Retribuţia tarifară majorată acordată în baza Decretului nr.46/1982 nu poate fi avută în vedere la determinarea punctajului mediu anual, aceasta nefiind prevăzută în Anexa la oug nr. 4/2005.

Decizie 7713 din 02.09.2008


Asigurări sociale

Recalculare pensie.

Retribuţia tarifară majorată acordată în baza Decretului nr.46/1982 nu poate fi avută în vedere la determinarea punctajului mediu anual, aceasta nefiind prevăzută în Anexa la OUG nr. 4/2005. 

decizia nr. 7713/2 septembrie 2008

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, petentul J.V. a solicitat anularea deciziei de pensionare nr. 115911/02.11.2007 emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii Gorj, restituirea sumelor reţinute ilegal de către intimată şi revenirea la decizia contestată, cu respectarea dispoziţiilor legale.

În motivare petentul a contestat diminuarea pensiei prin decizia nr. 115911/02.11.2007 şi desfiinţarea adeverinţei nr. 10124/25.05.2006 prin care se demonstrează creşterea salariului mediu tarifar printr-o sumă fixă, în baza Decretului Consiliului de Stat cu nr.46/12.02.1982, adeverinţă înaintată către Casa Judeţeană de Pensii Gorj, în baza H.G. nr.1550/23.09.2004.

În acelaşi timp, petentul contestă şi decizia nr. 115911/02.11.2007 prin care Casa Judeţeană de Pensii Gorj a fixat un debit de 85 lei RON pentru a-l restitui ca plăţi încasate necuvenit.

S-a susţinut în esenţă de către petent că motivaţia prezentată de intimata Casa Judeţeană de Pensii Gorj este incalificabilă, raportat la faptul că H.G. nr. 1550/2005 nu se referă la D.L. nr. 46/1982, ci la suplimentarea unor sume pentru protecţia unor persoane cu handicap, sens în care apreciază că cele două decizii sunt nule, iar pretenţia intimatei este netemeinică şi nelegală.

În concret, petentul a solicitat a se dispune revenirea la decizia nr. 115911/01.07.2007, decizie prin care Casa Judeţeană de Pensii Gorj nu demonstrează că din acest salariu mediu tarifar nu s-a reţinut impozit şi contribuţie la pensie şi nu prezintă nici un document oficial care să impună anularea Decretului nr. 42/1982 şi motivele anulării.

În dovedirea contestaţiei s-a depus la dosarul cauzei decizia nr. 115911/02.11.2007 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Gorj, adeverinţa nr. 10121/25.05.2006 emisă de SC Complexul Energetic Rovinari SA şi hotărârea Guvernului României, nr. 1550/08.12.2005.

Intimata Casa Judeţeană de Pensii Gorj a formulat întâmpinare, solicitând sub acest aspect respingerea contestaţiei formulată de petent ca neîntemeiată.

S-a susţinut în esenţă de către intimată că petentului i-au fost recalculate drepturile de pensionare prin decizia de pensie nr. 115911/30.11.2005, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat şi H.G. nr. 1550/2004.

Că ulterior, s-a emis decizia nr. 115911/01.07.2007, decizie prin care s-au recalculat drepturile de pensie  ale petentului, iar în urma unui autocontrol a fost emisă decizia de revizuire a pensiei nr. 115911/02.11.2007, decizie prin care a fost stabilit un debit în sarcina petentului în sumă de 35 lei.

Cu privire la majorarea retribuţiei tarifare acordată conform Decretului nr. 46/1982, intimata a apreciat că aceste compensaţii acordate conform decretului mai sus menţionat, nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 4/2005.

Prin sentinţa civilă nr.2032 din 19 februarie 2008, pronunţată în dosar nr.11453/95/2007, Tribunalul Gorj a respins contestaţia formulată de petent.

Tribunalul analizând contestaţia de faţă, în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, susţinerile părţilor şi dispoziţiile legale în materie, a constatat şi reţinut că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

În fapt, petentului Julăcăţeanu Vasile i-au fost recalculate drepturile de pensionare prin decizia de pensie nr. 115911/30.11.2005, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat şi H.G. nr. 1550/2004.

În urma depunerii de către petent a adeverinţei nr. 10121/25.05.2006, intimata Casa Judeţeană de Pensii Gorj a recalculat pensia petentului, emiţând în acest sens decizia nr. 115911/01.07.2007, decizie prin care s-au recalculat drepturile de pensie ţinându-se cont de elementele salariale din adeverinţa nr. 10121/25.05.2006.

Ulterior, s-a recalculat pensia petentului reţinându-se că în mod eronat s-a luat în calcul adeverinţa nr. 10121/25.05.2006 şi s-a emis decizia de revizuire a pensiei nr. 115911/02.11.2007, decizia prin care a fost stabilit un debit în sarcina petentului în sumă de 35 lei.

Cu privire la majorarea retribuţiei tarifare acordată conform Decretului nr. 46/1982, instanţa urmează a avea în vedere anexa la O.U.G. nr. 4/2005, care prevede, în mod expres, sporurile şi majorările de retribuţie tarifară care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual.

Printre acestea sunt şi alte sporuri acordate de către ministerele de resort, conform prevederilor actelor normative în vigoare, în diverse perioade, evidenţiate împreună cu salariile aferente în statele de plată şi pentru care s-a datorat şi s-a virat contribuţia de asigurări sociale.

Compensaţiile acordate conform decretului nr. 46/1982 nu se încadrează în aceste prevederi, deoarece, conform art. 6 din acest act normativ, pentru aceste sume, încasate drept majorare de retribuţie, nu s-a datorat contribuţia de asigurări sociale şi în consecinţă nu pot fi utilizate la aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 4/2005.

Acesta de altfel este punctul de vedere al Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de asigurări Sociale – Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi familie, aşa cum rezultă din adresa nr. 1874/24.11.2007, adresă ce se găseşte la dosarul cauzei la pagina nr. 29.

În acest context instanţa a apreciat că susţinerile petentului au fost infirmate prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi, pe cale de consecinţă, contestaţia petentului a fost respinsă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul Julăcătean Vasile, arătând în esenţă că instanţa nu a luat în considerare precizările şi concluziile depuse în instanţă cu mai multe documente probatorii, că adresa nr. 1874/24.11.2006 exprimă doar punctul de vedere al unor persoane de la Cabinetul Secretarului General M.M.S.S.F. în colaborare cu Direcţia Politici Asigurări Sociale.

S-a încălcat şi revocat adresa nr.2172/10.05.2005 a Direcţiei Îndrumare Metodologică şi nu s-a luat în considerare de către M.M.S.S.F. a salariului tarifar majorat cu o sumă fixă, în baza Decretului nr.46/1982 este o gravă discriminare, toate persoanele pensionate înainte de Revoluţie beneficiind de creşterea pensiei prin compensare fixă de 100 lei – 40 RON în prezent. S-a mai arătat că au fost virate contribuţiile la CAS.

Intimata C.J.P. Gorj nu a depus întâmpinare la dosar.

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoz.art.3041 c.pr.civ., Curtea a reţinut că recursul este nefondat pentru următoarele considerente :

Instanţa de fond a analizat în mod legal şi temeinic acţiunea petentului Julăcăţean Vasile, aşa cum a fost precizată ulterior la termenul din 08.01.2008 şi 19.02.2008, sentinţa fiind întemeiată pe dispoz. OUG nr.4/2005 şi HG nr.1550/2004, făcându-se doar trimitere la conţinutul adresei nr.1874/2006 a Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

Potrivit art.1 din OUG nr.4/2005, pensiile din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislaţiei în vigoare anterior datei de 01 aprilie 2001, se recalculează în condiţiile prevăzute de această ordonanţă, iar art.4 din acelaşi act normativ prevede că sporurile, indemnizaţiile şi majorările de retribuţii tarifare care, potrivit legislaţiei anterioare datei de 01 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor şi care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, conform prevederilor art.2, sunt cele prezentate în anexa care face parte integrantă din această ordonanţă de urgenţă.

Curtea reţine că sporul menţionat în adeverinţa nr.10121 din 25.05.2006 emisă de SC Complexul Energetic Rovinari SA şi depusă de către recurent la Casa Judeţeană de Pensii Gorj în vederea recalculării pensiei, nu poate fi avută în vedere întrucât sporul menţionat în aceasta şi denumit retribuţie tarifară majorată, acordat în baza Decretului 46/1982 nu se regăseşte printre sporurile, indemnizaţiile şi majorările de retribuţii tarifare care, potrivit legislaţiei anterioare datei de 01 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, şi care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, prevăzute în mod expres în anexa la OUG nr.4/2005.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept arătate mai sus, reţinându-se legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate, în baza art.312 c.pr.civ. se  va respinge recursul declarat de contestatorul J. V.