Prin cererea înregistrată la data de 06.09.2007, reclamantul r.m. a chemat în judecată pe pârâta s.c. „Rolast” s.a. pentru a fi obligată la plata sumei de 50000 Euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit prin accidentul de muncă su...

Prin cererea înregistrata la data de 06.09.2007, reclamantul

R.M. a chemat în judecata pe pârâta S.C. „Rolast” S.A. pentru a fi obligata la

plata sumei de 50000 Euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit

prin accidentul de munca survenit la data de 13.09.1985, iar în subsidiar la

plata unei prestatii periodice; a sumei de 70000 Euro, reprezentând prejudiciul

de agrement  si estetic, respectiv daune morale si la plata contravalorii unei

proteze, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca a fost angajatul pârâtei, iar la data

de 13.09.1985, în cursul exercitarii atributiilor de serviciu, a fost victima unui

accident de munca în urma caruia a suferit o amputatie traumatica a 1/3 a

partii superioare a bratului stâng, culpa în producerea acestuia fiind comuna.

Ulterior acestui accident între parti a intervenit o întelegere potrivit careia, ca

modalitate de reparare a prejudiciului urma sa ramâna în continuare salariatul

pârâtei, ceea ce s-a si realizat pâna la data de 30.05.2007 când a fost

disponibilizat ca urmare a schimbarii obiectului de activitate al acesteia. De la

acel moment s-a aflat în imposibilitate de a-si mai întretine familia întrucât

handicapul este permanent.

A mai aratat reclamantul ca în cauza sunt îndeplinite disp. art.998 Cod

civil, deoarece existenta prejudiciului este evidenta, constând în amputarea

bratului stâng, infirmitate permanenta si ireversibila, fapta ilicita care a condus

la producerea acestuia o constituie nerespectarea de catre  pârâta, respectiv

de catre cei trei prepusi ai acesteia - seful de atelier D.A., maistrul de schimb

D.C., seful de echipa P.N. - a regulilor privind organizarea  activitatii de dozare-

amestec, fapt ce rezulta din continutul procesului verbal emis de ISPTM Arges,

iar legatura de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu este atestata de acelasi

proces verbal de constatare a accidentului. De asemenea, sunt îndeplinite si

conditiile speciale de angajare a raspunderii comitentului pentru fapta

prepusului în sensul ca raportul de prepusenie exista în mod cert,  în conditiile

în care cele trei persoane care au fost considerate ca raspunzatoare pentru

producerea accidentului erau angajatii pârâtei la momentul producerii acestuia,

iar fapta a fost savârsita de acestia în functiile ce li s-au încredintat.

Prin întâmpinarea formulata la data de 23.10.2007, pârâta a invocat exceptia

de netimbrare a actiunii, cu motivarea ca actiunea introdusa de reclamant este

întemeiata pe principiile raspunderii civile delictuale prev. de art.998 Cod civil si

exceptia de prescriptie a dreptului la actiune, sustinând ca accidentul de

munca a avut loc în 16.09.1985, fiind astfel depasit termenul de prescriptie a

dreptului la actiune care curge de la data la care a luat la cunostinta de asa-

zisul prejudiciu si, de asemenea, nu a intervenit nici o cauza de întrerupere sau

suspendare a acestuia.

Pârâta a mai aratat ca prejudiciul nu este cert, lichid si exigibil, iar culpa în

producerea accidentului apartine reclamantului, astfel cum rezulta din

continutul procesului verbal de constatare a accidentului prin care s-a stabilit

ca acesta s-a produs ca urmare a interventiei reclamantului la banda de

cauciuc în functiune, nerespectându-se astfel disp. art.5.5.5 din NDPM-

MIC/1982.

