Prin sentinţa penală nr.116 din 28 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, s-a admis plângerea formulată de petentul b.c.a. împotriva rezoluţiei nr.554/P/2009 din 19 august 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, s-a desfiinţa...

Prin sentinţa penală nr.116 din 28 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul

Vâlcea, s-a admis plângerea formulată de petentul B.C.A. împotriva rezoluţiei nr.554/P/2009 din

19 august 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, s-a desfiinţat rezoluţia atacată şi s-

a trimis cauza Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în vederea începerii urmăririi penale

faţă de agenţii de poliţie N.T. şi D.M. din cadrul I.P.J. Vâlcea, pentru săvârşirea infracţiunilor

prev. de art.246 şi 250 alin.1 şi 3 Cod penal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de

27 mai 2009, organele de cercetare penală au fost sesizate cu plângere de către petent, pentru

săvârşirea infracţiunilor de insultă, calomnie, distrugere şi lovire săvârşite de către N.T – şeful

postului de poliţie Lungeşti şi agentul D.M. din cadrul aceluiaşi post de poliţie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul

Argeş, susţinând că hotărârea este nelegală şi netemeinică, deoarece procurorul, prin rezoluţia

desfiinţată de prima instanţă, reţinuse corect situaţia de fapt şi cronologia evenimentelor din care

a rezultat că faptele reclamate cu există.

Prin decizia penală nr.94/R din 4 februarie 2010, pronunţată de Curtea de

Apel Piteşti, a fost respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Vâlcea, hotărârea întemeindu-se pe următoarea argumentaţie:

Soluţia de neîncepere a urmăririi penale este, aşa cum susţine petiţionarul,

rezultatul lipsei de rol activ al organelor de urmărire penală. Judecătorul fondului a constatat că

au fost luate declaraţii numai intimaţilor şi unor persoane din comuna unde aceştia îşi

desfăşoară activitatea, cu excepţia martorului V.F., deşi petentul indicase un număr mare de

persoane care asistaseră la desfăşurarea evenimentelor.

Se observă, deci, că numai audierea intimaţilor s-a efectuat în mod direct de

către procuror, restul declaraţiilor fiind luate în copie din dosarul parchetului de pe lângă

judecătorie, în care se făcea cercetarea pentru ofensă adusă autorităţii.

In mod evident, o astfel de instrumentare a cauzei de către procuror nu

răspunde exigenţelor unei anchete efective.

Art.4 din Codul de pr. penală, arată că organele de urmărire penală trebuie

să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal, iar art.1 din acelaşi cod, referindu-se la scopul

procesului penal, arată că finalitatea acestuia este constatarea la timp şi în mod complet a

faptelor care constituie infracţiuni, astfel încât orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie

pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere

penală.

Pentru stabilirea adevărului în cauză, este necesar ca organul de urmărire

penală, conform prevederilor art. 202 Cod pr. penală, să strângă probele necesare pentru

aflarea adevărului, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele şi justa ei soluţionare, adunând

probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea persoanei cercetate.

Din această perspectivă, nu are relevanţă faptul că sesizarea vine de la o

persoană care, aşa cum rezultă din articolele depuse la dosar, nu are nici un fel de consideraţie

pentru activitatea poliţiei, procurorilor şi judecătorilor şi declară că „nu va avea odihnă până nu

va reuşi să desfiinţeze judecătoriile, poliţiile, barourile de avocaţi şi procuraturile”, deoarece

există posibilitatea ca acesta să aibă cunoştinţă de săvârşirea unor fapte penale care au existat

în realitate.

În acest sens, relevantă este şi decizia CEDO în cauza Cobzaru contra

României, 2007 (cererea nr.49254/99), în care, de asemenea, rezoluţia de neîncepere a

urmăririi penale, cu motivarea că fapta penală nu există, se baza şi pe faptul că „reclamantul, cât

şi tatăl său sunt cunoscuţi de mult timp ca elemente antisociale fiind predispuşi la acte de

violenţă şi de sustrageri şi se află mereu în conflict”.

