Rolul activ al judecătorului-sindic. Limitare.

Rolul  activ al judecătorului sindic  nu se întinde la întreaga procedură ci este delimitat  de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 şi anume  controlul judecătoresc  al activităţii  administratorului  ori lichidatorului  şi la procesele şi cererile de natură  judiciară aferente  procedurii.

Prin sentinţa nr. 382/22.05.2008 pronunţată de Tribunalul Dolj, prin judecător-sindic, s-a admis cererea lichidatorului şi, în temeiul art. 132 alin.2 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC A.I. SRL şi radierea acesteia din registrul comerţului.

Judecătorul-sindic a reţinut că s-a aprobat raportul final întocmit de lichidator, că s-au respins obiecţiunile creditorului AVAS la acest raport prin încheierea nr. 15 din 17 aprilie 2008, că toate bunurile din averea debitoarei au fost vândute în bloc iar sumele au fost distribuite şi că nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii. În ce priveşte cererea creditorului AVAS de autorizare  a comitetului creditorilor pentru formularea cererii de antrenare a răspunderii administratorilor sociali ai debitoarei, judecătorul-sindic a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile art.138, lichidatorul întocmind raportul asupra cauzelor insolvenţei din care rezultă că nu s-a săvârşit nici una din faptele prevăzute de text.

Împotriva sentinţei a formulat recurs creditorul AVAS, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

Recurentul invocă drept motiv de nelegalitate a sentinţei de închidere a procedurii încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.105 alin.2 cod procedură civilă.

Totodată, invocă faptul că procedura a fost închisă cu aplicarea greşită a legii, fără a se lua în considerare faptul că nu au fost achitate toate creanţele înscrise la masa pasivă şi fără ca judecătorul-sindic să îşi fi exercitat rolul activ în cadrul procedurii, încălcând prevederile art.129 cod procedură civilă.

Susţine că, în exercitarea rolului activ judecătorul-sindic trebuia să dispună din oficiu efectuarea unei expertize menite să determine cauzele şi împrejurările reale care au determinat ajungerea societăţii în stare de insolvenţă şi care sunt persoanele vinovate de aceasta. Totodată, judecătorul-sindic nu numai că nu a solicitat asistenţa comitetului creditorilor în probleme ce îi viza direct pe creditori dar nici nu şi-a exercitat rolul activ îmbrăţişând concluziile nedovedite ale lichidatorului, fără a discuta cererea de antrenare a răspunderii administratorilor sociali.

Curtea constată că procedura a fost închisă cu aplicarea corectă a legii.

Legea nu instituie ca o condiţie pentru închiderea procedurii achitarea integrală a tuturor creanţelor înscrise la masa pasivă ci lichidarea tuturor bunurilor găsite în averea debitorului şi stingerea pasivului în măsura în care sumele rezultate din lichidare ajung, după acoperirea cheltuielilor de procedură, după criteriile procedurii concursuale. Singura condiţie pentru închidere este deci lichidarea activului identificat, distribuirea sumelor abţinute şi aprobarea raportului final de lichidare. Insolvabilitatea debitorului  este suportată de creditorii săi, procedura nemaiputând să continue în mod inutil, numai pentru a produce cheltuieli de administrare care vor fi puse pe seama fondului de lichidare.

În ce priveşte rolul activ al judecătorului-sindic, Curtea apreciază că acest rol activ nu se întinde la întreaga procedură, rolul său fiind delimitat de art.11 alin.2 din lege şi anume controlul judecătoresc al activităţii administratorului ori lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii. În cadrul determinat de lege, judecătorul-sindic nu putea dispune efectuarea unei expertize care să determine cauzele insolvenţei debitorului, aceasta fiind o atribuţie exclusivă a practicianului în insolvenţă, potrivit art.40 din OG nr. 86/2006, care nu poate fi delegată altei persoane. În măsura în care lichidatorul nu a analizat temeinic aceste cauze, creditorii aveau posibilitate să conteste raportul în condiţiile legii iar judecătorul-sindic, dacă aprecia contestaţia fondată, putea să dispună completarea raportului. Se reţine că primul raport asupra cauzelor insolvenţei a fost depus la 29 aprilie 2004 şi nici un creditor nu l-a contestat iar raportul depus la 20.03.2008 este o completare la primul, la care creditorul AVAS a formulat obiecţiuni iar lichidatorul şi-a precizat poziţia prin concluziile scrise depuse la 17.04.2008, judecătorul-sindic respingând obiecţiunile prin încheierea 15/2008, rămasă irevocabilă.

Din ansamblul legii, nu rezultă obligaţia judecătorului-sindic de a solicita asistenţa comitetului creditorilor în probleme ce îi vizează direct pe creditori în general ci doar obligaţia de a consulta comitetul înainte de a lua anumite decizii strict determinate de unele texte de lege. Comitetul este acela care trebuie să ofere asistenţă practicienilor în insolvenţă şi să se implice activ în cadrul procedurii. Nici lichidatorul şi nici judecătorul-sindic nu aveau obligaţia de a convoca comitetul creditorilor pentru a discuta dacă se impune sau nu promovarea cererii de antrenare a răspunderii administratorilor sociali. Comitetul putea, dacă sunt îndeplinite condiţiile textului să ceară pur şi simplu autorizarea judecătorului-sindic. De altfel,  în considerentele sentinţei, judecătorul-sindic a motivat că nu sunt întrunite condiţiile pentru autorizare, vis a vis de cererea AVAS.

Faţă de considerentele expuse, curtea precizează că în mod corect s-a dispus închiderea procedurii, că procedura nu mai poate continua în mod util câtă vreme s-a lichidat întregul activ identificat şi s-a aprobat raportul final.

Astfel, recursul va fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare