Interpretarea si aplicarea dispozitiilor legale prevazute in art. 5 alin.1 teza i Titlul xiii din Legea 247/2005. Cerere accesorie.

Potrivit  art.  5 alin.1 teza I Titlul XIII din Legea 247/2005, hotarârile pronuntate de instantele judecatoresti în procesele funciare în prima instanta,  sunt supuse numai recursului.

Cererile avand ca obiect anularea, fie si partiala a unui titlu de proprietate  emis de Comisia judeteana de aplicare a Legii 18/1991 in procedura speciala a acestui act normativ,  declanseaza un proces funciar in sensul la care se refera dispozitiile legale enuntate.

Faptul  ca reclamantii  formuleaza  alaturat  cererii principale  si o cerere, nedisjunsa - avand ca obiect granituire in zona terenului  in litigiu, proprietatile partilor fiind invecinate,  este nerelevant sub aspectul calificarii caii de atac si nu inlatura de la aplicare dispozitiile speciale de procedura, derogatorii si de stricta interpretare.

Cererea in granituire nedisjunsa  este o cerere accesorie si urmeaza regimul juridic al cererii principale, atat in ceea ce priveste competenta , cat si in ceea ce priveste calea de atac la care este supusa  in mod unitar solutia data asupra cererii principale, in baza principiului  accesorium sequitur principalae.

Prin sentinta civila nr. 5331 din data de 6 octombrie 2008, pronuntata de Judecatoria Slatina, s-a  respins actiunea reclamantilor IN si CC în contradictoriu cu pârâtii SC,  Comisia Judeteana  si Comisia Locala pentru aplicarea legilor fondului funciar, având ca obiect anularea partiala a titlului de proprietate nr. 1  si obligarea pârâtei Comisia Judeteana  sa elibereze un nou titlu de proprietate, din care sa fie exclusa suprafata de 247 mp teren intravilan, ca neîntemeiata. S-a respins cererea reclamantilor privind anularea partiala a titlului de proprietate nr. 2 si obligarea aceleiasi parate sa elibereze un nou titlu de proprietate în care sa fie inclusa si suprafata de 247 mp teren intravilan, ca neîntemeiata. S-a respins cererea privind stabilirea liniei de hotar între proprietatea reclamantilor si cea a pârâtului SC, ca neîntemeiata.

Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a avut în vedere  urmatoarele: titlul de proprietate emis reclamantilor este in conformitate cu fisa cadastrala, însusita prin semnatura de catre reclamanti si necontestata. In acest sens, art. 36 din HG nr.890/2005, prevede ca titlul de proprietate se emite de catre Comisia Judeteana  "pe baza documentatiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele verbale de punere în posesie si schitele terenurilor". Mai mult, potrivit art.27 din H.G. 890/2005 actele premergatoare pot fi contestate în termen de 10 zile de la afisare, iar potrivit art. II al.1 din H.G. 1832/22.12.2005 " propunerile comisiilor locale privind stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, validate prin hotarâri ale comisiilor judetene, adoptate anterior intrarii în vigoare a prezentei hotarâri sunt si ramân valabile, daca nu au fost contestate în termenul legal."

Pe de alta parte, cererea având ca obiect constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate poate fi introdusa in cazuri expres prevazute de lege, fara ca aceste cazuri sa poata fi extinse prin analogie la alte cazuri, întrucât intr-o atare situatie s-ar periclita stabilitatea circuitului civil.

Referitor la solicitarea privind majorarea suprafetei reconstituita prin titlul de proprietate emis in favoarea reclamantilor cu suprafata de 274 mp teren intravilan, s-a retinut ca in favoarea celor doi reclamanti s-a aprobat reconstituirea unei suprafete de 2 ha si 8700 mp teren. S-a apreciat ca este inadmisibila includerea unei suprafete de teren care ar exceda acestei suprafete, întrucât organele administrativ-jurisdictionale cu atributii in acest sens, nu au aprobat reconstituirea unei suprafete in plus. Cu alte cuvinte, nu este admisibila reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafata excedentara, direct de catre instanta de judecata, fara parcurgerea procedurii prealabile obligatorii prevazute de legea fondului funciar.

