Despăgubiri. Aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Legea 221/2009. Daune morale acordate pentru victimele unor măsuri administrative cu caracter politic.

Prin cererea  înregistrata la 1sept.2009  reclamantul C.I. a chemat  în  judecata Statul Român reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice, Directia  Generala a  Finantelor Publice  Mehedinti pentru a se constata caracterul politic  al masurii administrative  a dislocarii  sale  si stabilirii  domiciliului obligatoriu în perioada  18  iunie 1951-20 decembrie 1955  si  obligarea  pârâtului  la plata  daunelor morale  în cuantum de 500.000  lei  reprezentând  prejudiciul  provocat  de masura  administrativa.

In  motivarea  actiunii  a aratat  ca familia sa a fost dislocata la data de 18  iunie 1951 si stramutata în  localitatea Frumusica Noua, jud. Galati, fiind  obligati  sa lucreze  la gospodaria agricola  de stat iar în  anul 1955  au revenit la domiciliul lor.

La  termenul  din 2  octombrie  2009  reclamantul si-a  precizat  actiunea,  solicitând  despagubiri în cuantum de 500.000  lei  si  pentru  autoarea  sa  M. A.,  în temeiul art. 5 din legea 221/2009.

Directia  Generala a Finantelor  Publice  Mehedinti a  formulat  întâmpinare  la actiunea precizata, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiata.  A motivat  ca  despagubirile  morale  se acorda  numai  în cazul condamnarilor  cu  caracter  politic, ca actiunea reclamantului  nu  se  încadreaza  în dispozitiile legii 221/2009, iar  cu privire  la  daunele materiale  reclamantului  i s-a  restituit  gospodaria, pretentiile acestuia fiind  neîntemeiate.

La  termenul  de  judecata  din  27 nov.2009  reclamantul a aratat  ca renunta  la  capatul  de  cerere  privind constatarea  caracterului  politic  al masurii  dislocarii.

Tribunalul a  examinat din oficiu exceptia necompetentei teritoriale, care a fost respinsa întrucât aceasta exceptie nu a  fost ridicata de pârât pâna la prima zi de înfatisare.

Prin sentinta civila 64 din 12  februarie 2010 a Tribunalului Mehedinti s-a admis în parte actiunea precizata  si a fost obligat Statul Român prin Ministerul  Finantelor la plata catre reclamant a sumei de 200.000 lei, cu titlu de daune morale.

Pentru a  se pronunta astfel, tribunalul  a retinut ca potrivit  art.3 din Legea  221/2009 constituie  masuri  administrative  cu caracter  politic  orice  masura luata  de  organele fostei militii sau  securitati, având  ca obiect  dislocarea  si  stabilirea  de domiciliu  obligatoriu, internarea  în  unitati  si colonii  de munca, stabilirea  de  loc de  munca  obligatoriu,  daca au fost  întemeiate pe unul  sau mai multe acte  normative printre  care si decizia  nr.200/1951 a MAI .

De asemenea, art.5 alin. 1 din acelasi act  normativ stipuleaza dreptul oricarei persoane  care  a facut  obiectul unor masuri  administrative  cu caracter politic,  precum  si  dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii  acestora  pâna la gradul al II-lea  inclusiv,  de a solicita  obligarea  statului  la acordarea unor despagubiri pentru  prejudiciul moral suferit.

Reclamantul  a facut  dovada  stramutarii familiei sale la data de18  iunie 1951 în comuna Frumusita  Noua-Galati ,  în baza deciziei  MAI  nr.251/ asa  cum  rezulta  din  adresa emisa de  Consiliul Securitatii  Statului  din 14  iunie 1960 si Ministerul Apararii Nationale  nr.896/2009, unde  li  s-a stabilit domiciliul obligatoriu, restrictiile  domiciliare  fiind  ridicate  la 20.12.1955 prin decizia MAI nr.6200/1955, iar  prin decizia nr.201/2004, reclamantului  i s-a acordat  calitatea  de  luptator în rezistenta anticomunista

Cu actele  de  filiatie  depuse  la dosar  reclamantul  a facut si  dovada  calitatii sale de mostenitor al autoarei M.A., decedata  la  22.02.1985.

Având  în  vedere spiritul  si ratiunea legii nr.221/2009 de înlaturare  , chiar  si partiala ,  a efectelor unor grave abuzuri  petrecute  în România  în timpul regimului  totalitar, instanta  a apreciat  ca  pentru prejudiciul moral  cauzat  reclamantului  si mamei sale  prin deportarea sa  si a familiei  în perioada 18  iunie 1951-20 decembrie 195, o indemnizatie de  200.000 lei  este echitabila avându-se  în  vedere  si  masurile reparatorii acordate în temeiul Decretului  Lege  118/1990 de care  beneficiaza reclamantul, respectiv  suma de 901 lei.