 Curtea europeană a stabilit că, în acel caz, autorităţile naţionale nu au

efectuat o anchetă imparţială şi aprofundată cu privire la acestea: „soluţia de neîncepere a

urmării penale împotriva poliţiştilor s-a bazat exclusiv şi fără rezerve pe declaraţiile acestora, în

vreme ce declaraţii relevante ale martorilor oculari care contraziceau varianta poliţiştilor au fost

ignorate. Martorii importanţi nu au fost audiaţi, iar unele contradicţii din dosarul de cercetare nu

au fost lămurite”. În consecinţă, Curtea europeană a constatat o încălcare a articolului 3 din

Convenţia europeană a drepturilor omului, atât sub aspect substanţial, cât şi procedural.

Cum la evenimentul reclamat au asistat foarte multe persoane, jucătorii de

la cele două echipe, arbitrii, spectatorii etc., urmează ca procurorul care va efectua cercetarea în

cauză, să identifice cine sunt aceste persoane şi să audieze pe acelea care au cunoscut direct

felul în care s-a desfăşurat conflictul iniţial, pornit de fotbalistul V. C., felul în care s-a realizat

intervenţia tatălui acestuia şi a lucrătorilor de poliţie şi implicarea petiţionarului în acel conflict,

respectiv acţiunea intimaţilor împotriva cărora a făcut plângere petiţionarul.

15. Întreruperea executării pedepsei. Efectuarea expertizei medico-legale. Principiul

disponibilităţii.

Art. 452 lit. a) Cod procedură penală raportat la art. 455 Cod procedură penală

Deşi instanţa a depus toate eforturile necesare stabilirii adevărului în

cauză, expertiza prin care să se stabilească temeinicia cererii de întrerupere a executării

pedepsei, nu a putut fi efectuată, din motive ce ţin exclusiv de voinţa condamnatei.

 (Decizia penală nr. 191/R din 16.03.2010)

Prin decizia penală nr. 26 noiembrie  2009, Curtea de Apel Piteşti a  admis

recursul declarat de petenta - condamnată M.A., în prezent deţinută în Penitenciarul Colibaşi,

împotriva sentinţei penale nr. 83 din 14.09.2009 pronunţate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.

146/90/2009.

A fost casată sentinţa şi s-a reţinut cauza spre rejudecare, în vederea

efectuării unui raport de expertiză medico-legală în cadrul Institutului Naţional de Medicină

Legală „Mina Minovici” Bucureşti, cu obiectivele: să se stabilească afecţiunile de care suferă

petenta, să se precizeze dacă acestea pot fi tratate în reţeaua sanitară a Administraţiei

Naţionale a Penitenciarelor şi dacă, în funcţie de afecţiunile constatate, petenta suportă regimul

penitenciar.

S-a dispus ca la efectuarea expertizei să participe şi un medic din cadrul

reţelei sanitare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

A fost emisă o adresă către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina

Minovici” Bucureşti, în vederea efectuării raportului de expertiză medico - legală.

În considerentele acestei decizii, Curtea de Apel Piteşti a menţionat că

sentinţa penală atacată a fost pronunţată fără a se avea în vedere că la dosar există două

rapoarte de expertiză medico-legală, cu concluzii contradictorii, elementul comun al acestora

reprezentându-l concluziile privind afecţiunea de care suferă inculpata, de natură malignă.

S-a observat că prima instanţă a înlăturat în mod corect primul raport de

expertiză medico-legală care, deşi a fost certificat de patru medici (din care unul - medic primar

specialist în oncologie, altul medic primar specialist în ginecologie, un medic primar legist şi un

medic din sistemul M.A.I. Vâlcea), a fost întocmit fără participarea şi a unui medic specialist din

reţeaua sanitară a A.N.P..

Judecătorul fondului a ţinut seama doar de al doilea raport de expertiză

medico-legală, semnat de un medic primar oncolog, de medicul primar legist şef şi un medic din

reţeaua sanitară a A.N.P.

S-a notat în continuare că prima expertiză, realizată de către medicii

specialişti în oncologie, a formulat concluzia că petenta nu poate fi tratată în condiţii de deţinere,

iar cea de-a doua expertiză, deşi concluzionează că afecţiunile de care suferă petiţionara

(aceleaşi cu cele constate de prima expertiză), nu o pun pe aceasta în imposibilitate de a

executa pedeapsa privativă de libertate, menţionează în mod expres: comisia de expertizare nu

îşi asumă responsabilitatea pentru tratamentul medical pe care urmează să-l efectueze

petiţionara în condiţii de detenţie.

