Drepturi salariale

Decizie 2773 din 13.11.2007


Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 27 martie 2007 sub nr. 7097/63/2007, reclamanţii Aramă Constantina, Ancuţa Raluca, ş.a. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul  Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea în solidar a primilor trei pârâţi la plata drepturilor salariale reprezentând indemnizaţie lunară de 10 % din salariul brut începând cu data de 20.03.2004 şi până la data introducerii acţiunii, actualizate în raport de rata inflaţiei la data plăţii efective a acestora; obligarea pârâţilor să reglementeze situaţia juridică a acestor drepturi pentru tot personalul auxiliar de specialitate juridică; acordarea în continuare a acestei indemnizaţii de 10 % din salariul brut, până la reglementarea situaţiei juridice a acestor drepturi în mod nediscriminatoriu; obligarea primilor trei pârâţi să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a sentinţei civile, a sumelor datorate; obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi băneşti; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 24.04.2007, instanţa a dispus disjungerea cererii formulată de reclamanta Şuhan Mădălina, formându-se dosarul nr. 9219/63/2007.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că îndeplineşte funcţia de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Dolj.

În cauză,la data de 10.04.2007 pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat un punct de vedere, prin care a enumerat condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o faptă pentru a fi calificată drept faptă de discriminare.

Pârâtul  Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La data de 09 mai 2007 pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii  procesuale pasive având în vedere faptul că reclamanţii solicită acordarea unor drepturi salariale, iar MEF, nu are calitatea de angajator pentru a fi obligat la plata acestora.

La termenul din data de 17 aprilie 2007, instanţa a încuviinţat efectuarea în cauză a unei expertize contabile având ca obiective – determinarea cotei de 10 % din salariul tarifar brut pentru fiecare salariat începând cu 01 aprilie 2004 la zi, actualizarea sumelor de la pct.1 în raport cu coeficientul de devalorizare a monedei naţionale, determinarea pentru fiecare salariat a sumelor ce datorează fondurile speciale, determinarea sumelor la care fiecare salariat este îndreptăţit.

Tribunalul Dolj prin sentinţa nr. 912 de la 05 iunie 2007 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor Publice.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Şuhan Mădălina şi a obligat pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova şi tribunalul Dolj să plătească reclamantei suma de 2364 RON reprezentând drepturile salariale constând în indemnizaţia de 10 % lunară din salariul brut conform anexei la raportul de expertiză, pentru perioada 01.04.2004-31.03.2007.

A obligat pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi. A respins celelalte capete de cerere.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor Publice, că nu este întemeiată. Această instituţie a fost chemată în judecată pentru a fi obligată să aloce fondurile necesare efectuării plăţii drepturilor plătite de reclamanţi.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa a reţinut că, potrivit  art.19 pct.3 din legea nr. 50/1996 grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, a celor de executare penală şi civilă, a actelor comisiei pentru cetăţenie, precum şi cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10 % din salariul brut, calculată în raport de timpul efectiv lucrat.

Dispoziţiile art. 6 alin.2 Codul muncii stipulează că tuturor salariaţilor care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plata egală pentru munca egală, principiu instituit şi de art.23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte , art.4 şi 16 din Constituţia României consacră principiul egalităţii între cetăţeni, prin excluderea privilegiilor şi discriminării.

Reclamanta din cauza de faţă îndeplineşte funcţia de grefier în cadrul Tribunalului Dolj, neefectuând activităţi din cele enumerate mai sus. Deşi îndeplineşte aceeaşi funcţie , iar în virtutea funcţiei, aceeaşi muncă egală cu beneficiarii sporului de 10 % nu a primit acest drept, fiind astfel prejudiciată.

Are loc astfel o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare  ce încalcă dispoziţiile legale în materie şi anume, art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, OG 137/2000, aprobată prin legea nr.48/2002, modificată prin legea nr.27/2004 şi art. 6 alin.2 din Codul muncii.

Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri conduce la aplicarea unui tratament diferenţiat care rezidă într-o ilegalitate şi a unui tratament diferit în ceea ce priveşte drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiaşi  profesii.

Împrejurarea că reclamanta nu a desfăşurat activităţi din cele prevăzute în art. 19  pct.3 din legea nr.50/1996 şi nu este astfel îndreptăţită la plata drepturilor prevăzute de acest text de lege, nu poate conduce la respingerea drepturilor sale, întrucât modalitatea de acordare a indemnizaţiei de 10 % reprezintă prin ea însăşi o practică discriminatorie, pârâtul Ministerul Justiţiei neputând invoca propria culpă discriminatorie.

Din cuprinsul raportului de expertiză, cu anexele corespunzătoare, rezultă sumele pe care reclamanta este îndreptăţită să le primească, sume ce vor fi reactualizate în continuare, în funcţie de coeficientul de inflaţie, până la data plăţii efective.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei Şi Direcţia generală a Finanţelor Publice Dolj pentru Ministerul Economiei şi Finanţelor criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Pârâtul Ministerul Justiţiei critică sentinţa în ceea ce priveşte art.19 alin.3 din Legea 50/1996 care prevăd că beneficiază de procentul de 10 %  din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres  de acestea şi numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activităţile enumerate.

A mai arătat recurentul că nu poate fi reţinută motivarea din cererea de chemare în judecată, în sensul că între grefierii care participă la activităţile prevăzute la art. 19 din legea 50/1996 şi cei care nu participă la acestea ar exista o stare de discriminare, întrucât , aşa cum s-a statuat şi de Curtea Constituţională prin deciziile pronunţate, principiul  egalităţii nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situaţii diferite.

A apreciat recurentul că nu se poate reţine culpa Ministerului Justiţiei pe considerentul că dispoz. art. 19 alin.3 din legea 50/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt apreciate de reclamanţi ca fiind discriminatorii, ştiut fiind că activitatea de legiferare aparţine Parlamentului.

Pârâta DGFP Dolj pentru  Ministerul Economiei şi Finanţelor critică sentinţa pentru faptul că între reclamantă şi Ministerul Economiei şi Finanţelor nu există raporturi juridice de muncă şi ca urmare nu poate fi obligat la plata unor drepturi salariale, întrucât calitatea de angajator o are Ministerul Justiţiei care este şi ordonatorul principal de credite, astfel încât acesta trebuie să plătească aceste drepturi salariale.

Analizând recursurile formulate se constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul formulat de Ministerul justiţiei:

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată se poate observa că reclamanta ca de altfel toţi ceilalţi reclamanţi au invocat în susţinerea pretenţiilor lor o practică discriminatorie instituită prin prevederile legale ce reglementează salarizarea acestora, în sensul acordării acelui spor la salariu doar anumitor salariaţii din cadrul instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea.

Instanţa de fond a reţinut că în speţă nu s-a dovedit existenţa unui scop legitim care să justifice discriminarea respectivă, faptul că reclamanta nu a desfăşurat activităţi din cele prevăzute în art. 19 pct. 3 din legea 50/1996, neputând conduce la faptul că nu ar avea dreptul la indemnizaţia respectivă, deoarece modalitatea de acordare a acesteia reprezintă prin ea însăşi o practică discriminatorie.

Recurentul în recursul formulat a arătat că in speţă nu există discriminare deoarece nu poate fi vorba de existenţa unor persoane aflate în situaţii comparabile sau analoage aşa cum prevede art. 14 din CEDO , în condiţiile în care personalul prevăzut de art. 19 din legea nr. 50/1996, îndeplineşte sarcini diferite şi suplimentare faţă de ceilalţi.

Critica recurentului nu este întemeiată.

Potrivit art. 14 din CEDO diferenţa de tratament devine discriminare,atunci când se introduc distincţii între situaţii analoge şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.