Împotriva acestei sentinte au declarat apel ambele parti.

În motivarea apelului declarat de reclamant, s-a criticat cuantumul despagubirilor acordate, reclamantul considerând ca este insuficient cuantumul de 200 000 lei, în raport de suferintele îndurate si de hotarârile judecatoresti pronuntate de alte instante cu privire la aceeasi situatie juridica.

Pârâtul a motivat apelul invocând  exceptia necompetentei teritoriale  a Tribunalului Mehedinti în raport de prevederile art. 8 alin 1 c.proc. civ.

Un alt motiv de apel a privit  netemeinicia  sentintei, pârâtul sustinând ca  daunele morale se pot acorda numai pentru persoanele care au suferit condamnari cu caracter politic, nu si pentru prejudiciul moral suferit în urma luarii unei masuri administrative cu caracter politic. Pentru aceste ultime categorii de persoane s-au acordat despagubiri în temeiul OUG 214/1999 si  Decretului - Lege 118/1990, iar reclamantul a fost despagubit pecuniar. S-a solicitat ca reclamantul sa faca dovada calitatii sale procesual active.

Apelul declarat de reclamant este fondat, iar apelul declarat de pârât nu este fondat, pentru urmatoarele considerente.

Tribunalul Mehedinti a  considerat în mod corect ca este competent teritorial sa solutioneze cauza.

Normele  din codul de procedura civila care reglementeaza competenta teritoriala au, în general, caracter relativ, doar în cazurile expres  prevazute de lege acestora fiindu-le stabilit un caracter absolut. Dispozitiile art. 8 alin. 1 c.p.c. care stabilesc competenta teritoriala în cazul cererilor îndreptate împotriva statului sunt norme dispozitive, iar exceptia lipsei  competentei teritoriale poate fi ridicata de pârât doar pâna la prima zi de înfatisare.

În speta, o astfel de exceptie  a fost ridicata din oficiu de instanta, fiind consemnata în practicaua sentintei si apoi respinsa prin considerente.

Ca urmare, ridicarea exceptiei de catre pârât prin motivele de apel este tardiva, caz în care exceptia se va respinge.

Criticile formulate de pârât, în sensul ca reclamantul nu este îndreptatit la acordarea de daune morale nu sunt întemeiate.

Legea 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea  persoanelor care, în perioada  6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au facut obiectul unor condamnari cu caracter politic ori al unor masuri  administrative asimilate acestora. Anterior acestei legi, au fost adoptate DL 118/1990 si OUG 214/1999 pentru repararea prejudiciilor morale si materiale  suferite în timpul  regimul politic anterior de categorii de persoane expres prevazute în actele normative.

Legea din 2009 are caracter de complinire, nu înlatura drepturile deja stabilite prin  legile anterioare, având ca scop  înlaturarea consecintelor penale ale condamnarilor cu caracter politic pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus, prin aceste condamnari, decaderea din drepturi sau degradarea militara; acordarea de despagubiri morale, daca reparatiile obtinute prin efectul DL 118/1990 si OUG 214/1999, nu sunt suficiente; repararea prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri prin hotarârea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile nu au fost restituite sau nu s-au obtinut  despagubiri în echivalent.

Prin art. 1 si  art.3 din legea 221/2009, se definesc doua categorii de masuri abuzive luate  de regimul politic  comunist si  care pot fi reparate, si anume  condamnarile cu caracter politic, definite prin enumerare si trimitere expresa la infractiunile în baza carora a fost pronuntata condamnarea si masurile administrative cu caracter politic. Acestea din urma  care sunt definite ca masuri administrative având ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unitati si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate de legiuitor, pe de o parte, iar pe de alta parte, alte masuri administrative, daca scopul acestora a fost tot unul cu caracter politic cu aplicarea concordanta a disp. art. 2 din OUG 214/1999.

Modalitatea practica de reparare a prejudiciului este stabilita de legiuitor prin art. 5 din lege. Prin alineatul 1 se stabileste ca orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, se poate adresa instantei de judecata. Litera a) din acest alineat prevede posibilitatea de a cere obligarea statului la acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare iar litera b) stabileste  acordarea de despagubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarâre de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca a obtinut reparatia în conditiile legilor anterioare.

Cadrul general de reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din interpretarea logica si teleologica a prevederilor art. 5,  priveste toate persoanele, atât cele condamnate politic, cât si cele care au facut obiectul unor masuri administrative politice în perioada de referinta, care beneficiaza de  dreptul la despagubiri morale si/sau materiale.

Atât condamnarile, cât si masurile administrative au avut un caracter politic, sunt masuri  abuzive ale regimului comunist, vizeaza persoanele care s-au împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar si  care au suferit prejudicii materiale si morale. A distinge între cele doua categorii, sub aspectul daunelor materiale si morale, ar însemna negarea ratiunii adoptarii actului normativ si crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele aflate în situatii similare.