La data de 05.12.2007, reclamantul si-a precizat temeiul de drept al actiunii, în

sensul ca întelege sa se prevaleze si de disp. art.285, 281, 171-178, 39 alin.1

lit.f, 40 alin.2 lit.b Codul muncii, art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958,

art.15 lit.a din Legea nr.146/1997, republicata. A mai aratat  ca raportul juridic

dedus judecatii este nascut din executarea contractului de  munca, astfel ca nu

este supus timbrajului si ca obiectul cererii sale îl constituie obligarea la plata

prejudiciului creat prin imposibilitatea prestarii în prezent si în viitor, pâna la

pensionare, a unei  munci de tipul celei pe care o desfasura la momentul

producerii accidentului. Cum prejudiciul este actual si permanent termenul de

prescriptie nu se calculeaza de la momentul accidentului. Mai mult, pârâta a

întrerupt curgerea unui eventual  termen de prescriptie prin aceea ca a înteles

sa achite în toata aceasta perioada o despagubire echivalenta cu salariul pe

care l-ar fi avut fara a presta nici o activitate în schimbul acestei despagubiri .

Pârâta a formulat o noua întâmpinare la data de 22.01.2008 prin care a  reluat

aceleasi argumente privitoare la exceptiile invocate prin  întâmpinarea initiala.

Prin încheierea din data de 22.02.2008, instanta a respins exceptia

netimbrarii actiunii si exceptia prescriptiei dreptului la actiune.

La data de 21.01.2009, reclamantul si-a precizat si majorat pretentiile, aratând

ca solicita prin primul capat de cerere obligarea pârâtei la plata sumei de

320951 lei stabilita prin raportul de expertiza contabila, varianta finala si, de

asemenea, ca solicita contravaloarea unei proteze  în cuantum de 4658 lei,

potrivit ofertei S.C. „Cristimar Ortopedic” S.R.L.

Prin sentinta civila nr.122/CM din 23 ianuarie 2009, Tribunalul Arges – Sectia

Civila a admis în parte cererea si a obligat pe pârâta sa plateasca

reclamantului suma de 320951 lei reprezentând despagubiri civile, suma de 

10 000 Euro ce urmeaza a fi platita în lei la cursul valutar din ziua platii,

reprezentând prejudiciu de agrement si estetic si suma de 4658 lei

reprezentând contravaloare proteza.

A mai fost obligata pârâta si la plata sumei de 1400 lei cheltuieli de judecata

catre reclamant.

Pentru a hotarî astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:

Asa cum rezulta din cuprinsul procesului verbal încheiat la data de

16.09.1985 de catre I.S.T.P.M Arges, la  03.09.1985, în sectia de dozaj-

amestec  din cadrul unitatii pârâte a avut loc un accident de munca în urma

caruia reclamantul a suferit o amputatie traumatica 1/3 superioara brat stâng,

infirmitate cu caracter permanent. S-a constatat ca accidentul a avut drept

cauza favorizanta organizarea necorespunzatoare a activitatii de la dozare-

amestec privind instruirea corespunzatoare a personalului, verificarea

cunostintelor acestora, stabilirea  masurilor în caz de dereglare a utilajelor,

abateri pentru care s-au stabilit a fi raspunzatori inginerul sef de atelier D.A.,

masinist schimb D.C. si seful de echipa P.N., iar drept cauza principala

interventia reclamantului la banda de cauciuc în functiune, operatiune ce

încalca dispozitiile art.5.5.5.din N..D.P.M .

Din recunoasterile ambelor parti, din continutul raportului de expertiza

contabila, din cuprinsul adeverintelor nr.165/166/25.04.2007 emise de S.C.

„Rolast” S.A. si al  notei  de lichidare de la f.6 din dosar, a rezultat ca

reclamantul a ramas în continuare încadrat în cadrul unitatii pârâte pâna la

data de 30.05.2007, când i-a încetat contractul de munca potrivit art.65 Codul

muncii, fiindu-i achitate drepturile salariale cuvenite si decontându-i-se

protezele medicale pe perioada respectiva.

Reclamantul a solicitat însa repararea prejudiciului creat prin imposibilitatea

prestarii în prezent si în viitor, pâna la pensionare, a unei  munci de tipul celei

pe care o desfasura la momentul producerii accidentului.

