Rolul activ al instanţei, prevăzut de art.129 Cod pr.civilă, presupune aflarea adevărului judiciar, fără a putea constitui temei al substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia din părţi şi în apărarea intereselor acesteia.
Potrivit dispoziţiilor din alin.5, în exercitarea rolului activ, instanţa nu are obligaţia, ci posibilitatea să ordone dovezile pe care le găseşte de cuviinţă, însă atunci când apreciază că sunt necesare pentru dezlegarea pricinii.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tg-Jiu sub nr. 2338/C/2006, reclamanta F.E a chemat în judecată pe pârâtul T.E pentru anularea certificatului de moştenitor privind succesiunea autoarei P.E decedată la 26.11.2005.
În motivarea cererii a arătat că defuncta era mătuşa sa, nu a avut moştenitori direcţi, astfel că reclamanta are vocaţie succesorală la averea rămasă. A solicitat totodată să se constate nulitatea absolută a testamentului întocmit de autoare în favoarea pârâtului T.E deoarece nu avea discernământul faptelor sale fiind grav bolnavă.
Ulterior, şi-a precizat acţiunea în sensul că a solicitat anularea certificatului de legat nr. 400/2005 şi a testamentului autentificat sub nr. 1933/2005 pentru încălcarea dispoziţiilor art. 81 raportat la art. 88 din Legea nr. 36/1995, în sensul că nu s-au citat moştenitorii defunctei, există indicii clare de captaţie a voinţei defunctei de către pârât, semnătura din testament nu aparţine autoarei şi că aceasta suferea de diabet zaharat, boală ce duce la demenţă.
Prin sentinţa civilă nr. 2410 din 20.04.2006 Judecătoria Tg.Jiu a respins acţiunea, reclamanta fiind obligată la cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei RON.
Prin decizia civilă nr. 630 din 18.06.2006 a Tribunalului Gorj s-a admis apelul, s-a desfiinţat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare , cu motivarea că instanţa nu s-a pronunţat pe toate capetele de cerere.
Rejudecând cauza , Judecătoria Tg-Jiu prin sentinţa civilă nr. 2380 din 3 aprilie 2007 a respins acţiunea şi a obligat-o pe reclamantă la 600 lei cheltuieli de judecată.
A reţinut instanţa din probele administrate în cauză că prin testamentul autentificat sub nr. 1933 din 30.05.2005 P.E a testat întreaga sa avere mobilă şi imobilă pârâtului T.E , că testatoarea a decedat la 24.11.2005 iar pârâtul a solicitat dezbaterea succesiunii, eliberându-se certificatul de legat nr. 400/22.12.2005.
La plângerea reclamantei adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva notarului public R.G.S pentru infracţiunea de fals intelectual şi pentru pârât privind complicitatea la fals intelectual; în aceeaşi cauză s-a constatat printr-o expertiză grafologică că semnătura de pe testament aparţine testatoarei .
A mai reţinut instanţa că reclamanta nu a făcut dovada că testatoarea nu avea discernământul faptelor sale la data întocmirii testamentului sau că a fost determinată de pârât prin mijloace viclene să încheie acest act.
Cu privire la întocmirea şi semnarea testamentului, instanţa a avut în vedere declaraţia dată de notarul public în faţa organelor de urmărire penală, reţinând că notarul a respectat art. 75 din Legea nr. 36/1995 cu ocazia dezbaterii succesiunii, reclamanta nefiind moştenitor rezervatar ci colateral ordinar, astfel că nu exista obligaţia citării sale la dezbaterea succesiunii.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul că instanţa nu a dispus o expertiză medico-legală pentru a se stabili gradul de afectare a discernământului autoarei la data semnării testamentului ; că nu s-au administrat probe suficiente pentru a se dovedi manevrele dolosive; că săvârşirea faptelor de fals şi uz de fals de către pârât a avut ca scop scoaterea imobilelor ce au fost testate de sub procedura comandamentului, fapte săvârşite înaintea întocmirii testamentului şi care denotă dorinţa lui de a-şi însuşi averea testatoarei .
Prin decizia nr.328 din 3 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.382/318/2007, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta F.E , împotriva sentinţei civile nr. 2380 din 3 aprilie 2007, pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. 382/318/2007.
A fost obligată apelanta la 300 lei cheltuieli de judecată faţă de intimatul pârât.
S-a reţinut că expertiza medico-legală nu putea fi dispusă în lipsa unor acte medicale din care să rezulte existenţa unor afecţiuni de natură să influenţeze discernământul testatoarei, din probele testimoniale nu a rezultat că pârâtul a efectuat acte sau fapte de captaţie şi sugestie, demersurile sale de a scoate imobilele de sub procedura comandamentului, anterioare întocmirii testamentului, neputând fi încadrate în această categorie.
În baza art.299 Cod pr.civilă împotriva deciziei reclamanta a declarat recurs, susţinând că instanţa nu a manifestat rol activ în administrarea probatoriilor necesare dezlegării pricinii, respingând cererea pentru efectuarea expertizei medico-legale şi expertizei grafologice, dovezi hotărâtoare pentru stabilirea discernământului testatoarei.
Concludenţa probei ştiinţifice nu se putea prestabili, în lipsa documentelor medicale ce se aflau în posesia pârâtului, astfel că se impunea ca instanţa să solicite aceste înscrisuri de la instituţiile medicale, urmând ca admisibilitatea probei să fie discutată ulterior.
Recursul nu este fondat.
Dispoziţiile art.129 Cod pr.civilă reglementează principiul rolului activ al judecătorului, în principalele sale componente, prevăzând în alin.5 obligaţia de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, în vederea pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice, scop în care instanţa poate ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Aşadar, rolul activ al instanţei prevăzut de text presupune doar aflarea adevărului judiciar, fără a putea constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia din părţi şi în apărarea intereselor acesteia.
Potrivit art.129 alin. 5 Cod pr.civilă, instanţa nu are obligaţia, ci posibilitatea să ordone dovezile pe care le găseşte de cuviinţă, însă atunci când apreciază că sunt necesare pentru dezlegarea pricinii.
În speţă, instanţei nu i se poate imputa nerespectarea obligaţiilor ce decurg din art.129 Cod pr.civilă, în condiţiile în care este atributul său exclusiv de a aprecia asupra oportunităţii şi concludenţei probelor necesare rezolvării raporturilor litigioase deduse judecăţii.
Măsura respingerii cererii privind administrarea probei cu expertiza medico-legală este justificată, de vreme ce proba ştiinţifică nu putea fi dispusă în lipsa actelor medicale de natură a prefigura existenţa unor afecţiuni în măsură să vicieze consimţământul testatoarei.
Singurele acte medicale depuse la dosar (fila 26) atestă că autoarea a fost spitalizată cu 2 luni anterior întocmirii testamentului, cu diagnosticul „ diabet zaharat, insuficienţă cardiacă, hipertensiune arterială” şi ca atare nu pot constitui temei în efectuarea expertizei privind discernământul, aprecierile referitoare la eventualele efecte ale maladiilor menţionate în actul medical asupra organelor interne şi sistemului nervos central, făcute în motivarea recursului reclamantei, fiind pur speculative, ele emanând de la persoane lipsite de calificare profesională în domeniul medical.
Reclamanta este cea care avea îndatorirea, în baza art.1169 Cod civil, să depună diligenţele necesare pentru obţinerea unor acte medicale în măsură să justifice admiterea probei solicitate.
Privitor la expertiza grafologică, având în vedere că o astfel de verificare s-a făcut în dosarul de cercetare penală, instanţa a apreciat judicios, în virtutea atribuţiilor conferite de art.129 Cod pr.civilă, că nu se impune completarea probatoriilor.
Pentru argumente similare nu s-a dispus nici suplimentarea probei testimoniale, depoziţiile martorilor audiaţi fiind suficiente pentru stabilirea împrejurărilor de fapt în dovedirea cărora au fost încuviinţaţi. Totodată, în lipsa unor constatări medicale, care să ateste existenţa unor indicii ce ar putea duce la concluzia că discernământul testatoarei a fost afectat la data întocmirii actului, proba testimonială nu poate fundamenta o astfel de constatare.
În consecinţă, recursul este nefondat şi urmează să fie respins conform art.312 alin.1 Cod pr.civilă.
3
Tribunalul Vrancea
Constatare clauze abuzive contract credit . Legea 193/2000
Curtea de Apel Iași
Soluţionarea recursului formulat de procuror în defavoarea inculpatului, vizând o soluţie de achitare în apel (la fond fiind condamnat inculpatul). Aplicarea dispoziţiilor art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d) C.pr.pen. – posibilitatea instanţei de a casa ...
Curtea de Apel Suceava
Decizie de imputare. Neobservarea excepţiei de tardivitate a emiterii deciziei, raportat la prevederile art. 108 alin. 2 din vechiul Cod al muncii. Nulitatea absolută a deciziei de imputare.
Curtea de Apel Iași
Imposibilitatea reținerii art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) Cod penal anterior în condițiile existenței unei hotărâri anterioare de amânare a aplicării pedepsei
Curtea de Apel Alba Iulia
Calitatea procesuală pasivă. Lipsa unui protocol din care să rezulte modul de preluare a patrimoniului.