Imobil prin destinaţie intrat abuziv în proprietatea statului. Cerere privind acordarea de măsuri reparatorii. Aplicabilitatea art.6 din Legea nr.10/2001. Condiţii.

Potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.10/2001, măsurile reparatorii privesc şi utilajele, precum şi instalaţiile ataşate imobilelor preluate de stat în mod abuziv, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.

Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin HG nr.250/2007 stabilesc la pct.6.2 că odată dovedit  dreptul de proprietate asupra imobilului prin natura lui, se prezumă că  utilajele şi instalaţiile au aparţinut aceluiaşi proprietar (lit.a), dar condiţionează (lit.c) acordarea măsurilor reparatorii de existenţa acestor bunuri în patrimoniul entităţii deţinătoare la data intrării în vigoare a legii, impunând totodată ca ele să nu fi fost casate până la această dată.

Condiţiile impuse de lege pentru acordarea măsurilor reparatorii nu sunt întruniea faţă de faptul că la data intrării în vigoare a acesteia, bunurile nu mai existau fizic.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mehedinţi la data de 30 mai 2005, petentul R.Ş. a contestat Dispoziţia nr. 53, emisă de Primăria Comunei Vânători la data de 19.04.2005, privind oferta de acordare a unor măsuri reparatorii prin echivalent pentru bunurile imobile solicitate prin notificarea nr. 46/N/2001.

În motivarea contestaţiei a arătat, că prin dispoziţia menţionată s-a dispus acordarea sumei de 18.851,59 USD, pe care o consideră mult diminuată faţă de valoarea reală stabilită prin expertiza tehnică efectuată în cauză.

A solicitat să se dispună reevaluarea bunurilor conform rapoartelor de expertiză şi a inventarelor de preluare prin confiscarea tuturor bunurilor mobile şi imobile la valoarea reală şi reactualizată a acestora.

Prin sentinţa civilă nr.486 din 4 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr.21/101/2005, s-a admis în parte contestaţia formulată de petentul R.Ş. domiciliat în Dr. Tr. Severin, str. Mareşal Averescu nr. 25 A, împotriva Dispoziţiei nr. 53/19 aprilie 2005, emisă de Primăria Comunei Vânători .

S-a constatat, că petentului R.Ş. (alături de notificatoarea B.P.) i se cuvin măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele proprietatea lui B.P. în cuantum de 21.380,41 USD (52.055 lei), în loc de 18.851 USD.

S-au respins celelalte capete de cerere ale contestaţiei, referitoare la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru bunurile cuprinse în procesele verbale (inventare), bunuri care nu mai există, cât şi referitoare la restituirea unei case de bani.

A fost obligată Primăria comunei Vînători, judeţul Mehedinţi, să emită o nouă dispoziţie, în sensul acordării petentului (alături de notificatoarea B.P.) de măsuri reparatorii în echivalent, în cuantum de 21.380,41 USD (52.055 lei).

S-a respins capătul de cerere privind atribuirea în natură a terenului de 2000 mp, teren intravilan în pct. "Moară" (cererea făcând obiectul L.18/1991) şi cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

S-a reţinut că pentru utilajele  necesare morăritului şi bunurile mobile din gospodăria autorului B.P. reclamantul nu este îndreptăţit la măsuri reparatoriconform art.6 alin.2 din Legea nr.10/2001 şi HG nr.498/2003, ca urmare a faptului că acestea  nu mai există fizic, iar casa de bani nu intră în categoria bunurilor  vizate de Legea nr.10/2001.

Terenul pe care a fost amplasată moara, în suprafaţă de 2000 mp. situat în T.91, P.81 a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate  în baza Legii nr.18/1991, în favoarea moştenitorilor autorului, fiind inclus în suprafaţa totală de 8,02 ha, atribuită acestora, aşa încât reclamantul nu poate beneficia de măsurile prevăzute de Legea nr.10/2001.

Privitor la construcţiile demolate, prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit că  acestea au valoarea de 21.380,41 USD (52.055 lei), calculată prin aplicarea indicelui de inflaţie la suma de 18.851 USD prevăzută în ofertă, corespunzător  perioadei cuprinsă între data primei evaluări – 16.06.2004 şi data de 31 mai 2007 avută în vedere de expertul C.V.M.

Instanţa a concluzionat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii, în limita sumei menţionate, impunându-se ca Primăria comunei Vînători jud.Mehedinţi să emită o nouă dispoziţie în acest sens.

Cererea reclamantului pentru cheltuieli de judecată a fost apreciată ca neîntemeiată, în lipsa culpei procesuale a pârâtei.

Împotriva sentinţei reclamantul a formulat apel, invocând  prin motivele din cererea de declarare a căii de atac, precizate la 30.01.2008, greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art.6 alin.2 din Legea nr.10/2001 şi a prevederilor HG nr.250/2007, în raport de care era îndreptăţit la măsuri reparatorii pentru toate utilajele de morărit şi celelalte bunuri mobile enumerate  în procesele verbale de predare şi inventarele de preluare.

Obligaţia de a face dovada că aceste bunuri existau fizic la data preluării morii, ori că au fost distruse sau înlocuite era în sarcina pârâtei, care nu a fost în măsură de a depune înscrisuri doveditoare în acest sens.

Prin soluţia pronunţată s-a adus atingere dreptului de proprietate  apărat prin dispoziţiile Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi Protocoalele Adiţionale.