 În prejudiciul constând într-o atingere adusa sanatatii sau integritatii psihice

intra mai multe elemente. Acestea sunt tratamentele medicale, chirurgicale,

farmaceutice, pe care victima trebuie sa le suporte (damnum emergens) si 

lipsa câstigului corespunzând diminuarii sau suprimarii capacitatii sale de a

munci (lucrum cessans) în aplicarea principiului repararii integrale a

prejudiciului. În practica judecatoreasca se acorda despagubiri pentru

prejudiciile rezultate din scaderea sau pierderea capacitatii de munca a

persoanei astfel încât sa se acopere nu numai prejudiciul actual, ci si pe cel

viitor, constând, de exemplu, în diminuarea veniturilor (micsorarea retributiei,

pensionarea pentru invaliditate, etc.), drept consecinta a scaderii sau pierderii

capacitatii de munca. Cum infirmitatea reclamantului este permanenta,

afectând definitiv capacitatea de munca a acestuia, pârâta, prin plata salariului

si a protezelor pâna la momentul încetarii  contractului de munca, a reparat

doar partial prejudiciul suferit de acesta, cuvenindu-i-se acordarea unei

despagubiri cuprinzând si contravaloarea unei proteze si dupa acel moment. 

 S-a apreciat de catre tribunal ca pentru repararea prejudiciului material se

impune acordarea unei sume globale, iar nu a unei prestatii periodice, pentru

ca aceasta  ar putea fi lipsita de eficienta ca urmare a unei eventuale dizolvari

a societatii pârâte, având în vedere ca deja aceasta si-a schimbat obiectul de

activitate si pentru ca în cazul reclamantului nu exista în ceea ce priveste

infirmitatea - reversibilitate, prestatia periodica acordându-se pâna la încetarea

starii de nevoie.

Referitor la suma care s-ar cuveni cu un astfel de titlu, instanta a retinut ca este

cea stabilita în varianta a doua a raportului de expertiza, completat, întrucât

veniturile salariale pe care reclamantul le-ar fi obtinut de la unitatea pârâta

pâna la data pensionarii ar putea prezenta variatii, prin aceasta varianta

expertul calculând despagubirea raportându-se la ponderea pe care ar avea-o

salariul net realizat de reclamant fata de salariul mediu net pe economie, în

raport de indicii de crestere potrivit prognozelor Comisiei Nationale, cuantumul

acesteia fiind de 320.951 RON.

De asemenea, tot în cadrul despagubirilor materiale, instanta a apreciat ca

reclamantului i se cuvine si contravaloarea unei proteze, cuantumul ce se va

acorda urmând a fi stabilit în raport de principiul disponibilitatii partilor în

procesul civil, la 4658 lei .

Asa cum au statuat doctrina si practica în materie, vatamarea grava a

integritatii corporale a unei persoane se poate concretiza nu numai într-un

prejudiciu material determinat si imediat evaluabil, ci si în într-un alt prejudiciu

aflat la limita dintre cel moral si material, care este consecinta caracterului

ireversibil al vatamarii si care lipseste persoana în cauza de posibilitatea

deplina de a participa la viata sociala si de a se bucura efectiv de beneficiile

acestei participari si care a fost denumit de unii autori „prejudiciu de agrement”.

Aceasta  despagubire trebuie raportata la prejudiciul moral suferit, la gravitate,

importanta si consecintele acesteia pentru persoana vatamata. Aprecierea

prejudiciului moral  se realizeaza sub aspectul efectelor negative suferite de

persoana vatamata pe plan fizic si psihic si nu se rezuma la determinarea

„pretului” suferintei fizice si psihice care sunt inestimabile, ci înseamna

aprecierea multilaterala a tuturor consecintelor negative ale prejudiciului si a

implicatiei acestuia pe toate planurile vietii sociale ale persoanei vatamate.

Trebuie sa se aprecieze ce a pierdut persoana vatamata pe plan fizic, psihic,

social, profesional si familial din ceea ce ar însemna o viata normala, linistita si

fericita pentru aceasta în momentul respectiv, dar si în viitor în societatea

respectiva.

Prin amputarea a 1/3 din partea superioara a  membrului  stâng este evident

ca reclamantului i s-au alterat conditiile de viata, ca nu mai are posibilitatea de

a contribui la bunastarea familiei sale, ca i s-a alterat si imaginea de sine,

precum si ca  posibilitatea de a participa din plin la viata sociala s-a diminuat.

