Recurs. Motivare. Invocarea unor motive de recurs după expirarea termenului prevăzut de art. 303 Cod procedură civilă. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 306 alin.2 Cod procedură civilă.

Decizie 410 din 22.10.2009


Recurs. Motivare. Invocarea unor motive de recurs după expirarea termenului prevăzut de art. 303 Cod procedură civilă. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 306 alin.2 Cod procedură civilă.

Potrivit art. 303 alin.1 Cod procedură civilă recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit art. 306 alin.2 Cod procedură civilă motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părţilor.

Secţia civilă – Decizia civilă nr. 410/22  octombrie 2009

Prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătorie Mediaş în 27.09.2007 reclamanţii CŞ şi CM au chemat în judecată pârâţii Statul Român prin Comuna L. prin Primar şi Consiliul local L. precum şi pârâţii DE şi DM solicitând să se stabilească linia de graniţă între proprietatea reclamanţilor înscrisă în CF 319 Mălâncrav nr. cadastral 203 compusă din teren intravilan în suprafaţă de 3719 mp, moară comunală.

În motivarea acţiunii reclamanţii arată că sunt proprietarii terenului şi ai construcţiei înscrisă în CF 319 Mălâncrav nr. cadastral 203 compusă din teren intravilan în suprafaţă de 3719 mp cu moară comunală, iar pârâţii sunt proprietari ai imobilelor învecinate.

Pârâţii DE şi DM au formulat acţiune reconvenţională solicitând să se stabilească faptul că foştii proprietari de la care pârâţii D. au cumpărat cota de 7/8 părţi din imobil au dobândit prin uzucapiune şi cota de 1/8 părţi aparţinând proprietarilor tabulari MJ şi SA, iar acest drept le-a fost transmis lor odată cu perfectarea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2012/2002.

Instanţa a constatat că prin această cerere reconvenţională au fost chemate în judecată şi alte persoane motiv pentru care prin încheierea din 10.01.2008 a dispus disjungerea acţiunii şi judecarea ei pe cale separată.

Prin precizare la întâmpinare pârâţii D au invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii prin prisma faptului că proprietarii tabulari MJ şi SA nu au fost chemaţi în judecată, iar Statul Român nu are calitatea de reprezentant al unor persoane fizice, a faptului că acesta nu poate fi reprezentat de Comuna L. sau de Consiliul local L., doar Ministerul Economiei şi Finanţelor având calitatea de reprezentant.

Prin sentinţa civilă nr. 53/15.01.2009 Judecătoria Mediaş a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâţii D şi a admis în parte excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Statului Român în ce priveşte Consiliul local L. A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii CŞ şi M împotriva pârâţilor DE şi DM  în contradictoriu cu Statului român reprezentat prin Comuna L. prin Primar şi în consecinţă s-a constatat ca fiind tardivă succesiunea după proprietarii tabulari MJ şi SA, cota lor de 1/8 părţi din imobilul înscris în CF 758 Mălâncrav nr. top 202, revenind pârâtului Statul Român în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale Comuna L. jud. Sibiu. A fost stabilită linia de graniţă între proprietatea reclamanţilor constând în imobilul înscris în CF 319 Mălâncrav nr. top 203 şi coproprietatea pârâţilor constând în imobilul înscris în CF 758 Mălâncrav top 202 pe  aliniamentul A” – B” – C” – D” – E” conform schiţei de la fila 245 din dosar evidenţiat în zona A din planşa nr. 2 aferentă suplimentului de la fila 243 din dosar ce face parte integrantă din hotărâre, mai puţin în ceea ce priveşte menţiunile de dezmembrare. Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 808 lei cheltuieli de judecată parţiale fiind compensate restul cheltuielilor.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că reclamanţii sunt proprietari asupra imobilului înscris în CF 319 Mălâncrav nr. top 203 teren intravilan cu moară comunală în suprafaţă de 3719 mp, iar pârâţii DE şi DM deţin în proprietatea cota de 7/8 părţi din imobilul înscris în CF 758 Mălâncrav nr. top 202 constând în grădină în suprafaţă de 3143 mp, prin indiviziune cu MJ şi SA care deţin cota de 1/8 părţi.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii instanţa a reţinut faptul că numiţii MJ şi SA au dobândit dreptul de proprietate în anul 1874, şi de la acea dată au trecut peste 130 de ani astfel că aceştia nu mai pot fi în viaţă şi cum nu se cunosc moştenitori ai acestora, a reţinut că este o succesiune vacantă care revine statului potrivit art. 680 Cod civ. Întrucât art. 477 Cod civ. statuează că averile vacante sunt de domeniu public iar art. 25 din Legea 213/1998 defineşte sintagma „domeniu public” instanţa a concluzionat că averea se regăseşte în domeniu privat al statului sau unităţii administrativ-teritoriale. Fiind vorba despre un teren de interes local a fost considerat domeniu privat al unităţii administrativ-teritoriale potrivit art. 6, 36 din Legea 18/1991 şi art. 121 din Legea 215/2001. De aceea judecătoria a considerat că Statul Român şi Comuna L prin Primar au calitate procesuală pasivă astfel că acţiunea aşa cum a fost promovată este admisibilă. Faţă de prev. art. 12 alin 5 din Legea 213/1998 a fost respinsă calitatea de reprezentant a Consiliului local L.