Aceasta interpretare  rezulta si din modul în care au fost redactate prev. art. 1 alin. alin. 2 lit. a - j  si art. 3  lit. a - f, care trimit, prin enumerare, la ratiunile politice care au stat la baza reglementarilor anumitor infractiuni sau fapte fara caracter penal, condamnate sau sanctionate de regimul comunist, dar si  din dispozitiile art.  4 alin. 1 si 2, care fac trimitere în egala masura la disp. art. 2 din OUG 214/1999 , ca sistem de referinta pentru tribunal în procedura de constatare a caracterului politic al condamnarii penale sau al masurii administrative. În aceste situatii legea nu distinge, astfel ca în spiritul unei consecvente legislative  trebuie sa se  faca o asimilare nu  numai  la nivel declarativ, ci  si  la nivelul aplicarii practice. Un argument în plus este acela ca legile cu caracter reparatoriu anterioare, de care  instanta  trebuie sa tina seama la stabilirea cuantumului masurilor reparatorii, acopera întreaga paleta a masurilor cu caracter abuziv - condamnari politice sau masuri administrative asimilate acestora - iar  legea actuala are un evident caracter de complinire, caz în care trebuie sa fie aplicate aceleasi reguli de rationament juridic.

Daca legiuitorul ar fi intentionat sa excluda în mod categoric de la  despagubiri pentru prejudiciul moral persoanele care au facut obiectul unor masuri politice administrative, ar fi folosit ca tehnica legislativa, acelasi procedeu utilizat la redactarea art. 5 alin. 1 lit. b din lege, potrivit  cu care se acorda despagubiri materiale pentru bunuri confiscate, daca nu au fost restituite sau nu s-au obtinut anterior  despagubiri în echivalent, în scopul evitarii unei duble reparatii. Asadar, ar fi trebuit sa se prevada expres ca un astfel de prejudiciu moral a fost deja acoperit prin aplicarea Decretului Lege 118/1990, ori, dimpotriva, în cuprinsul Legii 221/2009 se arata ca masurile stabilite prin decretul anterior nu sunt afectate.

Concluzia este aceea ca sunt îndreptatite la repararea prejudiciului moral si persoanele care au fost victima unor masuri administrative cu caracter politic,  care nu a  fost satisfacut adecvat  prin legea  veche.

Cum art.3 lit.e din legea 221/2009 stabileste ca printre masurile administrative cu caracter politic  se înscrie si  dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unitati si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca au fost întemeiate si pe  decizia 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne, iar în cauza,  reclamantul a facut obiectul unei masuri administrative cu caracter politic, fiind dislocat în judetul Galati, în perioada 18  iunie 1951-20 decembrie 1955 împreuna cu familia,  în temeiul art. 5 acesta poate solicita obligarea statului la  acordarea unor despagubiri morale.

Tribunalul a considerat  corect faptul ca actiunea este admisibila, însa a stabilit un cuantum prea mic pentru daunele solicitate.

Reclamantul a solicitat despagubiri morale atât pentru prejudiciul suferit în nume propriu, cât si în calitate de mostenitor al mamei sale, victima a aceleiasi masuri.

Dislocarea din localitatea de domiciliu si mutarea fortata într-o alta localitate, lipsirea de bunurile personale, obligarea de a trai în conditii materiale precare si de  a munci fortat  produce suferinte pe plan moral, social si profesional, astfel de masuri lezeaza demnitatea si onoarea, dar si libertatea individuala, drepturile personale patrimoniale ocrotite de lege si are drept consecinte un prejudiciu moral care justifica acordarea unei compensatii materiale.

Întinderea acestei compensatii se stabileste pe baza unor criterii aflate  la îndemâna instantei, cum ar fi  durata masurii abuzive, precum si de consecintele produse asupra persoanei ori asupra familiei, fara a constitui un pret al durerii, ci o reparatie a unor prejudicii greu de cuantificat la nivel material.

Prima  instanta si-a raportat solutia, în principal, la cuantumul stabilit ca indemnizatie prin Decretul Lege 118/1990,  însa instanta de apel apreciaza ca, raportat la perioada celor patru ani de domiciliu obligatoriu, la traumele psihice produse reclamantului si mamei sale, nevoiti sa suporte pe nedrept un regim de viata inuman, se justifica acordarea de daune morale într-un cuantum de  400 000 lei, adica de circa 50 000 lei pentru fiecare an de domiciliu fortat, pentru fiecare persoana.

Potrivit art. 296 c.p.c. se va respinge apelul pârâtului, se va  admite apelul reclamantului si se va schimba în parte sentinta.

Va fi obligat pârâtul catre reclamant la 400 000 lei daune morale si se vor mentine dispozitiile sentintei referitoare la admiterea  actiunii.

Domenii speta

Spete similare