Aplicarea dispoziţiilor art. 24 din Legea 18/1991

La data de  4 oct. 2004, reclamanţii  P.I. şi P.M. au chemat în judecată pe pârâţii B.M., I.L., S.L.C., P.S. şi Comisia  Locală S. de aplicare a fondului funciar solicitând instanţei să dispună nulitatea absolută a procesului -verbal de punere în posesie nr. 2316/01.07.1992 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1996/124.05.2004, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii sale a arătat că reclamanţii au dobândit în proprietate suprafaţa de 2000 mp în comuna S., jud. Argeş, cu vecinătăţile:  N – drum comunal, S- D.I. şi D.D., V- N.V., E- B.T., prin procesul-verbal din  29 iunie 1989, două procese-verbale din 17 mai 1990 şi două acte de dare în plată din 18 mai 1990, iar prin Hotărârea  nr. 1228/12.02.2004,  Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, i-a validat cu această suprafaţă.

În anul 1992 s-a  eliberat procesul-verbal de punere în posesie nr. 2316/01.07.1992  pentru I.L. şi  S.A. şi în baza acestuia s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1966/2004 pentru suprafaţa pe care o deţineau reclamanţii ca proprietari,  între I.L., prin mandatar S.L.C., şi  pârâtul B.M.

Pârâtul B.M. a formulat cerere de chemare în garanţie pentru evicţiune împotriva pârâtei I.L. şi a pârâtului S.L.C., solicitând obligarea acestora la restituirea sumei de  11.158 Euro, preţul plătit pentru terenul în litigiu.

La termenul din 20 iunie 2005 pârâta I.L. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a actelor de dare în plată pentru suprafeţele de  250 mp şi 1000 mp, teren dat  fără respectarea dispoziţiilor legii.

Prin sentinţa civilă nr.1554 din 3 aprilie 2006, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. 9659/2004,  s-a admis în parte acţiunea civilă, s-a constatat nulitatea absolută parţială a procesului-verbal de punere în posesie nr. 2316/01.07.1992 pentru suprafaţa de 2000 mp din localitatea S., jud. Argeş, cu vecinii : N – drum comunal, S- D.I. şi D.D., V- N.V., E-  M.I.

S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1966/14.05.2004.

S-a respins acţiunea împotriva pârâtului S.L.C.  şi cererea reconvenţională formulată de I.L.

S-a anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul B.M.

S-au compensat cheltuielile de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate prin cele trei acte de dare în plată emise anterior intrării în vigoare a Legii 18/91.

Ulterior emiterii acestor acte, comisia locală de fond funciar Ş. a întocmit procesul verbal de punere în posesie nr.2316 din 1 iulie 1992, în favoarea moştenitorilor defunctului S.Gh., pentru suprafaţa de 7,66 ha.,  iar în temeiul acestui proces verbal de punere în posesie a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1966 din 14 mai 2004.

Instanţa de fond a reţinut că înscrisurile menţionate în contract  nu pot face dovada existenţei dreptului de proprietate al vânzătorului (prin certificatul de moştenitor atestându-se numai calitatea de moştenitor iar procesul verbal de punere în posesie nu este de natură să concretizeze obiectul vânzării, în absenţa unei schiţe de amplasament), în esenţă, prin acest act juridic fiind vândut lucrul altuia.

 Cu privire la cererea reconvenţională, instanţa de fond a reţinut că pârâta reclamantă I.L. nu prezintă nici un motiv concret de nulitate a celor două acte de dare în plată, mărginindu-se să afirme doar că au fost remise cu încălcarea legilor ce reglementează regimul juridic al fondului funciar din România; prima instanţă a reţinut şi faptul că aceste acte de dare în plată sunt anterioare intrării în vigoare a Legii 18/91.

S-a reţinut aplicabilitate dispoz. art. 29 alin.3 din Lg.146/1997 în ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat  apel I.L. , S.L.C şi pârâtul B.M, care a depus motivele de apel la  21 septembrie 2006.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2007 a ÎCCJ s-a dispus strămutarea apelului de la Tribunalul  Argeş la Tribunalul Dolj.

