La data de 13.02.2009, contestatorul s.g., în contradictoriu cu intimata Societatea de Asigurare Reasigurare ardaf, a formulat contestatie împotriva deciziei nr. 1328/24.12.2008 emisa de intimata, solicitând anularea acesteia, cu cheltuieli de ...

La data de 13.02.2009, contestatorul S.G., în contradictoriu cu intimata

Societatea de Asigurare Reasigurare ARDAF, a formulat contestatie împotriva

deciziei nr. 1328/24.12.2008 emisa de intimata, solicitând anularea acesteia,

cu cheltuieli de judecata.

În motivare, contestatorul a aratat ca prin decizia de mai sus a fost sanctionat 

cu reducerea salariului de baza pe o perioada de 3 luni cu 5%, retinându-se ca

nu si-a respectat obligatia de a organiza activitatea serviciilor si

compartimentelor componente ale Sucursalei Ardaf Muntenia Pitesti. Decizia

este nelegala pentru ca a fost emisa la 24.12.2008, dar comunicata pe adresa

de email la data de 16.01.2009, încalcându-se astfel disp.art.268 alin.3 Codul

Muncii, în cuprinsul ei nu au fost mentionate motivele pentru care i-au fost

înlaturate apararile formulate în scris în timpul cercetarii prealabile disciplinare ,

contravenind astfel disp.art. 268 alin.2 Codul Muncii si sanctiunea a fost

stabilita cu încalcarea vadita a disp.art.266 Codul Muncii.

Decizia este si netemeinica pentru ca sanctiunea s-a aplicat apreciindu-se  ca

a adus prejudicii unitatii pârâte prin modul sau defectuos de lucru, ceea ce

contravine rezultatelor obtinute de sucursala pe perioada activitatii sale,

aceasta situându-se în permanenta în topul primelor 5 sucursale din cadrul

societatii, atât sub aspectul volumului primelor încasate, cât si al indicatorilor

de performanta.

La data de 29.04.2009, contestatorul si-a  completat contestatia, solicitând

obligarea intimatei la plata de daune morale în cuantum de 25000 lei,

reprezentând prejudiciul de imagine creat prin aplicarea sanctiunii. Prin

aceeasi cerere, contestatorul si-a precizat si obiectul cererii de chemare în

judecata, sustinând ca îsi mentine motivele indicate în cuprinsul celei initiale si

ca invoca exceptia nulitatii absolute a deciziei nr.1328/2008.

S-a aratat ca intimata a încalcat dispozitiile art.267 alin.1 Codul muncii întrucât

procedura cercetarii disciplinare prealabile s-a desfasurat cu nerespectarea

prevederilor legale în materie.

În cuprinsul deciziei de sanctionare nu este descrisa complet fapta socotita

drept abatere disciplinara, nu sunt mentionate  textele de lege ori dispozitiile 

din contractul colectiv sau individual de munca, regulamentul intern, dispozitia

sau ordinul  unui conducator ierarhic  ce au fost încalcate de contestator

,precum si motivele pentru care au fost înlaturate apararile sale  formulate în

timpul cercetarii disciplinare prealabile. S-a mai sustinut ca trimiterea din

cuprinsul deciziei la referatul nr.770/19.12.2008 al Comisiei de Cercetare

Disciplinara nu poate acoperi cerinta prev.de  art.268 alin.2 Codul muncii .

A concluzionat contestatorul ca lipsa oricareia din  mentiunile de mai sus

atrage nulitatea absoluta a deciziei .

A mai aratat contestatorul ca nu a savârsit nicio abatere disciplinara întrucât

rezultatele activitatii sale au fost de exceptie, aducând câstiguri substantiale

pentru societatea intimata  si pozitia  a doua  la nivel national pentru sucursala

pe care o conduce  în calitate  de director.

Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea contestatiei ca neîntemeiata

aratând ca a fost aplicata corect contestatorului sanctiunea  întrucât în

activitatea acestuia au fost constatate o serie de  deficiente, cauzând în mod

implicit desfasurarea în mod deficitar a atributiilor de serviciu si de catre ceilalti

angajati din subordinea acestuia si producerea unui prejudiciu unitatii .

