Termen de desemnare a lichidatorului în temeiul art. 237 alin.7 din Legea nr. 31/1990. Natură juridică.

Termenul prevăzut de art. 237 alin.7 din Legea nr. 31/1990  pentru desemnarea lichidatorului societăţii dizolvate  este un termen imperativ, de prescripţie, special, legiuitorul urmărind prin această excepţie de la regula imprescriptibilităţii drepturilor nepatrimoniale înlăturarea incertitudinii din viaţa juridică şi eliminarea definitivă de pe piaţă a acelor societăţi neviabile ori fantomă cărora dizolvarea le-a fost aplicată ca sancţiune pentru neîndeplinirea anumitor cerinţe. Neexercitarea acestui drept în termenul prevăzut de lege conduce la stingerea lui.

Prescripţia poate fi invocată din oficiu de judecătorul delegat la ORC.

Prin Încheierea pronunţată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a respins ca prescrisă cererea formulată de DGFP Dolj având ca obiect desemnarea unui lichidator care să efectueze operaţiunile de lichidare la SC X, în temeiul art. 237 alin.7 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Judecătorul delegat a constatat că societatea a fost dizolvată în temeiul art.237 din Legea nr.31/1990, hotărârea de dizolvare rămânând irevocabilă prin nerecurare la împlinirea  unui  termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial,  dată de la care a început să curgă termenul de 6 luni în care societatea şi orice altă persoană interesată puteau să ceară numirea unui lichidator.

Judecătorul delegat a mai reţinut că cererea DGFP de numire a unui lichidator a fost formulată după împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 237 alin.7 din Legea nr. 31/1990  şi că acest termen este unul imperativ, de prescripţie, sancţiunea nerespectării acestui termen pentru creditorii care nu au depus diligenţă în vederea recuperării creanţelor lor  fiind radierea societăţii din registrul comerţului. A mai reţinut că, deşi judecă în cadrul unei proceduri necontencioase, judecătorul delegat la oficiul registrului comerţului poate ridica excepţii de ordine publică, că excepţia de prescripţie a dreptului de a cere numirea unui lichidator este una de fond, peremptorie şi absolută şi că astfel cererea DGFP prin care solicită numirea lichidatorului este prescrisă.

Împotriva încheierii  a formulat recurs petenta DGFP DOLJ, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

Recurenta invocă drept motiv de nelegalitate a încheierii interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 237 alin.8 din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora, dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat, în condiţiile art.7, cu nici o cerere de numire  a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin.7, persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerţului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunţată la cererea ONRC. Per a contrario, susţine recurenta, în condiţiile în care nu a fost radiată societatea, cererea de numire a lichidatorului formulată după expirarea termenului de 6 luni nu poate fi considerată prescrisă.

Totodată, recurenta invocă interpretarea greşită a legii de judecătorul delegat atunci când califică  excepţia de prescripţie ca o excepţie absolută, ce poate fi invocată de oricine, inclusiv de judecătorul delegat.  Astfel arată că potrivit art. 1841 cod civil, „în materie civilă, judecătorii nu pot aplica prescripţia dacă cel interesat nu va fi invocat acest mijloc”, încât excepţia de prescripţie este una relativă ce putea fi invocată numai de părţile din proces,  adică de DGFP şi de societatea dizolvată.

Ca motiv de netemeinicie,recurenta invocă faptul că judecătorul delegat nu a acordat importanţă fondului cauzei. Astfel, a permis radierea unui număr important de societăţi din registrul comerţului deşi înregistrează datorii la bugetul de stat, fără a ţine seama că, pentru a se solicita numirea lichidatorului doar la acele societăţi care au datorii,  verificarea tuturor celor 1326 de persoane juridice dizolvate  implică un anume timp.

Faţă de acest argument şi faţă de faptul că  legiuitorul nu a prevăzut un termen de publicare în monitorul oficial iar luarea la cunoştinţă a datei publicării este un lucru dificil de realizat, în subsidiar, solicită repunerea în termenul de formulare a  cererii, în temeiul art.103 cod procedură civilă.

În cadrul recursului recurenta a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 237 alin. 3,4 şi 7 din Legea nr. 31/1990.

Curtea, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin.4 din Legea nr.47/1992 a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, suspendând judecata cauzei.

Prin Decizia nr. 780/ 1.07.2008, Curtea Constituţională a respins excepţia, statuând că dispoziţiile art. 237 alin. 3,4 şi 7 din Legea nr. 31/1990 sunt constituţionale.

Reluând judecata şi constatând că nu s-a formulat întâmpinare, Curtea apreciază că recursul DGFP DOLJ  este nefondat.

Întrucât Curtea Constituţională a declarat prevederile art. 237 alin. 3,4 şi 7 din Legea nr. 31/1990 ca fiind constituţionale, Curtea va analiza legalitatea soluţiei prin prisma interpretării şi aplicării acestor texte,  ale celorlalte aliniate ale articolului precum şi a prevederilor Decretului 167/1958,  care sunt aplicabile în speţă.