Criticile  din apel privesc şi modul de soluţionare a cererii reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată suportate la prima instanţă.

Examinând apelul faţă de motivele invocate, se constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.10/2001, măsurile reparatorii privesc şi utilajele, precum şi instalaţiile ataşate imobilelor preluate de stat în mod abuziv, în afară de cazul în care au fost înlocuite , casate sau distruse.

Textul are în vedere categoria imobilelor prin destinaţie, aşa cum sunt definite  de art.468 alin.1 Cod civil, referitor la care se cer a fi îndeplinite cumulativ 2 condiţii şi anume, pe de o parte să existe raport de accesorietate între asemenea bunuri şi imobilul prin natura lui la care  ele servesc, iar pe de altă parte, ambele bunuri să aibă acelaşi proprietar.

Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin HG nr.250/2007, stabilesc la pct.6.2 că o dată dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului prin natura lui, se prezumă că utilajele şi instalaţiile, adică imobilele prin destinaţie prevăzute de art.6 alin.2 din lege,  au aparţinut aceluiaşi proprietar (lit.a), dar condiţionează (lit.c) acordarea măsurilor reparatorii, de existenţa acestor bunuri în patrimoniul entităţii deţinătoare la data intrării în vigoare a legii, impunând totodată ca ele să nu fi fost casate  până la această dată.

Aceeaşi redactare a textului se regăseşte  şi în HG 498/2003,  invocat în considerentele sentinţei apelate în cauză.

Cu actele depuse la dosar s-a făcut dovada că odată cu moara au fost preluate de la autorul reclamantului şi imobilele prin destinaţie menţionate în inventarele şi procesele verbale de predare, fiind dovedită calitatea de proprietar asupra bunurilor  cerută de incidenţa art.6 alin.2 din Legea nr.10/2001.

Condiţiile impuse de lege pentru acordarea măsurilor reparatorii, rezultate şi din  dispoziţiile pct.6.2 lit.c din Normele metodologice nu sunt întrunite faţă de faptul că, la data intrării în vigoare a legii, aceste bunuri nu mai existau fizic.

Atât în notificarea adresată de reclamant (fila 40 din dosar), cât şi în declaraţia dată în instanţă la termenul din 10 mai 2007 şi consemnată la fila 122, acesta a precizat că bunurile nu mai există în natură; în acelaşi sens  sunt şi declaraţiile extrajudiciare ale martorilor C.G şi P.I. (filele 57 şi 58) care au precizat că utilajele au fost demontate  în anul 1965, odată cu demolarea construcţiilor şi transferate în alte localităţi.

Existenţa utilajelor  şi instalaţiilor de morărit în dotarea altor mori nu a fost dovedită, sarcina probei incumbând reclamantului conform art.1169 Cod civil, care prevede că cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.

Reclamantul nu se poate prevala de faptul că în favoarea sa  operează o prezumţie în privinţa  existenţei fizice a bunurilor, pct.6.2 lit.a din HG nr.250/2007 prevăzând că se prezumă numai dreptul proprietarului imobilului prin natura sa, asupra imobilelor prin destinaţie, însă cerinţele impuse pentru acordarea măsurilor reparatorii trebuie să fie dovedite de persoana îndreptăţită, ori în cauză nu s-au făcut probe care să ateste că bunurile există.

Prin soluţia adoptată de prima instanţă nu s-a adus atingere dreptului de proprietate ocrotit de art.1 din Primul Protocol Adiţional la CEDO, reclamantul nefiind titularul unui bun susceptibil de a fi protejat de această normă, atâta timp cât situaţia juridică a bunurilor în litigiu nu intră în sfera  de aplicare a art.1.

Aşa cum a reţinut în mod constant jurisprudenţa CEDO (cauzele Păduraru, Lupaş şi altele) noţiunea de „bunuri” acoperă atât „ bunuri actuale” cât şi valori patrimoniale, inclusiv creanţe, în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puţin o speranţă legitimă de a beneficia efectiv de un drept de proprietate.

Dimpotrivă, speranţa de a i se recunoaşte un drept de proprietate ce nu poate fi exercitat efectiv nu poate fi considerată un „bun” în sensul art.1 din Protocolul nr.1, ori în speţă în condiţiile în care prin legea specială se stabilesc categoriile bunurilor ce intră sub incidenţa acesteia şi cerinţele ce trebuiesc îndeplinite pentru acordarea măsurilor reparatorii, iar situaţia de fapt reţinută duce la concluzia că bunurile solicitate de reclamant nu fac parte din categoria celor vizate de lege, el nu poate opune un „bun actual”, sau invoca o speranţă legitimă în recunoaşterea unui drept de proprietate.

Neîntemeiată este şi critica referitoare la  neacordarea cheltuielilor de judecată.

Art.274 Cod pr.civilă condiţionează acordarea  cheltuielilor de judecată de culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul.

Acţiunea reclamantului a fost admisă în parte, în sensul actualizării cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent, ca urmare  a aplicării indicelui de  inflaţie la suma prevăzută în oferta Primăriei.

Prin soluţia pronunţată nu au fost admise alte cereri ale reclamantului, aşadar nu se poate reţine culpa procesuală a pârâtei, pentru acordarea  cheltuielilor de judecată.

Pentru considerentele arătate, apelul nu este fondat şi urmează să fie respins conform art.296 Cod pr.civilă.

4

Domenii speta

Spete similare