Terenuri intravilane care nu au fost restituite persoanelor îndreptăţite până la intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001. Inaplicabilitatea art.8 din lege.

Decizie 616 din 16.05.2007


Prin formularea „imobile restituite” cuprinsă în textul art.1 alion.1 din Lg.10/2001, legiuitorul a  înţeles  să confere domeniului de reglementare al legii şi un caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative reparatorii în materie imobiliară, inclusiv din fondul funciar, în sensul  că se referă şi la acele terenuri din intravilanul localităţilor care până la intrarea ei în vigoare, la 14.02.2002, nu au fost restituite integral celor îndreptăţiţi.

Prin acţiunea înregistrată la 01 aprilie 2004, reclamanţii R.Z., U.V. şi U.F. au formulat plângere împotriva dispoziţiei nr.622 din 02 martie 2004, emisă de Primăria Comunei Potcoava, jud. Olt, prin care li s-a respins notificarea formulată în baza Legii nr.10/2001,  având ca obiect restituirea în natură a unor suprafeţe de teren intravilan.

Prin sentinţa civilă nr.185 din 12 aprilie 2005, Tribunalul Olt – secţia civilă a respins plângerea ca  neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că U.T., autorul reclamanţilor a  deţinut în proprietate o suprafaţă de teren de 37,75 ha, conform dovezii eliberate de Arhivele Statului, iar la data de  20 martie 1958 nu mai figura cu nici o proprietate, mobilă sau imobilă, pe raza comunei Potcoava.

Prin notificarea nr.2264/12 iunie 2001, U.E., autoarea reclamanţilor a solicitat restituirea în natură a unor suprafeţe de teren, depunând ca acte justificative un act de donaţie din 1920 şi un act de partaj  voluntar din anul 1931, pentru a dovedi că anterior perioadei de  referinţă stabilită de Legea nr.10/2001, atât ea cât şi soţul ei deţineau suprafeţe de teren, fără a depune însă vreun document din care să rezulte că acestea au fost  preluate abuziv în sensul Legii nr.10/2001.

În ceea ce priveşte suprafaţa de 37,75 ha. teren atestată în anul 1958  ca fiind  proprietatea lui U.T., s-a reţinut că acestuia i s-a reconstituit integral dreptul de proprietate în baza Legii fondului funciar.

Cu privire la cele trei suprafeţe de teren solicitate de reclamanţi  s-a reţinut că nu există nici un document justificativ, iar prin expertiză au fost identificate aceste terenuri, constatându-se că sunt ocupate de persoane fizice şi juridice.

Instanţa a respins cererea de introducere în cauză a Ministerului Finanţelor Publice, cu motivarea că reclamanţii nu au optat pentru titluri de valoare nominală folosite exclusiv în  procesul de privatizare, la care se referă art.31alin.4 din Legea nr.10/2001.

Recursul declarat de reclamanţi împotriva acestei decizii s-a  admis prin decizia nr.4913 din 19 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, fiind casată decizia şi trimisă cauza acestei instanţe pentru rejudecarea apelului.

Recurenţii au motivat că ambele instanţe au interpretat greşit dispoziţiile art.8 din Lg.10//2001, deoarece în baza legilor fondului funciar, reclamanţilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate doar pentru 28,75 ha. restul terenului, până la 45 ha. fiind confiscat în baza HCM 308/1953 şi incluzând şi suprafeţe situate în intravilanul comunei Potcoava suprafeţe ce fac obiectul litigiului – şi  pentru care sunt incidente dispoziţiile Legii 10/2001.

Instanţa de recurs a reţinut că soluţiile ambelor instanţe s-au întemeiat pe prezumţia că suprafaţa pe care a deţinut-o autorul  reclamanţilor este cea menţionată în actele din 1945 , de 37,75 ha. pe când recurenţii au susţinut că de la autorul lor s-a preluat o suprafaţă mai mare, A mai reţinut că instanţele au înlăturat greşit înscrisurile depuse de reclamanţi (actul de donaţie şi de partaj voluntar) pe considerentul că sunt  anterioare datei de 6 martie 1945, întrucât pentru a se putea reţine că aceste terenuri nu se mai aflau în patrimoniul proprietarului la data preluării averii de către stat ar fi trebuit să  existe o dovadă din care să rezulte modalitatea în care terenurile au ieşit din acest patrimoniu.

