Rezoluţiunea contractului de întreţinere. Interpretarea clauzelor contractuale. Neexecutare culpabilă a obligaţiilor sau refuz de a primi întreţinerea. Sarcina probei. Cheltuieli de judecată. Interpretarea şi aplicarea disp. art. 274 alin. 3 Cod proc...

Contractul de întreţinere este un contract cu titlu oneros, în temeiul căruia una din părţi transmite celeilalte proprietatea unuia sau mai multe bunuri în schimbul obligaţiei pe care aceasta şi-o asumă de a-i presta în natură, cele necesare traiului în tot timpul vieţii.

Prestarea întreţinerii reprezintă, în sarcina debitorului, o obligaţie de a face cu caracter strict personal, care  în caz de neexecutare, determină rezoluţiunea contractului respectiv, potrivit art. 1020 C.civ.

Potrivit art. 1169 Cod civil, sarcina probei in ceea ce priveste neexecutarea  obligatiilor contractuale revine reclamanuluii, iar sarcina  probei refuzului acestuia de a primi intretinerea, revine  paratilor.

In stabilirea  cuantumului cheltuielilor de judecata ce trebuie suportate de partea care a cazut in pretentii,  cheltuieli formate in cauza numai din onorariul de avocat, instanta nu  intervine direct sau indirect in contractul de asistenta juridica incheiat intre aparator si  reclamant,  ci in raportul de drept procesual si  apreciaza în functie de valoarea pricinii - asa cum a fost pretuita prin contract,  de complexitatea cauzei, de gradul de  dificultate si  de noutate a litigiului -  proporţionalitatea onorariului  cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării, urmand ca numai aceasta suma sa fie suportata de paratii aflati in culpa procesuala.

1. Prin sentinţa civilă nr. 11734/ 2007, pronunţată de Judecătoria Craiova, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta  BS, împotriva pârâţilor SCM şi  STV, având ca obiect rezolutiune contract de vanzare cumparare cu clauza de  de intretinere.

Pentru a  se  pronunţa astfel, instanţa de  fond  a constatat  că reclamanta este cea care a refuzat întreţinerea din partea pârâţilor, aceştia neavând nici o culpă în cauză, îndeplinindu-şi obligaţiile asumate prin contract .

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat apel reclamanta.

A arătat că  analiza  probelor  administrate a fost făcută superficial , nu au fost clarificate aspectele ce  ar fi putut  duce  la  stabilirea  adevărului, la  concluzia că pârâţii nu  şi-au îndeplinit  obligaţiile asumate  prin contract, iar pârâta chiar a manifestat  un comportament violent,  având o atitudine  jignitoare  şi lovind-o pe reclamantă. În apel,  a fost încuviinţată şi administrată  proba testimonială.

 2. Prin decizia civilă nr. 454/ 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a admis apelul, s-a schimbat sentinţa atacată în sensul că s-a admis acţiunea aşa cum a fost formulată.

Pentru a se pronunţa astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Din ansamblul  probelor administrate  în cauză, inclusiv  declaraţiile martorilor  audiaţi în apel, a rezultat că apelanta reclamantă este  o persoană în vârstă - circa 80 ani, care are  grave şi multiple  afecţiuni de sănătate, iar recomandările medicale sunt  nu numai de efectuare  a  unor tratamente medicamentoase şi balneare, ci şi de evitare a eforturilor  fizice mari şi a  unor diete . Ambianţa  familială şi evitarea stresului sunt condiţii  esenţiale pentru un stil de  viaţă  sănătos  şi imperios necesare  în cazul  persoanelor vârstnice, cu afecţiuni grave ale  sănătăţii.  Apelanta  pârâtă este  nepoata de soră  a intimatei-reclamante. Fiind o rudă  apropiată  a reclamantei,  pârâta  întreţinătoare  avea cunoştinţă la momentul încheierii  contractului atât de  starea de  sănătate  a mătuşii sale , cu consecinţe  în privinţa  necesităţii asigurării  unui  regim de viaţă corespunzător, cât  şi de tabieturile şi stilul  de viaţă a acesteia.

Actul  încheiat  între părţi  are stabilită ca  obligaţie  principală sarcina  întreţinerii  reclamantei  Basaldella, fiind un  contract intuitu personae, încheiat  în considerarea  persoanelor contractante. Martorii audiaţi la propunerea  pârâţilor au arătat  că aceştia  au ezitat o vreme  să încheie contractul de întreţinere cu pârâta, cunoscând firea  dificilă a acesteia. Odată  încheiat actul însă, pârâţii şi-au asumat obligaţia să-i acorde  reclamantei îngrijirea  şi  întreţinerea  de care  aceasta avea nevoie  zilnic. Pârâtul  fiind plecat  în  străinătate, îi  revenea pârâtei întreaga sarcină  a asigurării întreţinerii.

Întreţinerea  şi îngrijirea  unei persoane în vârstă, suferindă, cu stilul de viaţă şi tabieturile reclamantei este dificilă şi presupune  un efort  fizic  şi psihic deosebit . Pârâta  avea  în îngrijire  şi două fiice  minore, de aceea, disponibilitatea acesteia faţă de îngrijirea şi tolerarea  reclamantei s-a  redus, culminând  cu certuri şi separarea părţilor.

