Decizie recalculare pensie militari.

Decizie recalculare pensie militari.

-Legea 119/2010: art.1;

- H.G. nr. 735/2010;

- Constituţia României:art.14,16, 44

- Protocolul nr.1 adiţional la CEDO: art.1

-Decizia  nr.29/12.12.2011 a Î.C.C.J

Prin noua lege a pensiilor legiuitorul a modificat regulile de stabilire a cuantumului pensiilor speciale acest cuantum fiind stabilit în funcţie de contribuţiile vărsate şi nu în funcţie de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv). Este de reţinut că nu este afectată sau restrânsă pensia contributivă ci doar componenta necontributivă a pensiei speciale (suplimentul), or acordarea acestui supliment  ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia.

Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia  civilă nr. 1048/12  martie 2012.

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, sub dosar nr.606/85/2011, astfel cum a fost precizată ulterior, contestatorul  B.V. a chemat în judecată intimaţii C.P.S. a M.A.N. şi M.A.N. solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa:

- în principal, să se dispună anularea deciziei de recalculare a pensie  nr.25668 din 31.12.2010 ca netemeinică şi nelegală şi obligarea intimaţilor la restituirea diferenţei de pensie avută în luna decembrie 2010 şi pensia recalculată pentru perioada 01.01.2011 şi până la revenirea la cuantumul legal al pensiei

-  în subsidiar, anularea deciziei şi obligarea intimaţilor la emiterea unei noi decizii în care să fie luate în calcul toate perioadele de cotizare şi toate veniturile pe care le-a obţinut în activitatea sa, precum şi condiţiile de muncă.

- să fie obligaţi intimaţii să plătească contestatorului diferenţa actualizată cu indicele de inflaţie dintre pensia care i se cuvine în mod legal conform dispoziţiilor legii 119/2010 şi pensia recalculată;

- să fie obligaţi intimaţii la cheltuieli de judecată.

În motivarea contestaţiei, a arătat în esenţă că decizia de recalculare a pensiei a fost emisă fără temei juridic, respectiv după suspendarea de către instanţele judecătoreşti a aplicării H.G. 735 din 21 iulie 2010, prin Sentinţa civilă nr. 338/2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin Decizia civilă nr. 38/7.01.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A mai susţinut că prin emiterea deciziei atacate a fost încălcat dreptul de proprietate al contestatorului, astfel cum este acesta protejat de jurisprudenţa CEDO, contestatorul indicând cauza Stec şi alţii contra RU al Marii Britanii.

Contestatorul  a mai arătat, de asemenea, că prin emiterea deciziei de pensionare a fost încălcat principiul neretroactivităţii legii, al drepturilor câştigate,  principiul egalităţii în drepturi şi cel  al nediscriminării.

Cu privire la cuantumul pensiei, contestatorul  a susţinut că intimata Casa Sectorială de Pensii a M.A.N. i-a micşorat cuantumul pensiei, că acest cuantum este stabilit incorect, constituind o eroare în activitatea de recalculare a pensiei, şi că  potrivit dispoziţiilor art. 7 alin 1 al legii 119/2010, în situaţia în care pensia nou rezultată este mai mică decât cea rezultată trebuia păstrată în plată cuantumul mai avantajos.

Cu privire la modalitatea şi datele de calcul avute în vedere la stabilirea cuantumului pensiei recalculate, contestatorul arată că instituţia avea obligaţia de a recalcula pensiile în baza datelor pe care le deţine, fără a exista vreo responsabilitate a sa de a procura şi transmite la casa de pensii documente prin care contestatorul să îşi dovedească veniturile. Prin urmare, a apreciat ca fiind ilegal şi imoral ca în lipsa datelor în baza cărora se face recalcularea, lipsuri care nu-i pot fi imputate, să fie sancţionat prin luarea în calcul pentru stabilirea pensiei a salariului mediu brut pe economie pentru venituri de natură salarială neprimite de la instituţia militară, care de fapt este ea însăşi răspunzătoare de recalcularea pensiilor şi care deţine datele pentru recalculare.

Schimbarea temeiului în baza căreia a fost stabilită iniţial pensia, respectiv Legea 164/2001, şi diminuarea cuantumului pensiei a fost calificată de contestator ca fiind contrară dispoziţiilor constituţionale, comunitare şi principiilor cuprinse în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

M. A. N.– pentru C.P.S. a M.A.N.,  a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, raportat la obiectul acesteia, iar pe fond, a solicitat respingerea contestaţiei ca rămasă fără obiect.

În motivarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii a arătat că prezenta contestaţie a fost formulată după intrarea în vigoare a Legii 263/2010, care prevede la art. 149 faptul că deciziile de pensionare pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare, la casele sectoriale de pensii, iar  potrivit art. 153 din acelaşi act normativ,, tribunalele soluţionează contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de Comisia Centrală de Contestaţii.