Prin decizia civilă nr.394 din 10 iulie  2007, pronunţată în dosar nr.3955/109/2006, Tribunalul Dolj a admis apelurile, a schimbat în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată şi precizată ulterior de către reclamanţii P.I. şi P.M. şi a constatat nulitatea absolută parţială a procesului verbal de punere în posesie nr.2316 din 1 iulie 1992, pentru suprafaţa de 250 mp. situată în Ş., str. Morii, jud. Argeş, astfel cum apare individualizată în actul de dare în plată din 18 mai 1990.

A constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1966 din 14 mai 2004, în ceea ce priveşte aceeaşi suprafaţă de teren de 250 mp.

A admis în parte cererea reconvenţională formulată de către pârâta reclamantă I.L  şi a constatat nulitatea absolută a actului de dare în plată din 18 mai 1990 încheiat de CAP Ş. şi beneficiarul P. B.I. şi având ca obiect suprafaţa de 1000 mp. teren situat în perimetrul construibil al loc. Ş., cu vecinătăţile indicate în cuprinsul actului.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile atacate şi a compensat în totalitate cheltuielile de judecată suportate de părţi.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele :

În ceea ce priveşte cererea având ca obiect constatarea nulităţii procesului verbal de punere în posesie nr.2316/1992, precum şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1966/2004, instanţa a reţinut că la data de 1 iulie 1992 a fost emis procesul verbal de punere în posesie nr. 2316, fără a  figura în antet emitentul Comisia Locală de fond funciar Ş., fiind puse în posesie moştenitoarele defunctului S.G., numitele I.L. şi S.A, pentru suprafaţa rezultată în urma aplicării cotei de reducere de 7 % - 7,66 % asupra terenului în suprafaţă de 8,22 ha. prevăzută în anexa la nr.7, poz.6, teren înscris cu următoarele vecinătăţi : E – calea ferată G.-C., V – drumul morii, S – D.C., S – fosta proprietate C. Procesul verbal  a fost semnat de către I.B. în calitate de primar (fiind aplicată ştampila primarului com. Ş.), precum şi de doi membri ai comisiei de fond funciar.

Conform adresei nr.7464 din 21 aprilie 2005, înaintată de către Primăria oraşului Ş. cabinetului Av.P.S., semnătura înscrisă în cuprinsul procesului verbal înregistrat sub nr.2316 din 1 iulie 1992 aparţine numitului B.Ş., aflat în îndeplinirea unui mandat de viceprimar, la data emiterii procesului verbal mai sus menţionat. 

A fost emisă şi adeverinţa de punere în posesie nr.3468 din 15 iulie 1999, emisă de către Comisia locală Ş., fiind atestată reconstituirea dreptului de proprietate prin HCJ Argeş  nr. 104 din 28  octombrie 1991, pentru suprafaţa totală de 7,66  ha, în favoarea moştenitoarelor I.L. şi S.A .

Prin certificatul de moştenitor, suplimentar nr. 47 din 7 mai 1997, emis de

către BNP CM P. Bucureşti se constată calitatea de bun succesoral, aflat în patrimoniul defunctei S.A., a suprafeţei de 7,66 ha  situată în com. Ş., jud. Argeş,  iar certificatul de moştenitor, precum şi procesul verbal de punere în posesie au fost reţinute ca fundament al existenţei dreptului de proprietate, la încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1966 din 14 mai 2004 de către BNP JVL V. -  Piteşti.

Prin efectul acestui act juridic, apelantul B.M. a dobândit suprafaţa de 1394,71 mp dintr-un total de 1907,53 mp situată în intravilanul loc. Ş., str. Drumul Morii jud. Argeş, având ca vecini la nord - str. Drumul Morii, la est – M., la sud – D.I. şi D.D. , la vest – N.V. şi rest proprietate, înstrăinătoare fiind apelanta I.L.reprezentată convenţional de numitul S.L.C .

Faţă de dispoziţiile Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin HG 131/1991, tribunalul a apreciat că înscrisul atacat nu prezintă caracterul unui proces verbal de punere în posesie, constituind o adeverinţă de proprietate, în înţelesul art. 2 din Legea 1/2000.

