Imobil intrat în patrimoniul statului fără titlu valabil şi deţinut de o staţiune de cercetări agricole. Neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 35 din Legea nr. 18/1991 şi de art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr.213/1998.

Decizie 208 din 13.06.2008


Imobil intrat  în patrimoniul  statului fără titlu valabil şi  deţinut de o staţiune de cercetări agricole. Neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 35 din  Legea nr. 18/1991 şi de art. 11 alin. 1 lit. a  din Legea nr.213/1998.

Potrivit  art.35 alin.1 din Legea nr.18/1991 terenurile proprietatea statului sunt acele suprafeţe intrate  în patrimoniul său în  conformitate  cu prevederile legale  existente până  la 1 ianuarie 1990 iar  din conţinutul alin. 2 al aceluiaşi articol rezultă că  doar  aceste terenuri proprietate de stat şi care  sunt  administrate  de instituţiile  şi staţiunile  de cercetări agricole aparţin  domeniului public  şi rămân în administrarea acestora.

Art.11 alin.1 lit.  a din Legea nr. 213/1998  prevede  că imobilele care  aparţin  domeniului public  sunt  inalienabile.

Secţia civilă – Decizia civilă nr. 208/13 iunie 2008

Prin sentinţa civilă nr. 762/2001 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 3883/1999 a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul G.G.M. împotriva pârâţilor Statul român, Oraşul Cisnădie reprezentat prin Primar, S.C. „C.” S.A. şi Institutul de Montanologie Cristian.

S-a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâţii Consiliul judeţean Sibiu, Consiliul local Cisnădie, RAGCL Sibiu, Staţiunea de cercetare şi Producţie Pomicolă Cisnădie şi Statul român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.

Totodată, a fost respinsă cererea de intervenţie formulată de intervenienţii G.L.– E., W.B., W.M. şi R.D.W.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că raportul juridic dedus judecăţii nu intră sub incidenţa disp. art. 6 alin 2 teza I din Legea nr. 213/1998 întrucât imobilul face obiectul Legii nr.18/1991.

Prin decizia civilă nr. 46/A/2002 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 1088/2002 a fost admis apelul declarat de reclamantul G.G.M. împotriva sentinţei primei instanţe care a fost schimbată în parte în sensul admiterii în parte a acţiunii formulate de reclamant împotriva pârâţilor Statul român, Consiliul local Cisnădie reprezentat prin primar, S.C. „C” S.A. Cisnădie şi Institutul de Montanologie Cristian.

În consecinţă, s-a constatat nulitatea exproprierii efectuate în baza art. 3 din Legea nr. 187/1945 privind imobilul înscris în CF 3890 Cisnădie nr. top 6734, a încheierii de întabulare nr. 35/1956 şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare de CF în sensul reîntabulării dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea defuncţilor G.M. şi G.E.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În considerentele deciziei s-a reţinut că imobilul a trecut în proprietatea statului prin Legea de expropriere nr. 187/1995 privind înfăptuirea reformei agrare, în mod abuziv, deşi antecesorii reclamantului făceau parte din persoanele exceptate de la expropriere, aceştia fiind cetăţeni oneşti şi care au făcut dovada negativă că nu au colaborat cu Germania hitleristă (fascistă), cu adeverinţa aflată la fila 72 din dosarul instanţei de fond. Din această adeverinţă rezultă că exceptarea de la expropriere a antecesorului reclamantului a fost definitivă, deoarece nu poate fi încadrat în dispoziţiunile art. 3 din Legea şi Regulamentul Legii de reformă agrară. Adeverinţa a fost eliberată antecesorului petentului la 7 octombrie 1946 de către Comisia de Plasă pentru aplicarea reformei agrare, astfel că nu poate susţine că a fost obţinută pro causa.

În această situaţie, aplicarea Legii nr.187/1945 cu privire la imobilul din litigiu este nelegală şi astfel, fiind exceptată în mod expres de la expropriere, toate operaţiunile care s-au succedat în decursul timpului sunt lovite de nulitate absolută, Statul român nedobândind dreptul de proprietate asupra imobilului în condiţiile art. 17 din Decretul Lege 115/1938, nefiind vorba de întâlnirea unui acord de voinţă în acest sens, iar întabularea nu s-a făcut în baza unei hotărâri judecătoreşti.

Modul în care Statul român a devenit proprietarul imobilului este în speţă contrar dispoziţiilor art. 644 şi urm. Cod civil.

Faţă de aceste considerente, Statul român a devenit proprietar asupra imobilului, fără a avea un titlu valabil, dobândire făcută cu încălcarea dispoziţiilor art. 480 Cod civil, a Constituţiei României şi a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului.

Dar aplicarea în speţă a legii de expropriere mai era inadmisibilă  şi pentru faptul că obiectul exproprierii era casa de locuit şi teren intravilan ce nu era o exploatare agricolă.

Potrivit art. 126 din Decretul Lege 115/1938 încheierea de întabulare trebuia comunicată tuturor persoanelor arătate în CF, lucru ce nu s-a făcut nici în prezent cu reclamantul sau antecesorul lor, astfel că termenul de prescripţie nu putea să curgă împotriva acestora.