A mai susţinut că prezenta contestaţie este rămasă fără obiect, raportat la  prevederile art. 10 din OUG 1/2011, act normativ care a abrogat expres H.G. nr.735/2010, şi că prin această ordonanţă s-a instituit o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributiviţăţii.

S-a mai arătat în întâmpinare şi faptul că toate diferenţele rezultate din recalcularea  pensiei au fost achitate în cursul lunii februarie 2011, astfel încât acţiunea apare ca lipsită de obiect.

Prin sentinţa civilă nr.715/07.06.2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu, în  cauză, s-a respins contestaţia formulată de contestatorul B.V., în contradictoriu cu intimaţii C.P.S. a M.A.N. şi  M.A.N.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut  după examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, că petentul a fost  beneficiarul unei pensii militare stabilite conform Legii nr.164/2001, iar, ulterior, prin decizia atacată, contestatorului i-a fost recalculată pensia potrivit Legii 119/2010 şi metodologiei prevăzută în HG 735/2010.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa de fond a apreciat că este nefondată, reţinând că la data formulării contestaţiei, Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice era în vigoare, începând din data de 01.01.2011 şi că procedura administrativă prealabilă fără caracter jurisdicţional nu este obligatorie. Mai mult de atât, contestatorul a făcut dovada sesizării Comisiei de Contestaţii care funcţionează în cadrul MAN anterior promovării prezentei.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a M.A. N. instanţa de fond a respins-o ca neîntemeiată cu motivarea că la data emiterii deciziei Casa de Pensii Sectorială nu avea personalitate juridică fiind un departament în cadrul ministerului, dobândind personalitate juridică doar la data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010.

Pe fondul cauzei,  contestaţia astfel cum a fost formulată a fost respinsă ca neîntemeiată pe următoarele considerente:

Cuantumul pensiei cuvenite contestatorului prin decizia emisă de intimat în decembrie 2010 s-a stabilit în baza H.G. nr.735/2010 act normativ abrogat pe data intrării în vigoare a O.U.G. nr.1/28.01.2011.

Prin această ordonanţă de urgenţă legiuitorul a instituit o procedură de revizuire a pensiilor recalculate, iar prin art.6(1) se prevede „pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate şi a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe bază de salariu mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se menţine în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010”.

Alin.2 al aceluiaşi articol prevede că diferenţele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârşitul lunii februarie 2011.

Din economia textelor de lege prezentate, raportat la înscrisurile depuse la dosarul cauzei respectiv, decizia de revizuire şi cupon de pensie pentru luna februarie 2011, rezultă fără putinţă de tăgadă că în prezent contestatorul nu este prejudiciat cu nimic, iar prin revizuirea cuantumului drepturilor băneşti cuvenite, decizia contestată nu-şi mai produce efecte, în atare situaţie prezenta contestaţie urmează a fi respinsă ca lipsită de obiect. Mai mult de atât, motivele invocate în susţinerea prezentei contestaţii în sensul încălcării principiului neretroactivităţii legii, a drepturilor câştigate, a nediscriminării ori a încălcării art.1 din Protocolul nr.1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, nu sunt întemeiate întrucât prin Lg.nr. 119/2010 categoriile de pensionari nu şi-au pierdut dreptul la pensie ci le-a fost afectat doar cuantumul, cuantum care în prezent este acelaşi cu cel avut în decembrie 2010. Chiar dacă cuantumul pensiei urmare a recalculării ar fi diminuat, o astfel de ingerinţă nu este de natura privării dreptului de proprietate în sensul prev. de art.1 din Protocolul 1 al CEDO, sens în care s-a pronunţat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea din 2.02.2010 cauza Aizupururo Ortiz c/a Spaniei.

Curtea Europeană, de altfel, a admis că statele au posibilitatea de a aduce anumite limitări în cazul despăgubirilor acordate raportat la situaţia economico-financiară astfel că lipsa despăgubirii pentru ingerinţă nu conduce „ca lipsă” la încălcarea art.1 al Protocolului 1. statul, fiind cel care se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor sale în acest domeniu.

Principiului neretroactivităţii invocat de contestator nu este încălcat întrucât Lg.119/2010 în baza căreia s-a emis decizia contestată produce efecte numai pentru viitor şi numai cu privire la cuantumul drepturilor băneşti cuvenite, nefiind afectate sumele obţinute cu titlu de „pensie specială” anterior intrării în vigoare a legii.

Principiul nediscriminării invocat de contestator nu este încălcat întrucât prin recalcularea pensiei impusă prin Lg.119/2010 sunt afectate pensiile tuturor pensionarilor aflaţi în situaţii similare (beneficiari ai unei pensii de serviciu) iar pensia recalculată este identică cu cea prevăzută pentru toate categoriile de pensionari conform Legii nr. 19/2000 sens în care s-a pronunţat şi  Curtea Constituţională prin Decizia 873/2010 prin care s-a reţinut că prevederile Lg.119/2010 sunt constituţionale.

