Articolul 317 Cod procedură civilă stabileşte regula după care hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru neregularitatea procedurii de citare numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului. ...

Articolul 317 Cod procedură civilă stabileşte regula după care

hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru

neregularitatea procedurii de citare numai dacă acest motiv nu a

putut fi invocat pe calea apelului sau recursului. Această regulă

circumscrie de fapt, o condiţie de admisibilitate a contestaţiei în

anulare, astfel că, nerespectarea ei face aplicabilă sancţiunea

inadmisibilităţii căii de atac.

Art. 317 Cod procedură civilă

Critica contestatorului, deşi întemeiată pe dispoziţiile

art.317 alin.1 cod procedură civilă, prin conţinutul său, reclamă o

greşeală a instanţei de recurs care, susţine acesta, nu a analizat

corect aspectele legate de momentul comunicării actelor de

procedură, recursul fiind motivat în termen, greşeală materială ce

poate constitui motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art.

318 cod procedură civilă.

Instanţa de recurs însă, a efectuat cercetări cu privire la

comunicarea hotărârii şi momentul formulării motivelor de recurs,

constatând că recursul este tardiv.

În cazul în care respingerea recursului ca tardiv nu este

rezultatul unei erori materiale, ci a modului în care instanţa a

înţeles să aplice dispoziţia legală privitoare la calcularea

termenului, contestaţia în anulare este inadmisibilă, nefiind posibil

ca, pe această cale, instanţa să cerceteze dacă modul de stabilire a

datei la care a început să curgă termenul  a fost greşit sau corect.

(Decizia civilă nr.1235/R-FM/13 august 2009)

Prin sentinţa civilă nr.2150/8 aprilie 2008, Judecătoria Piteşti,

admiţând în parte acţiunea reclamantei T.F.C., precum şi, tot astfel,

cererea reconvenţională a pârâtului T.Y.P., a desfăcut căsătoria încheiată

între aceştia din vina ambilor soţi, încuviinţând reclamantei reluarea

numelui purtat anterior căsătoriei, acela de S. şi încredinţându-i, spre

creştere şi educare, pe minorul T.Y., născut la data de 15 iunie 2005.

Pârâtul a fost obligat la plata unei contribuţii la cheltuielile de creştere şi

întreţinere necesitate de minor de 500 lei lunar, începând cu data

introducerii acţiunii şi până la majorat, fiindu-i încuviinţate legături

personale cu acesta, potrivit programului apreciat convenabil faţă de

vârsta minorului, cerinţele educaţiei sale şi nevoile de îngrijire.

S-a reţinut în esenţă că, între părţi, căsătoria nu mai poate

continua,  mama fiind cea care oferă cele mai bune condiţii pentru

creşterea şi educarea minorului, raportat la vârsta fragedă a acestuia şi

ţinând seama şi de acordul pârâtului, iar în ceea ce priveşte programul de

vizitare, s-a apreciat că îi poate fi permis tatălui ca, în perioade relativ

scurte de timp, ţinând cont şi de programul instituţiei de educaţie

preşcolară urmată de către copil, să-i poată fi lăsat în grijă, la sfârşitul a

două săptămâni din lună şi în vacanţele lungi ale anului, vara şi iarna, câte

o săptămână, iar în vacanţele scurte de Paşte şi de Crăciun, câte o zi.

Împotriva sentinţei, în termen, au declarat apeluri părţile,

exclusiv sub aspectul modalităţii de exercitare a dreptul de vizitare, iar

prin decizia civilă nr.124/A/MF/31 octombrie 2008, Tribunalul Argeş a

respins apelurile ca nefondate, compensând cheltuielile de judecată.

În motivare, s-a reţinut în fapt că nici susţinerea reclamantei,

potrivit căreia lăsarea minorului timp de o săptămână în timpul

vacanţelor de iarnă şi de vară, exclusiv în grija tatălui ar fi excesivă, după

cum nici extinderea acestor perioade, cerută de pârât, nu se impun, faţă

de faptul că minorul se află la o vârstă la care necesită cu preponderenţă

îngrijirea mamei.

Cum, prin apelul său, pârâtul a solicitat reîncredinţarea

minorului către sine, faţă de opoziţia reclamantei de a-i permite să

viziteze copilul, instanţa a constatat că măsura nu poate fi luată, nefiind

modificate condiţiile avute în vedere de către prima instanţă de fond la

luarea măsurii, respectiv o schimbare esenţială în nevoile minorului şi

capacităţile părinţilor de a se ocupa de acesta.

Hotărârea a fost expediată, prin poştă, în vederea

comunicării, de către Tribunalul Argeş la data de 14 noiembrie 2008,

potrivit borderoului nr.69 (fila 48, dosar apel).