Consecintele faptei sunt permanente si ireversibile, ele urmând a fi suportate

de reclamant toata viata. În consecinta,  acestuia i se cuvine si prejudiciul 

estetic si de agrement, apreciat de instanta, în raport de aceste criterii, dar si

tinând seama de faptul ca si reclamantul a avut culpa în producerea

accidentului, la suma de 10000 Euro, suma ce poate oferi o reparatie justa a

pagubei de aceasta natura suferita de reclamant.

Pârâta  a sustinut ca în cauza nu sunt îndeplinite conditiile raspunderii civile

delictuale, întrucât culpa în producerea accidentului ar fi a reclamantului. Din

cuprinsul procesului verbal de constatare a accidentului a rezultat ca aceasta

culpa este comuna, motiv pentru care au si fost sanctionate persoanele

angajate ale unitatii pârâte raspunzatoare, fapta ilicita a acestora constând în

nerespectarea regulilor de organizare a sectiei amestec dozaj, privind 

instruirea corespunzatoare a personalului, verificarea cunostintelor acestora,

stabilirea masurilor în caz de dereglare a utilajelor. Potrivit art.173-176 Codul

muncii, angajatorul are/trebuie sa ia masurile necesare pentru protejarea

securitatii si sanatatii salariatilor, inclusiv pentru activitatile de prevenire a

riscurilor profesionale si sa organizeze instruirea angajatilor sai în acest

domeniu, masuri pe care aceasta nu le-a întreprins.

În stabilirea întinderii prejudiciului suferit de reclamant, instanta a  avut în

vedere aceasta culpa comuna, acordând în parte suma cuvenita drept

prejudiciu de agrement si estetic, legatura de cauzalitate între fapta ilicita si

prejudiciu existând, asa cum s-a aratat mai sus.

În ceea ce priveste conditiile prevazute de art.1000  alin.3 Cod civil, instanta a

apreciat ca si acestea sunt îndeplinite, respectiv persoanele mentionate în

procesul verbal si sanctionate erau la acel moment salariatii pârâtei, iar fapta a

avut loc cu ocazia exercitarii de catre acestia a  atributiilor de serviciu.

Fata de aceste considerente, în baza art.1000 alin.3 Cod civil si 

art.173-176 Codul muncii, actiunea formulata de reclamant a fost admisa în

parte, asa cum s-a aratat.

Împotriva sentintei civile nr.122/CM/23 ianuarie 2009 pronuntata de Tribunalul

Arges – Sectia Civila a declarat recurs, în termen legal, pârâta S.C. „ROLAST”

S.A. care a criticat hotarârea atacata, în esenta, pentru urmatoarele motive de

nelegalitate si netemeinicie:

- hotarârea pronuntata de tribunal s-a dat cu încalcarea competentei altei

instante, recurenta considerând ca în prima instanta competenta material este

judecatoria, deoarece natura juridica a litigiului este civila si anume plata unor

sume de bani, echivalenta a prejudiciului rezultat dintr-o fapta ilicita, în opinia

reclamantului, a prepusilor pârâtei a carei raspundere solidara este atrasa în

virtutea acestui raport de prepusenie, iar în speta sunt incidente prevederile

art.304 pct.3 din Codul de procedura civila.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a precizat de recurenta-pârâta ca

initial, actiunea a fost motivata în drept pe dispozitiile art.998-999 Cod civil si

art.1000 alin.3 din acelasi cod, iar ulterior pe dispozitiile Codului muncii, aceste

ultime prevederi legale negasindu-si aplicare în litigiu.

De asemenea, tot în cadrul aceluiasi motiv de recurs, s-a aratat de recurenta-

pârâta ca în speta se aplica art.1 Cod procedura civila, care mentioneaza ca

„judecatoriile judeca în prima instanta, toate procesele si cererile în afara de

cele date prin lege în competenta altor instante”.

- hotarârea pronuntata de tribunal este lipsita de temei legal, iar în cauza sunt

aplicabile dispozitiile art.304 pct.9 din Codul de procedura civila.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arata ca instanta de fond a încalcat

normele de procedura în solutionarea exceptiilor invocate de catre pârâta,

întrucât nu a motivat respingerea exceptiilor de netimbrare si de prescriere a

dreptului la actiune, desi avea obligatia sa o faca conform art.268 coroborat cu

art.261 din Codul de procedura civila.