În mod greşit instanţa de fond a reţinut că sunt aplicabile prev. Legii nr. 18/1991 şi că nu sunt aplicabile prev. art. 6 alin 2 din Legea nr. 213/1998, deoarece în speţă este vorba de teren cu construcţii în intravilan şi nu teren arabil, iar proprietar actual (şi nelegal) este Statul român.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC Cercetare şi Dezvoltare Rurală CEDER S.A., transformată în actualul Institut pentru Cercetare şi Dezvoltare pentru Montanologie Cristian, solicitând casarea deciziei şi menţinerea sentinţei primei instanţe.

În expunerea motivelor de recurs arată că instanţa de apel în mod eronat a apreciat că sunt aplicabile disp. art. 6 alin 1, 2, 3 din Legea nr. 213/1998.

În prezent imobilul constituie proprietatea recurentei fiindu-i incidente prevederile art. 35 alin 2 din Legea nr. 18/1991.

În acest sens se mai precizează că Guvernul a emis HG 636/1998 privind înfiinţarea S.C. „C” SA cu patrimoniu propriu destinat cercetării şi producţia de material săditor din categorii biologice superioare. Arată, deasemenea că în condiţiile art. 11 alin 1 lit. a din Legea nr. 213/1998 bunurile din domeniul public nu pot fi înstrăinate.

În drept invocă art. 304 pct. 7, 8 şi 9 Cod procedură  civilă.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamantul G.G.M. a solicitat respingerea recursului arătând că în mod legal instanţa de apel a constatat nulitatea exproprierii şi lipsa titlului de proprietate a statului în condiţiile în care antecesorii reclamantului erau exceptaţi de la expropriere. Susţine că imobilul este teren intravilan cu construcţii şi nu teren arabil sau exploatare agricolă, nefiind aplicabile disp. Legii nr.213/1998.

Prin decizia civilă  nr. 208  din 13 iunie 2008, Curtea  de apel Alba Iulia a respins  recursul pârâtului pentru următoarele  considerente:

Potrivit art. 35 alin 1 din Legea nr. 18/1991 terenurile proprietatea statului sunt acele suprafeţe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 şi înregistrate ca atare în sistemul de evidenţă al cadastrului funciar general şi amenajamentele silvice.

Din conţinutul alin 2 al aceluiaşi text de lege rezultă că doar aceste terenuri proprietate de stat, care sunt administrate de institutele şi staţiunile de cercetări agricole, ştiinţifice şi silvice aparţin domeniului public şi rămân în administrarea acestora.

În speţă însă nu sunt întrunite toate cerinţele alineatului 1 al articolului de lege menţionat respectiv imobilul în discuţie nu a intrat în patrimoniul statului în conformitate cu prevederile legale existente până la 1.01.1990.

Sub acest aspect se impune a se reţine că în mod corect instanţa apelului a constatat că aplicarea Legii nr. 187/1945 cu privire la imobilul în litigiu a fost nelegală deoarece, pe de o parte antecesorii reclamantului au fost exceptaţi de la expropriere, neputând fi încadraţi în prevederile art. 3 a legii de reformă agrară.

Pe de altă parte, imobilul nu avea categoria de teren agricol ci teren intravilan cu construcţii, ori legea de expropriere a avut ca obiect exploatările agricole iar nu casele de locuit.

Astfel, exproprierea operată de Statul român s-a făcut fără titlu valabil, modalitatea de preluare a imobilului fiind contrară prevederilor art. 480 Cod civil, Convenţiei privind apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi Constituţiei în vigoare la acea vreme care garantau dreptul de proprietate.

În condiţiile în care imobilul a intrat în patrimoniul statului cu încălcarea în primul rând a dispoziţiilor legii de expropriere (nerespectarea art. 3) dar şi a celorlalte acte normative menţionate, cerinţa cuprinsă în alineatul 1 al art. 35 din Legea nr.18/1991 nu poate fi reţinută ca fiind îndeplinită în speţă. În consecinţă este exclusă aplicarea în cauză a dispoziţiilor alin 2 al aceluiaşi articol, susţinerile recurentului în acest sens neputând fi primite.

Rezultă că în mod corect instanţa de apel a apreciat că în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998 acţiunea reclamantului este pe deplin fundamentată.

Recurenta nu se poate prevala în speţă nici de disp. art. 11 alin 1 lit. a din Legea nr. 213/1998 care statuează în sensul inalienabilităţii imobilelor care aparţin  domeniului public.

În înţelesul acestei legi, din domeniul public al statului fac parte doar bunurile care în perioada de referinţă a legii au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

Ori, aşa cum s-a reţinut mai sus, imobilul în discuţie a fost preluat de stat fără titlu valabil, actul preluării contravenind atât legii în baza căruia s-a operat cât şi Constituţiei  vremii, dispoziţiilor Codului civil cât şi Convenţiei privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Astfel, acesta nu poate fi considerat ca intrând în domeniul public al statului aşa cum afirmă recurenta ci poate fi revendicat de succesorii foştilor proprietari în acord cu prevederile art. 6 alin 2 din Legea nr.213/1998.

Faţă de considerentele expuse şi constatând că în speţă nu poate fi reţinut ca fondat nici unul din motivele de nelegalitate invocate de recurentă şi prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9  Cod procedură  civilă, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură  civilă a respins ca nefondat recursul.