Legea nr.10/2001. Acte doveditoare. Condiţiile incidenţei prezumţiei prevăzută de art.24 din lege.

Notiunea de "acte doveditoare" prevazuta de art.23 din Legea nr.10/2001 face trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdictional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care genereaza o prezumtie relativa de proprietate în favoarea persoanei care îl invoca.

Pe de alta parte, art.24 din lege prevede ca, în absenta unor probe contrare, existenta si, dupa caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezuma a fi cea recunoscuta de  actul normativ sau de autoritate prin care

 s-a dispus masura preluarii abuzive sau s-a pus în executare masura preluarii abuzive.

Prezumtia prevazuta de art.24 alin.(1) nu opereaza atâta timp cât, în actul de preluare invocat, bunul în litigiu nu este mentionat, în aceasta situatie existenta dreptului de  proprietate urmând a fi analizata în raport de  prevederile art.23, respectiv a înscrisurilor în masura a face dovada dreptului, în conditiile impuse de art.3 din lege.

Reclamanta D.R.E. a chemat în judecata pe pârâtul Primarul Municipiului Tg.Jiu solicitând instantei ca, prin hotarârea ce se va pronunta, sa dispuna restituirea în echivalent valoric a terenului în suprafata de 5242 mp. si a constructiilor ce au existat pe acest teren, preluate în mod abuziv în baza Decretului nr.92/1950 de la autoarea sa  C.A.

Prin sentinta nr.71 din 24 aprilie 2008, Tribunalul Gorj - sectia civila a admis în parte actiunea, a constatat ca reclamanta este îndreptatita la masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele constructii si a respins cererea referitoare la masurile reparatorii pentru terenul în suprafata de 5242 situat în Tg.Jiu.

Prin decizia nr.255 din 2 septembrie 2008, Curtea de Apel Craiova - sectia civila a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta împotriva sentintei.

Curtea de Apel a retinut ca sustinerea reclamantei potrivit careia autoarea sa a detinut si dreptul de proprietate asupra unei suprafete de 5242 mp. teren pe care s-ar fi situat constructiile nationalizate în baza Decretului nr.92/1950, nu este dovedita cu nici unul din înscrisurile depuse la dosar.

Prin invocarea actelor detinute de numita D.O.C. cu privire la terenul situat pe aceeasi strada, învecinat cu cel solicitat de reclamanta, aceasta nu a facut dovada dreptului de proprietate al autoarei sale asupra terenului solicitat.

Identificarea de catre expert a unei suprafete de 5300 mp., conform planului cadastral editia 1975 pe care s-au aflat 8 apartamente prevazute în Decretul nr.92/1950, în raport de care s-a calculat suprafata de 1325 mp.  corespunzatoare celor doua apartamente nationalizate de la autoarea reclamantei, nu conduc la concluzia ca autoarea  ar fi detinut în proprietate si suprafata de teren în litigiu.

În ceea ce priveste cuantumul masurilor reparatorii, Curtea de Apel a confirmat solutia tribunalului, conform careia acesta poate fi stabilit de catre Comisia Centrala constituita pentru stabilirea despagubirilor, actiunea fiind  formulata la 26 iunie 2007, ulterior intrarii în vigoare a Legii nr.247/2005, nefiind emisa vreo dispozitie anterior intrarii în vigoare a acestei legi.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta invocând în drept dispozitiile art.304 pct.9 Cod pr.civila. 

Prin decizia nr.4845 din 10 aprilie 2009 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie Bucuresti, s-a admis recursul declarat de reclamanta  D. R. E. împotriva deciziei nr.255 din 2 septembrie 2008 a Curtii de Apel Craiova, s-a casat decizia si s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi Curte de Apel.

S-a retinut ca, refuzând recunoasterea dreptului reclamantei la masuri reparatorii pentru teren, instanta nu a lamurit situatia juridica a acestuia. Faptul ca terenul nu este mentionat în anexa la decretul de nationalizare nu este suficient pentru a se stabili ca acesta nu a fost preluat de la autoarea reclamantei. O astfel de mentiune ar fi facut ca, în temeiul dispozitiilor art.24 din Legea nr.10/2001, în favoarea autoarei reclamantei sa opereze o prezumtie de proprietate, dar lipsa acestei mentiuni nu creeaza o prezumtie contrara.

  Neacordarea masurilor reparatorii pentru teren se justifica în situatia în care se dovedeste ca la data nationalizarii numai constructia se afla în proprietatea numitei C.A, nu si terenul aferent care, fie se afla deja în proprietatea statului, fie ca apartinea unei alte persoane fizice sau juridice.

  Actul nou, depus în recurs, trebuie analizat în cadrul ansamblului probator, pentru a se stabili daca autoarea reclamantei a avut în proprietate si o suprafata de teren aferenta celor doua apartamente nationalizate, si respectiv, daca aceasta este cea mentionata în notificare, adica 5242 mp., sau doar o parte din suprafata solicitata.

  S-a mai retinut ca nu s-a analizat motivul de apel referitor la cheltuielile de judecata.

  În rejudecare, reclamanta a formulat precizari, aratând ca a facut dovada proprietatii asupra terenului, cu fisa matricola depusa la dosar, fiind în sarcina pârâtului sa depuna acte din care sa rezulte eventualul titlu de proprietate al statului asupra bunului, sau ca exista notificari formulate de alte persoane pentru aceeasi suprafata de teren.