Din probatoriul testimonial administrat, a rezultat că înainte de dobândirea de către părţi a corpurilor funciare pe care le deţine în prezent, acestea au format un singur corp funciar din proprietatea unei singure persoane. Cele două parcele, perimetrul morii cu terenul aferent, şi grădina folosită în prezent de pârâţii D se delimitau prin intermediul unor construcţii anexe care reprezintă de fapt motivul disensiunilor dintre părţi. Aceste construcţii erau folosite de cei care deţineau moara. Vechea linie de graniţă care exista între cele două parcele era dată de gardul despărţitor şi care se configura pe un aliniament rectiliniu cu aceste construcţii anexe, însă în prezent această linie a fost încălcată prin mutarea ei în detrimentul reclamanţilor şi construcţiile anexe incluse în lotul pârâţilor D.

În cauză a fost efectuat un raport de expertiză pentru stabilirea liniei de graniţă iar instanţa a ales acea variantă care corespundea liniei vechi de hotar dintre cele două fonduri învecinate şi căreia i-a dat eficienţă potrivit art. 584 Cod civ.

Prin decizia civilă nr. 205/29.05.2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu – secţia civilă a fost respins apelul declarat de pârâţii DE şi DM împotriva sentinţei civile nr. 53/2009 pronunţată de Judecătoria Mediaş şi au fost obligaţi apelanţii să plătească intimaţilor C suma de 2000 lei cheltuieli de judecată.

În considerentele deciziei s-a motivat că instanţa de fond a acordat ceea ce s-a cerut şi că prin acţiune reclamanţii au solicitat să se stabilească graniţa şi cu proprietatea Statului român, în calitate de moştenitor, ca urmare a vacanţei succesorale după defuncţii MH şi SA. În ce priveşte stabilirea liniei de graniţă instanţa nu a făcut nici o confuzie cu acţiunea în revendicare pentru că a stabilit doar traseul liniei de graniţă şi doar în situaţia în care una dintre părţi ar constata că este încălcat dreptul de proprietate să fie formulată acţiune în revendicare. Linia de graniţă a fost stabilită potrivit semnelor exterioare existente pe teren şi a declaraţiilor de martori, pe vechiul amplasament.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii DE şi DM solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept s-a invocat art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. şi s-a susţinut că modul în care instanţa a stabilit linia de graniţă nu a fost corect pentru că nu  s-a ţinut cont de harta cadastrală după care au fost întabulate ambele imobile şi astfel pârâţii au fost lipsiţi de o suprafaţă de 700 mp. Procedând în acest fel recurenţii susţin că le-a fost încălcat dreptul de proprietate garantat de art. 74 din Constituţia României. Recurenţii sunt cei care au plătit impozitele pe clădiri şi suprafaţa de teren din 202 de 3140 mp astfel că decizia Tribunalului Sibiu este netemeinică. În mod eronat instanţa a ţinut cont numai de cea de-a treia expertiză întocmită în cauză, deşi primele două indicau soluţia corectă şi la dosar se află şi o expertiză extrajudiciară care de asemenea reflectă situaţia susţinută de recurenţi. Mai menţionează că fiind cumpărători de bună credinţă ai imobilului au achitat toate impozitele şi taxele după suprafeţele declarate şi susţinute în cauză.

La termenul din 24.09.2009 recurenţii DE şi DM au depus prin avocat note cu privire la recursul declarat şi au invocat pe lângă motivul prev. de art. 304 pct. 9 şi motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod pr. civ.