Analizând primul motiv de recurs prin care se invocă interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 237 alin.8 din Legea nr.31/1990, Curtea apreciază că judecătorul delegat a făcut o interpretare şi aplicare corectă a legii. Textul indicat prevede un termen total de 6 luni în care se poate cere numirea unui lichidator, care curge de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de dizolvare a societăţii. Astfel, reprezentanţii societăţii dizolvate pot cere numirea lichidatorului în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de dizolvare, iar dacă aceştia nu au uzat de acest drept, la expirarea termenului se naşte dreptul oricărei persoane interesate, în genere al creditorilor sociali, de a cere numirea lichidatorului în vederea realizării creanţelor pe care le au împotriva societăţii dizolvate, începând să curgă în favoarea acestora un nou termen de  3 luni. Neexercitarea acestui drept în termenul prevăzut de lege conduce la stingerea lui.

Termenul prevăzut de lege este un termen imperativ, de prescripţie, special, legiuitorul urmărind prin această excepţie de la regula imprescriptibilităţii drepturilor nepatrimoniale înlăturarea incertitudinii din viaţa juridică şi eliminarea definitivă de pe piaţă a acelor societăţi neviabile ori fantomă cărora dizolvarea le-a fost aplicată ca sancţiune pentru neîndeplinirea anumitor cerinţe. Astfel de excepţii a consacrat legiuitorul şi în materia altor drepturi nepatrimoniale şi de altfel, desemnarea lichidatorului are o finalitate patrimonială şi anume lichidarea activului şi stingerea pasivului societăţii. Legea nu prevede că se poate cere numirea lichidatorului până la radierea societăţii din registrul comerţului, radierea din oficiu fiind consecinţa care intervine dacă nici o persoană interesată nu a fost diligentă şi nu şi-a exercitat dreptul de a cere numirea lichidatorului în termenul prevăzut de lege. Recurenta face o interpretare greşită a textului de lege,  interpretarea prin metoda per a contrario neducând la concluzia că numirea lichidatorului se poate cere până la radiere. Neexercitarea dreptului de numire  a lichidatorului în termenul prevăzut naşte dreptul ONRC de a cere judecătorului delegat radierea.

Curtea constată că judecătorul delegat la oficiul registrului comerţului a apreciat corect excepţia de prescripţie a dreptului de a cere numirea lichidatorului ca o excepţie absolută, dirimantă, care poate fi invocată din oficiu iar nu ca o excepţie relativă cum susţine recurenta.  Normele care reglementează prescripţia sunt norme imperative, de ordine publică, dispoziţiile art.1841 cod civil fiind abrogate implicit prin Decretul 167/1958 care constituie norma generală în materia  prescripţiei extinctive şi care în art.18 prevede că instanţele  sunt obligate, ca din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acţiune s-a prescris. Judecătorul delegat la oficiul registrului comerţului, fiind tot o instanţă care soluţionează într-o procedură necontencioasă, este obligat ca din oficiu să cerceteze dacă dreptul a fost exercitat în termenul prevăzut de lege, putând să invoce prescripţia.

Totodată, curtea apreciază ca nefondat şi motivul de netemeinicie invocat de recurentă. Admiterea excepţiei de prescripţie face imposibilă orice cercetare a fondului cauzei. Nu judecătorul delegat a permis radierea unui număr important de persoane juridice din registrul comerţului fără ca acestea să fi fost lichidate. Acest lucru este consecinţa lipsei de diligenţă a persoanelor interesate care nu şi-au exercitat dreptul de a cere numirea lichidatorului în vederea recuperării creanţelor lor, în termenul prevăzut de lege. Stingerea acestui drept are ca şi consecinţă radierea persoanelor juridice prin voinţa legiuitorului.

În ce priveşte repunerea în termen, Curtea apreciază că nu sunt aplicabile dispoziţiile art.103 cod procedură civilă. Repunerea în termen este specifică numai termenelor procedurale a căror nerespectare este sancţionată cu decăderea. Termenele de prescripţie sunt  susceptibile doar de întrerupere sau suspendare, cauzele fiind strict determinate de Decretul 167/1958, printre acestea neregăsindu-se şi argumentele aduse de recurentă pentru a justifica neexercitarea acţiunii în termenul prevăzut de lege. Faptul că s-a impus verificarea unui număr important de societăţi dintre cele dizolvate şi că luarea la cunoştinţă despre data publicării hotărârii de dizolvare este un lucru dificil de realizat nu constituie cauze de forţă majoră, piedici de neînlăturat, absolute,  care să justifice suspendarea cursului prescripţiei.

Faţă de aceste argumente, Curtea va respinge ca nefondat recursul DGFP Dolj, menţinând încheierea judecătorului delegat la oficiul registrului comerţului, apreciind-o ca temeinică şi legală.

1

Domenii speta

Spete similare