În ceea ce priveşte încălcarea principiului dreptului câştigat Curtea reţine că în  acceptul de „drepturi câştigate” pot intra doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări, astfel că dacă intervenţia legiuitorului ar fi fost asupra prestaţiilor deja încasate am fi fost în situaţia încălcării prev. art.15(2) din Constituţie, invocare de contestator.

Faţă de considerentele expuse, având în vedere deciziile Curţii Constituţionale nr. 453/2003 şi 873/2010 raportat la jurisprudenţa CEDO şi nu în ultimul rând a prev. art. OUG 1/2011 contestaţia astfel cum a fost formulată şi precizată a fost respinsă.

Împotriva acestei  hotărâri a  declarat recurs în termenul legal reclamantul B.V., aducându-i critici pentru nelegalitate  şi netemeinicie şi solicitând modificarea ei, în sensul admiterii contestaţiei formulate.

 În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul  susţine că instanţa de fond a pronunţat soluţia de respingere a contestaţiei fără a lua în considerare argumentele pe care le-a invocat în contestaţie şi mai ales fără a ţine seama că legislaţia internă pe care s-a bazat decizia de pensie pe care a contestat-o este în flagrantă contradicţie cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene şi Curtea Constituţională a României.

Menţionează că instanţa de fond a respins contestaţia ca rămasă fără obiect  fără însă a observa că intimaţii nu au revocat/ anulat decizia atacată prin intrarea în vigoare a OUG. nr.1/2011 şi că deşi i s-au plătit diferenţele de pensie pentru luna ianuarie 2011, această plată s-a făcut fără temei legal, cât timp decizia a rămas în fiinţă.

Arată că decizia de recalculare a fost emisă după ce H.G. nr. 735/21.07.2010 fusese suspendată prin hotărârii judecătoreşti irevocabile, deci în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurentul arată că prin decizia atacată i- a fost încălcat dreptul de proprietate, astfel cum este protejat de jurisprudenţa CEDO (cauza Stec şi alţii împotriva Marii Britanii). CEDO a apreciat că prestaţiile sociale constituie obiect de protecţie, indiferent de natura contributivă sau necontributivă a acestora.

Sub un al alt aspect, consideră că această decizie a fost emisă cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii, consfinţit prin art. 15 alin 2 din Constituţia României. A invocat în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 830/2009, 375/2005, 57/206 şi 120/2007, prin care în esenţă se reţine că noile reglementări nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, fără a aduce atingere drepturilor câştigate legal anterior.

Invocă, de asemenea recurentul, încălcarea principiului drepturilor câştigate, consacrat atât de jurisprudenţa CJUE şi CEDO cât şi de Curtea Constituţională a României, precum şi încălcarea principiului egalităţii în drepturi şi nediscriminării. A mai arătat că, Curtea Constituţională a exceptat magistraţii de la recalcularea pensiilor speciale, cu încălcarea principiului egalităţii în drepturi, deşi anterior, prin decizia nr. 20/2000, a constatat faptul că dreptul la pensia de serviciu îl au toate forţele de apărare şi ordine publică – armata, poliţia, serviciile speciale.

Cu privire la cuantumul pensiei, recurentul arată că prin decizia de pensionare  emisă în baza Legii nr. 164/2001 i s-a stabilit un cuantum micşorat al pensiei, nefiind valorificate toate veniturile obţinute şi stagiul de cotizare realizat în timpul activităţii militare.

În cauză, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate, reinterând apărările din faţa primei instanţe

CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform cerinţelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod procedură civilă, reţine că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul este beneficiarul unei pensii militare de stat, stabilită conform Legii 164/2001.

Potrivit Legii 164/2001, algoritmul de calcul al pensiilor militare de stat era următorul:

Art. 21 - (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este solda lunară brută avută în ultima lună de activitate, care include solda de grad corespunzătoare la data trecerii în rezervă.

………….

  Art. 22 - Pensia de serviciu pentru limită de vârstă şi pensia anticipată se determină în procente din baza de calcul, astfel:

    a) pentru activitatea desfăşurată în condiţii normale, 60%;

    b) pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite, 62%;

    c) pentru activitatea desfăşurată în condiţii speciale, 64%.

Reiese astfel că, la stabilirea pensiilor militare, legiuitorul nu a utilizat algoritmul prevăzut de legea de drept comun - Legea nr. 19/2000 – respectiv, calculul  pensiei  nu  se face prin raportare la suma cu care s-a contribuit lunar la bugetul asigurărilor sociale, ci prin stabilirea pensiei militare raportat la solda lunară brută avută în ultima lună de activitate.

Şi pentru actualizarea pensiilor militare de stat s-a procedat derogatoriu de la dreptul comun, aplicându-se procedura stabilită de art. 48 din aceeaşi lege.

