Spor pentru condiţii vătămătoare

Din examinarea prevederilor art. 6 din OG 6/2007 rezultă că legiuitorul a acordat competenţe exclusive ordonatorului principal de credite, în materia acordării sporului pentru condiţii vătămătoare, fără ca instanţa să se poată substitui atribuţiilor acestuia

Prin sentinţa nr.1561 din 03 iulie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării Bucureşti, s-a respins acţiunea faţă de CNCD Bucureşti, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis în parte acţiunea reclamanţilor B. M., D. L. , G. S., M. G., M. R., M. G., N. C., T. V. şi  V. M., faţă de pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj.

Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamanţi a sporului de lucru la calculator de 15%, calculat la salariul de bază pe perioada august 2006 la zi şi în continuare, raportat la rata inflaţiei la data plăţii efective.

S-a dispus efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanţilor.

S-a respins capătul de cerere privind acordarea a 3 zile de concediu de odihnă în plus.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, potrivit  prevederilor art. 8 lit.a din HG 281/1993, republicată, OG 6/2007, Ordinului comun al MSF şi MMSS nr.1132/6366/1993 şi Ordinului Ministrului Justiţiei nr.910/C/30.03.2007, se  poate  acorda un  spor  de  până la  15 % din  salariul  de  bază, pentru  personalul  din sistemul bugetar, pentru  condiţii  periculoase  sau  vătămătoare.

S-a apreciat că locurile de muncă în care-şi desfăşoară activitatea reclamanţii se încadrează în Ordinul Ministrului Justiţiei nr.910/C/2007 pct.a şi b din anexă şi ca urmare nu mai este necesară expertizarea acestor locuri de muncă.

Judecătorul fondului a considerat că potrivit dispoziţiilor H.G 1028/2006 privind  criteriile  minime  de  securitate şi  sănătate în  muncă referitoare  la  utilizarea  echipamentelor cu  ecran  de  vizualizare,  reclamanţii au  dreptul la  un  spor  de  15 %, calculat  la  salariul  de bază, pentru  condiţiile  periculoase  şi  vătămătoare în  care  îşi desfăşoară  activitatea.

S-a arătat de asemenea în hotărâre că potrivit Ordinului NJ 910/J/2007, tabelele nominale cu personalul care beneficiază de sporul precizat se aprobă de Preşedintele Curţii de Apel şi ca urmare reclamanţilor li se poate acorda sporul respectiv.

În ceea ce priveşte acordarea a 3 zile suplimentare de concediu de odihnă, tribunalul a reţinut că cererea este neîntemeiată, deoarece reclamanţii, fiind funcţionari publici, în legea specială nu este prevăzut un astfel de spor.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs  pârâtul Ministerul Justiţiei.

Recurentul pârât a arătat în motivele de recurs că potrivit prevederilor art.16 şi 17 din OUG 27/2006 şi din OG 6/2007, acordarea sporului de 15% este condiţionată de stabilirea, pe baza unei expertize de specialitate, a existenţei unor condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase şi că acest spor poate fi acordat numai de ordonatorul de credite.

S-a invocat de asemenea excepţia necompetenţei materiale a instanţei de contencios administrativ, raportat la prevederile OUG 75/2008, în sensul că litigiile având ca obiect acordarea de drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit OUG 27/2006 sunt de competenţa, în primă instanţă, a Curţilor de apel.

Analizând recursul, situaţia de fapt dovedită în cauză, precum şi legislaţia aplicabilă, Curtea reţine următoarele:

OG nr. 6/2007 reglementează drepturile salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici.

În secţiunea a doua a acestei ordonanţe sunt reglementate sporurile şi condiţiile,  în care se acordă acestea funcţionarilor publici.

Sporul pentru condiţii vătămătoare, de până la 10 % din salariul de bază este reglementat de art. 16 din OG nr. 6/2007.

Textul precizat prevede acordarea sporului de condiţii vătămătoare funcţionarilor publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care generează câmpuri electromagnetice de radio frecvenţă.

Acelaşi text prevede  dreptul ordonatorului principal de credite de a stabili categoriile de funcţionari şi cuantumul sporului precum şi condiţiile de acordare a acestuia. Textul condiţionează aşadar acordarea acestui spor de existenţa unui act administrativ al ordonatorului principal de credite, cu precizarea că actul administrativ trebuie să aibă în vedere încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.

Curtea apreciază că însăşi redactarea textului art. 16 alin. 1 din OG 6/2007 este de natură să conducă la soluţia de mai sus.

Astfel, sporul poate fi de până la 10 % situaţie în care instanţa nu poate să se substituie autorităţii şi să stabilească procentul concret al cuantumului acestui spor.

De asemenea, prin condiţionarea încadrării în cheltuielile de personal se instituie o altă limitare a posibilităţii acordării acestui spor.

Din întreaga economie a textului care reglementează sporul de condiţii vătămătoare rezultă că legiuitorul a acordat competenţe exclusive ordonatorului principal de credite, fără ca instanţa să se poată substitui atribuţiilor acestuia.

Curtea mai arată că instanţa de fond a confundat salarizarea personalului din unităţile bugetare cu salarizarea funcţionarilor publici.

HG nr.281/1993 modificată reglementează salarizarea personalului din unităţile bugetare, iar salarizarea funcţionarilor publici a fost reglementată pentru anul 2007 prin OG 6/2007.

Este adevărat că salarizarea funcţionarilor publici se efectuează din resurse bugetare alocate în acest scop prin bugetul general sau bugetul asigurărilor sociale, însă aceştia sunt salarizaţi conform actelor normative cu aplicabilitate în domeniul respectiv.

Tot din bugetul statului sunt salarizate şi alte categorii de personal din alte domenii de activitate, precum unităţile de învăţământ, unităţile de cercetare , informatică, sanitare , etc., aşa cum sunt expres prevăzute în art.1 al HG 281/1993.

Modul în care se efectuează salarizarea funcţionarilor publici, salariile de bază şi sporurile acestora sunt prevăzute în Legea 188/1999 şi în legile anuale de salarizare a funcţionarilor publici.

Având în vedere că HG 281/1993 reglementează salarizarea personalului din unităţile bugetare, a categoriilor expres prevăzute în acest act normativ, Curtea arată că nu se pot extinde şi aplica prin analogie drepturile salariale ale personalului bugetar şi pentru funcţionarii publici.

Aplicarea prin similitudine a normelor privind salarizarea personalului din unităţile bugetare şi funcţionarilor publici se constituie într-o adăugare la lege, cu precizarea că sistemul de drept român nu permite analogia legii.

În ceea ce priveşte aplicarea HG 1028/2006, Curtea arată că acest act normativ reglementează cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă, referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare.

Actul normativ precizat nu prevede acordarea de sporuri pentru personalul care utilizează echipamentele cu ecran de vizualizare, ci numai obligaţiile angajatorilor în vederea protecţiei personalului utilizator.

Ca sancţiuni au fost prevăzute răspunderea contravenţională, civilă sau penală, fără a se introduce obligativitatea acordării unui spor salarial.

HG 1028/2006 a transpus directivele  nr.1990/270/CEE şi nr.30/2007, care obligă statele membre ale Uniunii să ia măsuri de îmbunătăţire a securităţii  şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă, fără însă a cuprinde şi prevederi în temeiul cărora statele membre să oblige angajatorii să acorde sporuri salariale pentru utilizarea unor anumite echipamente.

În directivele precizate este instituit beneficiul unui examen oftalmologic al unor dispozitive de corecţie speciale, iar protecţia ochilor şi a vederii lucrătorilor poate fi asigurată în cadrul sistemului naţional de sănătate (art.9 alin.5), întrucât art.9 alin.4 din directiva 270/1990 dispune că măsurile ce se pot lua pentru protecţia lucrătorilor nu trebuie să implice costuri financiare suplimentare pentru aceştia.

Curtea mai arată că în expunerea de motive a directivei nr.270/29 mai 1970 se arată pe de o parte, că, în baza art.118 din Tratat, se impunea adoptarea unei directive în vederea garantării unei mai bune protecţii a securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, iar pe de altă parte faptul că aceste măsuri nu trebuie să impună constrângeri administrative financiare şi juridice, care ar împiedica crearea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii.

Ordinul nr.910/C/2007 al Ministrului Justiţiei a prevăzut acordarea unui spor de 15% din salariul de bază, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii , însă conform alin.2 al articolului 2 din Ordin, aceste sporuri se acordă în baza buletinelor de analiză, cuprinzând determinările concentraţiilor de noxe la locurile de muncă, cu condiţii deosebite, efectuate potrivit legii.

Mai mult, în cuprinsul aceluiaşi ordin se arată la art.3 alin.1 că tabelele nominale cuprinzând personalul care beneficiază de sporul de 15% se aprobă de Preşedintele Curţii de Apel.

În cauza de faţă reclamanţii nu au solicitat efectuarea expertizei pentru determinarea  concentraţiilor de noxe şi nici nu s-a făcut dovada aprobării de către Preşedintele Curţii de Apel a tabelelor nominale cu personalul care beneficiază de sporul de 15%.

Aşa cum s-a arătat şi în considerentele mai sus expuse, sporul de utilizare a calculatorului nu poate constitui un spor în sine, iar Ordinul 910/C/2007 se referă la sporul pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase.

Aceasta înseamnă un ansamblu de condiţii şi nu simpla utilizare a calculatorului ,care conduce la plata unui spor de 15%.

Referitor la excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dolj, Curtea arată că reclamanţii sunt funcţionari publici, salarizaţi conform Legii 188/1999 şi OG 6/2007.

Aceştia nu se circumscriu sferei de reglementare a OUG 27/2006, act normativ care reglementează salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, a personalului de specialitate juridică, asimilat judecătorilor şi procurorilor, a magistraţilor asistenţi.

Este adevărat că OUG 75/2008 se referă şi la alte categorii de personal din sistemul justiţiei, numai că funcţionarii publici , angajaţi în cadrul instanţelor, nu fac parte din personalul din sistemul justiţiei, ei având numai calitatea de funcţionari publici.

Faptul că angajatorul este autoritatea judecătorească nu determină modificarea statutului acestora.

Ca urmare, în speţă nu sunt aplicabile normele de competenţă materiale, prevăzute expres în OUG 75/2008, aşa încât excepţia invocată este nefondată.

Având în vedere cele expuse în prezenta hotărâre, Curtea constată că recursul pârâtei este fondat, urmând a se admite, a se modifica sentinţa, în sensul că se va respinge acţiunea reclamanţilor în totalitate.

1

Domenii speta

Spete similare