Recunoaşterea paternităţii ce nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată ,concluzie se impune şi din perspectiva drepturilor copilului consacrate de legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor care prev...

Potrivit dispoziţiilor art. 58 cod familiei,recunoaşterea paternităţii  ce nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată  . Datele de stare civilă ale unei persoane trebuie să corespundă adevărului, chestiunile referitoare la statutul persoanei interesând în mod deosebit atât persoana în cauză – cu toate implicaţiile ce decurg în privinţa raporturilor nepatrimoniale şi patrimoniale în care este implicată persoana încă de la naşterea sa, dar şi societatea.

Tocmai datorită acestor aspecte, legea a consacrat în mod expres dreptul oricărei persoane de a contesta o recunoaştere ce nu corespunde realităţii, avându-se în vedere şi drepturile copilului consacrate de legea 272(2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor care în art. 8 alin. 2 teza a II-a prevede că minorul  are dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale, de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia.

Judecătoria Baia de Aramă, prin sentinţa civilă nr.496/2.10.2006 a respins excepţia lipsei de interes a minorului C.M.A. în promovarea acţiunii privind contestarea recunoaşterii de paternitate, a admis acţiunea privind contestarea recunoaşterii de paternitate, formulată de reclamanta B. G., s-a constatat că pârâtul C. M. nu este tatăl biologic al minorului C. M. A.

Pentru a  pronunţa această soluţie instanţa de fond a  reţinut că, din depoziţiile martorilor audiaţi, coroborate cu concluziile expertizei medico legale a rezultat în mod indubitabil faptul, că recunoaşterea  paternităţii făcută de pârât în momentul naşterii minorului, nu corespunde adevărului,pârâtul nefiind tatăl biologic  al minorului, scopul promovării acţiunii fiind stabilirea adevăratei filiaţii a copilului, situaţie ce presupune şi existenţa interesului minorului.

Împotriva acestei sentinţe, considerată netemeinică şi nelegală au declarat apel, atât pârâtul, cât şi reclamanta.

Prin dec.civ. nr.21/A/31.01.2007 a Tribunalului Mehedinţi fost admis apelul reclamantei, anulat ca insuficient timbrat apelul pârâtului, schimbată parţial sentinţa, în sensul obligării apelantului pârât şi la plata sumei de 1440 lei ROL cheltuieli de judecată reprezentând transport, cu menţinerea  celorlalte dispoziţii ale sentinţei.

Recursul declarat de  pârât împotriva acestei decizii a  fost admis de  către Curtea  de Apel Craiova prin decizia nr.81/20.04.2007, casată decizia recurată şi trimisă cauza spre  rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a pronunţa această decizie instanţa de recurs reţinând că, încunoştinţarea în scris a apelantului pârât cu menţiunea plăţii taxei de timbru pentru termenul din 31 ian.2007 s-a făcut cu neobservarea formelor legale prescrise de disp.art.92  alin. 2 teza finală şi art. 100 alin.1 pct. 7.

După casare,  apelanta a formulat un memoriu şi a depus la dosar bilet de ieşire din spital,declaraţie extrajudiciară, certificat de cazier  judiciar, certificat de înregistrare în evidenţa populaţiei.

Tribunalul Mehedinţi prin decizia civilă nr. 210/A/11 octombrie 2007 a respins apelul formulat de  părăt,a admis  apelul reclamantei, a schimbat parţial sentinţa, în sensul că a obligat pârâtul şi la plata sumei de 144 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare transport.

A fost obligat apelantul pârât la plata către apelanta reclamantă a sumei de 1047,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată făcute în apel.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a avut în vedere următoarele considerente:

In ce priveşte apelul promovat de către pârât, prin prisma criticilor aduse, şi în raport cu textele legale aplicabile în speţă s-a  constatat că acesta este nefondat.

Astfel, în condiţiile în care o probă ştiinţifică, precum cea administrată la fond, a concluzionat că este imposibil ca pârâtul să fie tatăl natural al minorului, prin urmare, recunoaşterea de paternitate a acestui minor făcută de pârât cu ocazia naşterii  minorului, necorespunzând adevărului, soluţia instanţei de  fond de  a admite acţiunea reclamantei prin care aceasta contesta recunoaşterea de paternitate făcută de pârât  este una temeinică şi legală, fiind în interesul minorului de a cunoaşte adevărata sa  filiaţie acesta având posibilitatea  de a-şi stabili paternitatea  din afara  căsătoriei fiind dreptul lui de a-şi cunoaşte adevăratul tată.