De asemenea, în cadrul acestei critici s-a precizat ca prima instanta a aplicat si

interpretat gresit normele de drept si anume art.39 lit.f si art.40 lit.a din Codul

muncii, coroborate cu art.171-178 din acelasi act normativ, care reglementeaza

obligatiile angajatorului privind asigurarea sanatatii si securitatii în munca,

acestea fiind operabile numai în situatia în care salariatul refuza prestarea

muncii sale prevazuta în contractul individual de munca pentru neîndeplinirea

obligatiilor angajatorului de a-i asigura conditiile tehnice si organizatorice

cerute de siguranta muncii prevazuta în art.171-178 din Codul muncii.

Se mentioneaza de catre pârâta ca potrivit art.281 din Codul muncii, care

defineste jurisdictia muncii, instanta specializata în dreptul muncii solutioneaza

conflictul de drepturi nascut între angajat si angajator, care are ca obiect

neexecutarea obligatiilor celui din urma privitoare la asigurarea sanatatii si

sigurantei muncii primului de catre acesta si nu solutioneaza litigii în care

salariatul a invocat un prejudiciu produs de catre prepusii angajatorului prin

fapta lor ilicita.

Tot în acest motiv de recurs se arata ca în mod gresit prima instanta a respins

exceptia netimbrarii actiunii, în speta operând prevederile Legii nr.146/1997 si

a prescriptiei dreptului la actiune, în cauza operând prescriptia generala de 3

ani, mai ales ca unitatea pârâta a platit reclamantului suma prevazuta în

contractul colectiv de munca, suma solicitata de reclamant si aprobata de

sindicat.

- hotarârea pronuntata la fond nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau

cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii, în speta operând

dispozitiile art.304 pct.7 din Codul de procedura civila.

Se arata de recurenta-pârâta ca prima instanta a retinut vina exclusiva a

intimatului în producerea accidentului prin interventia la banda de cauciuc

aflata în functiune, dar instanta nu a tinut cont de acest aspect si de primul

raport de expertiza si a dispus completarea acestuia si a obligat pârâta la plata

sumei de 320.951 lei catre reclamant, exclusiv în temeiul expertizei completate

în varianta a II-a.

Mai mult, chiar daca prima instanta a retinut culpa comuna prin consemnarea

ca drept cauza favorizanta abaterile altor trei angajati ai recurentei, atunci ar fi

trebuit obligata societatea pârâta la despagubiri în proportie de 50%, respectiv 

160.485 lei din care trebuiau scazuti banii platiti în anii 2004-2006 si 5.000

Euro despagubiri morale. Se considera de recurenta ca nici aceste sume nu

sunt cuvenite pentru reclamant, întrucât în cauza nu sunt îndeplinite conditiile

cumulative ale raspunderii civile delictuale pentru care trebuie sa raspunda

comitentul. Astfel, se arata de pârâta ca în litigiu nu exista legatura de

cauzalitate între prejudiciu si fapta ilicita, deoarece actiunea care a condus la

crearea prejudiciului a fost a intimatului care a intervenit la un utilaj aflat în

functiune, fara nici o protectie minima, care nu presupune un instructaj special,

ci manifestarea instinctului de conservare.

De asemenea, se arata ca fata de procesul verbal nr.17645/1985, care

consemneaza aceasta împrejurare de fapt mentionata mai sus, rezulta înca o

data inexistenta raportului de cauzalitate si în consecinta respingerea actiunii

pentru neîndeplinirea conditiilor prevazute de art.998 si art.1000 alin.3 din

Codul civil.

Recurenta-pârâta a precizat ca dreptul la recuperarea prejudiciului se naste

exclusiv daca cel pagubit cunoaste paguba si solicita despagubirea, iar din

cererile reclamantului din anii 2004-2006, rezulta indubitabil ca fata de vina sa

exclusiva, singurul drept ce i se cuvine este cel referitor la contravaloarea

protezelor, sume ce i-au fost platite.

Tot în acest motiv de recurs se arata ca instanta de judecata în mod nelegal a

stabilit perioada de obligare a societatii pârâte la plata de despagubiri civile de

la un punct zero nedeterminat si pâna la data pensionarii reclamantului,

încalcând astfel principiul proportionalitatii despagubirii si conducând în final la

o îmbogatire fara justa cauza a celui ce invoca prejudiciul.

