Scopul dispoziţiilor art. 54 lit. c) din Legea nr.19/2000, este protejarea persoanei a cărei capacitate de muncă este diminuată şi nu îngrădirea dreptului la muncă al acesteia

Scopul dispoziţiilor art. 54 lit. c) din Legea nr.19/2000, este

protejarea persoanei a cărei capacitate de muncă este diminuată şi

nu îngrădirea dreptului la muncă al acesteia

Art. 54 lit. c) din Legea nr.19/2000

Încadrarea unei persoane în gradul III de invaliditate

pentru pierderea a jumătate din capacitatea de muncă nu

înseamnă împiedicarea acesteia de a presta muncă pe durata a 8

ore zilnic.

Este cert însă că munca prestată de această persoană nu

presupune acelaşi volum de activitate, aceeaşi intensitate a

efortului, cu activităţile pentru care este necesară capacitatea de

muncă nediminuată, fără a fi afectate calitatea şi cantitatea

produsului muncii.

Altfel spus, scopul dispoziţiilor art. 54 lit. c) din Legea

nr. 19/2000, este protejarea persoanei a cărei capacitate de muncă

este diminuată, şi nu îngrădirea dreptului la muncă al acesteia.

Intenţia legiuitorului rezultă chiar din redactarea normei

– „invalidul putând să presteze o activitate profesională”, avându-

se în vedere acea activitate profesională la care s-a făcut referite

mai sus.

Mai mult, atât în art.54 lit. c) din lege, cât şi în art.94

alin.1 lit. d) din acelaşi act normativ, nu se distinge între durata pe

care poate presta o activitate profesională persoana încadrată în

gradul III de invaliditate, nici între mărimea veniturilor pe care le

obţine din această activitate şi pe care le poate cumula cu pensia

de invaliditate.

A distinge acolo unde legiuitorul nu o face ar însemna a

înlătura  protecţia oferită de lege invalidului, care este nevoit să

aleagă, din cauza reducerii capacităţii de muncă, o activitate mai

facilă, în privinţa efortului fizic, dar posibil mai prost remunerată.

Tocmai reducerea veniturilor rezultând din posibila

schimbare a tipului de activitate este acoperită sau înlocuită prin

prestaţia de asigurare socială conform art.7 din lege, ceea ce

înseamnă că venitul încasat de contestator cu titlu de pensie nu

este unul necuvenit spre a fi restituit.

(Decizia civilă nr.1257/R-CA/29 septembrie 2009)

Prin contestaţia înregistrată la data de 22.04.2009 pe rolul

Tribunalului Vâlcea, contestatorul G.C. a solicitat ca în contradictoriu cu

intimata Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea să fie anulată decizia nr. 39 din

1.04.2009 prin care i s-a stabilit un debit de 16787,11 lei pentru pensie

încasată necuvenit pe perioada 1.05.2006 – 31.08.2008 şi 137,11 lei taxă

poştală, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că prin decizia menţionată

s-a înfiinţat un debit avându-se în vedere prevederile art. 54 lit. c) din

Legea nr. 19/2000 modificată şi republicată.

Prin decizia asupra capacităţii de muncă nr. 6899 din

2.11.2004  a fost schimbată pensia de invaliditate din gradul II în gradul

III, astfel încât contestatorul a pierdut ? din capacitatea de muncă

începând cu data de 1.12.2004 până la zi.

Conform art. 94 din Legea nr. 19/2000, pot cumula pensia

cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională indiferent de nivelul

veniturilor şi pensionarii de invaliditate de gradul III.

Prin întâmpinare, intimata Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea a

solicitat respingerea contestaţiei pe considerentul că potrivit dispoziţiilor

art. 54 lit. c) din Legea nr. 19/2000, o persoană căreia i s-a stabilit gradul

III de invaliditate are pe jumătate capacitatea de muncă pierdută şi nu

poate lucra mai mult de 4 ore/zi din programul normal de lucru, care

conform Codului muncii este de 8 ore/zi.

Referitor la dispoziţiile art. 94 alin. 1 lit. d) din Legea nr.

19/2000, pârâta nu neagă faptul că un pensionar de invaliditate gradul III

poate să presteze o activitate profesională de 4 ore/zi şi poate obţine

venituri.

Prin sentinţa civilă nr.609/9.06.2009, Tribunalul Vâlcea a

admis contestaţia, a anulat decizia nr.39/2008 emisă de intimată,

obligând-o pe aceasta din urmă la 1600 lei cheltuieli de judecată către

contestator.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în fapt şi în

drept următoarele:

Potrivit deciziei nr. 157988/2006 emisă de intimata Casa

Judeţeană de Pensii Vâlcea, contestatorul a devenit pensionar de gradul

III cu pierderea unei jumătăţi din capacitatea sa de muncă începând cu

data de 2.11.2004 şi în continuare până la zi.

