Stabilirea relaţiilor personale ale părintelui cu copilul minor încredinţat celuilalt părinte. Subsidiaritatea vieţii de familie a părintelui în raport cu necesitatea protejării interesului superior al minorului.

Stabilirea relaţiilor personale ale părintelui cu copilul minor încredinţat celuilalt părinte. Subsidiaritatea vieţii de familie a părintelui în raport cu necesitatea protejării interesului superior al minorului.

Art.49 şi 43 din Codul familiei

Art.14 din Legea nr.272/2004

Art.8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului

Art.20 din Constituţia României

Critica vizând afectarea vieţii de familie, prin care se pretinde că au fost încălcate dispoziţiile art.8 al CEDO şi art.20 din Constituţie, este şi ea nefondată.

Această viaţă de familie este una subsidiară protejării interesului superior al minorului, or, în mod evident, instanţele au încercat să echilibreze, pe cât posibil, raporturile copilului minor cu părinţii săi divorţaţi, important fiind, în cazul de faţă, câştigul pe care copilul îl poate avea din asemenea relaţii, iar nu cel pe care l-ar putea avea reclamanta sau pârâtul, care sunt obligaţi, ca parte componentă a datoriei lor de a asigura o creştere armonioasă şi echilibrată atât material, dar mai ales psihologic, emoţional şi educaţional, copilului, inclusiv de a se abţine de a se manifesta în mod negativ la adresa părintelui ce nu este prezent şi astfel dezechilibrarea lui în favoarea unuia sau altuia.

(Decizia civilă nr. 882/03.04.2012)

Prin sentinţa civilă nr.5223/25 mai 2011, Judecătoria P., admiţând în parte cererea formulată de reclamanta I.D.-M., în contradictoriu cu pârâtul C.V., a dispus modificarea programului de legături personale cu minorul C.D.-V., născut la data de 10.12.2007, încuviinţat pârâtului prin sentinţa civilă nr.2424/27.03.2009 pronunţată de aceiaşi instanţă, stabilind următoarea modalitate: în prima şi a treia săptămână din lună, de vineri, ora 18, până duminică, ora 18, în domiciliul tatălui pârât; în a doua şi a patra săptămână din lună, în ziua de miercuri, între ora 18-20, în domiciliul tatălui pârât; a doua zi de Paşte, în fiecare an, respectiv luni, de la ora 10 până la ora 18, la domiciliul pârâtului; în vacanţa de vară, în perioada 1 iulie, ora 10 până în 8 iulie, ora 20, la tată, respectiv în perioada 15 august, ora 10 până în 22 august, ora 20, la tată; pe data de 10 decembrie a fiecărui an, de la ora 17 la ora 20, la tată; de pe data de 24 decembrie, ora 12 până pe data de 26 decembrie, ora 20, în anul par, la domiciliul reclamantei, iar în anul impar, la domiciliul pârâtului; de pe data de 31decembrie, ora 12 până pe data de 2 ianuarie, ora 20, în anul par, la domiciliul pârâtului, iar în anul impar la domiciliul reclamantei.

Au fost compensate în limita sumei de 600 lei, cheltuielile de judecată.

În motivare s-a reţinut în fapt că, iniţial, în cadrul procedurii de desfacere a căsătoriei părţilor a fost încuviinţată învoiala intervenită între acestea cu privire la modalitatea de vizitare a minorului D.-V. de către tatăl său, însă în prezent, între părţi au intervenit neînţelegeri sub acest aspect.

Cu probatoriul administrat s-a constatat dovedit faptul că între părinţi subzistă o relaţie tensionată, tatăl pârât, pe acest fond, afectând stabilitatea emoţională a copilului, pe care o influenţează negativ prin comportamentul său. Această afectare însă, are loc în condiţiile în care vizitele se desfăşoară în domiciliul mamei, fără posibilitatea realizării unei apropieri efective între tată şi fiu, măsura luată iniţial tinzând la atingerea unei finalităţi contrarii celei urmărite şi sancţionate prin art.14 din Legea nr.272/2004.

A fost înlăturată cererea reclamantei în sensul modificării măsurii, prin împiedicarea în totalitate a tatălui de a lua copilul în domiciliul său, nefiind făcută dovada faptului că legăturile personale dintre aceştia ar primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.

Legat de afecţiunile medicale ale copilului, învederate de probatoriul pricinii, s-a constatat că sunt unele obişnuite şi frecvente în cazul copiilor de vârstă fragedă, tatăl, ajutat de bunicii paterni, putând administra tratamentul medical corespunzător, în perioada în care se află în vizită.

Esenţială s-a constatat, însă, cererea de modificare a programului, încuviinţat tatălui în timpul săptămânii, începând de miercuri ora 12 şi joi, ora 12, din două în două săptămâni, întrucât, în acest răstimp copilul nu mai este dus la grădiniţă, fiind prejudiciat în dreptul său de a beneficia de programul educativ al acestei instituţii de învăţământ preşcolar.

Pentru a nu fi împiedicată însă legătura dintre părinte şi fiul său, ea a fost încuviinţată în sensul ca, la acelaşi interval săptămânal copilul să poată fi luat în domiciliul tatălui, între ora 18 şi 20.

Pentru acelaşi motiv a fost înlăturat şi programul încuviinţat în perioada  7-17 ianuarie.

Cât priveşte petrecerea sărbătorilor Paştelui, şi, respectiv, a celor de iarnă, instanţa a constatat ca inechitabilă încuviinţarea vizitării tatălui de către minor în forma iniţială, o bună împărţire a timpului permiţându-i petrecerea câte unei zile întregi, respectiv a unui interval în timpul acestor sărbători, cu fiecare dintre părinţi.

Legat de programul în timpul vacanţei de vară, instanţa a apreciat că se impune ca ambii părinţi să beneficieze de oportunitatea de a duce în această perioadă copilul în vacanţă, eventual la munte sau la mare, sau să-i asigure alte activităţi recreative.

Pentru ziua de 11 decembrie, a doua zi după aniversarea naşterii copilului, în care programul stabilit iniţial de către părinţi permitea tatălui să ia pe minor în domiciliul său între ora 8-20, s-a constatat că aceasta nu se mai impune a fi menţinută, dat fiind refuzul tatălui de a duce copilul la grădiniţă, cu atât mai mult, cu cât există situaţii în care această zi coincide chiar cu cea în care există, deja, un program potrivit criteriilor de mai sus.

Restricţionarea perioadei petrecute în restul timpului la sfârşitul săptămânii, s-a considerat a nu fi utilă protejării interesului superior al minorului, întrucât s-a constatat, din probele cauzei, că în acest interval copilul este îngrijit şi i se asigură activităţi specifice vârstei.

Ambele părţi au declarat apel, criticând soluţia pentru netemeinicie şi nelegalitate, sub aspectul modalităţii cenzurării programului de vizitare.

Reclamanta şi-a manifestat nemulţumirea faţă de modalitatea de evaluare a probatoriului, în opinia sa, din conţinutul hotărârii rezultând faptul că pârâtul nu are posibilitatea de a îngriji singur de copil, fiind necesar aportul bunicilor paterni, de altfel instanţa ignorând probele din care rezultă că după vizitele la tatăl său, starea sănătăţii şi mai ales comportamentul minorului sunt grav afectate în sens negativ, ca o reflexie a relaţiei conflictuale dintre părinţi.

Or, permisiunea acordată pârâtului de a continua legăturile de durată cu minorul nu face altceva decât să-l influenţeze în continuare în sens negativ, fiindu-i perturbat programul zilnic obişnuit necesar vârstei la care se află.

Instanţa a neglijat a lua în considerare nevoia ca fiul său să participe la comemorarea zilei religioase din data de 15 august a Adormirii Maicii Domnului, deşi ea poartă numele de M..

O altă critică a vizat încuviinţarea către pârât a legăturilor în domiciliul minorului, odată la doi ani, în perioada Crăciunului, ceea ce, în opinia sa, ar obliga-o să suporte prezenţa acestuia în domiciliu, la fel cum, odată la doi ani, ar fi obligată să petreacă sărbătoarea Anului Nou în domiciliul pârâtului.

O altă greşeală se învederează a fi formula aleasă de instanţă cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată, deşi pârâtul nu a avut, la rândul său, o cerere reconvenţională.

Prin apelul său pârâtul a criticat soluţia, considerând greşite aprecierile potrivit cărora, la un interval de numai 3 luni de la rămânerii irevocabile a sentinţei prin care a fost încuviinţat programul iniţial potrivit învoielii părţilor, ar fi intervenit condiţii noi. În realitate, cererea reclamantei este una care nu tinde să protejeze pe nimeni şi de altfel să-l şicaneze pe apelant.

În realitate, cu probele cauzei s-a dovedit că, în perioadele petrecute de copil cu tatăl său, acesta beneficiază de condiţii adecvate din punct de vedere material şi spiritual, are o stare bună, este un copil vesel, comunicativ, fiind perfect sănătos şi bine îngrijit.

Argumentul potrivit căruia programul încuviinţat tatălui în timpul săptămânii se cuvine a fi modificat, arată că este unul pueril, întrucât nimic nu l-ar împiedica, de acum încolo, să ducă pe minor la grădiniţă.

Se formulează aprecieri cu privire la petrecerea sărbătorii Paştelui cu tatăl şi bunicii paterni, aşa cum anterior, arătând că aceasta nu cuprinde integralitatea sărbătorii, după cum nu s-ar justifica reducerea perioadei petrecută cu tatăl în timpul vacanţei de vară, care are 3 luni, greşit instanţa apreciind că în acest fel acordă mai mult timp tatălui pentru a duce pe fiul său la munte sau la mare.

La fel, se fac aprecieri cu privire la starea de fericire a copilului în timpul celei de a doua zi de după aniversarea naşterii sale, dar şi asupra greşitei evaluări în privinţa programului din timpul vacanţei de iarnă, care împărţea, în mod egal, timpul sărbătorilor între cele două familii.

După suplimentarea probatoriului cu înscrisuri şi câte un martor, Tribunalul A., prin decizia civilă nr.281 din 5 decembrie 2011, a admis apelurile formulate de părţi şi a schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul eliminării vizitei de la mijlocul săptămânii din ziua de miercuri, al extinderii perioadei din timpul vacanţei de vară, la perioada 01 iulie ora 10 până la 15 iulie ora 18 şi schimbând cea de a doua perioadă la cea dintre datele de 16 august ora 10 până la 23 august ora 18 la domiciliul tatălui pârât; a eliminat dreptul de vizitare în ziua de 11.12. ulterioară aniversării zilei de naştere şi a redus la intervalul 17-20 timpul iniţial încuviinţat între ora 16-20 în data de 10 decembrie; a extins intervalul petrecut, în fiecare an impar, în perioada Crăciunului, până la ora 20 ale zilei de 26 decembrie, ca şi pe cel petrecut în fiecare an par în perioada sărbătorilor de Anul Nou, până la ora 20, în acest fel modificând programul stabilit de prima instanţă de fond.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 610 lei, cheltuieli de judecată la fond, şi au fost compensate, în tot, cheltuielile făcute de părţi în apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut în fapt că interesul minorului este bine protejat prin încuviinţarea păstrării acestuia de legături cu tatăl său, neexistând dovezi în sensul că dezvoltarea lui ar fi afectată de aceste relaţii, dimpotrivă, probele pricinii conducând la concluzia că între cei doi există o strânsă legătură afectivă.

Faptul că tatăl este ajutat să acorde îngrijire şi supraveghere copilului de către părinţii săi, bunicii paterni, nu s-a apreciat a reprezenta un motiv de restrângere a legăturilor personale, de altfel chiar reclamanta beneficiind de acelaşi ajutor din partea părinţilor săi.

Dimpotrivă, tensiunile existente între părinţi sunt cele care afectează relaţiile minorului cu ei.

Greşită s-a constatat stabilirea unui interval scurt în zilele de miercuri, între orele 18-20, în care minorul să fie luat din domiciliul mamei şi totodată adus, aşa încât, se creează o confuzie, lipsind măsura de eficienţă în sensul creării unor bune raporturi cu tatăl.

Pe de altă parte, s-a constatat că este normal ca minorul să fie alături de mama sa cu prilejul sărbătorii onomastice a acesteia, motiv pentru care posibilitatea tatălui de a lua copilul în cea de a doua perioadă de vacanţă a fost stabilită începând cu data de 16 august, după sărbătoarea sfintei al cărei nume reclamanta îl poartă.

S-a avut în vedere şi faptul că, pentru o bună legare a relaţiilor dintre copil şi tatăl său, se impune ca acesta să-l poată lua în domiciliul său, în perioadele de Crăciun şi Revelion, relaţiile de animozitate dintre părinţi nereprezentând un beneficiu în sensul ca tatăl să viziteze pe copil în domiciliul mamei.

În acelaşi timp, s-a constatat că este greşită şi măsura compensării cheltuielilor de judecată, aplicată prin hotărârea primei instanţe de fond, în cauză fiind necesară aplicarea dispoziţiilor art.274 Cod procedură civilă, iar nu a celor ale art.276 Cod procedură civilă.