S-a mai sustinut ca intimata a  respectat procedura cercetarii disciplinare

prealabile, aceasta  s-a efectuat  în prezenta salariatului, obiectul cercetarii,

data si locul întrevederii  au fost stabilite, au fost indicate si motivele pentru

care au fost înlaturate apararile formulate de contestator în timpul cercetarii

disciplinare prealabile. De asemenea, intimata a precizat ca a raspuns

obiectiunilor contestatorului formulate cu ocazia cercetarii disciplinare, acestea 

fiind  consemnate în cuprinsul referatului din data de 19.12.2008 si ca

sanctiunea nu a fost aplicata în fapt.

La data de 20.05.2009 intimata a invocat exceptia lipsei de interes având în

vedere ca sanctiunea nu a fost aplicata, exceptie pe care instanta a respins-o

la data de 03.06.2009 pentru motivele indicate în cuprinsul încheierii din acea

data.

În urma probelor administrate în cauza, Tribunalul Arges prin sentinta civila

nr.1103/CM/17.07.2009 a admis în parte contestatia formulata, a constatat

nulitatea absoluta a deciziei nr.1328 din 24 decembrie 2008 emisa de intimata

si a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecata.

S-a retinut de instanta de fond la pronuntarea acestei sentinte ca în decizia de

sanctionare emisa de intimata fapta pretins a fi abatere disciplinara nu a fost

descrisa concret, nu au fost mentionate aspectele ce o individualizeaza (data

savârsirii, modalitatea în care s-a comis). Intimata a mentionat în cuprinsul

deciziei ca salariatul a încalcat  anumite  atributii de serviciu pe care le

enumera însa, abstract, neindicând,  de exemplu, care au  fost sarcinile trasate

de conducerea unitatii neglijate de contestator  si în ce mod au fost încalcate;

numarul dosarelor de dauna si datele care nu au fost înregistrate sau nu

corect, etc., pentru ca instanta sa poata exercita controlul asupra temeiniciei

deciziei. Lipsa acestor mentiuni nu poate fi suplinita de existenta lor în

cuprinsul referatului de cercetare prealabila, mai ales ca nu exista dovada ca

acesta a fost comunicat salariatului odata cu decizia de sanctionare. Lipsa

motivarii în fapt a deciziei de sanctionare,  potrivit art. 268 alin.2 lit.a  Codul

Muncii atrage  nulitatea absoluta a acesteia .

 Din cuprinsul deciziei lipsesc, de asemenea si motivele pentru care au fost

înlaturate apararile salariatului formulate cu ocazia cercetarii disciplinare

instanta neputând verifica daca a avut loc o cercetare disciplinara efectiva în

cadrul careia contestatorul si-a putut exercita dreptul la aparare. Acest  viciu de

forma al deciziei, potrivit art. 268 alin.2 lit.c Codul Muncii se sanctioneaza tot

cu nulitatea absoluta a deciziei. De asemenea,  lipsa cercetarii prealabile

disciplinare constituie, la rândul ei o alta cauza de nulitate a deciziei potrivit

disp.  art.267 alin.1 Codul muncii .

 Intimata nu a motivat în drept decizia, neindicând prevederile din  dispozitiile

din contractul colectiv sau individual de munca, regulamentul intern, dispozitia

sau ordinul  conducatorului ierarhic  ce au fost încalcate de contestator,  ceea

ce constituie potrivit art. 268 alin.2 lit.b Codul muncii un alt  motiv de nulitate

absoluta a deciziei .

În privinta  daunelor morale instanta a apreciat ca acestea nu pot fi acordate

contestatorului atâta timp cât  nu au fost prevazute în contractul colectiv de

munca, contractul individual de munca  sau de lege.

Împotriva acestei sentinte au declarat recurs, în termen legal, atât contestatorul

si intimata.

S-a aratat în recursul declarat de contestator, ca sentinta instantei de fond este

nelegala si netemeinica, urmând a fi reanalizata cauza sub aspectul

prevederilor art.3041 Codul muncii, întrucât în mod gresit s-a respins capatul

de cerere privind plata daunelor morale.