În  art.1 din Legea 119/2010 se prevăd următoarele:

„ Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare:

a) pensiile militare de stat;”

Art. 2 - (1) Pensiile de serviciu anticipate şi anticipate parţiale dintre cele prevăzute la art. 1 devin pensii pentru limită de vârstă în înţelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3 - (1) Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) În situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4 - (1) Recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituţiile în evidenţa cărora se află persoanele beneficiare, după cum urmează:

    a) într-o perioadă de 5 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b);

    b) într-o perioadă de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. c) - h).

    (2) Cuantumul pensiilor recalculate potrivit prevederilor alin. (1) se stabileşte în baza punctajului mediu anual, determinat potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi se plăteşte de la data de întâi a lunii următoare expirării perioadei de recalculare prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b), după caz.

 La data de 28 iulie 2010 s-a publicat în Monitorul Oficial al României Hotărârea nr. 735 din 21 iulie 2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Potrivit art. 1 din H.G. nr.735/2010,  „pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează conform algoritmului de calcul utilizat de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, într-o perioadă de 5 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.”

La art.2 al aceleiaşi hotărâri de guvern s-a statuat că „recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează prin determinarea stagiilor de cotizare şi punctajelor medii anuale, pe baza veniturilor realizate lunar de către benefi Curtea de Apel Cluj - Secţia Comercială, de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin sentinţa nr. 338 din 28.09.2010ciari şi stabilirea cuantumului fiecărei pensii.”

 Prin sentinţa civilă nr.388/2010 a Curţii de Apel Cluj-Napoca s-a dispus suspendarea executării HG nr.735/2010, până la pronunţarea instanţei de fond, iar prin decizia 38/7.01.2011 a ÎCCJ –secţia de contencios administrativ s-a respins recursul formulat împotriva acestei sentinţe.

La data de 31.12.2010, intimatul M.A.N. a emis decizia nr.94508/2010, în baza Legii 119/2010, prin care a recalculat pensia de serviciu a contestatorului începând cu data de 01.01.2011, raportat la  salariul mediu brut pe economie.

Prin O.U.G. nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, care a intrat în vigoare la 01.01.2011,  s-a abrogat expres H.G. nr.735/2010 (art. 10).

Totodată, la art. 1 din ordonanţă s-a prevăzut că:

 (1) Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeaşi lege se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.

  (2) Drepturile de pensii revizuite potrivit alin. (1) se cuvin astfel:

  a) de la data de 1 ianuarie 2011, dacă cererea de revizuire, împreună cu toate actele doveditoare, a fost depusă la casa de pensii sectorială până la data de 1 ianuarie 2014;

b) de la data de întâi a lunii următoare celei în care cererea, împreună cu toate actele doveditoare, a fost depusă la casa de pensii sectorială peste termenul prevăzut la lit. a).

În consecinţă, pensia militară de serviciu a reclamantului a fost recalculată iniţial, în baza Legii 119/2010, devenind pensie în înţelesul Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii.

H.G. nr.735/2010 a cărei aplicare a fost suspendată prin  sentinţa 388/2010 a Curţii de Apel Cluj-Napoca, irevocabilă prin decizia 38/7.01.2011 a ÎCCJ –secţia de contencios administrativ reprezintă, în esenţă, normele metodologice de aplicare a Legii 119/2010, astfel că prin suspendarea aplicării acesteia nu s-a suspendat şi aplicarea dispoziţiei legale.

Obligaţia caselor de pensii de recalculare a pensiilor militare de stat a continuat să subziste, faţă de existenţa normei în vigoare prevăzută de art. 1 din legea 119/2010 iar actul normativ care impune recalcularea este Legea 119/2010 în timp ce  suspendarea HG 735/2010 priveşte doar modalitatea de recalculare conform acestui act normativ, iar nu recalcularea în sine ca şi proces dorit de legiuitor.

Faţă de această succesiune de acte normative, Curtea reţine în primul rând că decizia atacată a avut o bază legală, respectiv Legea 119/2010, care impunea recalcularea pensiilor militare de stat şi transformarea acestora în pensii în înţelesul Legii 19/2000.

O decizie de pensie în procesul de recalculare se emite în baza legii care prevede acest proces, iar nu în baza hotărârii de guvern care constituie normele metodologice de aplicare a legii.

Prin OUG 1/2011 s-au abrogat normele metodologice de aplicare a legii 119/2010, respectiv prevederile HG 735/2010, dispunându-se o nouă recalculare din oficiu a pensiilor militare de stat, în baza actelor care atestă veniturile efectiv realizate ale cadrelor militare, iar până la data recalculării în baza acestui act normativ s-a plătit pensia aferentă lunii decembrie 2010 iar dacă aceasta  a fost mai mare decât pensia recalculată, diferenţele  au fost plătite retroactiv, începând cu 1 ianuarie 2010, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 5-7 din O.U.G. nr.1/2011.

