Dispoziţiile art.13 şi 47 din Legea nr.138/1999 se aplică şi personalului civil din administraţia publică, însă nu tot personalului civil din sectorul bugetar

Decizie 1347/R-CM din 07.10.2009


Dispoziţiile art.13 şi 47 din Legea nr.138/1999 se aplică şi personalului civil

din administraţia publică, însă nu tot personalului civil din sectorul bugetar

Art. 13 şi 47 din Legea nr.138/1999

 Art.13 din Legea nr.138/1999 prevede că,  militarii angajaţi pe

bază de contract, cadrele militare în activitate şi salariaţii civili beneficiază

de o indemnizaţie de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcţie, solda de

grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă şi gradaţii, respectiv din

salariul de bază, însă potrivit art.1 din Legea nr.138/1999 dispoziţiile

prezentei legi se aplică personalului militar şi civil din cadrul Ministerului

Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de

Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi

Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.

De asemenea, art.47 din acelaşi act normativ prevede că

personalul civil din ministerele şi instituţiile centrale prevăzute la art.1

beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislaţia aplicabilă în

sectorul bugetar şi de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege, iar

art.49 prevede că personalul civil din ministerele şi instituţiile centrale

prevăzute la art.47, care desfăşoară activităţi în condiţii similare cu cele ale

cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile şi indemnizaţiile

acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în

activitate.

Potrivit tuturor acestor dispoziţii, indemnizaţia de dispozitiv se

acordă şi personalului civil care îşi desfăşoară activitatea în domeniul

administraţiei publice, de exemplu serviciul de eliberare şi evidenţă a

paşapoartelor, permiselor şi certificatelor de înmatriculare sau cel de

evidenţă informatizată a persoanei, însă prin personal civil, în sensul legii şi

a normelor metodologice de aplicare a acesteia, nu se înţelege tot personalul

bugetar care îşi desfăşoară activitatea în administraţia publică, ci doar

funcţionarii publici şi personalul contractual civil din Ministerul

Administraţiei şi Internelor, personal din care nu fac parte şi reclamanţii,

aceştia făcând parte dintr-un organ al administraţiei publice locale,

autoritate publică autonomă fără nici o subordonare faţă de Ministerul

Administraţiei şi Internelor.

Ca atare, aplicarea Ordinului nr.496/2003 la toate categoriile de

personal care funcţionează în administraţia publică nu este corectă, şi ar

conduce la modificarea Legii nr.138/1999, ceea ce ar fi nelegal.

(Decizia civilă nr.1347/R-CM din 07 octombrie 2009)

La data de 16.10.2008, reclamantul Sindicatul Independent al

Salariaţilor din cadrul Primăriei Municipiului Piteşti, în numele şi pentru membrii de

sindicat A.C.V. ş.a., a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Piteşti, solicitând

obligarea acestuia  la plata sporului de dispozitiv în proporţie de 25% din salariul de

bază, pe ultimii trei ani anteriori introducerii acţiunii şi în continuare, drepturi ce

vor fi actualizate în raport de indicele de inflaţie la data plăţii, cu cheltuieli de

judecată.

În motivare, reclamanţii au arătat că  sunt salariaţii pârâtei şi că potrivit

disp. art.9.2 anexa 1 din Normele Metodologice modificate prin Ordinul

nr.496/2003 al Ministerului Administraţiei şi Internelor, care prevăd că

indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului civil ce îşi desfăşoară activitatea

în domeniul administraţiei publice li se cuvenea şi acestora, ca şi funcţionarilor

publici,  acest spor  încă de la apariţia Legii nr.13/1999 modificată şi completată.

Indemnizaţia de dispozitiv se acordă pentru tot personalul ce face parte din

administraţia publică, potrivit disp.art.5 şi 6 din Codul muncii privitoare la

discriminare şi la plata egală pentru muncă egală, precum şi a disp. art.14 din

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care instituie principiul nediscriminării

La data de 05.12.2008 s-a dispus disjungerea cererii formulate de

reclamanţii A.R. ş.a. - personal contractual, cerere ce face obiectul prezentului

dosar, de acţiunea formulată de  reclamanţii ce  au calitatea de funcţionari publici.