Instanta nu a avut în vedere ca prevederile art.295 alin.1 din Codul muncii se

întregesc cu celelalte dispozitii cuprinse în legislatia muncii, iar art.269 alin.1

din Codul muncii prevede ca angajatorul este obligat în temeiul normelor si

principiilor raspunderii civile contractuale sa-l despagubeasca pe salariat în

situatia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa

angajatorului, în timpul îndeplinirii obligatiilor de serviciu sau în legatura cu

serviciul.

Interpretarea corecta a acestui text de lege este aceea ca, daca nu exista o

clauza expresa în Contractul individual de munca sau în Contractul colectiv cu

privire la acordarea acestor daune se poate apela la calea dreptului comun,

adica la raspunderea civila delictuala instituita prin art.998-999 Cod civil.

Nu s-a avut în vedere prejudiciul grav de imagine ce i-a fost adus

contestatorului în cadrul firmei prin aplicarea sanctiunii, imaginea sa fiind grav

deteriorata. Aceasta sanctiune îi afecteaza imaginea si reputatia nestirbita în

cadrul societatii si în acest fel se aduc prejudicii majore sanselor sale de

promovare în cadrul firmei.

Fata de motivul aratat s-a solicitat admiterea recursului si modificarea în parte

a sentintei civile atacate, în sensul admiterii în totalitate a contestatiei

formulate.

În recursul declarat de intimata s-a criticat sentinta instantei de fond ca

nelegala si netemeinica fata de motivul de casare prevazut de art.304 pct.9

Cod pr.civila, solicitându-se reanalizarea cauzei si sub aspectul prev.de

art.3041 Cod pr.civila.

1. În mod gresit instanta de fond a retinut ca fapta pretins a fi abatere

disciplinara nu a fost descrisa concret si nu au fost mentionate aspectele care

o individualizeaza, desi, din analiza deciziei de sanctionare se observa ca în

cuprinsul acesteia se face trimitere la referatul nr.570/19.12.2008 întocmit de

Comisia de cercetare si disciplina si la rezolutia conducerii societatii, acte care

au stat la baza emiterii deciziei de concediere nr.1328 din 24 decembrie 2008.

Prin acest referat s-a stabilit în mod concret si detaliat care au fost deficientele

constatate, care au fost obiectiunile si motivatiile contestatorului, precum si

propunerile facute de conducerea societatii.

În mod gresit instanta de fond a apreciat ca din cuprinsul sentintei lipsesc

motivele pentru care au fost înlaturate apararile contestatorului formulate cu

ocazia cercetarii disciplinare.

Din actele dosarului rezulta în mod cert ca a fost numita o comisie de cercetare

disciplinare care a efectuat cercetarea prealabila, ocazie cu care contestatorul

si-a formulat apararile, iar motivele pentru care au fost înlaturate fiind cele

prevazute în referatul nr.770/19.12.2009.

De asemenea, în mod gresit instanta a retinut ca intimata nu a motivat în drept

decizia, desi se arata în decizie ca a fost sanctionat în baza art.264 alin.1 lit.d

si art.266 si 267 alin.1 din Codul muncii pentru faptele prevazute de referatul

nr.670/19.12.2008.

Ca urmare, în mod eronat instanta de fond a apreciat ca nu au fost îndeplinite

conditiile prevazute de art.268 alin.2 din Codul muncii la emiterea deciziei de

sanctionare.

2. În mod gresit instanta de fond a respins exceptia lipsei de interes ridicata de

intimata în promovarea contestatiei. Aceasta, întrucât, desi a fost comunicata

decizia de sanctionare contestatorului aceasta nu a fost niciodata pusa în

aplicare, pâna în prezent acestuia neretinându-i-se vreo suma de bani din

salariu.

Cum îndeplinirea conditiei interesului este necesara nu numai la momentul

formularii cererii de chemare în judecata, ci si la data pronuntarii sentintei,

instanta trebuia sa respinga contestatia ca ramasa fara obiect.

Fata de motivele aratate s-a solicitat admiterea recursului si modificarea

sentintei instantei de fond, în sensul respingerii contestatiei formulate.