In ce priveşte existenţa semnăturii unei alte persoane decât preşedintele comisiei locale intimate în cuprinsul acestui proces verbal de punere în posesie (cauză de nulitate invocată de către intimaţii - reclamanţi prin precizarea depusă la fila 34 a dosarului de fond) şi atestată prin adresa nr. 7464/2005 mai sus menţionată, instanţa a constatat  că acest act administrativ cumulează condiţiile art. 1171 C.civ., reglementate pentru înscrisurile autentice.

Înscrisul fiind semnat şi ştampilat, în numele primarului, sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 1173 Cciv. şi art. 180 şi urm. C. pr.civ., privind dovada asupra împrejurărilor constatate, până la înscrierea în fals .

 Prin înscrierea locului situării imobilului, precum şi a vecinătăţilor acestuia, obiectul  vânzării a fost considerat ca fiind suficient determinat.

S-a  reţinut că prin actul de dare în plată din 18 mai 1990, reclamantul P.I. a dobândit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 250 mp. contra sumei de 1750 lei, potrivit dispoziţiilor art.6 din Statutul Cooperativelor Agricole de Producţie, act juridic  apreciat a fi valabil  şi având caracterul translativ de proprietate.

Prin actul de dare în plată întocmit la aceeaşi dată de 18 mai 1990, CAP Ş. a dat în plată suprafaţa de 1000 mp. , tribunalul considerând  în act există o inadvertenţă privind prenumele beneficiarului, înscris în cuprinsul actului, în paragraful 4, ca fiind I. iar  obiectul său excede dispoziţiilor imperative ale art.6 din Statut fiind  cel de-al doilea act de dare în plată, întocmit  în favoarea aceleiaşi persoane .

Al treilea înscris invocat de către reclamanţi  şi anume  procesul  verbal din 29 iunie 1989 al Biroului Executiv al Consiliului Popular Ş. s-a apreciat că  nu este constitutiv sau translativ de proprietate, în condiţiile în care transmiterea dreptului de proprietate sau de folosinţă asupra terenurilor, în vederea construirii de locuinţe, nu intra la acel moment în atribuţiile administrative ale acestui organ.

Apelul declarat de către apelantul B.M. a fost analizat  în condiţiile art. 292 alin. 2 Cpr.civ. considerându-se că  apelul nu a fost motivat în termenul legal,  apărarea acestui apelant pârât privind, pe de o parte, valabilitatea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1966/2004, precum şi cererea de chemare în garanţie formulată în faţa primei instanţe .

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri  pârâtul B.M.,  pârâta reclamantă I.L. şi reclamanţii P.I. şi P.M.

În motivarea recursului declarat de pârâtul B.M. s-a arătat că acesta a motivat în termen apelul său, astfel că tribunalul trebuia să îl analizeze integral. Decizia a fost criticată întrucât s-a reţinut greşit că terenul reclamanţilor în suprafaţă de 250 m.p.  se suprapune terenului cumpărat de pârât în suprafaţă de 1394,71 m.p., astfel că greşit s-a anulat în parte contractul de vânzare cumpărare.

S-a susţinut că din suprafaţa totală de teren de 1907,53 m.p. care a fost reconstituită  vânzătoarei I.l., pârâtul a cumpărat 1394,71 m.p. reclamanţii deţin 250 m.p. iar diferenţa de 262,82 m.p. rămâne vânzătoarei.

Pârâta reclamantă I.L. a  susţinut prin motivele de recurs faptul că  fosta CAP a deţinut terenuri doar ca administrator, prin urmare actul de dare în plată  din 13 mai 1990 nu este legal şi nu a transmis proprietatea asupra terenului de 250 m.p.  S-a arătat că acest act prezintă inadvertenţe, pentru că în loc de P.Ion, pe numele căruia s-a redactat înscrisul, a fost  trecut P.Ilie, iar reclamanţii au refuzat prezentarea originalului înscrisului.

Recurenta a susţinut că suprafaţa de 250 m.p. nu se suprapune cu suprafaţa ce a fost înstrăinată, nu se justifică astfel anularea contractului de vânzare cumpărare, aşa cum rezultă din anexa la autorizaţia de construire şi din adresa 12223 din 2.06.2006 a Primăriei Ş.

