri de salarii ca o consecinţă a aplicării art.176 din CCM „P.”, însă acestea nu privesc şi salariaţii Sucursalei Iaşi. Pe de altă parte, din adresele nr.1721/18.07.1997 şi 1738/25.07.1997 rezultă că începând cu data de 01.09.1997 a avut loc o majorare salarială cu 1,27 în medie pe regie, însă nu se poate deduce că reprezenta echivalentul cotei de gaze şi nici că aceste adrese au produs vreun rezultat.

Au mai motivat recurenţii că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor apărări invocate la fond, susţinând că pentru o bună executare a obligaţiei stabilite prin art.187 C.C.M. la nivel de ramură, respectiv art.78 C.C.M. Grup Unităţi, era necesar ca în fiecare an să se încheie un nou act adiţional în care să se reanalizeze/renegocieze cuantumul acordat (între 2.500 şi 4.000 m.c.), raportat în primul rând la evoluţia preţului gazelor dar şi la numărul de angajaţi din anul respectiv.

Examinând probele cauzei în raport de motivele de recurs invocate, apărările intimatei şi dispoziţiile legale aplicabile, curtea de apel a constatat că problema litigioasă consta în determinarea îndreptăţirii reclamanţilor la plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea a 4.000 m.c. de gaze naturale pentru anii 2006, 2007 şi 2008, cerere fundamentată pe dispoziţiile art.187 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol şi gaze pe anul 2006, nr.288/2006 şi dispoziţiile art.178 C.C.M. la nivel de unităţi din industria petrolieră.

Potrivit art.187 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol şi gaze pe anul 2006, nr.288/2006: „(1) Salariaţii agenţilor economici nominalizaţi în anexa nr.1, punctul B, vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.

(2) De acelaşi drept beneficiază salariaţii avuţi în vedere la alineatul (1) şi cei ai agenţilor economici din industria petrolieră nominalizaţi in anexa nr.1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.

(3) Cuantumul şi condiţiile de acordare vor fi stabilite prin contractele colective de munca la nivele inferioare”.

Potrivit art.178 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unităţi din industria petrolieră pe anul 2007, înregistrat sub nr.53396/2000 şi prelungit prin acte adiţionale: „(1) Salariaţii agenţilor economici nominalizaţi în anexa nr.1, vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea a 2.500 – 4.000 m.c. de gaze naturale.

(2) În condiţiile în care, prin act adiţional la contractul colectiv de muncă, nu s-a convenit introducerea dreptului prevăzut la alineatul (1) în salariul de bază, modalitatea de acordare a acestuia va fi stabilită la nivelul agentului economic”.

Curtea a notat astfel că, prin contractele colective de muncă la nivel ramură şi la nivel de grup de unităţi din industria petrolieră, s-a prevăzut în beneficiul salariaţilor dreptul la un ajutor material, anual, egal cu contravaloarea a 2.500 – 4.000 m.c. de gaze naturale. Acordarea acestui premiu este, însă, condiţionată prin contractele colective de neincluderea lui în salariul lunar de bază.

Or, în cauză, acest fapt s-a produs în anul 1997, când, prin Contractul Colectiv de Muncă încheiat între intimata-pârâtă şi salariaţi, reprezentaţi prin FSLI „P.” s-a prevăzut, în cuprinsul art. 176, că: „Începând cu 1.06.1997, ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4.000 m.c. de gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adiţional la prezentul contract.”

Că ajutorul material constând în contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost compensat prin majorarea salariului de bază, în anul 1997, rezultă şi din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anul 2008, care prevede, în cuprinsul art. 176 că, începând cu anul 1997, articolul ce prevede acest drept a rămas fără obiect, având în vedere faptul că acest ajutor nu se mai acordă salariaţilor, fiind inclus în salariul angajaţilor (cel puţin până la momentul când „P.” şi FSLI vor conveni altfel).

În aceste circumstanţe şi prin raportare la dispoziţiile art.243 din Codul muncii, art.239 şi art.241 din Codul muncii, cu referire la art.41 alin.(5) din Constituţie contractele colective de muncă au caracter obligatoriu faţă de părţile semnatare, ceea ce înseamnă că potrivit acestor convenţii, începând cu anul 1997, ajutoarele materiale nu mai sunt individualizate în mod distinct, ci sunt parte a salariului de bază ca întreg.

