Menţinerea stării de arest în lipsa inculpatului citat legal . Asigurarea apărării. Imposibilitatea de prezentare a inculpatului arestat în cauză. Verificarea legalităţii măsurii arestării preventive în termenul prevăzut de lege. Legalitate.

Menţinerea stării de arest în lipsa inculpatului citat legal . Asigurarea apărării. Imposibilitatea de prezentare a inculpatului arestat în cauză. Verificarea legalităţii măsurii arestării preventive în termenul prevăzut de lege.  Legalitate.

Cod procedură penală: art. 300/2, art. 160/b, art. 159 alin. 4, art. 140, 

1. Dacă inculpatul arestat în cauză a fost citat legal, dar prezentarea acestuia nu este posibilă, verificarea legalităţii şi temeinicie măsurii arestări preventive în lipsa acestuia  este legală, fiind aplicabile dispoziţiile art. 159 alin. 4 Cod procedură penală .

2. Încetarea de drept a măsurii preventive operează atunci când  verificarea legalităţii şi temeiniciei  măsurii arestării preventive  de către instanţa de fond s-a făcut  după împlinirea termenului  de 60 de zile, prevăzut de art. 160/b Cod procedură penală, judecarea recursului . Decizia nr. XXV din 2 iunie 2008 dată de ÎCCJ - Secţii Unite nu are aplicabilitate în procedura  prevăzură de art. 300/2 Cod procedură penală.

Secţia pentru cauze cu  minori şi de familie – Decizia penală nr.109/17 iunie 2010

Prin încheierea  penală pronunţate de Tribunalul Alba - Secţia penală  la data de 09 iunie 2010 în dosarul nr. 5297/107/2010, s-a dispus,  printre altele, în baza art. 300/2 Cod procedură penală menţinerea  stării  de arest a inculpatului T.L.C. , aflat în prezent în Penitenciarul Rahova.

Pentru a pronunţa această încheiere s-a reţinut, în esenţă, de către instanţa de fond că în cauză ultima menţinere a stării de arest al inculpatului s-a făcut prin încheierea din 11.04.2010 a Tribunalului Sibiu, că din materialul probator administrat până în prezent reiese presupunerea rezonabilă, în sensul art.68/1 Cod procedură penală, că inculpatul  a săvârşit faptele pentru care s-a dispus arestarea preventivă şi că la acest moment subzistă încă temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă, care nu au încetat şi nici nu au apărut temeiuri noi care să determine înlocuirea măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri penale a declarat recurs în termen, inculpatul T.L.C.

În susţinerea orală a motivelor de recurs recurentul inculpat, personal şi prin apărătorii aleşi, a solicitat  admiterea recursului, casarea încheierii recurate cu privire la dispoziţia privind menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului T.L.C. şi rejudecând, revocarea acestei măsuri, iar în subsidiar, casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleiaşi instanţe de fond.

Se arată în motivarea recursului, printre altele, că  instanţa de fond a dispus menţinerea măsurii arestării preventive în lipsa inculpatului recurent, deşi prezenţa acestuia era obligatorie,  astfel că potrivit dispoziţiile  art. 314 Cod procedură penală  şi dispoziţiile  art. 197 alin. 2 Cod procedură penală încheierea penală atacată este nulă absolut. 

De asemenea, se mai arată că potrivit  art. 139 alin. 2 raportat la art. 140 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, în  cauză măsura arestării preventive a încetat de drept, instanţa de recurs fiind obligată să se pronunţe pe recursul inculpatului înăuntru celor 60 de zile prevăzută  de art. 160/b Cod procedură penală .

Prin decizia penală nr. 109 din 17 iunie 2010 , Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia pentru cauze cu  minori şi de familie, a respins ca nefondat recursul inculpatului.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut următoarele:

 Într-o  primă critică invocată de recurentul inculpat  se susţine că încheierea penală atacată este nelegală, întrucât instanţa de fond a procedat la verificarea măsurii arestării preventive a inculpatului T.L.C. , recurentul inculpat, deşi procedura de citare cu acesta nu era legal îndeplinită  şi în lipsa lui, deşi  prezenţa inculpatului era obligatorie, fiind arestat în cauză,  astfel că sunt incidente dispoziţiile  art. 197 alin.2 Cod procedură penală,  privind nulitatea absolută.