Un ultim aspect mentionat de pârâta în cadrul acestei critici a fost aceea ca

instanta de fond a creat precedentul periculos al prioritatii persoanelor care au

suferit un accident de munca la drepturi salariale ce nu le-ar fi obtinut daca nu

ar fi existat aceasta împrejurare în dauna persoanelor care au fost

indisponibilizate conform legii, ca si intimatul, acesta din urma nesolicitând la

data disponibilizarii sale suma pretinsa în actiune.

În concluzie s-a solicitat admiterea recursului în principal, casarea hotarârii

atacate cu trimitere spre rejudecare la instanta competenta si în subsidiar

modificarea în tot a sentintei si pe fond admiterea exceptiei de netimbrare si a

dreptului la actiune si pe fond respingerea actiunii, iar în caz de neprimire a

acestora, pe fond respingerea actiunii ca nefondata ca urmare a neîndeplinirii

conditiilor prevazute de art.998 Cod civil, cu cheltuieli de judecata.

Pârâta S.C. „ROLAST” S.A. Pitesti a solicitat prin recurs, în conformitate cu

art.300 alin.2 si 3 din Codul de procedura civila, suspendarea executarii

sentintei, dar s-a renuntat la aceasta cerere la termenul din 2 octombrie 2009,

întrucât recursul s-a judecat la acea data.

La dosarul cauzei, recurenta-pârâta S.C. „ROLAST” S.A. Pitesti a depus si

concluzii scrise.

Intimatul-reclamant R.M.l a formulat concluzii scrise prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat si obligarea recurentei-pârâte la plata

cheltuielilor de judecata.

Verificând sentinta civila atacata în raport de criticile formulate în recurs si din

ansamblul probelor administrate în cauza, Curtea a respins ca nefondat

recursul pentru urmatoarele considerente:

Prima critica este nefondata, deoarece în mod legal prima instanta a solutionat

cauza, întrucât competenta materiala apartine în prima instanta tribunalului

(complet specializat de munca si asigurari sociale) si nu judecatoriei, nefiind

vorba de un litigiu de drept civil asa cum este definit de art.1 din Codul de

procedura civila.

Dispozitiile art.281 din Codul muncii definesc litigiile aflate sub jurisdictia

muncii, iar în prezenta speta exista un conflict de munca, un raport juridic

nascut din executarea contractului de munca care intra sub jurisdictia muncii.

Astfel, s-a precizat ca executarea contractului de munca a prilejuit producerea

unui accident de munca, iar consecintele acestui eveniment au condus la o

amputatie traumatica 1/3 superioara brat stâng a reclamantului R.M., fapt care

rezulta din procesul-verbal cu nr.17645/1985, încheiat de fostul I.S.T.P.M.

Arges, institutie aflata în subordinea Ministerului Muncii.

De asemenea, potrivit dispozitiilor art.171-178 din Codul muncii, angajatorului îi

revin obligatii pe linia asigurarii securitatii si sanatatii în munca, ceea ce

reprezinta un element care face parte din continutul raportului juridic de munca.

Rezulta ca daca obligatia angajatorului de a asigura securitatea si sanatatea în

munca se circumscrie raportului juridic de munca, încalcarea acestei obligatii si

repararea prejudiciului cauzat angajatului are aceeasi natura juridica si anume

un raport juridic de munca.

Conform art.270 din Codul muncii, legiuitorul a prevazut posibilitatea pentru

angajator de a-si recupera prejudiciul produs de salariati din vina si în legatura

cu munca lor, astfel ca si angajatul are dreptul de a-si recupera prejudiciul

creat în urma executarii contractului de munca cauzat de încalcarea unei

obligatii de catre angajator, obligatie ce intra în continutul raportului juridic de

munca.

În concluzie, Curtea a constatat ca în speta se aplica dispozitiile art.281 din

Codul muncii, ca petitul dedus judecatii contine un raport juridic de munca, asa

cum s-a mentionat mai sus, iar în litigiu nu sunt aplicabile prevederile art.1 din

Codul de procedura civila, referitoare la competenta materiala.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat ca în speta nu sunt

aplicabile prevederile art.304 pct.3 din Codul de procedura civila.

