Excepţia de neconstituţionalitate. Instanţa în faţa căreia se invocă excepţia verifică numai întrunirea condiţiilor de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale, nu şi temeinicia sa.

Excepţia de neconstituţionalitate. Instanţa în faţa căreia se invocă excepţia verifică  numai întrunirea condiţiilor de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale,  nu şi temeinicia sa.

Curtea Constituţională este singura instanţa competentă să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate şi, eventual, să-şi reconsidere poziţia, în cazul în care s-a pronunţat anterior asupra constituţionalităţii unui text de lege.

Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 413/13  aprilie  2009.

Prin  Încheierea pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. 7768/107/2008 s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de necompetenţă a dispoziţiilor art. 298 alin.2 ultima liniuţă din Codul Muncii.

Pentru a pronunţa această încheierea tribunalul a reţinut că pârâta S.C. P. S.A este nemulţumită de modul în care instanţele judecătoreşti au înţeles să aplice în practică art.298 alin.2 Codul Muncii, or modul în care instanţele judecătoreşti fac aplicarea legii şi aprecierea dacă un text legal este abrogat sau nu sunt în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti şi nu a Curţii Constituţionale. Se invocă în acest sens Deciziile nr.53/2001, 516/2005, 520/2005 şi 43/2007 ale Curţii Constituţionale. Se reţine de asemenea că nu există o legătură directă între soluţionarea cauzei şi soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece  şi în ipoteza în care s-ar constata neconstituţionalitatea textului de lege în discuţie, Curtea Constituţională nu ar stabili care este instanţa competentă; competenţa de soluţionare ar fi stabilită tot de către instanţa de judecată, având în vedere principiile soluţionării conflictului de legi în timp.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termenul legal prev. de art. 29 alin.6 din Legea nr. 47/1992, pârâta S.C. P. S.A solicitând admiterea acestuia, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi suspendarea cursului judecăţii în dosarul de fond până la soluţionarea excepţiei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este nelegală, având în vedere faptul că cererea sa îndeplineşte condiţiile de formă prev. de art.29 din Legea nr. 47/1992 pentru a fi admisibilă excepţia de neconstituţionalitate, or asupra acesteia doar Curtea Constituţională este competentă a se pronunţa.

CURTEA, analizând încheierea atacată a constatat că recursul este fondat.

Excepţia de neconstituţionalitate este modalitatea prin care pot fi verificate de justiţie dispoziţiile legale despre care se pretinde că nu sunt conforme Constituţiei României. Desfăşurându-se pe parcursul a două etape-faza judecătorească şi faza contenciosului administrativ, judecarea excepţiei de neconstituţionalitate este un atribut al Curţii Constituţionale.

Apărând ca finalitate drept o garanţie esenţială a persoanelor pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale, excepţia de neconstituţionalitate îşi găseşte suportul juridic în dispoziţiile art.146 lit.d din Constituţie, precum şi ale art. 11 alin.1 lit.d din Legea nr. 47/1992.

Din aceste texte de lege rezultă că după criteriul întinderii şi al competenţei de exercitare legea reglementează pe de o parte un control ordinar de admisibilitate, special şi restrâns la motivele prevăzute de art. 29 ali.1-3 din lege, dat în competenţa instanţei judecătoreşti, iar pe de altă parte, un control de admisibilitate Constituţional general şi nelimitat, privind restul cauzelor de inadmisibilitate.

Din prisma controlului exercitat de instanţa judecătorească este de reţinut că potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. „(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecata ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în fata instanţei de judecata, în cauzele la care participa.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în fata căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare..”.

Din conţinutul acestui text de lege rezultă condiţiile ce se impun a fi îndeplinite pentru invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei prevederi legale, respectiv:excepţia să fie invocată în faţa instanţei judecătoreşti sau a tribunalului arbitrar; excepţia să aibă ca obiect prevederile legale cuprinse într-o lege (strico sensu) sau într-o ordonanţă de Guvern, respectiv ordonanţă de urgenţă a Guvernului; excepţia să aibă în vedere prevederile legale ce nu au mai fost declarate neconstituţionale anterior; excepţia să aibă ca obiect prevederi legale ce au legătură cu soluţionarea cauzei.

 Or, în speţă, raportat la ipotezele reglementate de acest text de lege, toate aceste cerinţe de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalite invocate de partea pârâtă au fost întrunite, astfel: excepţia a fost invocată în faţa tribunalului; are ca obiect prevederile legale cuprinse în art. 298 alin.2 din Legea nr. 53/2003, în vigoare în momentul invocării excepţiei; prevederile legale anterior menţionate nu au mai fost declarate ca fiind neconstituţionale de Curtea Constituţională; aceste prevederi legale au legătură cu soluţionarea cauzei vizând modul de soluţionare a excepţiei de necompetenţă teritorială invocată în cauză.

În acest context, fiind întrunite cerinţele art. 29 din Legea nr. 47/1992, soluţia primei instanţe de respingere a cererii de sesizare a curţii constituţionale a fost considerată nelegală, aşa încât în conformitate cu art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, coroborat cu art.304 punct 9 Cod procedură civilă s-a dispus admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei la aceiaşi instanţă de fond în vederea sesizării Curţii Constituţionale.

Domenii speta

Spete similare