S-a susţinut că s-a încălcat dreptul la apărare al coproprietarului cotei de 1/8 în persoana lui MJI (fiu) care nu a fost citat în proces. Statul Român nu are vocaţie succesorală pentru cota de 1/8 din imobilul înscris în CF 758 Mălâncrav top 202 deoarece moştenirea coproprietarilor tabulari MJ(I) şi SA nu este vacantă fiind acceptată de fiul lor MJ(I). Judecata s-a făcut în contradictoriu cu Statul Român persoană care nu are calitate procesuală pasivă în petitul privind grăniţuirea. Recurenţii arată că ataşează înscrisuri noi care vor conduce automat la casarea hotărârii şi că dacă ar fi fost cunoscute de instanţă ar fi determinat pronunţarea altei soluţii. Susţin că instanţa de trimitere ar urma să respingă capătul de cerere privind constatarea succesiunii vacante a defuncţilor MJ şi SA, să stabilească corect cadrul procesual faţă de situaţia nouă de carte funciară şi să refacă probatoriul în raport de părţile care au calitate procesuală pasivă pentru petitul de grăniţuire pronunţând hotărârea doar în contradictoriu cu aceştia.

La aceste note s-a depus un răspuns de către intimaţi prin mandatar, în care se arată că înscrisul intitulat „note” conţine de fapt un motiv suplimentar de recurs care este însă depus cu depăşirea totală a termenului, astfel că se solicită anularea recursului invocând în drept şi o decizie a ICCJ în care este interpretat art. 303 alin 1 Cod pr civ. şi art. 306 alin 1 Cod pr. civ.

Analizând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, raportat la art. 303-304 Cod pr. civ. , Curtea a  respins recursul declarat de pârâţi pentru următoarele motive:

Potrivit art. 303 alin 1 Cod pr. civ. recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, nemotivarea în acest termen fiind sancţionată potrivit art. 306 alin 1 Cod pr. civ. cu nulitatea. Motivele de ordine publică, potrivit aliniatului 2 al aceluiaşi articol, pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs cu condiţia însă de a fi puse în dezbaterea părţilor.

În cauza de faţă pârâţii au formulat recurs la data de 08.07.2009, împotriva „sentinţei” civile nr. 205/29.05.2009 pronunţate de Tribunalul Sibiu şi a sentinţei civile nr. 53/2009 a Judecătoriei Mediaş, obiectul cauzei fiind grăniţuire.

Chiar dacă au indicat greşit denumirea hotărârii pronunţate de Tribunalul Sibiu ca fiind „sentinţă” şi nu „decizie” cum este în realitate, este evident care este hotărârea atacată. Din primele două alineate subsecvente „motivelor de recurs” reiese cu certitudine că este atacată decizia pronunţată de Tribunalul Sibiu nr. 205/2009, şi sentinţa pronunţată de judecătorie astfel încât motivul de nulitate invocat de reclamanţi prin întâmpinare şi întemeiat pe art. 302 ind. 1 Cod pr. civ. este nefondat şi a fost respins.

A fost respins ca nefondat şi motivul de nulitate invocat de intimaţi prin întâmpinare potrivit căruia trebuia atacată odată cu decizia pronunţată în apel şi sentinţa judecătoriei, în condiţiile în care au fost atacate ambele hotărâri.

În recursul pârâţilor este criticată modalitatea în care instanţa a stabilit linia de graniţă raportat la harta cadastrală şi la actele care se află la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară cu privire la suprafaţa pentru care s-a plătit impozit de către recurenţi. Chiar dacă nu este motivat în drept din expunerea nemulţumirilor recurenţilor reiese că este criticată starea de fapt reţinută de instanţă, aspect care nu mai poate fi cenzurat de instanţa de recurs în urma abrogării pct. 10 al articolului 304 Cod pr. civ.

Instanţa de recurs este datoare să verifice doar legalitatea deciziei pronunţate de instanţa de apel, iar critica expusă de pârâţi nu cuprinde nici un motiv de nemulţumire faţă de interpretarea şi aplicarea legii.

Suplimentul de motive invocat pentru pârâţi de mandatarul acestuia prin înscrisul intitulat „note” este depus cu încălcarea prevederilor art. 303 alin 1 Cod pr. civ., astfel că instanţa nu este ţinută, potrivit art. 306 Cod pr. civ.,  a se pronunţa asupra unor motive invocate tardiv, sancţiunea fiind neluarea în considerare a motivelor depuse peste termenul stipulat de lege.

În cauză, aspectul invocat nu se încadrează în prev. art. 304 pct. 5 Cod pr. civ., întrucât instanţa nu a încălcat nici o formă de procedură prevăzută sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin 2 Cod pr. civ. Astfel, instanţa de fond şi cea de apel au judecat cauza prin prisma acţiunii cu care a fost investită raportat la obiectul cauzei şi la probele care au fost aduse de părţi şi administrate în condiţii de legalitate.

Afirmaţia recurenţilor că instanţa poate constata şi din oficiu nulitatea absolută a hotărârii faţă de lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român faţă de o situaţie nouă, creată chiar de recurenţi,  este nefondată şi a fost respinsă.