Reclamanţii au susţinut că decizia tribunalului a fost dată cu aplicarea greşită a legii deoarece nu s-au avut în vedere dispoziţiile legii fondului funciar privind valabilitatea procesului  verbal de punere în posesie. Recurenţii reclamanţi au arătat că actul este lovit de nulitate  absolută deoarece nu este semnat de primar, ci de viceprimar şi de doi membri ai comisiei locale , fiind încălcate prevederile art. 8 din HG 131/1991 care atrag nulitatea absolută, nulitate ce nu poate fi confirmată sau ratificată iar tribunalul a considerat greşit că actul poate fi convertit într-o adeverinţă de proprietate.

S-a arătat că nu se poate considera că pârâtei I. şi sorei sale decedate  li s-a reconstituit valabil dreptul de proprietate  aşa este confirmat prin adeverinţa 3468/15 iulie 1999, deoarece procedura de reconstituire este strict reglementată de lege iar  procesul verbal de punere în posesie nu  face dovada dreptului.

Un al doilea motiv de recurs a privit  greşita aplicare  a prev. art. 23 din legea 18/1991, deoarece terenul în litigiu este teren aferent casei de locuit a reclamanţilor şi la data apariţiei legii fondului funciar reclamanţii erau proprietarii construcţiilor, aşa încât au devenit şi proprietarii terenului.  Aceste dispoziţii înlătură efectele procedurii reconstituirii dreptului de proprietate pentru I.L. şi S.A., chiar dacă acestea ar fi fost în posesia unui proces verbal de punere în posesie valabil.

Recursul declarat de reclamanţi este fondat iar recursurile pârâţilor nu sunt fondate pentru următoarele considerente.

Sentinţa  primei instanţe a fost comunicată pârâtului B. M. la 19 aprilie 2004, la domiciliul din  P., str. Băilor, nr. 13, ( fila 308 dosar judecătorie), iar apelul a fost depus de acesta la data de 18 aprilie 2006. Potrivit art. 90 şi 92 c.p.c., comunicarea actelor de procedură trebuie făcută la  domiciliul părţii, iar dacă domiciliul nu este complet menţionat, nu se poate considera că s-au respectat prevederile legii.

În speţă, se constată că prin acţiune s-a indicat adresa pârâtului B. M. ca fiind cea prevăzută în actul de vânzare cumpărare şi anume str. Băilor, bloc D13,  sc. C, ap. 13 iar comunicarea sentinţei s-a făcut la adresa menţionată în dispozitivul hotărârii, din str. Băilor, nr. 13, adresă greşit menţionată, întrucât la dosar nu există nicio cerere prin care să se indice această adresă. Întrucât adresa pârâtului a fost greşit menţionată pe actul de comunicare , acesta se afla în termenul de motivare sau declarare  a apelului până când s-ar fi făcut o nouă comunicare la adresa corectă.

Tribunalul a considerat corect faptul că pârâtul a declarat în termen apelul, însă a greşit considerând că acesta nu a fost motivat în termen.

Apelantul pârât B.M. a depus motivele de apel la data de 21 septembrie 2006 ( filele 63 - 65 dosar apel ), invocând calitatea sa de cumpărător de bună credinţă,  susţinând că reclamanţii aveau dreptul  să primească pentru construirea de locuinţe doar suprafaţa de 250 m.p.,  că vânzătorii săi au fost puşi în posesie asupra terenului încă din anul 1992,  că terenul primit de reclamanţi de  la CAP nu a fost corect identificat.

Chiar dacă tribunalul  a  analizat calea de atac potrivit art. 292 c.p.c., luând  spre analiză susţinerile şi apărările părţii din prima instanţă, prin considerentele deciziei s-a răspuns şi criticilor  din apelul pârâtului B.,  întrucât acestea se regăseau şi în apelul  pârâtei I.L.

În aceste condiţii, se  reţine că  apelul pârâtului B. a fost analizat sub toate aspectele  şi că părţii nu i s-au încălcat drepturile procesuale, nefiind necesar a  se casa decizia pentru a se răspunde  criticilor acestui pârât.

Drepturile reclamanţilor asupra terenului aferent casei de locuit trebuie analizate potrivit dispoziţiilor art. 24 din legea 18/1991, potrivit cu care terenul atribuit în vederea construirii de locuinţe  se înscrie în proprietatea deţinătorilor locuinţei, dreptul de proprietate fiind născut în temeiul legii. În acelaşi sens au fost şi dispoziţiile art. 8 din Decretul lege 42/1990, abrogat la data intrării în vigoare a legii fondului funciar.