Prin decizia nr. 39/1.04.2009 întocmită de intimată, având în

vedere referatul nr. 16743/30.03.2009, s-a constatat că petiţionarul G.C.

a încasat necuvenit drepturi de pensie cu încălcarea dispoziţiilor art. 54

lit. c) din Legea nr. 19/2000 în perioada 1.05.2006 – 31.08.2008.

Potrivit dispoziţiilor art. 94 alin. 1 lit. d) din Legea nr.

19/2000 modificată şi republicată, pot cumula pensia cu veniturile

realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor

respective, pensionarii de invaliditate de gradul III. Aşadar, în conţinutul

acestui text legal nu se face nicio menţiune cu privire la numărul de ore

pe care le poate presta zilnic.

În consecinţă, chiar dacă potrivit prevederilor art. 54 lit. c)

din Legea nr. 19/2000 un pensionar nu poate lucra decât norma de ?

zilnic, acestea nu sunt decât dispoziţii de favoare pentru pensionari care

se completează cu cele prevăzute de art. 94 din care nu rezultă că se face

vreo trimitere la numărul de ore.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 87 raportat la art.

94 din Legea nr. 19/2000 a fost admisă contestaţia şi anulată decizia nr.

39/2009 emisă de intimată.

În cauză s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.274 Cod

procedură civilă cu privire la cheltuielile de judecată.

Împotriva sentinţei a formulat recurs, în termen legal,

intimata Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate

şi netemeinicie astfel:

- Instanţa de fond a înlăturat în mod greşit de la aplicare

prevederile art. 54 lit. c) din Legea nr. 19/2000 potrivit cărora persoana

încadrată în gradul III de invaliditate are capacitatea de muncă pe

jumătate pierdută, prin urmare nu poate munci decât jumătate de normă,

adică 4 ore.

- Sentinţa cuprinde motive contradictorii deoarece se arată,

pe de o parte, faptul că potrivit art. 54 lit. c) din Legea nr. 19/2000

contestatorul trebuia să lucreze ? din normă, iar pe de altă parte, că acest

text de lege se completează cu prevederile art. 94, care nu face vreo

trimitere la numărul de ore ce trebuie lucrat în cazul invalidităţii de grad

III.

Textele menţionate nu se completează, ele făcând parte din

capitole diferite ale legii, care reglementează situaţii juridice diferite –

semnificaţia gradelor de invaliditate şi plata pensiilor.

În drept, recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7

şi 9 Cod procedură civilă.

Recursul a fost respins ca nefondat, Curtea reţinând

următoarele:

Contrar celor susţinute în cererea de recurs, textele de lege

aplicate la soluţionarea cauzei în primă instanţă se completează.

Astfel, încadrarea unei persoane în gradul III de invaliditate

pentru pierderea a jumătate din capacitatea de muncă nu înseamnă

împiedicarea acesteia de a presta muncă pe durata a 8 ore zilnic.

Este cert însă că munca prestată de această persoană nu

presupune acelaşi volum de activitate, aceeaşi intensitate a efortului, cu

activităţile pentru care este necesară capacitatea de muncă nediminuată,

fără a fi afectate calitatea şi cantitatea produsului muncii.

Altfel spus, scopul dispoziţiilor art. 54 lit. c) din Legea nr.

19/2000, este protejarea persoanei a cărei capacitate de muncă este

diminuată, şi nu îngrădirea dreptului la muncă al acesteia.

Intenţia legiuitorului rezultă chiar din redactarea normei –

„invalidul putând să presteze o activitate profesională”, avându-se în

vedere acea activitate profesională la care s-a făcut referite mai sus.

Mai mult, atât în art.54 lit. c) din lege, cât şi în art.94 alin.1

lit.d) din acelaşi act normativ, nu se distinge între durata pe care poate

presta o activitate profesională persoana încadrată în gradul III de

invaliditate, nici între mărimea veniturilor pe care le obţine din această

activitate şi pe care le poate cumula cu pensia de invaliditate.

A distinge acolo unde legiuitorul nu o face ar însemna a

înlătura  protecţia oferită de lege invalidului, care este nevoit să aleagă,

din cauza reducerii capacităţii de muncă, o activitate mai facilă, în

privinţa efortului fizic, dar posibil mai prost remunerată.

Tocmai reducerea veniturilor rezultând din posibila

schimbare a tipului de activitate este acoperită sau înlocuită prin prestaţia

de asigurare socială conform art.7 din lege, ceea ce înseamnă că venitul

încasat de contestator cu titlu de pensie nu este unul necuvenit spre a fi

restituit.

Aceasta înseamnă că soluţia instanţei de fond este rezultatul

aplicării şi interpretării corecte a dispoziţiilor legale incidente în speţă.

Constatându-se că nu se regăsesc în cauză motivele de

nelegalitate şi netemeinicie reglementate de dispoziţiile art.304 pct.7 şi 9

Cod procedură civilă, în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul a

fost respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare