Daune morale. Criterii de apreciere a cuantumului.

Repararea integrală a prejudiciului  reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispoziţiile art.998 Cod civil, în termeni precişi şi cuprinzători, ce evocă neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa , fără nici o restrângere sau limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia.

Deşi cuantificarea  prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a  aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezat, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării etc.

Toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.

Prin  cererea  înregistrată sub nr. 220/2005, reclamanta P.I. a solicitat instanţei să fie obligat pârâtul I.M.  la plata sumei de  2.376.000.000 lei ROL, despăgubiri civile din care  1.500.000 lei ROL daune morale şi  876.000.000 lei ROL daune materiale, reactualizate în raport de rata inflaţiei la data executării.

În motivare, a arătat că pârâtul este executor judecătoresc, iar pretenţiile  reprezintă exercitarea acţiunii civile în procesul penal, soluţionat prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală, reţinându-se că fapta nu prezintă  pericolul social al unei infracţiuni.

În privinţa daunelor materiale se are în vedere pierderea înregistrată pentru lipsa de folosinţă a autovehiculului de  600.000 lei ROL pe zi de întârziere şi beneficiul nerealizat din  17.10.2000.

La data de 20.01.2005, reclamanta şi-a precizat acţiunea, învederând că temeiul juridic al cererii privind daunele morale şi materiale este art. 998-999 Cod civil şi art. 14 alin. 4 C.pr.civ. şi a apreciat despăgubirile materiale la suma de  875.000.000 lei ROL şi daunele morale la suma de  1.500.000.000 lei ROL.

A motivat că, în urma acţiunilor nelegale şi a abuzului în funcţia de executor, I.M. i-a cauzat numeroase suferinţe fizice şi psihice, atât ei cât şi fiului său.  A arătat că, datorită numeroaselor procese pe care le-a avut a fost obligată să-şi vândă apartamentul, în prezent locuind cu chirie.

La data de 13 februarie 2005, pârâtul I.M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La data de 04.03.2005, reclamanta a formulat o completare la acţiune, prin care a învederat că înţelege să cheme în judecată, alături de persoana fizică I. M. şi Biroul Executorului Judecătoresc I. M.

La data de 28.04.2005 BEJ I.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii;  a arătat că persoana fizică I.M. nu a intrat în nici un raport juridic personal cu reclamanta.

În privinţa acţiunii formulată împotriva lui BEJ I.M. a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

La data de 23 iunie 2005, BEJ I.M. a formulat cerere de chemare în garanţie a Casei de Asigurări pentru răspunderea civilă a executorilor judecătoreşti, potrivit dispoziţiilor art. 54 şi 42 din Legea 188/2000.

Prin sentinţa civilă nr. 1394 din 15 sept. 2005, Tribunalul Dolj a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, reţinând că în speţă sunt aplicabile  dispoziţiile  art. 2 pct. 1 şi 4 C.pr.civ., valoarea litigiului fiind sub 5 miliarde lei ROL.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 15061/C/06.10.2005.

La data de 16.01.2006, Casa de Asigurări a executorilor judecătoreşti a formulat întâmpinare, învederând că în conformitate cu art. 42 alin. 2 din Legea 188/2000,  răspunderea profesională a executorului se realizează prin Casa de Asigurări.

La data de 14.04.2006, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul că a solicitat suma de  876.000.000 lei ROL daune morale pentru lipsa de folosinţă a autoturismului din data de 17.10.2000, data sechestrului şi până în prezent, prejudiciul cauzat de BEJ I.M şi I.M. şi daune materiale.

La data de 16.06.2006, pârâţii I.M.şi BEJ I.M. au formulat o completare la întâmpinare, care cuprinde motivele ce au fost înserate şi în întâmpinările formulate anterior.

Prin sentinţa civilă nr. 8753 din  3 noiembrie 2006, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 15061/C/2005, s-a respins acţiunea în pretenţii formulată de reclamanta P.I. împotriva pârâţilor I.M şi BEJ I.M. şi chemata în garanţie Casa de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti din România – Bucureşti.

Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut că, potrivit dispoziţiilor  art.1 din Legea 188/2000, art.41 şi art.44 din Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, răspunderea pentru actele întocmite revine exclusiv executorului judecătoresc, singurul care are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a persoanei fizice I.M şi BEJ I.M.

S-a reţinut  că, în cadrul  executării  sentinţei civile nr. 17558/1997 a Judecătoriei  Craiova  în  dosarul nr.1497/1998 împotriva  debitorului Ş.E. a fost  înfiinţat sechestru asupra  autoturismului marca FORD TRANZIT, nr. de înmatriculare 7-DJ-61152 , la data  de  17 octombrie 2000 , autoturism privitor  la care ulterior , prin sentinţa civilă nr. 1962 din 4  iunie 2001, irevocabilă, s-a constatat că este  proprietatea  contestatoarei  P.I,  în baza convenţiei  de vânzare-cumpărare din 5 iulie  2000.

La data de 25 ianuarie 2002, creditorul D.T.  a formulat o nouă cerere  de  executare  a  aceluiaşi titlu  executoriu  , formându-se dosarul nr.  28/E/ 2002 BEJ I.M.,  în cadrul căruia, la  17  aprilie  2002 , s-a aplicat  sechestru  asupra aceluiaşi autoturism.

Prima  instanţă  a apreciat  că în perioada 2000-2002 nu se poate reţine  în sarcina executorului nici o faptă , acesta neavând calitate de  subiect activ al vreunei fapte  cauzatoare de prejudicii, astfel  că nu poate fi obligat la plata  vreunei reparaţii  materiale sau morale , faţă de  reclamantă.

S-a mai reţinut că , prin sentinţa  civilă nr. 7142 din 27 martie 2002 a fost suspendată  provizoriu  executarea pornită în dosarul nr. 28/E/2002 , iar prin sentinţa civilă nr. 10580/8 mai 2002 s-a dispus anularea formelor de executare îndeplinite în dosarul nr. 28/E/2002, în sensul  că s-a scos de la executare autoturismul  proprietatea  reclamantei. Cu toate acestea , executorul  judecătoresc  a încheiat  actul de  adjudecare  la data de 24  aprilie 2002 , după  ce instanţa  de judecată a dispus  suspendarea  executării  silite.

Prima instanţă  a apreciat  că în cauză nu este  îndeplinită condiţia existenţei unui prejudiciu cert,  prin expertiza  contabilă stabilindu-se  cuantumul  unui prejudiciu  eventual, lipsit de certitudine, care nu poate justifica acordarea  de  despăgubiri.

În privinţa faptei ilicite, condiţie pentru  atragerea  răspunderii  civile  delictuale, prima instanţă a apreciat că fapta executorului  judecătoresc de  a vinde autoturismul  la licitaţie  nu este  o faptă ilicită în accepţiunea dispoziţiilor art.998 – 999  Cod  civil , întrucât  debitorul a adus la cunoştinţă executorului hotărârea judecătorească de suspendare  a executării silite, ulterior datei  când  a avut  loc vânzarea  la licitaţie.

De  asemenea, s-a reţinut că asupra contestaţiei  la  executare formulată  de reclamanta  P.I., au fost  pronunţate soluţii  contradictorii şi anume sentinţa civilă  nr. 9395 din 1 iunie  2001  irevocabilă prin care s-a respins  contestaţia şi decizia  civilă nr.160/22  ianuarie 2002  a Curţii de Apel Craiova , prin care a  fost admisă  contestaţia, reţinându-se  o situaţie contrară  celei statuate prin  sentinţa anterioară. În aceste  condiţii , părţile  au invocat  hotărârea  prin care  li s-a reţinut o situaţie favorabilă.

În privinţa daunelor morale, prima instanţă  a reţinut  că  nu s-a  făcut  dovada  că vânzarea  apartamentului şi  deteriorarea  stării de  sănătate  a  reclamantei şi fiului  său se datorează  vânzării la licitaţie  a  autovehiculului.

De asemenea, numărul  mare de  procese care s-au  derulat pe parcursul anilor  2000-2004 nu i se poate  imputa executorului judecătoresc, întrucât  recuperarea autoturismului, după pronunţarea  hotărârii prin care  s-a  desfiinţat actul  de  adjudecare şi formele  de executare din dosarul  nr. 28/E/2002, reclamanta  avea posibilitatea promovării  unei cereri întemeiate  pe  dispoziţiile  art. 4041  alin.3 C.pr.civ. S-a reţinut că prin  procesul-verbal din 25  noiembrie 2004 al executorului judecătoresc T.B. reclamanta a intrat  în posesia  autoturismului.

Împotriva  sentinţei civile  nr.8753 din 3  noiembrie  2006  a Judecătoriei Craiova  a formulat apel reclamanta , criticând-o pentru nelegalitate  şi netemeinicie.

În motivare  apelanta a  susţinut  că  prima instanţă nu a analizat  probele  administrate în cauză şi de asemenea , a respins  neîntemeiat cererea reclamantei  privind  ataşarea dosarului penal nr.4905/P/2002  al Parchetului de pe lângă Judecătoria  Craiova .

Apelanta a arătat că prima  contestaţie  la executare  formulată  a  fost admisă  prin decizia  nr.160/22  ianuarie  2002 şi a fost  nevoită  să depună cea de-a doua contestaţie împotriva  aceluiaşi dosar de executare, întrucât executorul judecătoresc refuza  să depună la dosar actele de  executare efectuate.

A susţinut că prin hotărâre irevocabilă ( decizia  civilă  nr. 1962/ 4 iunie  2001  a Tribunalului Dolj) s-a statuat că  reclamanta  este  proprietarul  autoturismului, iar prin recipisa  CEC  nr. 632 /2533602/3 decembrie 2001  debitorul Ş.E. a achitat  suma ce formează obiectul executării  şi , cu toate acestea, executorul  judecătoresc a continuat executarea , încheind  actul  de  adjudecare, aspecte  dovedite  în cauză.

Apelanta a arătat că în  dosarul civil nr. 1919/2002 al Curţii Supreme de  Justiţie Bucureşti  a fost respinsă cererea  de revizuire  a celor două hotărâri  contradictorii.

A mai  susţinut că actul de adjudecare  a fost încheiat  la data de 24  aprilie 2002 , după ce executorul judecătoresc fusese  încunoştinţat despre suspendarea  executării silite.

Apelanta a susţinut  că ,  urmare a actelor de  executare  nelegale , a suferit un prejudiciu,  ea achiziţionând autoturismul pentru a  obţine un profit din această investiţie, cuantumul  beneficiului  nerealizat fiind dovedit prin  raportul de  expertiză realizat în cauză.

Apelanta a mai  precizat că prima  instanţă  nu a ţinut seama de  recunoaşterea  de către executor  a faptei sale în cadrul  dosarului penal, de refuzul  acestuia de  a răspunde  la interogatoriu , de refuzul  de  a  răspunde la convocarea făcută de  expert , de plângerea penală formulată de intimat  privind  contractul de închiriere  al autoturismului, formulată  în scopul  tergiversării cauzei, de refuzul  achitării taxei de timbru aferentă cererii  de chemare în judecată.

Prin decizia nr.427 din 14 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.7243/63/2007, s-a admis  apelul formulat de reclamanta P.I. j, împotriva sentinţei civile nr. 8753/03 11 2006, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 15061/C/2005, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi I.M. şi  BEJ  I.M. cu sediul în Craiova, România Muncitoare, nr. 104, jud. Dolj şi  CASA DE ASIGURĂRI A EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI, Bucureşti, sector 1, Bd. Magheru, nr. 6-8, et. 6, ap. 33, 36.

S-a schimbat în parte sentinţa civilă în sensul că s-a admis în parte acţiunea.

A fost obligat pârâtul executorul judecătoresc  I.M la plata către apelanta-reclamantă a sumei de  4016,87 lei, reprezentând lipsa de folosinţă a autoturismului pe perioada aprilie-august 2002 şi la 15.000 lei daune morale.

S-au constatat întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, rezultate din dispoziţiile art.998, 999, reţinându-se că reclamanta  a suferit un prejudiciu material  constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a autoturismului, achiziţionat în scopul efectuării transportului de persoane, iar acesta a fost cauzat prin fapta ilicită a pârâtului BEJ I.M., care a procedat la vânzarea la licitaţie a bunului, după ce i se adusese la cunoştinţă că, în cadrul contestaţiei  la executare formulată de reclamantă, la 27.03.2002 Judecătoria Craiova a dispus suspendarea executării silite.

A fost înlăturată susţinerea pârâtului privind vânzarea la licitaţie anterior datei de 27.03.2002, considerându-se că procesul verbal de executare din 23.03.2002 a fost antedatat, atâta timp cât în cuprinsul lui s-a făcut referire la recipisa CEC din 19.04.2002, pentru achitarea cauţiunii.

Culpa pârâtului rezultă din declaraţia dată în cursul cercetărilor penale, în care a recunoscut că fapta este rezultatul neglijenţei sale.

Cuantumul daunelor materiale s-a stabilit conform constatărilor  raportului de expertiză efectuat în cauză, iar daunele morale s-au acordat pentru efectele produse ca urmare a refuzului executorului de executare a unei hotărâri definitive, asupra stării fizice, psihice şi afective a reclamantei.

În privinţa apărărilor formulate de CAS a  Executorilor judecătoreşti, s-a apreciat că nu pot fi analizate, faţă de dispoziţiile art.295 Cod pr.civilă, instanţa de apel fiind obligată să verifice stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii, numai în limitele cererii de apel.

Cererea de chemare în garanţie nu poate fi soluţionată pentru prima dată în instanţa de apel, iar în acest sens nu s-a formulat apel sau  aderare la apel.

În baza art.299 Cod pr.civilă, împotriva deciziei au declarat recursuri reclamanta  şi pârâtul BEJ I.M.

În recursul pârâtului s-a invocat motivul de nelegalitate  prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, susţinându-se că obligarea la plata daunelor morale este lipsită de temei legal.

Chiar dacă legea nu face distincţie între prejudiciul material şi moral, acordarea daunelor morale trebuie să fie justificată de atingerea adusă drepturilor  personale nepatrimoniale ale reclamantei, ori în cauză nu s-au dovedit aceste aspecte.

Motivarea din considerentele deciziei nu este legală, indemnizaţia pentru daunele morale trebuind să constea în compensaţii care să reflecte prejudiciul moral suferit, gravitatea, importanţa şi consecinţele pentru persoana ce se consideră vătămată.

Prin decizia în interesul legii nr.4286/8.06.2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au stabilit criterii în raport de care se calculează daunele morale: suferinţe fizice şi psihice, atingere gravă adusă onoarei şi demnităţii persoanei,  afectarea gravă a prestigiului profesional şi a personalităţii morale, dar în speţă tribunalul nu a examinat niciunul din aceste criterii.

Cuantumul daunelor morale este disproporţional faţă de cel al prejudiciului material, având un evident caracter inechitabil.

Instanţa nu a ţinut seama nici de reaua credinţă a reclamantei care a formulat, consecutiv, mai multe contestaţii la executare, obţinând astfel soluţii contradictorii.

Privitor la cererea de chemare în garanţie, instanţa avea obligaţia să o soluţioneze, fiind investită cu examinarea litigiului sub toate aspectele.

Pârâtul a mai susţinut că reclamantei i s-a acordat mai mult decât a cerut, respectiv contravaloarea  lipsei de folosinţă a autovehiculului pe perioada aprilie-august 2002.

Daunele materiale s-au stabilit în lipsa unor dovezi certe care să ateste că reclamanta s-a ocupat cu transportul de persoane, sau a avut o firmă cu acest profil.

Atât instanţa cât şi expertul confundă noţiunile de „prejudiciu viitor” şi „prejudiciu eventual”, acesta din urmă fiind avut în vedere, deşi nu este cert şi sigur pentru a întemeia soluţia de  admitere a pretenţiilor reclamantei.