Potrivit art. 6 din Statutul CAP, cooperativa avea dreptul de a  da în proprietate membrilor cooperatori sau  persoanelor încadrate de cooperativă cu contract de muncă, precum şi specialiştilor care lucrau în cooperativă  suprafaţa de teren de 250 m.p. pentru construirea de locuinţe, sub condiţia edificării locuinţei într-un interval de 2 ani de la data atribuirii.

Posibilitatea unei astfel de atribuiri  sau vânzări nu aparţinea şi comitetului executiv al sfatului popular, aşa cum corect a reţinut tribunalul,  aşa încât  actul denumit proces verbal şi încheiat la 29 iunie 1989 ( aflat la fila 6 dosar fond) nu are efecte juridice în planul dreptului de proprietate, ci doar constată că situaţia familiei reclamantului a fost luată în discuţie şi s-a propus atribuirea de teren.

Propunerea a fost urmată de două procese verbale încheiate la 17 mai 1990 ( filele 7 şi 8) prin care se atribuia reclamantului P.B. I. suprafeţele de 250 şi, respectiv, 1000 m.p. Deşi în cel de al doilea proces verbal este trecut numele beneficiarului ca fiind P. B. Ion, se constată că aceasta  este doar o  eroare materială, pentru că iniţiala prenumelui tatălui este identică aceleia a reclamantului şi, mai important, procesul verbal este urmat de actul de dare în plată iar  dimensiunile şi vecinătăţile terenului din procesul verbal şi actul de dare în plată sunt identice.

Ceea ce are relevanţă  este, însă, faptul că procesul verbal  are  efecte  doar în ce priveşte identificarea  terenului atribuit, în timp ce efectele pe planul constituirii unui drept de  proprietate sub condiţie le creează  actul de dare în plată.

Aşadar,  consemnarea greşită a numelui beneficiarului în procesul verbal de atribuire nu are importanţă cât timp în actul de dare în plată acest nume este corect menţionat şi  actul de vânzare cumpărare propriu zis nu îl reprezenta procesul verbal.

Reclamantul a primit prin două  acte de dare în plată  încheiate la 18 mai 1990 două suprafeţe de teren , ambele cu  aceleaşi vecinătăţi, de  250 m.p. şi, respectiv, 1000 m.p. iar condiţia sub  care terenul i-a fost atribuit a fost realizată pentru că în vara anului 1990 acesta a început edificarea unei locuinţe, aşa cum rezultă din  autorizaţia de construire de la fila 18 dosar fond.

Deşi potrivit statutului CAP reclamanţii aveau dreptul de a primi în folosinţă doar suprafaţa de 250 m.p., în realitate aceştia au primit suprafaţa de 1250 m.p.  iar art. 8 din Decretul lege 42/1990 a consfinţit pentru reclamanţi un drept de proprietate asupra terenului aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, cu condiţia ca suprafaţa totală a acestora să nu depăşească 6000 m.p.  În această suprafaţă totală se putea include  terenul aferent casei şi anexelor gospodăreşti şi lotul dat în folosinţă, care  avea destinaţia unui teren agricol.

Reclamanţii nu au beneficiat de teren acordat ca lot în folosinţă, ci doar de teren atribuit în vederea construirii unei locuinţe, iar suprafaţa de teren  asupra căreia decretul stabilea un drept de proprietate izvorât din lege , ca teren aferent casei de locuit, este de 1000 m.p. Aşadar,  în temeiul  art. 8 din Decretul lege 42/1990 şi al art 22 în redactarea iniţială  a legii 18/1991, reclamanţii au dreptul la o suprafaţă de teren de 1000 m.p. aferentă casei lor de locuit, dreptul lor fiind născut ex lege.

Pentru considerentele arătate reclamanţii nu pot pretinde un drept de proprietate opozabil pârâţilor pentru suprafaţa de 2000 m.p.,  cum greşit  a reţinut judecătoria, iar faptul că în registrul agricol din 1997 aceştia au fost menţionaţi cu teren intravilan în suprafaţă de 2000 m.p. iar ulterior pentru aceeaşi suprafaţă a fost emisă HCJ Argeş nr. 1228/2004 este lipsit de relevanţă, actele fiind adoptate după punerea în posesie a pârâtei I. L.