Cu referire la motivul de recurs invocat, se reţine că instanţa de fond, la 9 iunie 2010,  a constatat că recurentul inculpat  încarcerat fiind în Penitenciarul Rahova,  a fost citat, locul de detenţie comunicând imposibilitatea prezenţei lui în instanţă, în cauză deci fiind aplicabile dispoziţiile art. 159 alin. 4 C. combinat cu art. 300/1 şi 300/2 Cod procedură penală, respectiv în cazul în care deplasarea inculpatului arestat nu este posibilă, menţinerea  măsurii arestării preventive va fi examinată în lipsa inculpatului, dar numai în prezenţa apărătorului, acest aspect fiind îndeplinit.

Ca atare, încheierea pronunţată la 9 iunie 2010 este legală.

Curtea nu poate împărtăşii susţinerile recurentului inculpat prin apărătorii aleşi că în cauză aflându-ne în cursul judecăţii nu sunt aplicabile dispoziţiile art.  159 alin. 4 Cod procedură penală. Aceasta deoarece verificarea privind arestarea preventivă a inculpatului în cursul judecăţii este cea prevăzută de art. 300/1 Cod procedură penală, dispoziţii care fac direct trimitere, printre altele,  la dispoziţiile art. 159 alin. 4 Cod procedură penală , potrivit cărora propunerea de prelungire a duratei arestării preventive va fi examinată în lipsa inculpatului, dacă deplasarea inculpatului arestat nu este posibilă,  dar numai în prezenţa apărătorului.

Nici critica referitoare la  încetarea de drept a măsurii arestării preventive a inculpatului prin raportare la dispoziţiile art. 140 alin.1 lit.a) Cod procedură penală şi  art.160/b combinat cu art. 300/2 Cod procedură penală nu poate fi primită.

Potrivit art. 300/2 Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160/b din acelaşi cod.

Aşadar, în cursul soluţionării unei cauze de natură penală, în care inculpatul se află în stare de arest  preventiv, instanţa are obligaţia de a verifica periodic, prin prisma dispoziţiilor art. 160/b alin.1  din Codul de procedură penală, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive dispuse în cauza respectivă faţă de inculpat.

Prin art. 140 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, se prevede că măsurile preventive încetează de drept la expirarea termenelor prevăzute în lege sau stabilite de organele judiciare, ori la expirarea termenului prevăzut de art. 160/b alin. 1 Cod procedură penală, dacă instanţa nu a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în acest termen, în astfel de cazuri instanţa de judecată având obligaţia, în conformitate cu alin. 3 al aceluiaşi articol, să dispună punerea de îndată în libertate a celui arestat.

Prin Decizia nr. VII/2006, Î.C.C.J., Secţiile Unite, admiţând recursul în interesul legii, în aplicarea dispoziţiilor art. 140 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală (în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 356/2006), a stabilit că:  ,,Neverificarea de către instanţă, în cursul judecăţii, a legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului major înainte de împlinirea duratei de 60 de zile, la care se referă art. 160/b alin. 1 din Codul de procedură penală, a inculpatului minor cu vârsta între 14 şi 16 ani înainte de expirarea duratei de 30 de zile prevăzute în art. 160/h alin. 2 din Codul de procedură penală, iar a inculpatului minor mai mare de 16 ani înainte de expirarea duratei de 40 de zile prevăzute în art. 160/h alin. 3 din Codul de procedură penală atrage încetarea de drept a măsurii arestării preventive luate faţă de inculpaţi şi punerea lor de îndată în libertate.’’

Din aceste dispoziţii imperative ale legii rezultă, fără echivoc, încetarea de drept a oricărei măsuri preventive, inclusiv a arestării preventive, la expirarea termenelor prevăzute în lege sau stabilite de organele judiciare.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că în cauză instanţa de fond a procedat înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 160/b alin. 1 Cod procedură penală, la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a recurentului inculpat, astfel că  aceasta critică nu este întemeiată.

Curtea nu poate împărtăşii susţinerea recurentului inculpat, prin apărătorii legali, că măsura arestării preventive a încetat de drept întrucât recursul formulat în cauză trebuia soluţionat înainte de expirarea celor 60 de zile prevăzute de art. 160/b alin. 1 Cod procedură penală, întrucât această critică se bazează pe o interpretare greşită a textelor de lege în materie.

Din interpretarea dispoziţiilor legale citate, rezultă neîndoielnic că orice  măsură preventivă, inclusiv  arestarea  preventivă, încetează de drept la  expirarea termenului prevăzut de art. 160/b alin. 1 Cod procedură penală, dacă instanţa de fond nu a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în acest termen.

Aşa fiind, Curtea va respinge ca nefondat acest motiv de recurs.

Domenii speta

Spete similare