De la separare, pârâta nu a mai  asigurat întreţinerea cu toate cele  necesare traiului zilnic, aşa cum s-a prevăzut în contract -  hrană, medicamente, curăţenie, etc., aceasta nefăcând dovada faptului că, deşi a încercat să-şi îndeplinească obligaţia, acest lucru nu a fost posibil datorită refuzului  reclamantei, situaţie  în care s-ar fi  putut reţine  inexistenţa culpei debitoarei  în neîndeplinirea  sarcinei contractuale asumate.

3. Împotriva acestei decizii, pârâţii au declarat recurs.

 Criticile in recurs au fost in esenta urmatoarele: 1. instanta a schimbat intelesul actului juridic dedus judecatii, respectiv al contractului de intretinere, care stabilea clar in continutul sau obligatiile care reveneau intretinatorilor, fiind făcute aprecieri legate de caracterul dificil al reclamantei, de stilul de viata al acesteia, chestiuni care exced contractului de intretinere, fiind denaturat intelesul notiunii de intretinere asa cum a fost el stabilit intre partile contractante 2.  instanta a pronuntat o hotarare cu  aplicarea gresita a legii, apeland la argumente si aprecieri pur subiective, nesocotind  principiul potrivit caruia  in interpretarea contractelor primeaza intentia, vointa comuna a partilor care au  stabilit clar in contract obligatiile de intretinere.

Recursul de fata s-a respins ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arata in continuare:

- Contractul de întreţinere este un contract cu titlu oneros, în temeiul căruia una din părţi transmite celeilalte proprietatea unuia sau mai multe bunuri în schimbul obligaţiei pe care aceasta şi-o asumă de a-i presta în natură, cele necesare traiului în tot timpul vieţii.

Prestarea întreţinerii reprezintă, în sarcina debitorului, o obligaţie de a face cu caracter strict personal, care  în caz de neexecutare, determină rezoluţiunea contractului respectiv, potrivit art. 1020 C.civ.

 In cauza de fata, temeiul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta îl constituie neîndeplinirea culpabilă de către pârâti a obligaţiilor lor contractuale, potrivit cărora acestia  urmau să o ingrijasca si sa o intretina cu toate cele necesare traiului zilnic pana la decesul sau, respectiv cu: alimente, ingrijire medicala si medicamente, cheltuielile de intretinere, taxe si alte datorii aferente apartamentului sau, sa nu o interneze intr-un camin de batrani sau in alte institutii abilitate in acest sens si  sa o inmormanteze potrivit obiceiurilor cretinesti

Pârâtii nu au  contestat  faptul neexecutarii de la un moment dat  a obligatiilor contractuale,  dar au invocat în apărarea lor, refuzul nejustificat al reclamantei -  creditoare a obligatiei, de a primi intretinerea.

Contractul încheiat între părţi in cauza, are  clauze generale,  impersonale, fără sa fi fost  impuse repere calitative sau cantitative în conduita contractuală, cu exceptia clauzei vizand  neinternarea intr-un azil de batrani.

Potrivit art. 1169 Cod civil, sarcina probei in ceea ce priveste neexecutarea  obligatiilor contractuale revenea reclamantei, iar sarcina  probei refuzului acesteia de a primi intretinerea, revenea paratilor.

Executarea, neexecutarea, ori executarea necorespunzatoare, precum si refuzul nejustificat al creditoarei reclamante de a primi intretinerea in parametri contractuali, reprezinta in totalitate, elemente si imprejurari ale starii de fapt.

Starea de fapt se stabileste exclusiv de instantele de fond, deci  definitiv de instanta de apel – instanta superioara de fond ce are de analizat o cale de atac ordinara si devolutiva, care permite refacerea si completarea probatoriilor administrate in cauza, potrivit art. 295  Cod procedura civila.

In cauza,  procedand in acest mod, tribunalul a stabilit definitiv starea de fapt si a concluzionat  in sensul neexecutarii culpabile a obligatiilor exclusiv  contractuale de catre parati , retinand ca acestia  nu au facut dovada ca reclamanta – creditoare a obligatiei de intretinere, ar fi refuzat  intretinerea, aceasta din urma imprejurare de fapt fiind contrara celei retinute in prima instanta.

 Tinand seama de  modul de redactare a clauzelor contractuale, aprecierile si valorificarea probatoriului administrat s-au facut de catre  tribunal, contextualizat  de urmatoarele particularitati ale cazului, ce nu pot fi neglijate  : varsta inaintata si problemele deosebite de sanatate ale reclamantei, codebitorul – sot al paratei  era plecat in strainatate, precum si faptul ca parata debitoare este mama a doi copii mici.

Potrivit art. 1203 Cod civil,  prezumtiile sunt permise magistratului cand este permisa dovada cu martori.