Ca urmare, soluţia tribunalului de a constata că reclamanţii au dreptul  doar la suprafaţa de  250 m.p, este dată cu încălcarea dispoz. art.  22  din legea 18/1991( actual art. 24 ),  soluţia legală fiind de a menţine în proprietatea acestora suprafaţa de 1000 m.p.

Pentru diferenţa de 250 m.p. pentru care a fost încheiat un al doilea act de dare în plată urmează a se constata nulitatea actului de atribuire, deoarece potrivit art. 6 din Statutul CAP reclamanţii nu puteau beneficia de două  acte de dare în plată iar  în temeiul celor două texte arătate  din decret şi legea fondului funciar reclamanţii pot pretinde un drept de proprietate doar asupra terenului în suprafaţă de 1000 m.p.

Analizând valabilitatea procesului verbal de punere în posesie încheiat pentru moştenitoarele autorului S . Curtea constată că soluţia adoptată de tribunal este  corectă, însă cu privire la amplasarea  suprafeţei de  1000 m.p.

Potrivit art. 2 alin 1  din legea 1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă nu au fost atribuite altor persoane. Alineatul 2 al aceluiaşi articol stabileşte că drepturile dobândite cu respectarea prevederilor legii fondului funciar, pentru care s-au eliberat adeverinţe de proprietate, procese verbale de punere în posesie sau titluri de proprietate rămân valabile. Dispoziţii similare sunt înscrise şi în art. II din legea 169/1997, art. 1 Titlul IV  şi art. 1 Titlul V din legea 247/2005, precum şi în art. 11 alin 2/1 din legea 18/1991, aşa cum a fost modificat prin legea 247/2005, toate aceste dispunând că reconstituirea dreptului de proprietate nu se face pe vechile amplasamente, dacă s-a constituit sau reconstituit proprietatea altor persoane, cu aplicarea prevederilor legale.

Deşi aceste dispoziţii au fost introduse în legea fondului funciar după eliberarea procesului verbal de punere în posesie a cărui nulitate se cere a fi constatată,  dispoziţiile art. III din legea 169/1997 dispun că nulitatea actelor de reconstituire pentru motivele prevăzute de acest act normativ se aplică şi proceselor în curs, cu atât mai mult unor procese viitoare, dar care privesc acte anterioare intrării în vigoare  a legii, acesta fiind un efect al aplicării imediate  a legii civile noi.

Chiar dacă aceste dispoziţii legale ar fi ignorate, motivat de faptul că nulitatea priveşte încălcarea unor dispoziţii imperative ale legii la data încheierii actului a cărui nulitate se cere a se constata, instanţa apreciază că se impune soluţia de admitere în parte a acestui capăt de cerere în temeiul dispoz. art. 24 din legea 18/1991( fost art. 22 la data emiterii actului). Potrivit acestui text,  terenurile atribuite de fostele cooperative agricole de producţie în vederea construirii de locuinţe rămân în proprietatea deţinătorilor, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenuri ce au aparţinut altor persoane.

Se validează astfel constituirea  dreptului de proprietate în favoarea celor ce au primit terenuri pentru construirea de locuinţe, în timp  ce foştii proprietari ai  acestor terenuri  urmează să primească terenuri situate pe alte  amplasamente. Comisia locală nu putea astfel să pună în posesie pe I.L. şi  S.A. asupra terenului care a fost atribuit reclamanţilor, argumentele privind valabilitatea actelor de proprietate ale reclamanţilor fiind deja expuse.

În atare condiţii, procesul verbal de punere în posesie este nul absolut pentru suprafaţa de 1000 m.p. teren atribuit reclamanţilor, însă nulitatea priveşte amplasamentul acestei suprafeţe, deoarece numai cu privire la amplasament reclamanţii au interes să invoce nulitatea . Reclamanţii nu pot solicita reducerea suprafeţei  de teren la care  este îndreptăţită pârâta reclamantă I.L, stabilită prin  adeverinţă de punere în posesie şi hotărâre a comisiei judeţene de fond funciar,  deoarece dreptul lor se circumscrie sferei atribuirii efective a terenului, a punerii în posesie, iar nu etapei premergătoare, aceea a reconstituirii dreptului, astfel că pârâta va fi pusă în posesie pe un alt amplasament.