A doua critica este nefondata, deoarece tribunalul a pronuntat o hotarâre

legala si temeinica, în speta nefiind incidente prevederile art.304 pct.9 din

Codul de procedura civila.

Tribunalul a raspuns celor doua exceptii si anume de netimbrare si a

prescriptiei extinctive prin încheierea pronuntata la termenul din 22 februarie

2008. Prin aceasta hotarâre s-a motivat în fapt si în drept respingerea celor

doua exceptii, aratându-se ca în speta este vorba de un raport juridic

de dreptul muncii si ca obiectul litigiului îl constituie compensarile banesti

solicitate de reclamant prin actiune.

Referitor la faptul ca litigiul nu s-ar afla sub sfera jurisdictiei muncii descrisa de

art.281 din Codul muncii, Curtea nu a mai analizat acest aspect, deoarece a

fost tratat când s-a raspuns la prima critica din recurs, cu mentiunea în plus ca

potrivit art.295 alin.1 din Codul muncii, dispozitiile acestui act normativ se

completeaza cu prevederile legislatiei civile si anume, în speta, cele referitoare

la raspunderea civila delictuala.

În ceea ce priveste aspectul invocat de pârâta în recurs, în sensul ca prezenta

actiune trebuia timbrata la valoare, în mod corect tribunalul a retinut prin

aceeasi încheiere din 22 februarie 2008 aplicabilitatea art.285 raportat la

art.281 din Codul muncii, care arata ca prezentul litigiu este scutit de plata

taxei judiciare de timbru, deoarece cauza se subsumeaza sferei raportului

juridic de munca.

De asemenea, potrivit art.15 lit.a din Legea nr.146/1997, orice drepturi care

decurg din raportul de munca sunt scutite de plata taxei de timbru.

Curtea a retinut ca potrivit prescriptiei invocate de pârâta în fata primei

instante, în mod legal tribunalul a statuat ca aceasta institutie nu opereaza în

cauza, deoarece prejudiciul a carui reparatie a fost solicitata de reclamant este

actual si permanent si consta în imposibilitatea prestarii în prezent si în viitor

pâna la pensionare a unei munci de tipul celei pe care o realiza la momentul

accidentului de munca.

Trebuie precizat ca reclamantul nu poate presta în continuare în câmpul muncii

activitatea pentru care era platit în perioada producerii accidentului si nici dupa

producerea acestui eveniment, deoarece lipsa unui brat face imposibila

prestarea acestei activitati.

Curtea a constatat ca reclamantului nu-i pot fi acordate despagubiri materiale

pe jumatate sau scazându-se anumite sume achitate în anii 2004 – 2006,

întrucât acestea nu pot fi acordate partial, deoarece s-ar fi încalcat principiul

reparatiei integrale ce guverneaza materia raspunderii civile delictuale ale carei

reguli se aplica în cauza de fata. Handicapul reclamantului angajat este unul

permanent si nu înceteaza nici în anul 1985 si nici în anul 1988, astfel ca

acesta are dreptul de a i se achita prejudiciul suferit ca urmare a accidentului

de munca pâna la pensionare.

În concluzie, Curtea a retinut ca tribunalul a pronuntat o hotarâre legala.

Ultima critica este nefondata, deoarece tribunalul a pronuntat o hotarâre care

cuprinde situatia de fapt si de drept pe care se sprijina sentinta si nici nu

cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii, în cauza neoperând

prevederile art.304 pct.7 Cod procedura civila.

În speta exista raport de cauzalitate dintre fapta culpabila a unitatii pârâte si

prejudiciul produs reclamantului, deoarece S.C. „ROLAST” S.A. Pitesti nu si-a

îndeplinit obligatiile ce-i reveneau pe linia asigurarii si securitatii muncii în ceea

ce-l priveste pe reclamant, fapt care a condus la producerea accidentului de

munca si la existenta prejudiciului solicitat de intimat. S-a constatat de catre

Curte ca în speta sunt îndeplinite conditiile cumulative prevazute de art.998-

999 Cod civil referitoare la raspunderea civila delictuala.

De asemenea, în litigiu opereaza si dispozitiile art.1000 alin.3 Cod civil, întrucât

persoanele mentionate în procesul verbal si sanctionate erau la acea data,

respectiv anul 1985, salariatii unitatii pârâte, iar fapta a avut loc cu ocazia

exercitarii de catre acestia a atributiilor de serviciu.