Cum însă, la dosar, nu s-au găsit dovezile de comunicare

restituite instanţei de către oficiul poştal, pârâtul-apelant a solicitat

recomunicarea hotărârii, referatul arhivei făcând vorbire despre faptul că,

deja, o primă comunicare avusese loc.

La data de 7 noiembrie 2008 pârâtul a declarat recurs

împotriva deciziei, criticile  fiind expuse  prin memoriul depus, la

Tribunalul Argeş, la data de 23 ianuarie 2009, în care se susţine  că

hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină, cu referire la lipsa

analizei criticii sub aspectul restrângerii legăturilor personale cu minorul,

cât şi la retragerea acordului exprimat de către recurent în ceea ce

priveşte încredinţarea acestuia, dar şi încălcarea şi respectiv aplicarea

greşită a legii prin hotărârea dată, cu privire la aceeaşi lipsă de motivare a

respingerii cererii de readministrare a probei testimoniale şi

suplimentarea acesteia, sub aspectul opoziţiei manifestată de către

reclamantă la vizitarea lui de către pârât.

La termenul din data de 26 februarie 2009, intimata-pârâtă,

prin apărător, a invocat excepţia nemotivării în termen a recursului, faţă

de faptul că, potrivit referatului arhivei, comunicarea motivării deciziei

tribunalului a avut loc odată, mai înainte de noua comunicare făcută la

cererea părţii.

Prin decizia civilă nr.600/R-MF din 26 martie 2009, Curtea

de Apel Piteşti a constatat nulitatea recursului formulat de recurentul-

pârât T.Y.P., ca tardiv motivat, cu consecinţa obligării acestuia la plata

sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată faţă de intimata-reclamantă.

În adoptarea acestei soluţii, instanţa de recurs a constatat că

în dosarul înaintat de tribunal există un referat al biroului arhivei, însoţit

de dovada constând în fotocopia borderoului cu care comunicarea s-a

făcut către recurentul-pârât, faţă de care motivele recursului par a fi

depuse peste termenul născut prin comunicarea făcută din oficiu de către

instanţă, a procedat la verificarea situaţiei acestei comunicări, cerând

relaţii de la oficiul poştal al destinatarului, spre a se afla dacă, eventual,

expediţia nu a fost predată.

Recurentul a solicitat a nu se efectua o asemenea cercetare,

considerând că se află în situaţia prevăzută de art.310 Cod procedură

civilă, în sensul că nu ar rezulta, la prima zi de înfăţişare, faptul că

recursul a fost depus peste termen, potrivit dovezilor din dosar, aşa încât

el trebuie socotit a fi făcut în termen.

Potrivit răspunsului oficiului poştal, expediţia instanţei a fost

predată la destinatar în data de 17 noiembrie 2008, în condiţiile prevăzute

de dispoziţiile art.86 alin.3 şi art.92 alin.3 Cod procedură civilă (fila 66,

dosar recurs).

În cuprinsul concluziilor scrise formulate de către recurent,

acesta a învederat instanţei că, între sine şi adversara sa, există încă o serie

de alte dosare, fără însă a dovedi că expediţia predată către sine la data de

17 noiembrie 2008 ar fi privit unul dintre acele alte dosare, spre a se

răsturna proba cu care s-a dovedit că instanţa a efectuat comunicarea

hotărârii atacate prin prezentul recurs la data de 17 noiembrie.

Pornind de la această dată a comunicării, s-a constatat că

motivarea recursului formulat în termen de către pârât se situează în

afara celui de 15 zile, prevăzut de dispoziţiile art.303 alin.2 Cod

procedură civilă.

La data de 20 mai 2009 a formulat contestaţie în anulare

T.Y.P., în temeiul art.317 pct.1 Cod procedură civilă, susţinând

următoarele:

Deşi la o analiză superficială există tendinţa să se considere că

textul art.317 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă are în vedere numai

termenul de judecată la care procedura de citare a părţii este neregulată,

în realitate textul trebuie interpretat în sensul că este admisibilă

contestaţia în anulare generală, ori de câte ori se invocă neregularitatea

procedurii de citare a părţii pentru ziua când se judecă pricina sau a

procedurii de comunicare a hotărârii pronunţate în ciclul procesual

anterior.

Argumentele care justifică această interpretare sunt atât

argumente de text, cât şi impuse de scopul urmărit de o persoană la

accesarea unei proceduri judiciare pentru apărarea drepturilor şi

intereselor sale legitime într-un proces echitabil şi într-un termen

rezonabil, cu referire la art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor

Omului, art.21 din Constituţia României, art.92 Cod procedură civilă.

S-a susţinut că judecarea unei pricini presupune un ciclu

procesual care are ca moment de plecare sesizarea unei instanţe

competente şi un moment final dat de hotărârea irevocabilă pronunţată

de către o instanţă de control judiciar într-o cale de atac de reformare,

ordinară sau extraordinară.