Curtea a constatat că prima instanţă nu avea a se pronunţa expres asupra excepţiei nulităţii art.176 din C.C.M. „P.” 2008 raportat la art.238 alin.1 C.muncii, întrucât nu a fost invocată pe cale principală, în condiţiile şi termenul prevăzut de art.283 lit.d din Codul muncii. Ca atare, curtea de apel a analizat afirmaţia recurenţilor-reclamanţi ca şi argument în susţinerea pretenţiilor invocate.

Potrivit art.238 (1) din Codul muncii „Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.

Or, în situaţia de faţă, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu conţinea drepturi la nivel inferior celor prevăzute în contractele colective de muncă la nivel ramură şi la nivel de grup de unităţi din industria petrolieră. Acesta prevede doar că dreptul prevăzut în contractele superioare le-a fost acordat prin includerea în salariul de bază, fapt de altfel permis prin contractele superioare, astfel după cum s-a dezvoltat mai sus.

Curtea a relevat , faţă de critica recurenţilor în sensul în care s-a reţinut că a avut loc în anul 1997 includerea drepturilor aferente cotei de gaze în salariile de bază, câtă vreme nu a intervenit nici un act adiţional la contractul colectiv de muncă în care să se prevadă modalitatea concretă de calcul şi cantitatea acordată, faptul că într-adevăr, potrivit art.176 alin.2 din C.C.M. pe 1997: „Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adiţional la prezentul contract.”

Prin actele adiţionale trebuia să se stabilească numai modalitatea efectivă de calcul şi nu dreptul însuşi care a fost negociat de patronat şi sindicat în 1997, în sensul includerii ajutorului material în salariul de bază.

Prin urmare, salariaţii nu mai erau îndreptăţiţi pe anii 2006 – 2008 la plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea a 4.000 m.c. de gaze naturale, aşa cum au cerut prin acţiune introductivă, ci eventual la diferenţa de majorare rezultată din aplicarea contractului colectiv din 1997, în condiţiile în care, eventual, salariile de bază nu au suferit modificări.

Din adresele nr.1721/18.07.1997 şi 1738 din 21.07.1997 a rezultat convenţia la care s-a ajuns între patronat şi organizaţia sindicală privind majorarea salariului de bază cu 1,27 în medie pe regie începând cu data de 01.07.1997. Ca atare, majorarea salarială a avut loc pentru cei care erau salariaţii „P.” la 01.07.1997.

Din carnetele de muncă ale reclamanţilor rezulta că aceştia au prestat activitate la S.C. „Pc.” S.A. Iaşi, iar la data de 03.12.1997, în urma preluării fostei reţele de distribuţie „Pc.” de către S.C. „P.” SA, aceştia au fost transferaţi în interesul serviciului, la societatea pârâtă. Drepturile salariale ce decurgeau din contractul individual de muncă existent la data transferului au fost cedate integral către noul angajator, cuantumul salariilor prevăzute în carnetul de muncă fiind identic, anterior şi ulterior preluării unităţii.

Prin consecinţă, salariaţii reclamanţi aveau dreptul la majorarea salarială rezultată prin includerea în salariul de bază a ajutorului material reprezentând contravaloarea a 4.000 m.c. de gaze naturale, ca urmare a extinderii domeniului de aplicare a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, conform art.239 din Codul muncii.

Cu alte cuvinte, la data preluării reclamanţilor de către societatea cesionară, 3.12.1997, nu mai producea efecte clauza prin care se acorda contravaloarea a 4.000 mc de gaze, ci cea referitoare la includerea acestui ajutor în salariul de bază sub forma majorării procentuale.

Dat fiind faptul că obiectul dedus judecăţii îl constituia plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea a 4.000 m.c. de gaze naturale, curtea de apel a constatat că prima instanţă a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică prin respingerea pretenţiilor reclamanţilor., considerente pentru care curtea de apel, în temeiul dispoziţiilor art.312 C.pr.civ., a respins recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare