Dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliara artificiala. Momentul dobândirii dreptului de proprietate. Dreptul chiriasului la despagubiri pentru constructiile si îmbunatatirile realizate pe terenul supus restituirii. Termenul genera...

Reclamantii D.N. si D.E. au chemat în judecata pe pârâtii H.G. si H.E., pentru ca în contradictoriu cu acestia si prin hotarâre judecatoreasca sa se dispuna obligarea acestora la plata sumei de 500.000.000 lei cu titlu de despagubiri civile, reprezentând contravaloarea lucrarilor de constructii si reparatii la imobilul casa de locuit din Târgoviste, str.C.B. nr.19.

Pârâtii au formulat cerere reconventionala prin care solicita reclamantilor obligarea acestora la plata despagubirilor reprezentând îmbunatatiri aduse imobilului si instituirea unui drept de retentie.

Prin Sentinta civila nr.123/16.01.2004 a Judecatoriei Târgoviste – dosar civil nr.3238/2003, s-a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de pârâtii reclamanti, respingându-se aceasta ca fiind prescrisa.

S-a respins ca nedovedita cererea reconventionala.

Pronuntând aceasta hotarâre instanta de fond a retinut faptul ca, reclamantii nu au indicat perioada pentru care solicita îmbunatatirile la imobilul din Târgoviste.

În conformitate cu art.1, 3, 8 al.2 si art.16 al.5 din Decretul nr.167/1958, s-a constatat întemeiata exceptia prescriptiei dreptului la actiune. În privinta cererii reconventionale formulata de pârâtul Herbei, s-a retinut faptul ca este nedovedita, întrucât nu s-a demonstrat existenta unui contract pentru chirie si nici nu s-a depus vreo cerere de închiriere.

Tribunalul Constanta prin Decizia civila nr.417/31 mai 2006 a respins ca nefondate apelurile declarate de D.N. si D.E., precum si de H.G. si H.E., considerând hotarârea instantei de fond legala si temeinica.

Împotriva Deciziei civile nr.417/2006 a Tribunalului Constanta, în termen legal au declarat recurs H.G. si H.E. si D.N. si D.E.

1. În motivele de recurs formulate de H.G. si E., recurentii expun în esenta situatia de fapt care a generat litigiul dintre parti, facând referire la diferite acte existente în dosar: factura nr.053104/08.10.2003, depozitii de martor, Sentinta civila nr.376/05 februarie 2003 a Judecatoriei Târgoviste, adresa nr.2835/2000, etc.

S-a mai sustinut ca, în cauza de fata nu sunt aplicabile disp.art.7 – 12 din OUG nr.40/1999, cum gresit a retinut în hotarâre. Executarea contractului de închiriere a încetat la 19 octombrie 1993, când hotarârea de restituire a imobilului respectiv a ramas definitiva, deci înainte de apartia Legii nr.17/1994. Obiectul actiunii îl reprezinta pretentiile solicitate de parti, în nici un caz nu ne gasim în cadrul unei actiuni în evacuare. Gresit nu s-au acordat cheltuielile de judecata la fond.

2. În motivele de recurs formulate de D.N. si D.E., recurentii arata ca Judecatoria Târgoviste a confundat problema temeiniciei actiunii cu problema prescriptiei dreptului la actiune. În loc sa respinga exceptia prescriptiei dreptului la actiune si sa judece cauza pe fond, s-a respins actiunea ca fiind prescrisa. Motivarea deciziei Tribunalului Constanta este deficitara, mai ales ca o serie de aspecte în legatura cu situatia de fapt au fost gresit retinute de instanta de apel.

Îmbogatirea fara just temei s-a facut de catre pârâti, iar diminuarea patrimoniului nu s-a produs efectiv pentru parti.

Tot recurentii mai pun problema interesului în formularea  actiunii, în a solicita îmbunatatiri, atâta timp cât profitau recurentii, întrucât ei locuiau în casa.

Examinând criticile formulate, Curtea retine urmatoarele:

Analizând criticile recurentilor D.N. si E., se constata ca recursul este fondat pentru urmatoarele considerente:

Reclamantii au dedus judecatii o cerere ce avea ca obiect plata unor despagubiri civile, reprezentând contravaloarea unor lucrari de constructii si reparatii efectuate în perioada derularii raportului de locatiune, la imobilul din Târgoviste, str. C.B. nr.19, restituit prin sentinta civila nr.1296 din 02.02.1993 pronuntata de Judecatoria Târgoviste, fostilor proprietari pârâtii H.G. si H.E.

Solutionarea cererii reclamantilor prin admiterea exceptiei prescriptiei dreptului la actiune este gresita.

Desi, în mod traditional s-a considerat ca, proprietarul imobilului dobândeste si dreptul de proprietate asupra extinderilor si îmbunatatirilor aduse bunului de catre un tert, conform art.494 Cod civil, în literatura juridica s-a aratat ca trebuie sa se faca distinctie între momentul nasterii dreptului de accesiune si momentul dobândirii dreptului de proprietate pur si simplu asupra lucrarilor de catre proprietarul imobilului.

Daca dreptul de accesiune se naste pe masura încorporarii materialelor în teren, dreptul de proprietate pur si simplu asupra lucrarilor este dobândit de proprietarul imobilului numai în momentul exercitarii dreptului de accesiune.

Cât priveste exercitarea dreptului de accesiune, actul unilateral de vointa al proprietarului imobilului poate sa îmbrace mai multe forme, una dintre acestea fiind introducerea unei actiuni în evacuare, o notificare prin intermediul executorului judecatoresc sau o actiune în revendicare.

În cauza, exercitarea dreptului de accesiune de catre proprietarii H.G. si E., s-a manifestat sub forma promovarii actiunii în evacuare a chiriasilor D.N. si E.

Prima actiune în evacuare promovata în anul 1994 si care a format obiectul dosarului civil nr.5210/1994 al Judecatoriei Târgoviste a fost perimata, situatie care nu a determinat întreruperea cursului prescriptiei dreptului la actiune al reclamantilor cu privire la îmbunatatirile si extinderile efectuate la imobilul proprietatea pârâtilor, conform art.16 al.2  din Decretul nr.167/1958.

Pârâtii au fost evacuati în urma promovarii unei noi actiuni, înregistrata în octombrie 2002 la Judecatoria Târgoviste, data de la care a început sa curga si termenul general de prescriptie de 3 ani.

Actiunea reclamantilor D.N. si E. de restituire a contravalorii lucrarilor de extindere si îmbunatatiri a locuintei, a fost înregistrata la 25 iunie 2003 pe rolul Judecatoriei Târgoviste, situatie în care se constata ca a fost respectat termenul de prescriptie a dreptului la actiune, admiterea exceptiei fiind din acest motiv nelegala.

Conform art.312 Cod pr.civila, constatându-se ca prima instanta a solutionat gresit litigiul pe exceptie, fara a intra în cercetarea fondului cererii principale, se va casa decizia si sentinta, cauza fiind trimisa spre rejudecare Judecatoriei Constanta, instanta devenita competenta în urma admiterii cererii de stramutare a litigiului.

În ceea ce priveste recursul pârâtilor H., Curtea retine ca acestia au criticat hotarârile instantelor de fond si de apel sub aspectul respingerii ca nefondate a cererilor ce vizau contravaloarea lipsei de folosinta; prejudiciul cauzat de chiriasi prin neplata datoriilor catre furnizorul de energie electrica, cât si a cheltuielilor de judecata efectuate în fazele procesuale anterioare.

Întrucât acest drept de creanta se afla în strânsa legatura cu pretentiile reclamantilor, derivând din locatiunea aceluiasi imobil si cum actiunea principala nu a fost solutionata în fond, pentru o abordare unitara a drepturilor reciproce ale partilor, se impune casarea hotarârii cu trimitere spre rejudecare Judecatoriei Constanta si în ceea ce priveste recursul pârâtilor H.G. si E.

În rejudecare, instanta va avea în vedere efectele hotarârii judecatoresti de sistare a lucrarilor – sentinta civila nr.6971/18.11.1991 pronuntata de Judecatoria Târgoviste, cât si efectele neperfectarii unui contract de închiriere cu proprietarul, fata de dispozitiile art.9-11 din OUG nr.40/1999.

Domenii speta

Spete similare