Legat de nemulţumirile pârâtului faţă de soluţia primei instanţe, s-a constatat justificată în măsura de a înlătura posibilitatea acestuia de a lua peste noapte, în mijlocul săptămânii, pe minor în domiciliul său, precum şi în perioada 7-17 ianuarie, întrucât, în timpul în care acest program a fost încuviinţat, tatăl a neglijat necesitatea ca minorul să urmeze cursurile învăţământului preşcolar.

La fel s-a respins şi critica privitoare la programul stabilit în perioada sărbătorilor de Paşte, în aşa fel încât acesta să fie unul echilibrat în favoarea ambilor părinţi.

Fondată, însă, a fost găsită critica vizând durata perioadei încuviinţate minorului a o petrece cu tatăl său în timpul vacanţelor de vară, aşa încât, din cele trei luni ale acesteia, s-a stabilit ca trei săptămâni să fie petrecute cu tatăl.

Pentru aniversarea naşterii, s-a apreciat că se impune ca acest moment să fie petrecut de către copil cu ambii părinţi, pe rând, deopotrivă, motiv pentru care, s-a încuviinţat luarea, de către tată, între orele 17-20, la fel ca şi cu prilejul sărbătorilor de Crăciun şi de Revelion.

Au fost compensate cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva deciziei, în termen, au formulat recursuri ambii părinţi, aceştia pretinzând încălcări încadrabile în cele prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, pârâtul adăugând încadrării în drept a criticilor sale şi dispoziţiile art.3041 Cod procedură civilă.

Astfel, reclamanta consideră că prin hotărârea pronunţată instanţa a încălcat fostele dispoziţii ale art.49 şi 43 din Codul familiei, pe cele ale art.8 din C.E.D.O. şi, generic, pe cele ale Legii nr.272/2004, întrucât a dovedit în faţa instanţelor fondului că educaţia minorului este afectată prin folosirea de către pârât de cuvinte indecente, expresii nepermise, prin inducerea de către acesta a unui comportament lipsit faţă de sine, de bunica maternă şi faţă de orice altă persoană, dar şi faptul că un astfel de program partajat între părinţi este de natură a antrena sentimente şi emoţii insecurizante, cu efecte negative în evoluţia psihică echilibrată. Starea de fapt a pricinii trebuia să conducă instanţa la concluzia că este excesiv ca minorul să fie luat în domiciliul tatălui de vineri până duminică, fiind suficient, după aprecierea sa, ca acest lucru să se întâmple numai de sâmbătă.

La fel, extinderea perioadei în timpul vacanţei de vară de la  două la trei săptămâni, op durată prea mare fiind de natură a-l plictisi pe copil care se simte rupt de mediul său obişnuit, o atare măsură putând fi luată după trecerea unei perioade mai îndelungate, în care copilul se va fi obişnuit cu aceste schimbări.

La rândul său, pârâtul critică soluţia, arătând că, în principal, se impunea respingerea în tot a acţiunii, întrucât de la data stabilirii, potrivit înţelegerii lor, a programului, nu au intervenit modificări semnificative de natură a atrage intervenţia judecătorească.

În subsidiar, arată că starea de fapt dovedită în dosar, ar fi atras necesitatea încuviinţării programului solicitat prin cererea sa reconvenţională, modalitatea aleasă de către instanţă tinzând la afectarea posibilităţii creării unor raporturi normale între pârât, familia sa şi minor, timpul petrecut împreună fiind mult prea scurt.

Se mai invocă, în acelaşi timp, încălcarea dreptului oricărei persoane la respectarea dreptului vieţii de familie, aşa cum este prevăzut de art.8 al C.E.D.O. şi 20 din Constituţia României.

La termenul de astăzi, 3 aprilie 2012, pârâtul a formulat o cerere completatoare a motivelor de recurs, solicitând instituirea măsurii exercitării în comun a autorităţii părinteşti asupra copilului, dată fiind intrarea în vigoare a dispoziţiilor Noului Cod civil.

În dezvoltarea cererii se arată că în mod greşit instanţa, la data pronunţării soluţiei sale, şi-a motivat hotărârea pe dispoziţiile fostului Cod al familiei, deşi raporturile deduse judecăţii erau guvernate de cele ale Noului Cod civil, de imediată aplicabilitate.

În acest sens, solicită aplicarea art.46 din Legea de punere în aplicare a Noului Cod civil, potrivit cărora, hotărârile privitoare la relaţiile personale şi patrimoniale dintre copii şi părinţii lor divorţaţi înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, pot fi modificate potrivit art.403. În acest sens, arată că pricinilor aflate pe rolul instanţei la această dată li se aplică dispoziţiile Codului civil, instanţa de tutelă având obligaţia de a se pronunţa asupra exerciţiului autorităţii părinteşti, chiar şi din oficiu, dacă nu au fost formulate cereri în acest sens. Or, noua reglementare slujeşte interesului copilului de a fi crescut de ambii părinţi, numai motive temeinice rezidând din acest interes permiţând transferul exerciţiului autorităţii părinteşti către unul dintre părinţi. În cursul apelului  s-a formulat o asemenea cerere, în aplicarea principiului coparentalităţii, potrivit căruia ambii părinţi exercită în mod egal şi împreună autoritatea părintească, purtând deopotrivă răspunderea pentru creşterea copilului, indiferent că acesta este crescut în interiorul sau în afara căsătoriei.

Câtă vreme nu există motive temeinice care să afecteze relaţia dintre copil şi tatăl său, se impune instanţei să se pronunţe asupra exerciţiului în comun autorităţii de către mamă, martorii propuşi de reclamantă nerelevând nevoia unei limitări.

Se citează, în continuare, concluzii ale instanţei europene a drepturilor omului în scopul menţinerii legăturilor personale cu minorul în forma încuviinţată prin hotărârea de divorţ.

Curtea, examinând decizia prin prisma criticilor aduse, constată nefondate ambele recursuri.

Cu prioritate se examinează cererea de suplimentare a motivelor de recurs formulată la data de 3 aprilie 2012.

Aşa cum rezultă din istoricul expus, hotărârea dată de către instanţa de apel priveşte exclusiv evaluarea raporturilor între copil şi părinţii săi, precum şi între părinţi, aşa cum s-a făcut sesizarea primei instanţe de fond, în sensul modificării programului încuviinţat cu prilejul divorţului soţilor.

Niciodată pe parcursul judecăţii apelului nu a fost formulată de către pârât vreo cerere cu privire la exerciţiul autorităţii părinteşti, în sensul aplicării dispoziţiilor art.403 al Noului Cod civil, aşa cum au intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, deşi pricina a fost soluţionată la 5 decembrie 2011.

Ca atare,  în cauză nu se poate vorbi despre o suplimentare a motivelor de recurs, câtă vreme nu sunt aduse critici soluţiei pronunţate de instanţa de apel.

De altfel, se va observa că o atare pretinsă suplimentare este formulată peste termenul de 15 zile în care asemenea critici puteau fi formulate, termen ce începea să curgă la data comunicării deciziei atacate, respectiv la data de 5 ianuarie 2012, potrivit limitărilor aduse de art.303 Cod procedură civilă.

Ca atare, această cerere se constată una nou făcută direct în recurs, a cărei soluţionare nu poate fi făcută în calea de atac, cu lipsirea părţilor de gradele de jurisdicţie prevăzute de lege.

Posibilitatea aplicării art.46 din Legea nr.71/2011, legat de instituirea măsurii prevăzută de art.403 Cod civil, vizează într-adevăr luarea unei noi măsuri de drept material, cu respectarea însă a dispoziţiilor de drept procesual, în sensul respectării modalităţii de sesizare a instanţei şi, respectiv, a numărului căilor de atac prevăzute de legea română.

În aceste condiţii, cererea privind luarea măsurii instituirii tutelei comune, urmează a nu fi examinată direct în calea de atac formulată împotriva unei hotărâri ce a avut un alt obiect de judecată.

Cât priveşte, însă, recursurile.

Reclamanta pretinde că hotărârea pe care tribunalul a pronunţat-o ar fi una nelegală, singurele critici ale sale însă, mărginindu-se să reia apărări formulate cu privire la starea de fapt, în sensul că influenţa tatălui pârât ar fi una nocivă pentru fiul său.

Instanţele fondului au statuat însă în fapt, că acest comportament nu este el însuşi nociv, ci doar în măsura în care intră în conflict direct cu atitudinea mamei, aşa încât, ambii părinţi, intraţi în conflict direct, creează o atmosferă tensionată, vătămătoare pentru copilul lor.

De aceea, s-a dispus, pe de o parte, echilibrarea timpului petrecut de minor în ocazii speciale cu fiecare dintre părinţi, dar şi crearea mediului favorabil extragerii copilului din această atmosferă tensionată prin înlăturarea măsurii vizitării de către tată în domiciliul său pe care îl are la mamă şi îngăduirea luării în domiciliul tatălui.