Cu privire la petitul având ca obiect stabilirea liniei de hotar, instanta a retinut urmatoarele: Prin sentinta civila nr. 5582 din 23.09.1992  - definitiva si irevocabila, Judecatoria Slatina a dispus obligarea reclamantei din prezenta cauza IN, sa lase in deplina proprietate si linistita posesie paratului SC suprafata de 200 mp teren ce face parte din suprafata de 1000 mp teren loc de casa in zona aflata in litigiu. De asemenea, s-a stabilit hotarul despartitor dintre parti pe vechiul aliniament. Reclamanta a reiterat aceeasi cerere in anul 2006,  iar  prin sentinta civila nr. 2930/16.06.2006, Judecatoria Slatina a admis exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de catre paratul SC si a respins cererea având ca obiect revendicare si granituire pe acest considerent.

Prezenta cerere, formulata de aceeasi IN, împreuna insa cu coproprietarul din titlul de proprietate - CI, are acelasi obiect si aceeasi cauza cu cererile anterioare. Mai mult, ca urmare a respingerii capetelor de cerere anterioare privind diminuarea dreptului de proprietate al paratului, respectiv majorarea terenului proprietatea reclamantilor, situatia de fapt a ramas neschimbata.

Împotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii.

Prin  decizia civila nr. 201 din 29 iunie 2009 Tribunalul Olt a respins  apelul ca nefundat.

Pentru a se pronunta astfel tribunalul a avut în vedere urmatoarele considerente: În  mod corect instanta de fond a apreciat ca este neîntemeiata solicitarea reclamantilor privind constatarea  nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate nr. 1 emis pârâtului, prin excluderea suprafetei de 274 m.p. teren intravilan. Critica formulata de apelanti cu privire la aplicarea si interpretarea eronata a dispozitiilor legale privind procedura prealabila emiterii titlurilor de proprietate, este nefondata, întrucât instanta a retinut ca cererea având ca obiect constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate poate fi introdusa în cazuri expres prevazute de lege, respectiv art. III din Legea 169/1997, fara ca aceste cazuri sa poate fi extinse prin analogie la alte cazuri întrucât s-ar periclita stabilitatea circuitului civil. Astfel, în interpretarea si aplicarea dispozitiilor legale în vigoare, s-a retinut în mod corect faptul ca solicitarea reclamantilor privind majorarea suprafetei reconstituita prin titlul de proprietate, ca act final al procedurii de reconstituire, nu constituie motiv de nulitate a titlului si nici nu este admisibila reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafata excedentara direct de catre instanta de judecata, fara parcurgerea procedurii prealabile obligatorii prevazute de legea fondului funciar.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs apelantii reclamanti, reiterand criticile din apel.

La termenul de astazi, instanta a pus in discutia partilor din oficiu, ca motiv de recurs de ordine publica in sensul disp. art. 306 alin. 2 Cod procedura civila, calificarea corecta a caii de atac promovate impotriva sentintei pronuntate in prima instanta de Judecatoria Slatina, in raport cu obiectul litigiului si subsecvent, competenta de solutionare a caii de atac de catre tribunal, in compunerea legala de trei judecatori.

Recursul este fondat si s-a  admis ca atare, dar pentru considerentele ce se vor arata în continuare:

Prin actiunea introductiva de instanta s-a solicitat in principal  anularea partiala  a doua  titluri de proprietate si stabilirea dreptului de proprietate in favoarea reclamantilor pentru o suprafata de 247 mp teren intravilan.

 Titlurile de proprietate au fost emise in baza Legii 18/1991 a fondului funciar, lege speciala reparatorie  care are ca obiect de reglementare stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin constituire si reconstituire.