De asemenea potrivit art 2 din OG 137-2000 prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex sau orientare sexuală, apartenenţă la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice

Salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc potrivit art.3 din OG nr 8/2007,pe baza valorii de referinţă sectorială, şi a coeficienţilor de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcţia deţinută, nivelul studiilor, vechimea în specialitate şi de nivelul instanţei.

Prin alin. 8 al aceleiaşi articol, au fost preluate prevederile din art 19 din legea 50/1996, în sensul că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului ,a actelor de executare penală şi civilă, beneficiază de o indemnizaţie de 10% din salariul lunar calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activităţi.

Această prevedere este discriminatorie, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, întrucât nu stabileşte un criteriu obiectiv care să o justifice.

În principiu activitatea grefierilor unei instanţe sau parchet este aceeaşi, constând în participarea la şedinţele de judecată, la întocmirea şi comunicarea diferitelor acte de procedură, atât în faza judecării cauzelor cât şi în faza executării dispoziţiilor judecătoreşti sau a celor date de procurorii parchetelor de pe lângă instanţele de judecată.

Din acest punct de vedere aceştia se află în situaţii comparabile şi analoage, neexistând un criteriu obiectiv care să stabilească că activitatea desfăşurată de către cei vizaţi de alin. 8 al OG 8/2007, ar fi una mai complexă decât a celorlalţi.

Această concluzie este întărită şi de faptul că judecătorii sau procurorii care au de asemenea atribuţii în efectuarea actelor de executare penală sau civilă precum şi în soluţionarea cauzelor privind procedura reoeganizării judiciare şi a falimentului, nu beneficiază de această indemnizaţie considerându-se deci că nu efectuează o muncă mai complexă decât ceilalţi.

Nici faptul că prin fişa postului sunt stabilite atribuţiile fiecărui grefier pe secţii şi compartimente, nu constituie o împrejurare care să înlăture caracterul discriminatoriu al prevederilor respective, aşa cum susţine recurentul, acesta neputând constitui un criteriu obiectiv, în înţelesul prevederilor şi practici CEDO.

De asemenea nu se poate spune că aceştia depun o muncă suplimentară aşa cum susţine recurentul, deoarece activitatea acestora se desfăşoară tot în cadrul aceluiaşi program de lucru, şi nu există o normare concretă a muncii fiecăruia pentru a se pute spune cu obiectivitate că cei îndreptăţiţi la acea indemnizaţie desfăşoară o muncă suplimentară sau esenţial diferită de ceilalţi.

Constatând deci, că sub acest aspect sentinţa atacată este una legală şi temeinică, în baza art 312 cod pr. Civ. recursul formulat de recurent va fi respins ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul formulat de Ministrul Economiei Şi Finanţelor,instanţa reţine că prin sentinţa atacată, acesta a fost obligat să aloce fondurile necesare plăţii sumelor respective.

Este adevărat că ordonatorul principal de credite este Ministerul Justiţiei însă acesta nu are posibilitatea de a face aceste plăţi decât printr-o lege de rectificare bugetară, reglementare în cadrul căreia recurentului îi revine obligaţia alocării fondurilor respective prin bugetul Ministerului Justiţiei.

Pentru aceste considerente precum şi pentru cele arătate anterior cu privire la recursul Ministerului Economiei şi Finanţelor, în baza art.312 Cod pr. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursurile  formulate de  pârâţii  MINISTERUL  JUSTIŢIEI şi DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE Dolj pentru MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR , în contradictoriu cu intimata -  reclamanta ŞUHAN MĂDĂLINA şi intimaţii - pârâţii CONSILIUL NAŢIONAL pentru COMBATEREA DISCRIMINĂRII, CURTEA DE APEL CRAIOVA şi TRIBUNALUL DOLJ.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 13 noiembrie 2007.

Preşedinte, Judecător,  Judecător,

Marin Panduru Ioana Moţăţăianu Ioana Bodri

Grefier,

Georgeta Ţiulescu

04.12.2007

Red.jud.M.Panduru

2 ex/AS

j.f.M.Nicu

R.Florescu

1

Domenii speta