Procedura insolvenţei. hotărârea adunării generale a creditorilor prin care se decide asupra modalităţii de vânzare a bunurilor falitei. limitele controlului judiciar.

Decizie 758/R-C din 12.09.2008


PROCEDURA INSOLVENŢEI. HOTĂRÂREA ADUNĂRII

GENERALE A CREDITORILOR PRIN CARE SE DECIDE

ASUPRA MODALITĂŢII DE VÂNZARE A BUNURILOR

FALITEI. LIMITELE CONTROLULUI JUDICIAR.

-art. 11 alin. 2, art. 14 alin. 7,  art. 116 – 120 din Legea nr.

85/2006 privind procedura insolvenţei.

Din economia dispoziţiilor art.116-120 din Legea

nr.85/2006 rezultă că bunurile din averea debitorului pot fi

vândute direct, prin licitaţie sau într-o combinaţie a celor două,

alegerea aparţinând adunării generale a creditorilor, după

propunerea lichidatorului. Lichidatorul este acela care întocmeşte

raportul cu propunerile de vânzare, convoacă adunarea

creditorilor, iar aceasta decide dacă aprobă raportul, situaţie în

care judecătorul sindic va da dispoziţie lichidatorului să efectueze

actele necesare în condiţiile propuse în raport.

Este adevărat deci, că dispoziţia judecătorului sindic

priveşte vânzarea şi el supraveghează activitatea de lichidare, dar

nu este în măsură, atâta timp cât nu s-a cerut şi nu s-a dispus

anularea unei hotărâri a creditorilor, să înlăture deciziile

adoptate de aceştia sub aspectul valorificării patrimoniului

debitorului.

( Curtea de Apel Piteşti – s.c.c.a.f., decizia nr. 758/R-

C/12 septembrie 2008 )

Prin încheierea din 27 martie 2008, Tribunalul Vâlcea a

invalidat vânzarea către ofertantul SC M.C. SRL Rm.Vâlcea, a încuviinţat

sigilarea bunurilor debitoarei SC F SRL Rm.Vâlcea şi a acordat termen

pentru continuarea operaţiunilor de lichidare.

Pentru a hotărî astfel  instanţa a reţinut că ofertantul este

„debitorul din proces”.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs creditoarea SC B

SA Bucureşti – pentru Sucursala sa din Judeţul Vâlcea, invocând

dispoziţiile art.304 pct.5, 6, 7 şi 9 din Codul de procedură civilă şi

normele de drept material din Legea nr.85/2006, motivat de următoarele:

- încheierea din 27 martie 2008 este nulă, întrucât ea nu

cuprinde motivele de fapt şi de drept care au stat la baza adoptării sale;

- judecătorul-sindic şi-a depăşit atribuţiile, a încălcat normele

de procedură acordând mai mult decât s-a  cerut şi a aplicat greşit legea.

Instanţa nu putea să invalideze hotărârea adunării creditorilor din 21

februarie 2008, pe de o parte pentru că ofertanta nu este aceeaşi persoană

ca şi debitorul, iar pe de altă parte pentru că, în cazul vânzării directe,

chiar dacă ar fi, nu există o interdicţie legală.

Examinând criticile formulate se constată că ele sunt fondate

pentru cele ce se vor arăta mai jos.

La 21 februarie 2008 a avut loc adunarea generală a

creditorilor debitoarei SC F SRL. Cu această ocazie s-a decis ca imobilul

depozit, birouri şi teren să fie licitat public la 7 martie 2008, iar în măsura

în care nu se va realiza vânzarea cu această ocazie, el va putea fi înstrăinat

către SC M.C. SRL, potrivit ofertei depuse de această societate la 15

februarie 2008, cu respectarea anumitor condiţii de plată a preţului

(f.372).

La 7 martie 2008 (f.389) nu s-a prezentat nici un licitant, aşa

încât devenea operantă hotărârea adunării creditorilor din 21 februarie

2008. Această hotărâre nu a fost atacată de nici unul dintre creditorii care

au votat împotriva ei, situaţie în care, de altfel, nu se afla decât AVAS

Bucureşti.

Potrivit art.11 alin.2 din Legea nr.85/2006, atribuţiile

judecătorului sindic sunt limitate la controlul activităţii practicianului în

lichidare căruia, de principiu, îi aparţin atribuţiile manageriale. „Deciziile

manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către creditori,

prin organele acestora”.

Potrivit art.14 alin.7 din aceeaşi lege, „Hotărârea adunării

creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul sindic pentru nelegalitate,

la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi

au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum

şi la cererea creditorilor îndreptăţiţi să  participe la procedura insolvenţei,

care au lipsit motivat la şedinţa adunării creditorilor”.

În cauză, judecătorul  sindic nu a fost învestit cu o cerere prin

care AVAS Bucureşti, singurul creditor care a votat împotriva Hotărârii

din 21 februarie 2008, să solicite cenzurarea legalităţii acesteia. De

subliniat, că din textele precitate rezultă că asupra oportunităţii deciziilor

hotărăsc creditorii, iar judecătorul sindic, dacă este învestit, se pronunţă

asupra legalităţii.

În nici una din aceste situaţii însă, judecătorul sindic nu se

învesteşte din oficiu.

Din economia dispoziţiilor art.116-120 din Legea nr.85/2006

rezultă că bunurile din averea debitorului pot fi vândute direct, prin

licitaţie sau într-o combinaţie a celor două, alegerea aparţinând adunării

generale a creditorilor, după propunerea lichidatorului. Lichidatorul este

acela care întocmeşte raportul cu propunerile de vânzare, convoacă

adunarea creditorilor, iar aceasta decide dacă aprobă raportul, situaţie în

care judecătorul sindic va da dispoziţie lichidatorului să efectueze actele

necesare în condiţiile propuse în raport.

Este adevărat deci, că dispoziţia judecătorului sindic priveşte

vânzarea şi el supraveghează activitatea de lichidare, dar nu este în

măsură, atâta timp cât nu s-a cerut şi nu s-a dispus anularea unei hotărâri

a creditorilor, să înlăture deciziile adoptate de aceştia sub aspectul

valorificării patrimoniului debitorului.

Pentru aceste considerente se apreciază că este întemeiată

susţinerea din recurs privind nelegalitatea hotărârii criticate.

Sub aspectul motivării acesteia, ea este deosebit de succint,

limitându-se la aprecierea că ofertantul este debitorul din proces,

susţinere nereală, întrucât cele două persoane juridice sunt distincte din

punct de vedere legal.

În concluzie, reţinându-se că sunt întemeiate criticile din

recurs, urmează ca în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă să fie admisă calea

de atac şi modificată încheierea în sensul înlăturării dispoziţiei privind

invalidarea vânzării.