Recursul declarat de contestator a fost admis, cu consecinta casarii în parte a

sentintei si trimiterii spre rejudecare la aceeasi instanta a capatului de cerere

privind plata daunelor morale. A fost mentinuta în rest sentinta atacata si a fost

respins recursul formulat de intimata.

În considerentele acestei decizii, instanta de recurs a retinut urmatoarele:

Obiectul contestatiei de fata îl formeaza obligarea intimatei la anularea deciziei

de sanctionare.

Ulterior, contestatorul si-a completat contestatia solicitând obligarea intimatei la

plata de daune morale în cuantum de 25.000 lei, reprezentând prejudiciul de

imagine creat prin aplicarea sanctiunii.

Instanta de fond a admis în parte contestatia formulata si a constatat nulitatea

absoluta a deciziei nr.1328 din 24 decembrie 2008.

S-a mentionat în considerentele sentintei ca în privinta daunelor morale se

apreciaza ca nu pot fi acordate contestatorului, nefiind prevazute în contractul

de munca.

Instanta de fond nu s-a pronuntat în nici un fel în dispozitivul sentintei asupra

acestui capat de cerere, nu a analizat în fond cererea privind plata daunelor

morale, în ce constau acestea, temeiul legal al solicitarii daunelor morale si

daca se acorda sau nu.

Procedând în acest mod, instanta de fond nu a clarificat obiectul actiunii si, mai

mult, nu s-a pronuntat asupra unui capat de cerere, motiv de casare prevazut

de art.304 pct.6 Cod procedura civila.

Fata de acest motiv a fost admis recursul declarat de contestator, cu

consecinta casarii în parte a sentintei atacate si trimiterii cauzei spre

rejudecare la aceeasi instanta privind cererea de plata a daunelor morale, fiind

mentinute în rest prevederile sentintei atacate.

Recursul declarat de intimata a fost respins ca nefondat, pentru urmatoarele

considerente:

Prin decizia nr.1328 din 24 decembrie 2008, intimata-recurenta a dispus

sanctionarea contestatorului S.G. cu reducerea salariului de baza pe o durata

de 3 luni cu 5%.

S-a precizat în motivarea contestatiei ca masura sanctiunii disciplinare s-a luat

având în vedere faptul ca, datorita modului defectuos de lucru se creeaza

posibilitatea prejudicierii patrimoniale a societatii si ca este sanctionat pentru

nerespectarea obligatiilor ce-i revin din contractul de munca.

Potrivit art.268 alin.2 lit.a, c, d din Codul muncii, sub sanctiunea nulitatii

absolute, decizia de sanctionare disciplinara trebuie sa contina: descrierea

faptei care constituie abatere disciplinara, motivele pentru care au fost

înlaturate apararile formulate de salariat în timpul cercetarii disciplinare

prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuata cercetarea, temeiul de

drept în baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica.

Rezulta astfel ca, pentru a fi legala o decizie de sanctionare trebuie sa

cuprinda toate elementele enumerate în textul citat. Lipsa uneia dintre ele

atrage nulitatea absoluta a masurii dispuse de angajator.

Referitor la mentiunea de la lit.a, în decizie trebuie descrisa în concret fapta

pentru care a fost sanctionat cel în cauza.

Simpla mentiune ca, datorita modului defectuos de lucru se creeaza

posibilitatea prejudicierii patrimoniale a societatii, cât si nerespectarea obligatia

de a organiza activitatea de asigurari si daune, de a organiza si raspunde de

îndeplinirea sarcinilor trasate de aplicarea normelor si regulamentelor

societatii, nu este de natura a preciza în ce a constat atitudinea contestatorului

si prin ce a contravenit deontologiei profesionale.

De asemenea, art.268 alin.2 din Codul muncii face distinctie între descrierea

faptei, adica indicarea situatiei de fapt în materialitatea ei, prevazuta la lit.a si

motivarea în fapt si în drept prevazuta la lit.d, adica indicarea dispozitiilor în

baza carora se aplica sanctiunea, adica precizarea articolului, alineatului,

literei. dispozitiilor legale regulamentare din contractul colectiv de munca

nesocotit de acesta.

Precizarea prevederilor statutului, regulamentului de ordine interioara,

contractului colectiv de munca încalcate, are relevanta pentru ca instanta sa

poata stabili si verifica daca, într-adevar, fapta salariatului constituie abatere

disciplinara si daca se încadreaza printre obligatiile impuse acestuia.