Aprecierile făcute de către reclamantă în sensul că petrecerea unei nopţi sau a două nopţi în domiciliul tatălui ar putea fi mai mult sau mai puţin vătămătoare, sunt afirmaţii factuale care nu îşi au suportul în starea de fapt câştigată instanţei de recurs, pentru a putea conduce la concluzia că interesul minorului ar fi afectat prin lăsarea lui singur cu tatăl sau cu părinţii acestuia.

Instanţa de recurs nu poate face o nouă apreciere a probelor, în fond stabilindu-se că interesul minorului este bine servit tocmai prin înlăturarea posibilităţii ca părinţii să intre în conflict în faţa acestuia cu prilejul vizitării de către tată în domiciliul mamei.

Cât priveşte criticile formulate de către pârât, acesta în principal invocă lipsa oricăror modificări ale condiţiilor avute în vedere de către instanţa divorţului, cu prilejul încuviinţării învoielii părinţilor asupra modalităţii în care aceştia s-au obligat a proteja interesul minorului.

Critica este nefondată.

Aşa cum instanţele fondului au arătat, acea învoială nu mai subzistă, reclamanta pretinzând şi dovedind că între sine şi fostul său soţ există în continuare o stare accentuată de animozitate, pe fondul căreia părinţii se şicanează, fie împiedicând bunele legături între minor şi tatăl său, fie formulându-se diverse sesizări şi plângeri privitoare la un pretins comportament antisocial.

În acest sens, modificarea condiţiilor avute iniţial în vedere de către instanţa divorţului, a fost constatată în fapt de către prima instanţă de fond şi confirmată de cea a apelului.

Din acest punct de vedere, starea de fapt este câştigată instanţei de recurs, care nu are căderea decât a verifica motivele de nelegalitate a hotărârii cu al cărei control este investită, aşa cum prevăd dispoziţiile art.304 alin 1 Cod procedură civilă.

Nevoia înlăturării unor anumite perioade din cursul timpului pe care minorul ar trebui să-l afecteze educaţiei preşcolare, de la posibilitatea petrecerii cu tatăl său a fost a avut în vedere situaţia constatată în fapt de către instanţele fondului, din probele din care rezultă că tatăl îşi neglijează obligaţia de a veghea la educarea copilului, inclusiv prin asigurarea posibilităţii de a participa la cursurile grădiniţei, cu atât mai mult cu cât în prezent este cunoscut rolul afectat educaţiei preşcolare în aceste instituţii.

Critica formulată sub acest aspect, în sensul că, în acea perioadă, respectiv  7-17 ianuarie, s-ar derula vacanţele şcolare şi preşcolare, este nefondată.

La data pronunţării soluţiei de către prima instanţă de fond, vacanţa de iarnă era limitată la prima săptămână a lunii ianuarie, or o astfel de critică nu a fost formulată prin motivele de apel, ci doar tatăl s-a arătat disponibil a-şi modifica purtarea, în sensul asigurării participării copilului la cursuri şi în această perioadă.

În măsura în care vacanţa de iarnă se va menţine la durata la care a fost modificată după pronunţarea instanţei, nimic nu-l va împiedica să solicite instanţei, dacă mama se opune şi nu-şi manifestă disponibilitatea de bună-voie, încuviinţarea de a purta legături personale şi pe parcursul acestei vacanţe, aşa cum, prin învoiala iniţială, părinţii stabiliseră.

Critica vizând afectarea vieţii de familie, prin care se pretinde că au fost încălcate dispoziţiile art.8 al CEDO şi art.20 din Constituţie, este şi ea nefondată.

Această viaţă de familie este una subsidiară protejării interesului superior al minorului, or, în mod evident, instanţele au încercat să echilibreze, pe cât posibil, raporturile copilului minor cu părinţii săi divorţaţi, important fiind, în cazul de faţă, câştigul pe care copilul îl poate avea din asemenea relaţii, iar nu cel pe care l-ar putea avea reclamanta sau pârâtul, care sunt obligaţi, ca parte componentă a datoriei lor de a asigura o creştere armonioasă şi echilibrată atât material, dar mai ales psihologic, emoţional şi educaţional, copilului, inclusiv de a se abţine de a se manifesta în mod negativ la adresa părintelui ce nu este prezent şi astfel dezechilibrarea lui în favoarea unuia sau altuia.

Faţă de toate acestea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, au fost respinse ca nefondate ambele recursuri.

Domenii speta

Spete similare