Spor de izolare. Acordarea sporului numai personalului didactic din învăţământ

Spor de izolare. Acordarea sporului numai personalului didactic din învăţământ.

Potrivit art.8 lit d) din  H.G. nr. 281 din 17 iunie 1993 cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetare”  salariaţii care lucrează, potrivit contractului individual de munca, în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate beneficiază de un spor de până la 20% din salariul de baza.

Prin Contractele Colective de Muncă la Nivel de Ramură Învăţământ şi la nivelul Inspectoratului Şcolar al jud. Hunedoara s-a prevăzut la art. 36 alin.1 lit.j, respectiv art.35 alin.1 lit.i un „ spor de 20% din salariu de bază pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic care lucrează, potrivit contractului individual de muncă, în mediu rural numai în zone izolate sau atragerea personalului se face cu greutate, cu îndeplinirea condiţiilor art. 8 alin.1 lit.d din H.G .nr. 281/1993.”

Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 9/12  ianuarie 2009

Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr. 417/97/2008 reclamanta A.I. i-a chemat în judecată, în calitate de pârâţi, pe ISJ Hunedoara, MECT  şi Şcoala Generală SH Petroşani, solicitând:

- obligarea pârâţilor la plata sumei reprezentând contravaloarea sporului de 20% (de izolare) din salariul de bază cuvenit în baza Contractului Colectiv de Muncă, începând cu luna februarie 2005 şi până în prezent, actualizată cu indicele de inflaţie;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea pretenţiilor sale reclamanta arată că ocupă funcţia de secretar la Şcoala Generală SH din Petroşani şi că potrivit art.35 alin.1 lit.i din C.C.M are dreptul la sporul de 20% din salariul de bază în condiţiile în care lucrează în mediu rural, în zonă izolată. De asemenea menţionează că acest spor este prevăzut în mod expres şi de H.G. nr.281/1993, iar conform Anexei la H.G. nr. 769/1998, localitatea Petroşani se încadrează în categoria localităţilor din mediu rural sau izolate.

În drept se invocă art.166, 283 alin.1 lit.c, art.269 Codul Muncii, art.35 alin.1 lit.i din C.C.M, art.8 lit.d din H.G. nr. 281/1993, Anexa la H.G. nr. 769/1998.

Prin întâmpinarea depusă, pârâtul ISJ Hunedoara a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, motivând că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a beneficia de acest spor.

Pârâtul MECT a solicitat respingerea acţiunii, invocând în primul rând, lipsa calităţii procesual pasive, întrucât nu este angajator, nu calculează drepturile salariale, nu deţine cărţile de muncă şi nu este ordonator de credite pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, iar pe fondul cauzei, netemeinicia şi nelegalitatea pretenţiilor reclamantei, arătând că personalul nedidactic nu beneficiază de  sporul de 20%.

Prin sentinţa civilă nr. 899/LM/05.06.2008 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în cauză s-a respins acţiunea în conflict de drepturi formulată de reclamanta AI în contradictoriu cu pârâţii ISJ Hunedoara şi Şcoala Generală SH Petroşani.

În baza art. 246 Cod procedură civilă s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantei cu privire la acţiunea în conflict de drepturi formulată împotriva pârâtului MECT.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut, în esenţă, cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente, că  reclamanta nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art.8 lit.d din H.G. nr. 281/1993, neavând calitatea de personal didactic, precum şi celelalte condiţii prevăzute de avizele MMPS şi M.F.

Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 reclamanta AI, solicitând, în temeiul art.299 alin.1, art.301, 302 Cod procedură civilă, art.291 Codul Muncii prin raportare la art.21 alin.1 şi art.24 din Constituţie, admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta critică sentinţa atacată ca fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, deoarece principiul egalităţii de tratament implică recunoaşterea aceloraşi obiective şi elemente de salarizare tuturor peroanelor aflate într-o situaţie comparabilă, aşa încât nu există nici o justificare obiectivă şi rezonabilă de excludere a sa de la acest drept recunoscut cadrelor didactice, deoarece criteriu de acordare a sporului de izolare este unul şi acelaşi: zona geografică.

Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală, intimatul ISJ Hunedoara solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală, motivând că instanţa de fond a reţinut în mod corect starea de fapt şi de drept.

CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform cerinţelor art. 304 indice1 Cod procedură civilă în limitele statuate de art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, reţine următoarele:

 Potrivit art.49 alin.(2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, actualizată” Personalul didactic calificat potrivit art. 7, care desfăşoară activitate didactică în mediul rural sau în localităţi izolate, primeşte o indemnizaţie de 5-80% din salariul de bază al funcţiei didactice îndeplinite, în raport cu zona geografică respectivă. Diferenţierile pe zone şi localităţi, în cadrul limitelor prevăzute de lege, se stabilesc de consiliile locale, cu consultarea reprezentanţilor federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de ramură din învăţământ, în concordanţă cu prevederile înscrise în hotărârile Guvernului cu privire la acordarea acestei indemnizaţi.