În aceste condiţii, Curtea constată că aspectele criticile aduse de contestator vizând recalcularea pensiei prin luarea în considerare pentru anumite perioade a venitului mediu pe economie se privesc a fi nefondate, faţă de faptul că între data de 01.01.2011 şi data emiterii deciziei de recalculare conform OUG 1/2011 - care prevede reactualizarea pensiei conform veniturilor efectiv realizate – se plăteşte fie pensia recalculată în baza Legii 119/2010, iar dacă acesta e mai mică decât pensia în plată în luna decembrie, se plăteşte pensia din luna decembrie. Prin modalitatea de calcul a pensiei în această formă contestatorului nu i s-a adus practic nici un prejudiciu.

Chiar dacă există prevederea legală conform cu care până la data recalculării, pensia se va plăti în cuantumul aferent lunii decembrie 2010, nu se poate considera, astfel cum pretinde intimatul, că nu există interes în anularea deciziei de recalculare, întrucât, deşi s-au înlăturat efectele deciziei, respectiv  micşorarea pensiei, această decizie a fost în fiinţă până la emiterea noii decizii de recalculare în baza OUG 1/2001. Cu alte cuvinte, s-au înlăturat efectele, dar nu şi existenţa deciziei.

Decizia de recalculare îl nemulţumeşte pe contestator nu numai prin prisma diminuării cuantumului pensiei sale, ci şi prin aceea că pensia de serviciu de care beneficiat a fost transformată în pensie de asigurări sociale de drept comun, astfel încât s-a modificat nu numai cuantumul pensiei de serviciu, ci şi modalitatea de calcul a pensiei şi de actualizare a acesteia.

Contestaţia petentului priveşte atât diminuarea cuantumului pensiei, cât şi transformarea naturii acesteia din pensie de serviciu în pensie de drept comun, astfel că reclamantul, chiar în lipsa vătămării patrimoniale imediate, justifică un interes în formularea contestaţiei.

Astfel, aşa cum s-a arătat anterior, decizia de recalculare a pensiei  a avut o bază legală, respectiv Legea nr.119/2010, în vigoare şi nesuspendată, iar nu HG 735/2010, act normativ care cuprinde normele de aplicare ale Legii nr.119/2010.

Legea nr.119/2010 a făcut obiectul controlului a priori de constituţionalitate exercitat în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, Curtea Constituţională pronunţând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 şi, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.

           Astfel, prin decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea Constituţională, a constatat că dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate ce vizau, în esenţă, încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, a principiului egalităţii în drepturi, instituit prin art. 16 alin. (1) din Convenţie,  a principiului garantării dreptului de proprietate, prevăzut de art. 44  din  Constituţie  şi art.1  din  Primul  Protocol adiţional  la  Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi din perspectiva drepturilor şi principiilor consacrate de art. 47 alin. (1), art. 135 alin. (2) lit.h) din Constituţie.Curtea de Apel Cluj - Secţia Comercială, de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin sentinţa nr. 338 din 28.09.2010a dispus suspendarea executării H.G. nr. 735 din 21.07.2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, până la pronunţarea instanţei de fond.

 Totodată,  prin decizia nr. 29/12.12.2011 pronunţată în cadrul unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că în raport cu dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi faţă de jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1 din 4 ianuarie 1995 a Plenului Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 11 aprilie 1995), dacă instanţa de contencios constituţional a constatat convenţionalitatea unei legi sau norme, o atare constatare este una in abstracto (dat fiind caracterul de control obiectiv al legii exercitat de Curtea Constituţională), iar aceasta nu împiedică instanţele de drept comun să evalueze în concret, în fiecare cauză în parte, în raport cu circumstanţele fiecărei speţe, dacă aplicarea aceleiaşi norme nu antrenează pentru reclamant consecinţe incompatibile cu Convenţia, protocoalele ei adiţionale sau jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Aşadar, controlul obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituţională în ceea ce priveşte compatibilitatea dintre Legea nr. 119/2010 şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu exclude posibilitatea instanţelor judecătoreşti de drept comun de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de convenţionalitate raportată la situaţia particulară din fiecare speţă în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu.

       În ce priveşte existenţa unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Înalta Curte a apreciat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamantului care, înainte de adoptarea Legii nr. 119/2010 şi a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se putea prevala de garanţiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adiţional la Convenţie.

    Ca situaţie premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite şi recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în art. 1 din Legea nr. 119/2010, acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000, în prezent abrogată şi înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, şi o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.

    Acelaşi legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităţilor din sistem şi având în vedere situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât şi bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000.

    Aplicarea acestui act normativ (Legea nr. 119/2010) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situaţie în care cei vizaţi au promovat cereri în justiţie prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare şi menţinerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul Convenţiei europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adiţional.

Totodată, pe calea recursului în interesul legii, obligatoriu pentru instanţe conform art. 330 indice 7 alin. 4 Cod de procedură civilă, pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizaţi le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecţie a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât sub aspectul părţii contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât şi sub aspectul părţii necontributive (care se suporta de la bugetul de stat).

În acest sens s-a avut în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stec ş.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39).