Pe întreg parcursul acestui ciclu procesual, ce poate implica

mai multe faze, finalizate printr-o hotărâre, oricare din părţile litigante

„trebuie să fie chemate” printr-un act de procedură îndeplinit conform

legii şi care să-i asigure în orice moment şi nu numai „pentru ziua când s-

a judecat pricina”, exercitarea drepturilor şi obligaţiilor procesuale.

S-a arătat că textul alin.1 al art.317 Cod procedură civilă

prevede generic „chemarea părţii” şi nu citarea ei, care are un înţeles

tehnico-juridic mai restrâns. Prin această formulă generală legiuitorul a

avut în vedere tocmai cuprinderea oricărei situaţii în care actul de

procedură de „chemare a părţii la judecată” nu respectă cerinţele legale–

art.85 şi urm.Cod procedură civilă–care să-i asigure acestei părţi

cunoaşterea oricărui moment procesual pentru a decide în cunoştinţă de

cauză asupra viitoarei sale decizii.

S-a invocat şi respectarea principiului preeminenţei căii de

reformare în raport cu cea de retractare

Astfel, în speţă, motivul nelegalităţii comunicării nu a putut fi

invocat pe calea recursului, condiţia cerută de art.317 alin.1 Cod

procedură civilă fiind îndeplinită deoarece acest motiv nu putea fi invocat

în recurs câtă vreme s-a admis cererea de recomunicare a hotărârii de

către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, care a constatat nelegalitatea

procedurii de comunicare a hotărârii–pentru lipsa interesului din partea

recurentului bazată pe solicitarea recomunicării, care a fost încuviinţată şi

pe art.310 Cod procedură civilă care a fost invocat. Se susţine că nu se

putea uza nici de repunerea în termen, prevăzută de art.103 Cod

procedură civilă.

S-a susţinut că pentru a face dovada necomunicării efective a

hotărârii şi nu numai a neregularităţii actului de procedură erau necesare

verificări de fapt, sens în care, se solicită proba cu înscrisuri,

interogatoriul intimatei, martori şi orice altă probă prevăzută de lege ce ar

rezulta din dezbateri.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea contestaţiei în

anulare şi anularea deciziei, cu dispunerea rejudecării recursului.

Contestaţia în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru

următoarele considerente:

Potrivit disp.art.137 cod procedură civilă, Curtea s-a

pronunţat cu prioritate pe excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, excepţia

care face de prisos cercetarea în fond a  cauzei şi a admis-o ca atare.

Contestatorul şi-a fondat cererea pe dispoziţiile art.317 pct.1

cod procedură civilă, invocând neregularitatea procedurii de comunicare

a hotărârii pronunţate în apel.

Articolul 317 cod procedură civilă stabileşte regula după care

hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie in anulare pentru

neregularitatea procedurii de citare numai dacă acest motiv nu a putut fi

invocat pe calea apelului sau recursului. Această regulă circumscrie de

fapt, o condiţie de admisibilitate a contestaţiei in anulare, astfel că,

nerespectarea ei face aplicabilă sancţiunea inadmisibilităţii căii de atac.

În recurs, apărătorul intimatei reclamante a invocat excepţia

tardivităţii declarării recursului, excepţie în raport de care instanţa a

dispus efectuarea de verificări la oficiul poştal şi Tribunalul Argeş, pentru

a verifica data comunicării deciziei pronunţate în apel către pârât,

verificări în urma cărora s-a reţinut că motivarea recursului de către pârât

s-a făcut în afara termenului de 15 zile prevăzut de art.301 combinat cu

art.303 cod procedură civilă, procedura de comunicare a hotărârii fiind

legală.

Critica contestatorului, deşi întemeiată pe dispoziţiile art.317

alin.1 cod procedură civilă, prin conţinutul său, reclama o greşeală a

instanţei de recurs care, susţine acesta, nu a analizat corect aspectele

legate de momentul comunicării actelor de procedură, recursul fiind

motivat in termen, greşeală materială ce poate constitui motivul de

contestaţie in anulare prevăzut de art. 318 cod procedură civilă.

Instanţa de recurs însă, a efectuat cercetări cu privire la

comunicarea hotărârii şi momentul formulării motivelor de recurs,

constatând că recursul este tardiv.

În cazul în care respingerea recursului ca tardiv nu este rezultatul unei

erori materiale, ci a modului in care instanţa a înţeles să aplice dispoziţia

legală privitoare la calcularea termenului, contestaţia în anulare este

inadmisibilă, nefiind posibil ca, pe această cale, instanţa să cerceteze dacă

modul de stabilire a datei la care a început să curgă termenul  a fost greşit

sau corect.

Domenii speta

Spete similare