Examinând criticile formulate, se apreciază că ambele recursuri sunt nefondate.

Motivele din recursul pârâtului  nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Temeiul legal al obligării pârâtului la plata daunelor morale îl reprezintă dispoziţiile art.998 şi 999 Cod civil,  norme ce reglementează răspunderea civilă delictuală, constând în obligarea unei persoane de a repara prejudiciul cauzat alteia pentru o faptă ilicită.

Din redactarea art.998 Cod civil, în conformitate cu care „ orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”, rezultă că textul nu face distincţie în privinţa naturii patrimoniale sau nepatrimoniale a prejudiciului.

Nici din economia art.999 Cod civil nu se poate deduce asemenea distincţie, ceea ce impune concluzia că prejudiciul nepatrimonial constituie, ca şi cel patrimonial  un element structural al răspunderii civile delictuale, alături de fapta ilicită, culpa autorului şi de raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Repararea integrală a prejudiciului reprezintă principiul de bază al răspunderii civile  delictuale, consacrat de dispoziţiile art.998 Cod civil, în termeni precişi şi cuprinzători, ce evocă neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa, fără nici o restrângere sau limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia.

Prejudiciile nepatrimoniale, denumite şi daune morale, constituie acele consecinţe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani , deci cu conţinut neeconomic şi care rezultă din atingerile şi încălcările drepturilor personale nepatrimoniale. Asemenea consecinţe pot fi durerile fizice şi psihice, atingerile aduse onoarei, cinstei, demnităţii, prestigiului sau reputaţiei unei persoane etc.

Deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv,  importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, etc.

Toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.

Stabilind suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale, instanţa a făcut o aplicare corespunzătoare  a criteriilor enumerate, ţinând seama atât de  consecinţele pe care nerespectarea obligaţiilor profesionale de către executorul judecătoresc le-a avut asupra stării de sănătate a reclamantei, cât şi de starea de disconfort, stres şi îngrijorare cauzate prin fapta ilicită a acestuia.

Existenţa unui echilibru între cuantumul daunelor materiale şi a celor morale nu reprezintă un criteriu de cuantificare a acestora din urmă, întrucât existenţa prejudiciului moral nu este  condiţionată de prejudiciul material, el putându-se regăsi şi independent de acesta.

Decizia nr.4286/ 8.06.2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată de pârât, este o decizie de speţă, fără incidenţă în cauză, pronunţată într-un cadru procesual diferit, în baza unui temei juridic distinct, în respectivul litigiu cererea pentru daune  morale fiind fondată pe prevederile art.504 Cod pr.penală.

Este de asemenea neîntemeiată şi critica referitoare la acordarea a ceea ce nu s-a cerut.

Prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat contravaloarea lipsei de folosinţă a autovehiculului începând cu data de 17.10.2000, fără a indica în acţiune sau în precizările ulterioare o dată limită până la care să fie calculate despăgubirile, situaţie în care instanţa, conform probelor  administrate a reţinut că reclamanta a fost lipsită de folosinţa bunului pe perioada 27.03.-30.08.2002.

Cuantumul daunelor a fost stabilit faţă de noţiunea de „prejudiciu cert” adică a cărui existenţă este neîndoielnică şi a cărui întindere poate fi sigur stabilită.

Împrejurarea că anterior declanşării procedurii de executare reclamanta nu a desfăşurat activităţi de transport, nu are relevanţă în caracterizarea prejudiciului cauzat ca fiind cert, atâta vreme cât întinderea lui poate fi stabilită, avându-se în vedere scopul pentru care  bunul fusese achiziţionat, scop dovedit cu probele administrate.

Inexistenţa anterioară a unei astfel de activităţi nu conferă prejudiciului caracterul de prejudiciu eventual, cum susţine recurentul pârât, el întrunind toate condiţiile ce antrenează răspunderea civilă delictuală.

Faţă de considerentele expuse, recursurile sunt nefondate şi urmează să fie respinse conform art.312 alin.1 Cod pr.civilă.

7

Domenii speta

Spete similare