Având  în vedere şi actul nou depus în recurs din care rezultă că în anul 1950 autorul reclamanţilor figura cu suprafaţa de 38,75 ha.  în Comuna Potcoava, instanţa de recurs a apreciat că este greşită concluzia instanţei de apel potrivit căreia, reclamanţilor  li s-au acordat măsuri  reparatorii în temeiul Legii nr.18/91 şi Lg.,1/2000 pentru întreaga suprafaţă şi reţinând că situaţia juridică a celor trei suprafeţe de teren solicitate de reclamanţi nu a fost pe deplin lămurită, întrucât instanţa de apel a considerat inaplicabile dispoziţiile Legii nr.10/2001, în temeiul art.314 c.pr.civ. s-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare acestei instanţe unde  s-a înregistrat sub  nr. 2827/civ/2006.

Examinând  apelul reclamanţilor prin prisma motivelor formulate dar şi  a considerentelor deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – se constată că  se impune admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, din considerentele ce urmează :

Instanţa de recurs  a stabilit incidenţa în speţă a dispoziţiilor  Legii nr.10/2001 iar potrivit art.315 c.pr.civ.  în caz de casare,  hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Prima instanţă a soluţionat cauza fără o cercetare propriu zisă a fondului, reţinând în baza art.8 din Lg.10/2001 exceptarea de la domeniul de reglementare al acestei  legi a terenurilor solicitate în baza Legilor fondului funciar.

Prin urmare se impune o rejudecare a cauzei prin raportarea situaţiei de fapt la dispoziţiile Legii 10/2001 iar în stabilirea situaţiei de fapt, conform considerentelor deciziei de casare, trebuie reconsiderată forţa probantă a celor două înscrisuri depuse la prima instanţă (actul de donaţie şi de partaj voluntar) şi avut în vedere înscrisul nou depus în recurs,  dispusă după caz o completare a raportului de expertiză  sub aspectul identificării celor trei suprafeţe de teren în litigiu prin raportarea la aceste înscrisuri, sau administrarea altor  probe în acest sens.

Instanţa trebuie să aibă în vedere  interpretarea ce trebuie dată art.1 alin.1 din Legea 10/2001. Prin formularea „imobile nerestituite” , cuprinsă în  acest text legiuitorul a înţeles să confere domeniului de reglementare al legii şi un caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative reparatorii în materie  imobiliară, inclusiv din fondul funciar, în sensul că se referă şi la acele terenuri din intravilanul localităţilor care până la intrarea ei  în vigoare, la 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral celor îndreptăţiţi.

Desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, la prima instanţă se impune şi pentru că motivele de  apel conţin critici referitoare la neextinderea cadrului procesual sub aspectul pârâţilor chemaţi în judecată deşi prin cererea ulterioară de precizare şi completare a acţiunii s/a solicitat introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanţelor şi Direcţia Finanţelor  Publice Olt pentru a fi obligate la despăgubiri pentru suprafeţele  de teren  ce nu se pot restitui în natură  -  şi stabilirea unităţilor deţinătoare.

Prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestei cereri.

În  rezolvarea cererii se vor avea  în vedere dispoziţiile art.21 din Lg.10/2001 dar şi dispoziţiile art.22 alin.4 din lege conform cărora notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice  a respectării termenului prevăzut la  alin.1 chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul, precum şi faptul că prin notificare, autoarea reclamanţilor a solicitat în subsidiar,  acordarea de măsuri reparatorii  în echivalent pentru suprafeţele de teren ce nu  se pot  restitui în natură.

Faţă de aceste considerente şi în baza art.297 alin.1 c.pr.civ. urmează  a se admite apelul, a se desfiinţa sentinţa şi  a se trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.