Curtea apreciază că se impune constatarea nulităţii parţiale a  procesului verbal de punere în posesie pentru că s-a atribuit pârâtei o suprafaţă de teren ce fusese deja legal atribuită altor persoane, fiind încălcate astfel prev. art. 22 ( actual 24) din legea 18/1991, nu şi pentru considerente legate de  semnarea actului sau constituirea comisiei  care l-a emis, sub acest aspect fiind suficientă vizarea de către membrii comisiei de fond funciar şi semnarea de către viceprimar, iar raportarea tribunalului la valabilitatea actului ca act autentic fiind corectă.

Instanţa de recurs  apreciază că soluţia de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâţi este legală şi pronunţată cu aplicarea corectă a dispoz. art. 966 c.civ., însă constatarea nulităţii trebuie să opereze pentru suprafaţa ce constituie proprietatea reclamanţilor şi anume pentru 1000 m.p.

Reclamanţii, în calitate de terţi faţă de contractul de vânzare puteau invoca nulitatea absolută pentru  cauză ilicită pornind de la principiul fraus omnia corrumpit,  adică invocând faptul că părţile contractante au cunoscut  că adevăratul proprietar al bunului nu era vânzătorul şi au urmărit cu  rea credinţă fraudarea intereselor adevăratului proprietar.

Cum în convenţii buna credinţă se prezumă, reclamanţilor le  revenea sarcina de a proba că  pârâtul  cumpărător a fost de rea  credinţă, pentru că numai aşa contractul  poate fi constatat nul.

Buna credinţă în  raporturile contractuale de vânzare reprezintă atitudinea subiectivă a cumpărătorului faţă de titlul de proprietate invocat de vânzător, încredinţarea acestuia că va contracta cu adevăratul proprietar şi luarea tuturor măsurilor, a tuturor diligenţelor cerute celui mai diligent membru al societăţii, pentru a  afla eventualele  imperfecţiuni ale titlului în care se încrede.

În sistemul actual de publicitate imobiliară prin cărţile funciare dovada dreptului de proprietate  o constituie actele juridice  translative de proprietatea şi opozabilitatea sale faţă de terţi o reprezintă înscrierea în cartea funciară. Unind această înscriere cu faptul posesiei, este de netăgăduit că persoana care se pretinde proprietar în aceste condiţii creează o aparenţă a dreptului său şi face pe deplin dovada unei stări de fapt şi de drept, între cel care  se pretinde proprietar şi cel care  este crezut proprietar de  către terţi nefiind nicio  contradicţie.

Vânzătoarea a pretins  că este proprietara terenului în suprafaţă de 1394,71 m.p. vândut pârâtului B. în temeiul unui proces verbal de punere în posesie emis în procedura legii 18/1991 şi  a unui certificat de moştenitor, act  care face doar dovada calităţii sale de moştenitor, nu şi dovada proprietăţii.

Procesul verbal de punere în posesie constituie un act premergător emiterii titlului de proprietate, iar titlul este singurul act care poate face dovada dreptului de proprietate asupra terenului ce s-a reconstitui în condiţiile art. 11 şi urm. din legea 18/1991, fiind actul final al procedurii de reconstituire, conform art. 64 din legea fondului funciar şi art. 36 din HG 890/2005, care reia dispoziţiile similare din HG 131/1991, în vigoare la data eliberării actului.

Deşi emiterea procesului verbal de punere în posesie dă dreptul titularului său de a  solicita eliberarea titlului de proprietate de către comisia judeţeană, el nu poate face dovada dreptului de proprietate, în acest sens fiind pronunţată Decizia nr. I/30.06.1997 de către fosta Curte Supremă de Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii. Deşi  instanţa supremă a  analizat valoarea procesului verbal de punere în posesie în ce priveşte acţiunea în revendicare sau în acţiunea pentru ieşirea din indiviziune,  ceea ce are relevanţă este faptul că s-a stabilit, prin interpretarea şi aplicarea normelor legale, că aceste acte premergătoare nu au valoarea unui titlu de proprietate.