La data de 18.02.2009, Marin Maria a formulat cerere de intervenţie în

interes propriu, solicitând să fie obligat pârâtul la plata sporului de dispozitiv, în

proporţie de 25% din salariul de bază, începând cu ultimii trei ani anteriori acţiunii,

arătând că face parte din personalul contractual al Primăriei Municipiului Piteşti, în

funcţia de operator treapta I, în cadrul Direcţiei Economice – Serviciul Constatare

Impunere persoane fizice.

Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr.543/CM din 13.03.2009, a

respins acţiunea ca nefondată reţinând următoarele:

Aşa cum rezultă din actele de la filele 26-78 din dosar şi din cărţile de

muncă ale reclamanţilor, aceştia sunt încadraţi la Primăria Piteşti, în calitate de

personal contractual. Reclamanţii au pretins că dreptul la sporul de dispozitiv li se

cuvine în baza dispoziţiilor Legii nr.138/1999.

Art.13 din Legea nr.138/1999 prevede că  militarii angajaţi pe bază de

contract, cadrele militare în activitate şi salariaţii civili beneficiază de o indemnizaţie

de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcţie, solda de grad, solda de merit,

indemnizaţia de comandă şi gradaţii, respectiv din salariul de bază, însă potrivit art.1

din Legea nr.138/1999 dispoziţiile prezentei legi se aplică personalului militar şi

civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului

Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi

Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.

 De asemenea, art.47 din acelaşi act normativ prevede că personalul

civil din ministerele şi instituţiile centrale prevăzute la art.1 beneficiază de drepturile

salariale reglementate în legislaţia aplicabilă în sectorul bugetar şi de unele drepturi

salariale prevăzute în prezenta lege, iar art.49 prevede că personalul civil din

ministerele şi instituţiile centrale prevăzute la art.47, care desfăşoară activităţi în

condiţii similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile şi

indemnizaţiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în

activitate.

Din analiza acestor texte de lege, rezultă evident că este vorba doar de

personalul civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne,

Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de

Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.

Reclamanţii au susţinut că potrivit disp. art.9.2 anexa 1 din Normele

Metodologice modificate prin Ordinul nr.496/2003 s-a prevăzut ca de acest spor să

beneficieze şi personalul civil din cadrul administraţiei publice.

Prin Ordinul Ministerului de Interne nr.275/2002 au fost adoptate

Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr.138/1999, care  a fost

modificată şi completată prin Ordinul M.A.I. nr.496/2003. Potrivit pct.9.2 din

ordin,  indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului civil care îşi desfăşoară

activitatea în domeniul administraţiei publice, iar pct.31.1 din ordin prevede că prin

personalul civil, în sensul prezentului ordin se înţelege: funcţionarii publici şi

personalul contractual civil din Ministerul Administraţiei şi Internelor. De

asemenea, se prevede că personalul civil din Ministerul Administraţiei şi Internelor

beneficiază de drepturile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia celui din domeniul

administraţiei publice care beneficiază doar de  dreptul prevăzut de art.13 din lege,

precum şi de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaţilor

omologi din sectorul bugetar .De asemenea, potrivit pct.VI din ordin, măsurile de

aplicare a acestuia  vor fi luate de comandanţii şi şefii de unităţi.

Reclamanţii fac parte dintr-un organ al administraţiei  publice locale şi

nu din cadrul Ministerului de Interne, astfel că Ordinul invocat nr.496/2003 nu îşi

are aplicabilitate în privinţa acestora, neexistând nici o legătură de subordonare a

instituţiei pârâte faţă de Ministerul Administraţiei şi Internelor, consiliul local fiind,

potrivit Legii nr.215/2001, o autoritate publică locală autonomă.

 În ceea ce priveşte constatarea unei eventuale  discriminări între

personalul militarizat şi reclamanţi, instanţa a apreciat că diferenţa de tratament

dintre cele două categorii nu poate fi reţinută ca discriminare. Pentru  ca aceasta să

poată  fi reţinută este necesar să se stabilească că persoane aflate în situaţii

asemănătoare sau comparabile în materie beneficiază de un tratament preferenţial,

iar dacă o asemenea distincţie între situaţii analoage sau comparabile există, ea să nu

îşi găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. În cauză nu  există egalitate

între persoanele care îşi desfăşoară activitatea într-un dispozitiv militar – în care

există anumite reguli de acces specifice, de circulaţie în interiorul dispozitivului, de

comunicare – şi o instituţie publică în care toate aceste reguli nu se aplică. În

consecinţă, dispoziţiile art.16 din Constituţie şi art.14 din Convenţia Europeană a

Drepturilor Omului nu au aplicabilitate în cauză.