În mod corect tribunalul a apreciat ca repararea prejudiciului material fata de

reclamant se impune prin acordarea unei sume globale pentru a putea fi

eficienta si tinând cont ca pentru intimat în ceea ce priveste infirmitatea nu

exista reversibilitate, aceasta fiind permanenta, iar în materia raspunderii civile

delictuale exista principiul repararii integrale a prejudiciului si nu pe jumatate

sau fractionar, asa cum gresit sustine recurenta.

Faptul ca tribunalul a avut în vedere suma stabilita în varianta a II-a a raportului

de expertiza completat în cauza si a motivat  de ce s-a ales aceasta varianta

nu reprezinta o încalcare a legii, întrucât este atributul instantei de judecata de

a omologa varianta din raportul de expertiza care raspunde cel mai bine, ca si

suma, prejudiciului cauzat reclamantului.

Tribunalul a statuat suma ce reprezinta prejudiciul material ce trebuie acordat

reclamantului, tinând cont de acordarea unei sume globale si nu a unei

prestatii periodice pentru motivele ce s-au aratat mai sus în considerente.

Sub aspectul întinderii prejudiciului suferit de reclamant, în mod corect

tribunalul a acordat în parte suma cuvenita intimatului drept prejudiciu de

agrement si estetic, având în vedere culpa comuna a celor doua parti

procesuale

Referitor la faptul ca prin acordarea sumei  reprezentând prejudiciul material

catre reclamant s-ar crea o discriminare între acesta si persoanele angajate

indisponibilizate de la pârâta S.C. „ROLAST” S.A. Pitesti, Curtea a retinut ca în

speta nu opereaza institutia discriminarii, întrucât pentru reclamant exista o alta

situatie de fapt si anume faptul ca acesta a ramas cu o infirmitate permanenta

ca urmare a producerii unui accident de munca si a faptului ca acesta nu mai

poate presta activitati în câmpul muncii asa cum o poate face orice angajat

disponibilizat.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 din Codul de procedura civila

recursul declarat de pârâta a fost respins ca nefondat, iar în baza art.274 din

Codul de procedura civila, recurenta a fost obligata  sa plateasca intimatului

R.M. suma de 2000 lei cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu avocat în

faza de recurs.

15. Corelarea disp. art. 194 alin. 3 si 4 din Legea nr.19/2000 cu art. 20 alin. 3

din Legea nr.164/2001

Art. 194 alin. 3 si 4 din Legea nr.19/2000

Art. 20 alin. 3 din Legea nr.164/2001

Interpretând însa sistematic prevederile mentionate mai sus si pe cele ale

art.194 alin.(3) si (4) din Legea nr.19/2001, observam ca intentia legiuitorului

este aceea de acordare cumulata a drepturilor de pensie stabilite în sisteme de

pensii diferite, în situatia în care persoana în cauza îndeplineste conditiile

pentru a fi înscrisa în doua sisteme de pensii.

Situatia contestatorului este însa alta, si anume aceea ca desi a avut calitatea

de cadru militar si a îndeplinit serviciul militar ca elev al unei scoli militare,

perioada de serviciu fiind redusa, nu a îndeplinit conditiile legale pentru a

beneficia de pensie militara.

Altfel spus, desi a realizat vechimea în serviciul militar, contestatorul nu a

beneficiat de pensie pentru aceasta vechime.

Situatia este transata în prevederile art.20 alin.(3) din Legea nr.164/2001

privind pensiile militare de stat, cu modificarile ulterioare, potrivit carora

perioadele de vechime în serviciu sunt recunoscute ca perioade de contributie

în sistemul public de pensii si se au în vedere la stabilirea pensiei în unul dintre

cele doua sisteme.

Cum contestatorul nu poate beneficia de pensie militara, perioadele de

vechime în serviciul militar se vor avea în vedere, conform legii, la stabilirea

pensiei în sistemul public de pensii.

(Decizia civila nr.1440/R-CA din 20 octombrie 2009)

Domenii speta

Spete similare