În aceste condiţii, s-a constatat o evidentă contradicţie între concluziile celor

două expertize medico-legale, iar faptul că la realizarea primei expertize medico-legale nu a

participat  un medic specialist din reţeaua sanitară a A.N.P. a fost privit ca un aspect secundar,

de formă, ce ar putea atrage doar nulitatea relativă a expertizei.

Cum dreptul la viaţă este un drept fundamental, garantat de art. 16 din

Constituţia României, iar dreptul la ocrotirea sănătăţii este consacrat în dispoziţiile art. 34 din

Constituţie, se impune ca autorităţile judecătoreşti să acţioneze în aşa fel încât să respecte

preeminenţa intereselor persoanelor, în raport cu cele două drepturi fundamentale prevăzute de

Constituţie.

Expertizele medico-legale întocmite în cauză au stabilit că petiţionara suferă

de afecţiuni grave, iar concluziile lor sunt diferite doar sub aspectul posibilităţii petiţionarei de a

executa sau nu în continuare pedeapsa privativă de libertate.

De aceea, s-a concluzionat că este necesar a se efectua o nouă  expertiză

medico-legală, de către Instituitului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, cu

aceleaşi obiective.

În vederea efectuării expertizei, a fost stabilit termen de judecată,

condamnata fiind transferată la Penitenciarul Spital Bucureşti – Jilava.

Prin decizia penală nr.191/R/16.03.2010, pronunţată de Curtea de Apel

Piteşti, a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petenta-

condamnată M.A.

Hotărârea curţii se întemeiază pe următoarea argumentaţie:

La data de 22 ian. 2010, I.N.M.L. „Mina Minovici” Bucureşti a comunicat

instanţei că petenta – condamnată a refuzat efectuarea expertizei medico – legale (f. 29).

În situaţia dată, au fost solicitate Penitenciarului Colibaşi toate actele

medicale ce o privesc pe petiţionară (f. 33 – 92) şi s-au cerut date despre condiţiile de spitalizare

şi despre tratamentul de care beneficiază în prezent aceasta (f.94).

Conformându-se solicitărilor instanţei, penitenciarul a înaintat copii după

acte şi a comunicat că în Spitalul Penitenciar Colibaşi nu există secţie pentru tratarea

persoanelor private de libertate de sex femeiesc, iar în prezent celei în cauză nu i se

administrează niciun tratament ginecologic (f. 96 şi 98).

Întrebată fiind în legătură cu motivele pentru care refuză efectuarea

expertizei, condamnata a arătat că ele ţin de costul ridicat al lucrării; curtea i-a învederat că banii

necesari pot fi avansaţi de stat, dar nici în aceste condiţii ea nu a fost de acord să fie supusă

analizelor medicale.

Potrivit art. 455 rap. la art. 453 lit. a) din Codul de procedură penală,

executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se constată, pe baza unei expertize

medico – legale, că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea

pedepsei, iar instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică.

Deşi instanţa a depus toate eforturile necesare stabilirii adevărului în cauză,

expertiza prin care să se lămurească fără dubiu dacă cererea condamnatei întruneşte sau nu

condiţiile cerute de lege pentru a fi admisă nu a putut fi efectuată, din motive ce ţin exclusiv de

voinţa acesteia, iar nu din impedimente obiective.

În atare situaţie, curtea va ţine seama de probele produse până în prezent,

din care reiese că ultima investigaţie medicală C.T. (computer tomograf) la care a fost supusă

condamnata, din 20.06.2009, nu a relevat semne certe de formaţiuni înlocuitoare de spaţiu

intrapelviene; de aceea, nu s-a prescris tratament ginecologic.

Acesta este motivul pentru care, în prezent, condamnatei nu i se

administrează medicamente.

Concluzionând că executarea pedepsei este în prezent posibilă, instanţa de

recurs va hotărî respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei, în temeiul textului de

lege la care s-a făcut deja referire.

16. Revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în ipoteza neîndeplinirii

obligaţiilor civile impuse prin hotărârea de condamnare.

Art. 84 Cod penal

Nu intervine revocarea suspendării condiţionate în situaţia în care termenul de

încercare este abia la început iar, prin suspendarea executării dispoziţiilor civile a

sentinţei penale de condamnare, cei doi condamnaţi au făcut dovada că nu au putut

îndeplini respectivele obligaţii.

(Sentinţa penală nr.24/F din 25.02.2010)

Domenii speta

Spete similare