Mai mult, prin Decizia 821/2008 a Curţii Constituţionale s-au

constatat neconstituţionale disp. art.2 alin.1 şi alin.11 şi ale art.27 din OG

nr.137/2000  în măsura în care  sunt interpretate în sensul  că se dă în competenţa

instanţei de judecată  reţinerea încălcării principiului egalităţii în faţa legii prin

examinarea şi cenzurarea soluţiilor cuprinse în legi şi ordonanţe şi, de asemenea, de

a desfiinţa norme juridice instituite prin legi şi de a crea în locul acestora alte norme

sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative. Art.31 alin.1 din

Legea nr.47/1992 prevede că decizia prin care se constată neconstituţionalitatea

unei legi sau ordonanţe în vigoare este definitivă şi obligatorie.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, în termen legal,

reclamanţii criticând-o pentru nelegalitate sub motivul de recurs prevăzut de

art.3041 Cod procedură civilă arătând, în esenţă, că prin Ordinul nr.496/2003, dat în

aplicarea Legii nr.138/1999, s-a asigurat egalitatea de tratament salarial pentru toţi

salariaţii din administraţia publică, aflaţi sub autoritatea şi coordonarea Ministerului

Internelor şi  Reformei Administrative.

S-a mai arătat că şi o parte a practicii judiciare este în acest sens,

menţionându-se câteva hotărâri prin care au fost admise astfel de acţiuni.

În consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei şi

pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, Municipiul Piteşti a solicitat

respingerea recursului ca nefondat arătând, în esenţă, că recurenţii fac parte dintr-

un organ al administraţiei publice locale – autoritate publică autonomă, fără

subordonare faţă de Ministerul Administraţiei şi Internelor.

S-a mai arătat că nici dispoziţiile art.5 şi 6 din Codul muncii şi cele ale

art.14 din C.E.D.O. privind discriminarea nu justifică admiterea acţiunii, deoarece

recurenţii şi angajaţii instituţiilor menţionate nu se află în situaţii asemănătoare, iar

prin hotărârile judecătoreşti invocate s-a adăugat la lege.

Recursul formulat de reclamanţi şi încadrat atât în dispoziţiile art.304

pct.9 Cod procedură civilă, cât şi în cele ale art.3041 Cod procedură civilă, a fost

respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a legii, respectiv a

dispoziţiilor art.13 şi 47 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi

ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, precum şi

acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cât şi a

dispoziţiilor art.9:2 şi 31.1. din Normele Metodologice de aplicare a legii, modificată

prin Ordinul nr.496/2003.

Potrivit tuturor acestor dispoziţii, indemnizaţia de dispozitiv se acordă

şi personalului civil care îşi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice,

de exemplu serviciul de eliberare şi evidenţă a paşapoartelor, permiselor şi

certificatelor de înmatriculare sau cel de evidenţă informatizată a persoanei, însă

prin personal civil, în sensul legii şi a normelor metodologice de aplicare a acesteia,

nu se înţelege tot personalul bugetar care îşi desfăşoară activitatea în administraţia

publică, ci doar funcţionarii publici şi personalul contractual civil din Ministerul

Administraţiei şi Internelor, personal din care nu fac parte şi reclamanţii, aceştia

făcând parte dintr-un organ al administraţiei publice locale, autoritate publică

autonomă fără nici o subordonare faţă de Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Ca atare, aplicarea Ordinului nr.496/2003 la toate categoriile de

personal care funcţionează în administraţia publică nu este corectă, şi ar conduce la

modificarea Legii nr.138/1999, ceea ce ar fi nelegal.

În ceea ce priveşte pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti prin care s-

au admis astfel de acţiuni, s-a reţinut că o asemenea situaţie, chiar dacă ar fi

dovedită în cauză, nu poate conduce la admiterea recursului.

Examinând cauza sub toate aspectele, potrivit art.3041 Cod procedură civilă, s-a

constatat că nu există alte motive de casare sau modificare a sentinţei recurate, iar în

baza art.312 al.1 Cod procedură civilă recursul a fost respins ca nefondat.