  Cu privire la constructie, a pretins ca instanta avea obligatia de a se pronunta asupra cuantumului echivalentului valoric, reactualizat cu indicele de inflatie pe perioada de la pronuntarea deciziei si pâna la plata efectiva a despagubirilor.

A mai aratat ca nu a fost solutionata în conformitate cu dispozitiile art.274 Cod pr.civila cererea de cheltuieli de judecata formulata la fond.

Prin cererea depusa la dosar la data de 23.11.2009, Primaria municipiului Tg.Jiu a solicitat, în principal, respingerea cererii de acordare a masurilor reparatorii pentru teren, iar în subsidiar, admiterea în parte, pentru suprafata de 1539 mp., rezultata din actul nou depus în recurs.

În vederea lamuririi situatiei juridice a terenului, instanta a cerut Primariei  municipiului Tg.Jiu relatii privind regimul juridic al acestuia la momentul preluarii imobilului, iar cu adresa înregistrata la instanta sub nr.8803/5.03.2010, pârâta a facut cunoscut ca nu detine acte din care sa rezulte titularul dreptului de proprietate, la data nationalizarii.

Examinând litigiul, în limita îndrumarilor din decizia de casare, se constata urmatoarele:

În conformitate cu prevederile art.3 alin.1 lit.a si ale art.23 din Legea nr.10/2001, sarcina probei proprietatii, a detinerii legale a acesteia la momentul deposedarii abuzive si a calitatii de persoana îndreptatita la restituire revine persoanei care  pretinde dreptul.

Notiunea de "acte doveditoare" prevazuta de art.23 din lege face trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdictional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care genereaza o prezumtie relativa de proprietate în favoarea persoanei care îl invoca.

Definind sintagma de "acte doveditoare", art.23.1 lit.d din HG nr.250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001, enumera "orice acte juridice care atesta detinerea proprietatii de catre persoana îndreptatita sau ascendentul/testatorul acesteia, la data preluarii abuzive (extras de carte funciara, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluarii, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectiva, care atesta direct sau indirect faptul ca bunul apartinea persoanei respective").

 Pe de alta parte, art.24 din Legea nr.10/2001 prevede ca, în absenta unor probe contrare, existenta si, dupa caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezuma a fi cea recunoscuta în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus masura preluarii abuzive sau s-a pus în executare masura preluarii abuzive.

Existenta dreptului de proprietate asupra terenului în patrimoniul autoarei reclamantei, trebuie analizata în raport de prevederile art.23 din Legea nr.10/2001, respectiv a înscrisurilor în masura a face dovada dreptului, în conditiile impuse de art.3 din lege, dat fiind ca, în speta, prezumtia prevazuta de art.24 alin.(1) nu opereaza, atâta timp cât actul normativ de preluare - Decretul nr.92/1950 si anexele (depuse la filele 9-10 din dosarul Tribunalului Gorj ) - nu mentioneaza trecerea în proprietatea statului a terenului în litigiu, la pozitia nr.176 din anexele la decretul de nationalizare, figurând C.A. - autoarea reclamantei, cu 2 apartamente situate în Tg.Jiu, str.30 decembrie  nr.24.

 Desi reclamanta nu a depus acte juridice translative de proprietate, care sa ateste detinerea proprietatii asupra terenului de catre autoarea sa, cum ar fi act de vânzare cumparare, tranzactie, donatie, extras de carte funciara, etc., din înscrisul nou depus în recurs la filele 12-13 din dosarul ÎCCJ, respectiv declaratia globala pentru impunerea veniturilor proprietatilor cladite si asimilate lor, rezulta ca la data de 6.03.1950, aceasta detinea în Tg.Jiu, str. 30 Decembrie nr.24 suprafata de teren de 1539 mp., din care 471 mp. suprafata construita.

Coroborând mentiunile acestui înscris cu declaratiile martorilor audiati de prima instanta, si raspunsul Primariei, dat ca urmare a relatiilor solicitate de instanta de rejudecare, si potrivit caruia nu exista acte privind existenta unui eventual drept de proprietate dobândit de stat anterior decretului de nationalizare a constructiilor, ori de alte persoane juridice sau fizice, si nici a unor notificari pentru restituirea terenului în litigiu, se apreciaza ca reclamanta a facut dovada îndeplinirii conditiilor prevazute de art.3 alin.(1) si de art.23 din Legea nr.10/2001, pentru terenul de 1539 mp., dar pentru diferenta de pâna la 5242 mp. Solicitati prin actiune, nu sunt probe care sa justifice acordarea  masurilor reparatorii.

Cererea pentru stabilirea cuantumului masurilor prin echivalent nu este întemeiata, fata de modificarile aduse Legii nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005, care a reglementat  regimul stabilirii si platii  despagubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, în Titlul VII stabilind si procedura administrativa, speciala, aplicabila în cazul notificarilor care nu au fost solutionate pâna la intrarea în vigoare a actului normativ mentionat. Astfel, potrivit art.16 din capitolul V, în cazul notificarilor nesolutionate, cuantumul despagubirilor se stabileste de Comisia Centrala  pentru stabilirea despagubirilor, în acelasi sens pronuntându-se si Înalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia în interesul legii nr.LII/2007.

 În consecinta, în baza art.296 Cod pr.civila se va admite apelul, se va schimba în parte sentinta si admitându-se în parte actiunea  se va constata ca reclamanta este îndreptatita la acordarea masurilor reparatorii prin echivalent si pentru terenul de 1539 mp. din Tg.Jiu, str. 30 Decembrie nr.24, mentinându-se restul dispozitiilor sentintei.

4

Domenii speta

Spete similare