În atare condiţii, cel care cumpără un teren ce a făcut obiectul reconstituirii conform legii 18/1991  cu privire la care s-a eliberat doar adeverinţă şi proces verbal de punere în posesie, fără a  se fi finalizat procedura prin emiterea titlului de proprietate, nu poate invoca în raporturile sale cu terţii că a fost un cumpărător de bună credinţă.

Mai mult, în cuprinsul contractului s-a arătat că terenul nu este înscris în cartea funciară, iar vânzarea  încheiată în anul 2004, fără  a se cerceta situaţia publicităţii dreptului pretins de vânzător nu poate apăra pe cumpărător de  pretenţiile unui terţ asupra aceluiaşi imobil.

Pârâtul cumpărător a cunoscut viciile aşa zisului titlu  invocat de vânzătoare, însă a cumpărat terenul pe riscul său, sperând că nu va fi evins de un terţ, ceea ce înlătură buna credinţă la încheierea actului.

Un alt element din care rezultă reaua credinţă a cumpărătorului este posesia exercitată asupra terenului. La cumpărarea unui imobil, orice cumpărător diligent  analizează nu numai actele de proprietate ale vânzătorului, ci  observă şi starea de fapt, imobilul ca atare. În speţă, pe terenul cumpărat de pârâtul B. se află  casa de locuit aflată în posesia reclamanţilor, curtea şi grădina  acestora, astfel că era la îndemâna oricărui posibil cumpărător să constate că imobilul pe care doreşte să îl achiziţioneze se află în posesia altei persoane decât vânzătorul.

În consecinţă, instanţa de apel a reţinut corect că este lovit în parte de nulitate absolută contractul de vânzare cumpărare, însă această nulitate trebuie să opereze pentru suprafaţa de 1000 m.p. ceea ce justifică soluţia de respingere a recursului declarat de pârâtul recurent B.

Pârâţii au criticat decizia pentru că nu  s-a individualizat terenul de 250 m.p. cu privire la care s-a constatat nulitatea contractului.

O astfel de critică rămâne fără efect cât timp curtea  constată că nulitatea trebuie să opereze pentru o suprafaţă de teren mai mare.

Pentru a identifica această suprafaţă, se  are în vedere schiţa terenului în litigiu, efectuată de ingineri specializaţi ai Oficiului de  cadastru, existentă la fila 20 dosar fond. Pe această schiţă se observă că imobilul construcţie se află amplasat în partea de vest a proprietăţii, aşa încât instanţa va constata nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare cumpărare pentru suprafaţa de 1000 m.p. pe care se află amplasată construcţia, suprafaţă învecinată la nord cu drumul,  la sud  cu D.I. şi D.D. , la vest cu N.V. şi la est cu  terenul cumpărătorului B.M.

Faţă de aceste considerente, se impune admiterea recursului, fiind întemeiat motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 c.p.c., întrucât tribunalul a făcut o greşită aplicare  a prev. art. 8 din Decretul lege 42/1990 şi art. 24 (  fost 22) din legea 18/1991.

În temeiul art. 312 c.p.c. se va admite recursul reclamanţilor şi se vor respinge recursurile pârâţilor. Se va  modifica în parte decizia din apel şi se vor admite apelurile, soluţie adoptată şi de tribunal. Se va schimba în parte sentinţa primei instanţe, în sensul că se va constata nulitatea  actului de dare în plată încheiat pentru reclamanţi la 18 mai 1990.

Se va constata nulitatea absolută parţială a procesului verbal de punere în posesie nr. 2316/01.07.1992 pentru I.L. şi  S.A., ca  moştenitori ai  defunctului S. G., cu privire la  amplasarea suprafeţei  de 1000 m.p., ce constituie proprietatea reclamanţilor.

Se va constata nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare cumpărare 1996/124.05.2004 pentru suprafaţa de 1000 mp situată în localitatea Ş., Drumul Morii, învecinată la N - drum comunal, la S – D.I. şi D.D., la V – N.V., la E - rest proprietate pârât B.M.

Se vor menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei referitoare la  compensarea cheltuielilor de judecată în apel şi anularea ca netimbrată  a cererii de chemare în  garanţie.

Domenii speta

Spete similare