Prin Contractele Colective de Muncă la nivel de ramură Învăţământ şi la nivelul Inspectoratului Şcolar al jud. Hunedoara s-a prevăzut la art. 36 alin.1 lit.j, respectiv art.35 alin.1 lit.i un „ spor de 20% din salariu de bază pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic care lucrează, potrivit contractului individual de muncă, în mediu rural numai în zone izolate sau atragerea personalului se face cu greutate, cu îndeplinirea condiţiilor art. 8 alin.1 lit.d din H.G.nr. 281/1993.”

Potrivit art.8 lit d) din  H.G. nr. 281 din 17 iunie 1993 cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetare”  salariaţii care lucrează, potrivit contractului individual de munca, in zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate beneficiază de un spor de până la 20% din salariul de baza.

Pentru condiţii deosebit de grele, in mediul rural la altitudine si cu cai de acces dificile, mărimea sporului este cea prevăzută in anexele la prezenta hotărâre.

Criteriile de acordare, categoriile de personal si mărimea concretă a sporului se stabilesc de ministere, celelalte instituţii”.

Prin adresa nr. 5960/1994, emisă de MMPS, către Ministerul Învăţământului au fost avizate criteriile de acordare, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului de până la 20% din salariul de bază care lucrează, potrivit contractului individual de munca, in zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate; adresă modificată ulterior prin avizele comune nr. 6064/27.09.1996 al MMPS şi nr. 48121/27.09.1996 al M.F.

De asemenea prin  HG nr. 167 din 20 februarie 2002 s-a aprobat diferenţierile pe zone geografice si localităţi a indemnizaţiei ce se acorda personalului didactic calificat, in conformitate cu prevederile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Analizând aceste dispoziţii legale şi avizele emise de instituţiile abilitate de legiuitor să stabilească categoria de personal care este îndreptăţită la acordarea acestui spor, reiese cu claritate faptul că de acest spor beneficiază personalul didactic din învăţământ; categorie profesională din care nu face parte şi recurenta reclamantă - aceasta ocupând funcţia de secretar.

Referitor la discriminarea reclamată, Curtea constată că, în mod constant, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţă, că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate. Principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art.16 din Constituţia României, presupune instituirea unui tratament egal cu situaţii care, în funcţie de scopul urmărit nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite.

În speţă este indubitabil că natura raporturilor juridice supuse reglementărilor nu este aceeaşi, astfel că nu poate fi vorba despre un tratament inegal în situaţii egale.

În acelaşi sens, instanţa europeană a statuat constant că orice diferenţă de tratament nu semnifică, în mod automat încălcarea art. 14 din Convenţie. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă este necesar, să se stabilească că persoanele aflate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial, iar dacă o asemenea distincţie între situaţii analoage sau comparabile există, ea să nu-şi găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.

În speţă, este de asemenea, cert că nu poate fi vorba despre existenţa vreunei „comparabilităţi” sau, cu atât mai puţin, a unei „ analogii” între situaţia personalului didactic calificat şi celelalte categorii de personal din ramura învăţământ, iar distincţia făcută de legiuitor în acordarea acestui spor îşi are o justificare obiectivă şi rezonabilă, scopul acordării acestui spor fiind atragerea cadrelor didactice calificate în zonele izolate. Criteriul  de diferenţiere în funcţie de  zona geografice este aplicat în cadrul aceleiaşi categorii profesionale - personal didactic calificat-aşa cum se reţine expres în H.G. nr. 167/2002 şi nu în raport cu alt personal contractual din cadrul acestei ramuri, aşa încât nu poate fi vorba de o discriminare în sensul art. 1şi 2 din O.G. nr.137/2000.

Este de menţionat că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 818 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008 s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Faţă de cele menţionate, curtea a constatat că soluţia primei instanţe reflectă o aplicare şi interpretare corectă a legii în raport cu starea de fapt reieşită din probele dosarului, aşa încât nefiind incident nici unul din cazurile de casare sau modificare a hotărârii judecătoreşti expres şi limitativ prevăzute de legiuitor în conţinutul art. 304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, în conformitate cu art. 312 alin.1 Cod procedură civilă cu aplicarea art. 82 din Legea nr. 168/1999 a fost respins ca nefondat recursul cu care a fost investită de către reclamantă.

Domenii speta

Spete similare