Totodată, Înalta Curte a statuat că întrucât, prin adoptarea şi aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010, pensiile speciale au devenit pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecinţa diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părţii necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerinţă" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanţilor, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Sub acest aspect s-a avut în vedere în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Aizpurua Ortiz ş.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 şi 40).

    Pentru ca ingerinţa să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim şi să respecte un rezonabil raport de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit a fi realizat.

    Ori, în cauză, ingerinţa este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, şi urmăreşte un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât şi cel de asigurări sociale.

În ceea ce priveşte analiza de proporţionalitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în hotărârea  Aizpurua Ortiz ş.a. împotriva Spaniei, reţine că raportul de proporţionalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistenţă.

În cadrul recursului în interesul legii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a indicat,  fără a fi limitative, în ansamblul circumstanţelor obiective de analiză, că ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizaţia socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, respectiv dacă în privinţa fiecărui reclamant în parte a fost depăşit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanţa europeană însăşi să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (cum se reţine, de exemplu, în Decizia asupra admisibilităţii în Cauza Hasani împotriva Croaţiei).

Se reţine că raportul procentual al diminuării pensiei nu constituie un criteriu esenţial pentru a determina existenţa raportului de proporţionalitate, fiind relevante, cu aceeaşi forţă, dacă nu mai mare, şi alte criterii, precum: raportul dintre acest cuantum şi cuantumul pensiilor obţinute de alţi beneficiari ai sistemului asigurărilor sociale de stat, raportul dintre acest cuantum şi venitul minim pe economia naţională – toate aceste elemente raportându-se la situaţia României.

Cu privire la acest aspect, Curtea apreciază că diminuarea pensiei brute a reclamantului de la suma de 1951, la data de  15.10.2010, la suma de 1360 lei, potrivit deciziei emise la data de 31.12.2010,  nu  poate fi considerată ca fiind de natură să aducă atingere substanţei însăşi a dreptului la pensie al reclamantului.

Începând cu data de 01.01.2011 salariul minim brut la nivel naţional este de 660 lei, salariul mediu brut fiind de aproximativ 2022 lei, iar cel net de aproximativ 1414.

De asemenea, pensia medie aferentă primului trimestru al anului 2011 a fost de 774 lei. Totodată, "indemnizaţia socială pentru pensionari" care a înlocuit, potrivit art. 7  alin. 1 din legea 118/2010,  fosta "pensie socială minimă garantată" este în cuantum de minim  350 lei.

Raportat la aceste valori, nu se poate considera că pensia recalculată este atât de redusă, încât ar echivala cu negarea dreptului de proprietate.

În plus, se mai reţine că diminuarea cuantumului pensiei reclamantului nu s-a făcut pe baza unui sistem arbitrar şi subiectiv din partea statului, ci s-a aplicat sistemul unitar aplicabil tuturor ceilalţi beneficiari ai asigurărilor sociale de stat care nu beneficiau de pensie specială. 

Valoarea cuantumului pensiei stabilită în favoarea reclamantului începând cu luna ianuarie 2011 nu este în mod evident infimă şi de natură de a-l pune pe acesta în situaţia de a fi lipsită total de mijloace de subzistenţă.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel apreciază că prin modul de reglementare a dreptului la pensie al reclamantului, statul nu a depăşit marja de apreciere pe care o are la dispoziţie şi care îi este permisă de art. 1 paragraful 2 din protocolul nr. 1 la CEDO, respectându-se cerinţa raportului de proporţionalitate.

În fine, Curtea mai reţine că reclamantul, în calitate de pensionar, este titularul dreptului de proprietate asupra unui „bun” în sensul Protocolului nr. 1 la CEDO, acest bun fiind dreptul la primirea unei pensii din partea statului.

În  cauza de faţă nu se poate califica „bunul „ reclamantului ca fiind dreptul de a primi un anumit cuantum al pensiei, deoarece cuantumul era protejat de Convenţie doar pentru perioada în care acesta avea o fundamentare legală în dreptul intern.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei următoarele: ”totuşi, chiar dacă art. 1 din protocolul adiţional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuţiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum”.

De asemenea, în cauza Keckho contra Ucrainei, Curtea europeană a considerat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, prin modificări corespunzătoare ale legislaţiei.

Teoria drepturilor câştigate, invocată de reclamant, nu-şi găseşte şi nu poate constitui un argument justificativ pentru a califica „bunul” a cărui protecţie o solicită reclamantul în cauza de faţă ca fiind dreptul de a primi şi după data de 31.12.2010 un cuantum al pensiei ca şi cel primit anterior.

Această teorie a apărut în doctrină în încercarea de a explica conceptul de retroactivitate a legii, făcându-se distincţie între drepturi câştigate şi simple expectative.