Numai prin indicarea în decizia de sanctionare a motivelor pentru care

s-au înlaturat apararile formulate de salariatul învinuit se asigura în mod real si

efectiv dreptul lui la aparare.

Fata de prevederile art.268 alin.2 se retine în mod clar ca acest text, prin

fiecare componenta a sa, deci si în ceea ce priveste prevederile de la lit.a, c si

d, statorniceste o nulitate absoluta pentru nerespectarea unei cerinte de forma

ad validitatem, nulitate care, în lipsa unui text în sens contrar, nu se poate

acoperi prin confirmare.

Întrucât, asa cum s-a retinut în mod corect de instanta de fond, în decizie nu s-

a mentionat descrierea faptei, motivele pentru care au fost înlaturate apararile

contestatorului si temeiul de drept al aplicarii sanctiunii, asa cum prevad

disp.art.268 alin.2 Codul muncii, în mod corect  s-a constatat nulitatea deciziei

emise.

Si cel de-al doilea motiv de recurs s-a retinut a fi neîntemeiat, întrucât, atâta

vreme cât s-a formulat o contestatie împotriva deciziei de sanctionare, instanta

a solutionat-o în fond si a constatat ca este nula, neputând aprecia lipsa de

interes. Intimata avea posibilitatea sa anuleze decizia în masura în care nu

trecea la executarea acesteia.

Fata de cele aratate, recursul declarat de intimata a fost respins ca nefondat în

baza art.312 alin.1 Cod procedura civila.

13. Competenta de solutionare a cauzei pentru directorii executivi ai

societatilor comerciale

Art. 152 din Legea nr. 31/1990

Art. 2 alin. 1 lit. a) Cod procedura civila

Art. 37 alin. (3) din Legea nr.304/2004

Înca din perioada în care se pretinde ca au fost îndeplinite operatiunile

cauzatoare de prejudicii, Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale,

modificata, prevedea la art.147 pentru directorii executivi, o raspundere fata de

societate pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor, care opereaza în aceleasi

conditii cu raspunderea administratorilor, chiar daca ar exista o conventie

contrara.

Aceste prevederi au fost pastrate neschimbate în formele ulterioare ale legii,

însa în cuprinsul art. 152.

Ceea ce prevede expres Legea nr. 31/1990 în formele recent intrate în vigoare

este faptul ca directorii societatii comerciale pe actiuni, cum este reclamanta,

nu pot încheia cu aceasta contracte de munca.

Din interpretarea sistematica a prevederilor legale mai sus mentionate rezulta

ca directorii executivi ai societatilor comerciale raspund fata de acestea ca si

administratorii societatii pentru neîndeplinirea atributiilor potrivit dispozitiilor

referitoare la mandat si celor speciale din lege, chiar si atunci când sunt

salariati ai acesteia.

Fiind asimilati cu administratorii chiar si în situatia în care sunt salariati ai

societatii, directorii executivi poarta fata de societate o raspundere întemeiata

pe mandatul comercial, nu o raspundere patrimoniala în întelesul Codului

muncii – cu privire la daunele produse societatii comerciale din vina si în

legatura cu munca lor.

Data fiind cauza pretentiilor formulate prin cererea de chemare în judecata,

natura litigiului este comerciala, competenta de solutionare a acestuia fiind cea

reglementata de art. 2 alin. 1 lit. a) Cod procedura civila, fata de valoarea

obiectului.

Cum însa prin norme de organizare judecatoreasca – art. 37 alin. (3) din Legea

nr.304/2004 privind organizarea judiciara, republicata – s-a prevazut preluarea

de catre tribunalele specializate a cauzelor de competenta tribunalului în

domeniile în care se înfiinteaza, curtea constata ca prin încalcarea normelor

mentionate privitoare la compunerea instantei, litigiul a fost solutionat de Sectia

Civila a Tribunalului Arges, si nu de tribunalul specializat – Tribunalul

Comercial Arges.

(Decizia civila nr.1381/R-CM din 13 octombrie 2009)

Domenii speta

Spete similare