Sentinta primei instante s-a  pronuntat la data de  6 octombrie 2008, ulterior intrarii in vigoare a Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei precum si unele masuri adiacente.

Potrivit  art.  5 alin.1 teza I Titlul XIII din Legea 247/2005, hotarârile pronuntate de instantele judecatoresti în procesele funciare în prima instanta,  sunt supuse numai recursului.

Cererile avand ca obiect anularea, fie si partiala a unui titlu de proprietate  emis de Comisia judeteana de aplicare a Legii 18/1991 in procedura speciala a acestui act normativ,  declanseaza un proces funciar in sensul la care se refera dispozitiile legale enuntate.

Prin urmare, hotarârea pronuntata in prima instanta de Judecatoria Slatina, avand in vedere obiectul principal al procesului, nu era supusa apelului, ci numai recursului, potrivit disp. art. 299 alin. 1 teza I  cod procedura civila.

În ceea ce priveste competenta de solutionare a caii de atac a recursului,  sunt aplicabile dispozitiile legale de procedura în vigoare , respectiv ale art. 2 pct. 3 cod procedura civila potrivit carora, tribunalele solutioneaza recursul  declarat  împotriva hotarârilor pronuntate de judecatorii, care potrivit legii, nu sunt supuse apelului,  în compunere de 3 judecatori, conform art. 54 alin.  2 L. 304/2004 privind organizarea judiciara.

Asadar,  decizia recurata a fost pronuntata  de tribunal ca instanta de apel prin calificarea gresita a caii de atac si, pe cale de consecinta -  in complet de doi judecatori,  cu nesocotirea unor dispozitii legale cu caracter imperativ  de procedura si de stricta interpretare, precum si de organizare judiciara.

Aceste imprejurari afecteaza de nelegalitate hotarârea pronuntata, fiind incidente cazurile de casare prev. de art. 304 pct. 1 si 5  cod procedura civila.

Faptul  ca reclamantii au formulat alaturat  cererii principale  si o cerere, nedisjunsa - avand ca obiect granituire in zona terenului de 247 mp in litigiu (proprietatile partilor fiind invecinate),  este nerelevant sub aspectul calificarii caii de atac si nu inlatura de la aplicare dispozitiile speciale de procedura, derogatorii si de stricta interpretare.

Cererea in granituire  este o cerere accesorie in acest caz si urmeaza regimul juridic al cererii principale, atat in ceea ce priveste competenta , cat si in ceea ce priveste calea de atac la care este supusa  in mod unitar solutia data asupra cererii principale, in baza principiului  accesorium sequitur principalae.

Acest principiu  are semnificatia faptului ca accesoriul urmeaza soarta principalului, exprimand dependenta necesara a regimului juridic al unui bun, a unui raport juridic ori a unui drept, de  regimul juridic al unui alt bun, de un alt raport juridic ori de un alt drept.

Una din aplicatiile acestei reguli de principiu in dreptul procesual civil, o constituie competenta instantei investite cu judecarea unei cereri principale de a se pronunta si asupra cererilor accesorii sau incidente care, daca ar fi formulate in mod separat, ar fi  fie de competenta unei alte instante, fie supuse unei alte cai de atac, asa cum rezulta din interpretarea disp. art. 17 Cod procedura civila.

În  baza art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 teza II cod procedura civila, s-a admis ca fondat recursul reclamantilor, s-a casat decizia astfel pronuntata  si s-a trimis cauza spre solutionare în recurs aceleiasi instante, Tribunalului Olt, competent material în solutionarea  acestei cai de atac.

Fata de prioritatea în examinare a acestui motiv de recurs de ordine publica si de solutia de casare cu trimitere care s-a impus,  a fost de prisos analizarea  celorlalte motive invocate de recurenti privind fondul cauzei. 

 Toate aceste motive  reprezinta obiectul exclusiv de analiza al instantei de control judiciar, respectiv al Tribunalului  Olt, fiind aplicabile disp. art. 3041 cod procedura civila

4

Domenii speta

Spete similare