În prezent, însă, teoria drepturilor câştigate nu îşi găseşte o reglementare constituţională şi nici nu este legiferată cu titlu de principiu în vreun act normativ, doctrina juridică actuală folosind alte criterii pentru explicarea conceptului de retroactivitate şi acţiune a legii în timp, respectiv conceptele de „facta praeteria, facta pendentia şi facta futura”.

O lege retroactivează atunci când înţelege să reglementeze fapte care, înainte de intrarea sa în vigoare, au dat naştere, au modificat sau au stins o situaţie juridică sau efecte pe care acea situaţie juridică le-a produs înainte de această dată.

De exemplu, în cazul de faţă, Legea nr. 119/2010 ar fi retroactivat dacă ar fi avut drept consecinţă reducerea cuantumului pensiei pe o perioadă anterioară intrării sale în vigoare. Legea nouă se aplică însă, de la data intrării sale în vigoare, fără să fie retroactivă, atât situaţiilor juridice care se nasc, se modifică sau se sting după această dată, dar si situaţiilor juridice în curs de formare/executare, modificare sau stingere. În acest sens, se constată că recalcularea pensiei de serviciu a reclamantului a operat la un moment ulterior intrării în vigoare a Legii 119/2010, cuantumul pensiei a suferit modificări ulterior acestui moment, nefiind afectat cuantumul pensiei primit anterior intrării în vigoare a legii, pentru a se reţine că legea s-a aplicat retroactiv în cazul reclamantului.

În ceea ce priveşte limitele în cadrul cărora legiuitorul poate adopta anumite soluţii legislative  pentru situaţii juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării în vigoare a legii noi, aceasta nu se determină pe baza teoriei drepturilor câştigate, ci pe baza criteriilor stabilite de Constituţia României – legiuitorul nu poate adopta legi contrare Constituţiei, care să aducă atingere drepturilor fundamentale ale omului reglementate pe cale internaţională şi integrate în sistemul legislativ românesc sau care să fie contrare legislaţiei comunitare.

O astfel de teorie, înţeleasă în sensul celor invocate de reclamant – ca imposibilitate a statului de a adopta măsuri prin care se diminuează cuantumul pensiei – ar depăşi cu mult  protecţia oferită chiar de  către art. 1 din protocolul 1 la CEDO, instituţiile de aplicare a Convenţiei reţinând în mod constant dreptul puterii legiuitoare de a adopta măsuri care au ca efect diminuarea cuantumului prestaţiilor sociale aflate în plată. Dacă s-ar accepta teoria drepturilor câştigate, ar însemna că diminuarea pensiei nu s-a putea face niciodată, nici cu cea mai infimă sumă. Cu privire la invocarea art. 180 alin. 6 şi 7 din legea nr. 19/2000 – forma în vigoare la data emiterii decizie atacate, se reţin următoarele:

Prin reglementarea cuprinsă în acest articol, legiuitorul nu a făcut aplicarea teoriei drepturilor câştigate, ci şi-a exercitat rolul constituţional de autoritate legiuitoare a ţării, stabilind o soluţie legislativă cu privire la anumite situaţii juridice pendinte, şi anume permiţând, pe cale de derogare, ca legea veche să guverneze în continuare acele situaţii în care cuantumul pensiei anterioare  era mai mare decât cuantumul stabilit în urma recalculării. Însă, aceeaşi soluţie legislativă nu s-a mai regăsit în legea 119/2010, în lipsa unei reglementări exprese instanţa nu se poate substitui voinţei legiuitorului fără a depăşi limitele puterii judecătoreşti care i-au fost conferite prin Constituţie.

Aspectele invocate de reclamant, privind nerespectarea prin emiterea deciziei atacate a principiilor neretroactivităţii legii şi cel al discriminării, au fost analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe calea recursului în interesul legii, prin  decizia nr. 29/2011.

Instanţele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivităţii legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva Convenţiei europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinţei" în analiza de convenţionalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

    Însă, în jurisprudenţa Curţii Europene o problemă de retroactivitate a legii este ataşată, de regulă, unei plângeri ţinând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenţie (ca de exemplu în Cauza Maggio ş.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestaţiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului.

Pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite iniţial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile Curţii Constituţionale anterior menţionate, instanţa constituţională fiind unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.

    În mod similar, nici referitor la discriminare instanţele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituţie, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituţional, ceea ce nu poate fi reţinut, faţă de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistraţii au fost exceptaţi în urma constatării neconstituţionalităţii prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituţională pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie, iar nu prin afirmarea şi asumarea ab initio a intenţiei legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.

    În plus, în temeiul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional), numai o susţinere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiaşi categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situaţii analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanţelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curţii Constituţionale”.

 Din examinarea conţinutului Legii nr.119/2010 se constată că recurentul nu a fost supus unui regim diferenţiat faţă de alte persoane aflate în situaţie identică sau comparabilă, legiuitorul alegând să abroge toate categoriile de pensii speciale, fără nici o distincţie; şi să le  supună unui regim de stabilire şi calculare a pensiei unitar, aplicabil tuturor celorlalţi beneficiari ai sistemului de asigurări sociale de stat.