Este  evident că, această schimbare în starea civilă a  copilului a determinat, în condiţiile legii, efecte cu privire inclusiv la ocrotirea  acestuia prin părinţi, acest fapt însă nu  este de natură a  paraliza admiterea  unei acţiuni în contestarea  recunoaşterii de  paternitate atunci când această recunoaştere se dovedeşte a fi o ”minciună”, toate drepturile şi îndatoririle părinteşti revenind părintelui faţă de care minorul are filiaţia stabilită, în cazul de faţă mamei, evident în situaţia în care aceasta  nu ar face faţă acestor îndatoriri, există reglementări prin care aceste îndatoriri să fie date unei alte persoane.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, criticând-o ca nelegală sub aspectul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 Cod pr.civ. recurentul arătând că, deşi a fost exclus de la paternitate de examenul ADN, este puternic ataşat de copil, atât el cât şi mama sa, fiind în interesul mino4rului să rămână în familia în care a fost crescut şi îngrijit de la naştere.

O soluţie contrară ar aduce grave prejudicii minorului, neavând importanţă că pârâtul nu este tatăl  biologic al copilului de vreme ce acesta dovedeşte afecţiune faţă de copil are mijloace materiale să-l crească şi, în felul acesta statutul civil al copilului îi este favorabil, având tată.

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, Curtea a constat următoarele:

Este de principiu admis că, datele de stare civilă ale unei persoane trebuie să corespundă adevărului, chestiunile referitoare la statutul persoanei interesând în mod deosebit atât persoana în cauză – cu toate implicaţiile ce decurg în privinţa raporturilor nepatrimoniale şi patrimoniale în care este implicată persoana încă de la naşterea sa, dar şi societatea.

Tocmai datorită acestor aspecte, legea a consacrat în mod expres dreptul oricărei persoane de a contesta o recunoaştere ce nu corespunde realităţii. În acest fel, pe lângă faptul că se tinde la înlăturarea inexactităţilor în legătură cu statutul civil al persoanei, se creează şi mijlocul eficient de sancţionare a unor acte singulare prin care s-a urmărit fraudarea legii.

Indiferent în ce context s-a realizat recunoaşterea paternităţii minorului, de vreme ce acest act nu corespunde realităţii rezultă că ea nu poate primi consacrarea impusă de dispoziţiile legale.

De aceea, contestarea recunoaşterii paternităţii se poate realiza în orice termen, atât partea interesată cât şi instanţa în virtutea rolului activ prev. de art. 129 cod pr.civ. putând administra toate probele ce se consideră necesare pentru aflarea adevărului (art. 49 cod fam.).

Această concluzie se impune şi din perspectiva drepturilor copilului consacrate de legea 272(2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor care în art. 8 alin. 2 teza a II-a prevede că minorul  are dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale, de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia.

În cauză instanţele au fost investite cu o acţiune în contestarea recunoaşterii  paternităţii realizată de pârât care, de la bun început a ştiut că face o recunoaştere nereală.

Acţiunea este admisibilă , au fost administrate probe – testimonială şi examenul A.D.N. în urma cărora indubitabil  s-a stabilit că numitul C. M. nu este tatăl biologic al minorului C. M. A., astfel încât instanţele au pronunţat hotărâri legale.

În ceea ce priveşte  „ temerea” recurentului pârât cu privire la viitorul copilului, Curtea reaminteşte faptul că, aceeaşi lege 272/2004  reglementează cadrul legal privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului instituind măsuri speciale şi obligaţii în sarcina autorităţilor publice, subordonate cu prioritate principiului interesului superior al copilului (art. 1 alin.. 1 şi 2 şi art. 2 Legea 272/2004) în rezolvarea tuturor situaţiilor de dificultate în care se poate afla minorul.

Pentru aceste considerente, Curtea constatând că recursul declarat este nefondat, în baza art. 312 al. 1 Cod pr.civ. teza a II-a l-a respins ,obligându-l pe recurent, în temeiul art. 274 cod pr.civ. la  cheltuieli de judecată .

Domenii speta

Spete similare