Or, in cauza, tribunalul nu a dat alt  continut sau alta dimensiune juridica obligatiilor de intretinere, nu a schimbat intelesul lamurit al contractului  incheiat intre parti, ci apeland  si la prezumtiile simple ale omului, lasate la intelepciunea magistratului, a concluzionat ca toate cele trei elemente  enuntate, demonstreaza dificultatile  reale  si obiective pe care le-a avut de intampinat si pe care nu a reusit sa le depaseasca parata debitoare, in executarea  intocmai si la timp a  obligatiilor asumate.

Imprejurarea ca instanta nu a abordat litigiul din perspective exclusiv tehnice, fiind facute aprecieri si cu privire la  chestiuni care tin de  dificultatile inerente varstei sau bolii, previzibile si acceptate sau care tin de personalitatea partilor contractante,  nu sunt de natura sa impuna concluzia potrivit careia instanta a adaugat, a denaturat , a nesocotit disp. art. 969 Cod civil si  nu afecteaza de nelegalitate hotararea pronuntata, de vreme de litigiul s-a nascut intre  subiecte de drept, respectiv  fiinţe umane, hotararea fiind adresata acestora.

 In recurs, nu s-au produs  inscrisuri noi, in sensul disp.  art. 305 Cod procedura civila, care sa conduca la o reconfigurare a starii de fapt si care sa justifice o eventuala schimbare de solutie, prin urmare instanta de recurs ce are de solutionat o cale extraordinara de atac,  nu poate face aprecieri cu privire la netemeinicia solutiei pronuntate, potrivit art. 304 partea introductiva Cod procedura civila.

In concluzie, fata de starea de fapt definitiv retinuta de tribunal, Curtea subscrie la concluzia  acestei instante in sensul ca sanctiunea rezolutiunii pentru neindeplinirea obligatiilor contractuale de catre parati se impune, fiind astfel  corect interpretate si aplicate disp. art. 969  si 1020 Cod civil.

De asemenea, nici critica din recurs  ce vizeaza existenta unor motive contradictorii in cuprinsul hotararii, nu este intemeiata. Doar aparent decizia pronuntata contine motive contradictorii in partea care se refera la aproximarea perioadei in care partile contractante, cu exceptia paratului care era plecat in strainatate, au locuit impreuna in apartamentul reclamantei.

 Acest element al starii de fapt apare  evidentiat  ca  neesential, fiind mai degraba amintit ca o componenta cantitativa a intretinerii, in contextul in care din punct de vedere al calitatii  acesteia si in raport cu dificultatile, cerintele si exigentele impuse de intretinerea reclamantei,  au fost subliniate elemente hotaratoare si suficiente  in aprecierea neexecutarii contractului de catre parati, rezultand o imposibilitate a derularii acestuia  foarte devreme in raport cu momentul incheierii conventiei.

Acestea sunt considerentele potrivit  carora s-a respins recursul de fata ca nefondat, in baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedura civila, nesubzistand niciunul din cazurile de recurs de casare sau modificare invocate de recurenti – art. 304 pct. 7, 8 si 9 Cod procedura civila si  neexistand nici motive de recurs de ordine publica  ce se invoca si din oficiu si se pun in dezbaterea partilor potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedura civila.

- Vazand solutia pronuntata, culpa procesuala si disp. art. 274 Cod procedura civila, au fost obligati recurentii parati catre intimata reclamanta la cheltuieli de judecata in recurs, reprezentand onorariu de avocat, care au fost reduse de instanta la 1000 lei, cererea de cheltuieli fiind admisa in parte, pentru urmatoarele motive:

 Potrivt disp. art.  274  alin. 1 si 2 Cod procedura civila, partea care cade in pretentii va fi obligata la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata, iar judecatorii nu pot micsora cheltuielile de timbru, taxe de procedura si impozit proportional, plata expertilor, despagubirea martorilor, precum si orice alte cheltuieli pe care partea care a castigat va dovedi ca le-a facut.

 Instanta  are  insa dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor ca o  componentă a cheltuielilor de judecata avansate de reclamantul ce a avut castig de cauza, potrivit cu cele prevazute in tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat, in conformitate cu prevederile art. 274 alin. 3 Cod procedura civila.

In stabilirea  cuantumului cheltuielilor de judecata ce trebuie suportate de partea care a cazut in pretentii,  cheltuieli formate in prezenta cauza numai de onorariul de avocat, instanta nu  intervine direct sau indirect in contractul de asistenta juridica incheiat intre aparator si  reclamanta,  ci in raportul de drept procesual si  apreciaza în functie de valoarea pricinii - asa cum a fost pretuita prin contract,  de complexitatea destul de redusa, de dificultatea medie si de lipsa de noutate a litigiului -  proporţionalitatea onorariului,  cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, urmand ca numai aceasta suma sa fie suportata de paratii aflati in culpa procesuala.

Curtea apreciza ca o astfel de rezolvare a cheltuielilor de judecata este echitabila  si ca in acest mod se pastreaza un echilibru  si  intre culpa procesuala a paratilor si  obligarea  corespunzatoare a acestora la cheltuieli numai  in raport cu o necesitate procesuala rezonabila,  astfel că  impunerea intreguluii onorariu în sarcina părţilor care au pierdut procesul,  a fost privita  ca fiind o soluţie excesivă.

1

Domenii speta

Spete similare