 Împrejurarea că magistraţilor nu li se aplică această lege nu a fost generată de voinţa legiuitorului de a realiza o discriminarea a recurentului sau categoriei socioprofesionale din care acesta a făcut parte anterior pensionării, ci a fost cauzată de intervenţia Curţii Constituţionale care a considerat că schimbarea sistemului de calcul al pensiei magistraţilor ar fi contrară Constituţiei (dec. 873/25.06.2010). Totodată nu se poate constata existenţa unei discriminări şi pentru faptul că cele două categorii socioprofesionale nu se află în situaţii comparabile. Or, discriminarea are ca situaţie premisă tratarea în mod diferit a unor persoane aflate în situaţii comparabile.

Prin noua lege a pensiilor legiuitorul a modificat regulile de stabilire a cuantumului pensiilor speciale acest cuantum fiind stabilit în funcţie de contribuţiile vărsate şi nu în funcţie de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv). Este de reţinut că nu este afectată sau restrânsă pensia contributivă ci doar componenta necontributivă a pensiei speciale (suplimentul), or acordarea acestui supliment  ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Ajustarea dictată de principiul contributivităţii nu numai că elimină un beneficiu suplimentar acordat  unor angajaţi, dar îi integrează pe majoritatea acestora într-un sistem unic de pensii.

Cu referire la jurisprudenţa CEDO, s-a reţinut că „întrucât drepturile pecuniare ale reclamanţilor ce decurgeau din contribuţiile plătite la sistemul de asigurări sociale (partea contributivă a pensiei) au rămas neatinse, nu a existat o încălcare a art.1 din Primul Protocol adiţional la convenţie (cauza Rasmunssen vr. Polonia). În materie de pensie, Curtea Europeană a acceptat reduceri substanţiale ale cuantumului pensie şi/ sau altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării art.1 al Protocolului nr.1: aprox. aprox. 43% (T. c. Suediei); aprox 38% (Jankovic c Croatia, 12 octombrie 2000); 5% (Lenz c. Germaniei); pierderea statutului de veteran cu avantajele ce decurgeau din acesta 10% din salariul mediu lunar; reduceri de 50% din preţul transportului, consumului de electricitate, caldura, gaz etc.; 50% din preţul asigurării pentru automobile – Domalewski c. Polonia, 15 iunie 1999); reducerea cu 66% a pensiei principale (reclamantul mai primea alte 2 pensii, si reducerea fusese necesara pentru ca suma celor 3 pensii să nu depăşească un plafon maximal stabilit de lege pentru pensiile publice – Callejas c. Spaniei, 18 iunie 2002); reduceri intre 30 si 50% din cuantumul unei alocatii speciale pentru vaduve (Adriana C. Goudswaard-Van Der Lans c. Olandei, decizie de inadmisibilitate din 22 septembrie 2005).

Mai recent, prin decizia de inadmisibilitate pronunţată la data de 7 februarie 2012 in cauzele conexate Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar ?i Lucia Ghetu impotriva Romaniei (nr. 45312/11, 45581/11, 45583/11, 45587/11, 45588/11), Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul roman a dispoziţiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, sub aspectul transformării pensiilor speciale, in pensii in sistemul public, in temeiul Legii nr. 119/2010.

Referitor la reducerea pensiilor reclamantelor, CEDO a reţinut că, deşi substanţială, constituie o modalitate de a integra aceste pensii in regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul si a corecta diferen?ele existente intre sistemele de pensie.

Ca si Curtea Constituţionala a României, Curtea de la Strasbourg a constatat ca aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate.

Reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv si nu a adus atingere drepturilor la prestaţii sociale, dobândite in temeiul contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate in timpul anilor de serviciu.

In ceea ce priveşte diferenţa de tratament, in raport de alte categorii de pensionari, Curtea Europeană a constatat ca o diferen?a este discriminatorie, in sensul art. 14 din Conventie, in cazul in care nu are nici o justificare obiectiva si rezonabila. Ori, în speţă, Curtea a reţinut faptul că foştii poli?i?ti se bucură in continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ?ine, de asemenea, de marja de apreciere a statului. Aceasta diferenţă nu este una lipsita de justificare, iar Curtea Constituţională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.

Măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea sa suporte o sarcina disproporţionată si excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate si nu au fost in mod nejustificat discriminate in comparaţie cu al?i pensionari.

Faţă de cele ce preced, CURTEA, constată că cererea contestatorului a fost corect respinsă de către instanţa de fond, soluţia primei instanţe reflectând o interpretare şi aplicare corectă a textelor legale incidente, precum şi a jurisprudenţei în materie;

Aşa încât în baza art.312 alin.(1) Cod proc.civ., a respins ca nefondat recursul formulat de reclamant, menţinând ca legală şi temeinică  hotărârea primei instanţe.

Domenii speta

Spete similare